Inventatori de mituri aiurite

sau De ce liberalii lansează idei infime despre «ocupaţia sovietică»

Liberalii noştri îşi ies din piele ca să le semene «fraţilor» din Ţările Baltice şi din Polonia. De exemplu, la recenta expoziţie organizată de Ambasada Poloniei în Moldova, apoi şi la televiziune, liberalul Anatol Şalaru a declarat că la Centrul Militar de Cultură şi Istorie din Chişinău va fi deschis un muzeu al ocupaţiei sovietice.

Anatol Şalaru nu este unica persoană ce răspîndeşte aiuritele idei despre «ocupaţia sovietică» a Moldovei. Acum cîţiva ani, a fost creată şi o comisie de stat, care i-a cerut Federaţiei Ruse compensarea prejudiciului pricinuit, chipurile, Moldovei în timpul aflării ei în componenţa URSS, acesta fiind estimat cu suma de 27,8 miliarde de dolari SUA. În timpul cînd era preşedinte interimar al ţării, şeful Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, în 2010 chiar a emis un decret despre stabilirea în Moldova a zilei ocupaţiei sovietice.

Referindu-se la documente, chipurile, de arhivă (?), Academia de Ştiinţe a confirmat legitimitatea declarării în ţară a zilei de 28 iunie ca «Zi a ocupaţiei sovietice».

Chestiunea privind «ocipaţia sovietică» este abordată, în temei, de partide incapabile de a genera idei cu adevărat folositoare pentru societatea Moldovei. Idei orientate spre depăşirea crizei sistemice, modernizarea politică, dezvoltarea economiei şi creşterea bunăstării poporului. Lipsa unor idei constructive se încearcă a fi compensată cu lupta împotriva comunismului şi cu lichidarea monumentelor din perioada sovietică. Într-un cuvînt, se depun eforturi pentru a obţine sprijinul stăpînilor.

7 factori care distrug miturile despre «ocupaţie»

În 1940 şi apoi în 1944, nu a fost stabilit nici un statut juridic care să definească regimul de ocupaţie sovietică a Moldovei. Şi nici nu putea fi stabilit din mai multe motive.

Factorul 1. Romвnia a ocupat Republica Democratică Moldovenească în 1918 de la Rusia, aliatul său în primul război mondial. Romвnii au instalat aici o administraţie militară, au introdus un regim de asediu, limitînd drepturile locuitorilor Moldovei, care nu aveau aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii Romвniei. Faţă de minorităţile naţionale erau aplicate măsuri discriminatorii. Regimul de asediu a fost păstrat în ţinut pînă la retragerea trupelor armate la 28 iunie 1940. În esenţă, acesta a fost un regim militar de ocupaţie, al cărui statut nu a fost recunoscut de ţările occidentale din cauza atitudinii lor ostile faţă de URSS. Haideţi să medităm: care ţară din lume introduce într-o parte a teritoriului său o armată de 50 de mii de ostaşi, 5 mii de jandarmi (două regimente), 5 mii de poliţişti, un mare număr de agenţi ai poliţiei politice «Siguranţa», funcţionari ai curţilor marţiale, instalează o administraţie militară în frunte cu un general-guvernator? Şi, principalul, acest aparat militar a funcţionat fimp de 22 de ani în regim de asediu, astfel anulînd toate libertăţile şi drepturile cetăţenilor. Aşa ceva poate face o ţară care ocupă teritorii străine.

Factorul 2. Rusia ţaristă, iar apoi Rusia Sovietică nu şi-a pierdut dreptul de suveranitate asupra teritoriului dintre Prut şi Nistru. La 5-9 martie 1918, între guvernele Romвniei şi Rusiei Sovietice a fost semnat acordul potrivit căruia Romвnia «se obliga să părăsească Basarabia timp de două luni»... Acest act internaţional bilateral, semnat de guvernele Romвniei şi Rusiei Sovietice în prezenţa şi cu acordul părţilor terţe, reprezintă prin sine o mărturie documentală incontestabilă: guvernul Romвniei a recunoscut în mod oficial că ocuparea Moldovei a fost un act agresiv, ilegal.

Factorul 3. Eliberînd teritoriul Basarabiei de sub ocupanţii romîni în 1940, apoi în 1944, Armata Sovietică a transmis administrarea ţinutului unor structuri civile alese de întregul popor.

În Moldova nu a fost administraţie militară. Au fost organizate alegeri în sovietele locale şi în Sovietul Suprem al republicii, a fost format guvernul. Locuitorii Moldovei renăscute se foloseau de aceleaşi drepturi ca şi locuitorii întregii URSS. Aici nu exista nici o discriminare a cetăţenilor după criteriul naţional, rasial sau confesional.

Factorul 4. Mai există o circumstanţă ignorată în mod intenţionat de liberali. În documentele Tribunalului Internaţional de la Nurenberg este fixată prevederea potrivit căreia dreptul la ocupaţie nu poate fi aplicat doar în cazul în care cucerirea teritoriului este rezultatul unei lupte cu ţara agresor. Cucerirea unui teritoriu în principiu poate fi înfăptuită doar de un stat care luptă împotriva agresorului.

Istoria nu admite modul conjunctiv, însă chiar dacă, în mod ipotetic, ne vom imagina că în anul 1918 Rusia Sovietică ar fi recunoscut independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, care ulterior s-ar fi unit cu Romвnia pe bază legală, alipirea în 1944 a teritoriului nu numai dintre Prut şi Nistru, ci şi a întregii Moldove de peste Prut nu putea fi calificată drept ocupaţie. Şi asta din simplul motiv că Romвnia era ţară agresor în războiul împotriva URSS.

Faptul recunoaşterii Romвniei drept ţară agresor se conţine în Tratatul de pace de la Paris din 10 februarie 1947. Conform acestui principiu, Polonia a primit de la Germania mai mult de 30% din teritoriul său, iar Cehoslovacia — regiunea Sudeţ; Romвnia, datorită URSS, a primit Transilvania. Şi nimeni nu afirmă că aceste ţări au ocupat o parte din teritoriul Germaniei şi Ungariei. Dar evenimentele descrise de noi în punctul patru cu privire la Moldova nu au avut loc în realitate. Rusia Sovietică, şi nu numai ea, nu a recunoscut drept legitimă acaparea Basarabiei şi alipirea ei la Romвnia. Aceste împrejurări cu atît mai mult îi lipsesc de oricare argumente pe apologeţii ideii «ocupaţiei sovietice». Liberalii nu iau în considerare şi faptul că Uniunea Sovietică a renunţat la despăgubirile pe care trebuia să i le plătească Romînia.

Factorul 5. Actualele hotare, inclusiv cele dintre Republica Moldova şi Romвnia, nu sunt consecinţa Pactului Ribbentrop-Molotov, ci o consecinţă a reglementărilor Tratatului de pace de la Paris din 10 februarie 1947, care a stabilit o realitate politico-teritorială bazată pe relaţiile dintre învingătorii şi învinşii în cel de Al Doilea Război Mondial. Guvernele ţărilor din coaliţia antihitleristă — Anglia, Franţa şi SUA, — declarînd în 1941 război aliaţilor Germaniei hitleriste, în mod automat şi-au revocat semnătura de pe toate tratatele semnate cu aceste ţări în perioada dintre anii 1918 şi 1941, inclusiv acordurile ce recunoşteau independenţa şi frontierele lor. De aceea a apărut necesitatea unui tratat internaţional care să stabilească hotarele acestor state şi condiţiile relaţiilor postbelice între ţările Europei. Acesta a şi fost Tratatul de pace de la Paris din anul 1947. Modificarea lui (anume despre aceasta vorbesc liberalii, cerînd lichidarea consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov) se referă nu doar la Romвnia, deoarece respectivul tratat a recunoscut ca statornicite graniţele Romвniei, dar şi ale Ungariei, Italiei, Bulgariei, Finlandei. Tratatul de pace de la Paris este acceptat în ansamblu sau este negat în ansamblu. E imposibil ca, în unul şi acelaşi timp, să aperi inviolabilitatea hotarelor tale de vest şi să le revizuieşti pe cele de est.

Factorul 6. RSS Moldovenească a fostca «o vitrină» a socialismului, cu un nivel de trai mai înalt decît în alte republici. Ea nu a avut statut de colonie nici de jure, nici de facto. Ea a fost un ţinut prosper. Dacă e să estimăm costul tuturor întreprinderilor industriale construite, al sectorului agrar pus pe picioare, al instituţiilor ştiinţifice, de cultură, al aşezămintelor de ocrotire a sănătăţii, de instruire, de prestare a serviciilor sociale, acest cost ar depăşi de mii de ori suma numită de liberalul Ghimpu a prejudiciului pricinuit, chipurile, de «ocupaţia sovietică».

Factorul 7. A vorbi despre «ocupaţia sovietică» este absurd şi din punct de vedere al dreptului internaţional. Iar dacă Procuratura Generală a FR va mai stabili faptul că ieşirea republicilor din componenţa URSS nu a fost conformă Constituţiei URSS, deoarece Consiliul de Stat nu a fost un organ constituţional şi astfel a fost încălcată Legea din 1990 cu privire la regulile de ieşire din componenţa Uniunii RSS, în acest caz ideile «ocupaţiei sovietice» apar nu doar ca infime din punct de vedere juridic, ci şi ridicole.

Anatolie Dubrovschi, doctor în istorie