Ne vine președințelul!
РУС. MOLD.
» » Ne vine președințelul!

Ne vine președințelul!

23-12-2016, 12:35
Viziuni: 642
  
Versiunea de tipar   
Ne vine președințelul!Astăzi va avea loc inaugurarea în funcția de președinte  al țării a ex-președintelui PSRM, Igor Dodon
Cînd scriam acest material, nu se cunoștea în ce mod se va produce respectiva manifestare, însă cîte ceva din ceremonialul ei se putea întrevedea.  Cu cea mai serioasă expresie pe față, Igor Dodon va depune jurămîntul, după care «va împinge» un discurs care va eclipsa pălăvrăgeala chiar și a celor mai zeloși dintre adepții lui.

Deși, în loc de acesta, ar fi trebuit, de fapt, să explice societății de ce neasemuitul cu nimeni luptător pentru respectarea drepturilor ei și părtaș înflăcărat al alegerilor parlamentare, după 4 martie a.c., a admis încălcarea directă a Constituției. Cu atît mai mult cu cît, chiar zilele acestea, într-o emisiune televizată, Igor Dodon s-a declarat pe sine «garantul» Constituției. Fapt prin care, printre altele, și-a demonstrat ignoranța sa în ceea ce privește împuternicirile constituționale ale șefului nominal de stat.

Am vrea să credem că, pînă la depunerea jurămîntului, Igor Dodon a binevoit, totuși, să arunce o privire la Legea Fundamentală a statului, și anume la capitolul V art. 77 (2), în care se spune că, în corespundere cu împuternicirile sale constituționale, «președintele este garantul suveranității, independenței naționale, unității și integrității teritoriale a țării».

De altfel, la ce i-ar trebui domnului Dodon Constituția, odată ce el, de dragul actualei funcții, a încălcat-o cu succes?! Și altor domni din «opoziție» la fel nu le-a păsat de un asemenea fleac — în pofida faptului că decizia Curții Constituționale a fost supusă unei critici, ei, cu toții pînă la unul, s-au încadrat în campania electorală și au început să lupte nu atît cu «guvernarea oligarhă», cît unii cu alții.

Igor Dodon ardea, pur și simplu, de nerăbdare să intre în exercițiul funcției. După confirmarea de către Curtea Constituțională a victoriei sale definitive, el a declarat că se va strădui să obțină ca să fie inaugurat cît se poate de rapid. La întîlnirea cu aliata sa — bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah (care acum încearcă să-i distrugă pe propriii săi neprieteni cu ajutorul Centrului Național Anticorupție), Igor Dodon a declarat că, «în calitate de președinte», de acum «a solicitat informație suplimentară». Dar, pînă la depunerea jurămîntului, el, totuși, încă nu este președinte, oare nu-i așa?! E nu mai mult decît cel care a învins în al doilea tur al alegerilor prezidențiale!

Într-un cuvînt, el n-avea răbdare, cum se spune, să fie căruța care o ia înaintea cailor, de aceea s-a și comportat ca un om care vrea de nu mai poate într-un loc, că iată-iată se scapă, însă calea spre acest loc îi este închisă.

În plus, și bani pentru muncile prezidențiale pe care încă nu le-a început nimeni nu-i plătește. Că nu pur și simplu așa s-a plîns mass-mediei din Rusia cu privire la greutățile de care se ciocnește la apărarea statalității pe bază de «entuziasm».

Dar să le lăsăm pe toate acestea și să revenim la inaugurare. După cum s-a exprimat colegul său, — primul și ultimul președinte al URSS, Mihail Gorbaciov, — procesul a pornit.

Conform planului, Igor Dodon depune jurămîntul atît în stradă, cît și în interiorul Palatului Republicii. Discursul în fața părtașilor săi îl rostește sub cer liber, în fața Palatului, după care intră în local — din considerente de securitate și confort. În orice caz, în ajunul inaugurării, anume această ordine a ceremoniei a fost dată publicității de serviciul de presă al lui Igor Dodon. Cum se spune, toate puse la punct în stilul dodonist, de fanfaronadă, pe care îl cunoaștem și pe care l-am văzut în plină forță în multe din acțiunile lui, îndeosebi în ultimul timp.

Deocamdată, urmărim cum își îndeplinește acele promisiuni pe care de acum «președintele» Dodon a promis să le îndeplinească pînă la sosirea anului nou. Printre acestea este lipsirea lui Traian Băsescu de cetățenia moldovenească și destituirea lui Anatol Șalaru din funcția de ministru al Apărării.

Vom vedea cît de degrabă Igor Dodon, din verbalul «om al faptei», va reveni la ipostaza sa de flecar gură-spartă.

Dmitri Crîmovскачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: