Scrisoare deschisă adresată Președintelui Moldovei,
domnului Nicolae Timofti
Această
scrisoare, domnule Timofti, să n-o interpretați ca o amenințare, să nu vă
adresați din nou la procuratură sau la ambasada americană. Dumneavoastră sunteți acea figură
de neinvidiat, care nu-i trezește populației nici un fel de interes.
Dar, domnule Timofti, a venit timpul cînd ar trebui, dacă mai sunteți capabil
de asta, să aveți mustrări de conștiință pentru activitatea dumneavoastră
necorespunzătoare funcției care v-a fost încredințată.
După cum se știe, în 2012, pe dumneavoastră, un judecător mediocru, fără
de careva capacități deosebite, regii mafiei și demagogiei, — Filat și Lupu,
ignorînd legislația în vigoare, pentru a-și menține rușinoasa lor aflare la
putere, v-au așezat în fotoliul de președinte al țării.
Chiar din prima zi, acțiunile dumneavoastră au
demonstrat că împuternicirile funcției pe care o dețineți depășesc considerabil
capacitățile pe care vi le-a dăruit natura.
Înainte
a fi ales în respectiva funcție, îi încredințați pe cei din jur că sunteți
moldovean și că limba pe care o vorbiți se numește limba moldovenească. Dar din
ironia sorții devenind președinte și știind că de lipsă de onestitate încă n-a
murit nimeni, imediat ați uitat că sunteți moldovean. Ajungînd la troaca de
stat, privilegiile care v-au năpădit v-au strivit demnitatea și, pierzînd
reperele morale, fără a sta mult pe gînduri, dumneavoastră ați aderat la unioniști,
adică la acei oameni, domnule Timofti, care distrug statalitatea noastră,
lepădîndu-se de națiunea lor, de limba maternă, de nume, de propria umbră și
chiar de propria mamă.
E trist, dar dumneavoastră ați uitat că țara
noastră este membru al Organizației Națiunilor Unite și că în Cartea universală
de clasificare a acestei organizații (1985), în conformitate cu clasificarea
mondială, în pofida declarațiilor unioniștilor, este prezentă și limba
moldovenească, așa că ea nicidecum nu poate fi exclusă. Dar pentru
dumneavoastră, domnule Timofti, e un lucru greu de înțeles că Moldova, pe care
o trădați, este pentru poporul moldovenesc nu o hartă politică, ci un spațiu
spiritual, pe care îl va apăra pînă la ultima suflare.
În urma aflării dumneavoastră la putere,
domnule Timofti, nu va rămîne nimic altceva decît rușine, umilință și ofensă
pentru țara jefuită. Dar toate au un sfîrșit. Se sfîrșește și «carnavalul
plăcerilor gratuite» al dumneavoastră.
Dumneavoastră,
domnule Timofti, nu v-ați iubit poporul și ați avut frică de el. Niciodată nu ați
ieșit în fața protestatarilor, niciodată nu ați fost în vizită la vreo
întreprindere, prin cîmpurile fermierilor. Urmînd sfatul lui Băsescu, niciodată nu v-ați întîlnit cu conducătorul administrației de la
Tiraspol. Și atunci, pentru ce, domnule Timofti, vi s-a plătit un salariu de
vis, în timp ce poporul trăiește în mizerie?
Neposedînd calități
de politician public, dumneavoastră pretutindeni doar discreditați imaginea președintelui
țării ca simbol al puterii în stat. Turcilor vă plîngeați că găgăuzii nu vor să
se integreze în spațiul românesc, pe prim-ministrul Cehiei îl rugați să ne
apere de agresiunea Rusiei, la Strasbourg în general ați uitat cu ce scop vă
aflați acolo și în discuția cu un funcționar european, în loc de problemele
statului nostru, pe care le avem cu nemiluita, ați început să le vorbiți despre
GULAG, despre care, de fapt, știți nu prea multe. Și nu întîmplător, domnule Timofti, după această întrevedere, respectivul funcționar european i-a declarat
unui membru al delegației din Moldova că n-a rămas încîntat de discuția cu
dumneavoastră.
Discursurile rostite de dumneavoastră nu numai
peste hotarele Moldovei, dar și în țară sunau, domnule Timofti, ca o bătaie de
joc asupra bunului simț, iar confesiunile cu privire la faptul că gîndiți în
limba română, dar vorbiți în limba moldovenească sau că limba rusă vă irită nu
pot fi explicate decît ca sărăcie de spirit.
Fără a extinde cadrul activității dumneavoastră
mai departe de propriile interese, fără a stăpîni situația din stat, deseori,
fără nici măcar a roși, nu o dată ați repetat că Moldova pășește pe o cale
justă.
Cui, domnule
Timofti, îi adresați această minciună cinică în timpul cînd țara se îneacă în
mizerie, cînd ea este lider în Europa în ceea ce privește nivelul sărăciei,
corupției, contrabandei și criminalității? Încă în anul 2012, ați declarat că
în țara noastră se face comerț cu funcții. Dar nu ați întreprins nimic pentru
dezrădăcinarea acestui viciu.
Incompetența dumneavoastră s-a manifestat și
atunci cînd, neștiind că baza consolidării societății este nivelul înalt de
trai al cetățenilor, ați declarat că un asemenea nivel va putea fi atins atunci
cînd toți vor începe să vorbească românește (!). Această idee fixă, domnule
Timofti, s-a transformat într-o sminteală. Iată încă un exemplu care se cere
apreciat din punct de vedere psihologic: Filat a fost calificat drept om
corupt, capul mafiei, izgonit din funcție și băgat la închisoare, pe cînd
dumneavoastră ați declarat întregului popor că el a fost cel mai bun
prim-ministru.
Raționamentele dumneavoastră privind democrația
și reformele nu sunt altceva decît o înșelare a poporului. La fel ca și despre
multe alte lucruri, despre democrație și reforme, aveți, după cît se pare, o
închipuire vagă. Anume de aceea, cu un servilism de lacheu, copiați modelele de
reforme impuse dumneavoastră, fără a ține cont de tradițiile naționale, de
preferințele oamenilor. Ceea ce numiți reforme, nu îmbunătățește viața
poporului, ci doar a oligarhilor.
Democrația, despre
care, domnule Timofti, tot nu prea cunoașteți cine știe ce lucruri, să știți —
este nu un moment de scurtă durată, ci un proces. Și, desigur, democrația nu
înseamnă unionismul pe care-l promovați, ci triumful opiniei colective, însoțit
de bunul simț. Dumneavoastră ați subminat ideea democrației prin incapacitatea
de a asigura poporului o viață demnă și liniștită. Actuala putere sprijinită de
dumneavoastră nu este una democratică, deoarece în Moldova multietnică democrația
ar însemna o societate construită conform principiului de armonie etnică.
Izolarea națională niciodată nu i-a adus nimănui careva foloase.
Onoarea,
omenia și moralitatea nu pot, domnule Timofti, să-și găsească întruchipare în
situația în care fățărnicia, corupția și trădarea intereselor naționale au
devenit politica dumneavoastră de stat. Astăzi țara este diriguită de
majoritatea parlamentară criminal-oligarhică și de un guvern cu statut de
rezidenți români. În treburile noastre interne se amestecă și comisarii
europeni de la Bruxelles, și unioniștii de toate nuanțele de la București, și
toți cei la care nu li-i lene s-o facă. Fiecare pas al dumneavoastră îl raportați
la ambasada americană și la cea română. Și nu vă deranjează faptul că România
este unica țară ce n-a recunoscut statalitatea moldovenească.
Despre ce fel de
dragoste față de popor poate fi vorba, odată ce nu sunteți capabil să apărați
acest popor? Poporul, domnule Timofti, a obosit de incapacitatea celor de la
putere. Multele mii de protestatari din întreaga țară v-au propus
dumneavoastră, celui care a devenit o povară pentru stat și a pierdut
sensibilitatea față de suferința poporului, să demisionați. Dar te-i mira să fiți
capabil de acest unic pas just în situația în care vă aflați. De un asemenea
pas sunt capabili doar oamenii nobili și demni, iar dumneavoastră, domnule
Timofti, nu faceți parte din categoria lor.
Ivan Șalaru, Chișinău
скачать dle 10.6фильмы бесплатно