Funcționărimea: din față și din spate

Se poate afirma cu siguranță că în Moldova modernă s-a constituit o nouă clasă — funcționărimea de stat

Și asta nu e o oarecare «pătură» din care, în timpurile sovietice, făcea parte intelectualitatea. E o veritabilă comunitate socială în definiția ei marxistă — una care deține proprietate privată asupra mijloacelor de producție.

Din timpurile de pînă la revoluție, a rămas să fie cunoscută pînă acum o foaie volantă care prezintă piramida puterii de atunci. La nivelul burgheziei, e plasată inscripția «Noi mîncăm și pentru voi», iar la nivelul muncitorilor și țăranilor — «Noi lucrăm pentru voi. Noi vă hrănim pe voi». Cineva ar putea spune sus și tare că respectivele inscripții nu sunt absolut potrivite și pentru piramida puterii din Moldova de astăzi?! Actuala funcționărime pare să se încadreze cum nu se poate mai bine în conținutul inscripției făcute în piramidă la nivelul burgheziei.

Cine sunt cei care se numesc «oameni de stat»?

Ce reprezintă așa-numita funcționărime, funcționarul ca atare? Consultînd diferite dicționare, găsești cam una și aceeași definire: funcționarul este un angajat în slujba statului, o persoană care prestează o muncă cu caracter administrativ. Altfel spus, funcționarul nu este pur și simplu un om care deține o careva putere. El este persoana care activează în numele statului. Deci, se poate spune că funcționarii sunt angajații statului, din a căror competență face parte realizarea scopurilor și obiectivelor întregii țări. Cu alte cuvinte, sunt oameni importanți!

Există și altă interpretare a respectivei noțiuni — una nu atît de oficială, în schimb, mult mai răspîndită în mijlocul poporului. Potrivit ei, funcționarii sunt oameni care au o atitudine indiferentă față de munca pe care o fac, sunt niște formaliști și niște birocrați. Acest sens al noțiunii interpretate în altă manieră este condiționat nu de conținutul funcțional al postului deținut de funcționar, ci de percepția de către popor a unei pături concrete a populației, care aparține categoriei date, adică funcționărimii.

Cu un colorit național

Sunt foarte curioase descrierile funcționarului care pot fi găsite în mediul internauților moldoveni: «polonice care se bagă în buzunarele noastre», «indivizi care nu fac nimic concret, doar din cînd în cînd complică viața celorlalți oameni», «au grijă de nevoile noastre cu îndrăzneală și fără saț», «stau pe spatele întregului popor». Caracteristici deloc măgulitoare…

A deveni funcționar de stat în Moldova și a obține unul din fotoliile jinduite ca și cum nu e atît de complicat. În Legea nr. 158 «Cu privire la funcția de stat și la statutul funcționarului de stat», în art. 27 sunt clar prescrise acele cerințe cărora este obligat să le corespundă pretendentul la o funcție în cadrul aparatului de stat. Și totuși, lucrurile nu stau atît de simplu.

Să începem de la faptul că, în condițiile care domină astăzi în Moldova, — avem în vedere relațiile de rudenie și de clan, conform unor date neoficiale, 80 la sută din numărul funcționarilor de stat nici nu-și dau seama pe deplin în ce constau, de fapt, obligațiile lor de serviciu și care este politica organului de stat în care lucrează ei.

Dea Domnul să trăiești numai cu salariul!

Salariile oficiale ale funcționarilor nu sunt tăinuite de popor. Ca să afli cum sunt remunerați sus-pușii funcționari de stat, e suficient să consulți anexele la Legea cu privire la remunerarea muncii în sfera bugetară. Dar birocrații permanent se plîng de faptul că salariile lor sunt mici și că în acest sens viața lor este de neinvidiat. Dacă într-adevăr e așa cum afirmă ei, apare întrebarea: de ce atunci nu părăsesc această muncă atît de prost plătită, de ce nu fug de ea, cum se spune, fără nici să se uite în urmă, pentru a-și căuta un alt lucru, unul mai bine plătit?

Bineînțeles, explicațiile respective există. În primul rînd, salariile lor în mod regulat sunt majorate prin hotărîri de Guvern. Altfel spus, unii birocrații majorează salariile altor birocrați, și asta în situația cînd bugetul țării se află într-un colosal deficit. Nemaivorbind despre faptul că, a cere să fie majorat salariul funcționarilor atunci cînd oamenii de rînd se confruntă cu dezastruoasa situație din sfera socială, este, cel puțin, un lucru amoral.

În al doilea rînd, deși astăzi unii reprezentanți ai aparatului de stat bravează cu necunoașterea limbii ruse, în schimb, ei au însușit cum nu se poate mai bine practica Rusiei medievale de a-i numi pe guvernatori fără a le da simbrie, — în limbajul nostru ar fi fără a le da salariu –, în schimb, dîndu-le dreptul să ia biruri de la populație după placul, mai bine zis, după poftele lor.

Un simplu exemplu din ziua noastră de astăzi: fiecare al treilea leu pentru achiziții de stat este cheltuit într-o manieră frauduloasă. Vorbind la direct, pentru aceste achiziționări de stat, nu se organizează tendere publice.

Această metodă de pricopsire le este tare mult pe plac mai ales autorităților raionale din Moldova, care, în loc de licitații publice, preferă să folosească diferite alte proceduri prin care ele reușesc să «ducă de nas» concurența onestă. Și asta pentru ca, pînă la urmă, să-și ia partea lor, adică biruri (astăzi ele mai sunt numite «otcaturi»), din mijloacele alocate pentru achitarea mărfurilor, pentru servicii sau pentru lucrările executate.

În acest context, merită să mai spunem că, deși salariul prim-ministrului țării este egal cu cel a unui primar al unui centru raional, noi de acum nu ne mai mirăm de faptul în ce limuzine luxoase se plimbă funcționarii noștri, în ce palate locuiesc ei, și nici de faptul că dacă, pe toate cele cîte le au, le-ar avea doar din salariul pe care-l cîștigă lunar, în acest caz, pentru a le avea de bună seamă, ar fi trebuit să muncească vreo cinci sute de ani la rînd.

Indulgențe legislative

Obligația ca, la fel ca în Occident, funcționarii moldoveni de toate rangurile să-și dea anual dare de seamă cu privire la veniturile și proprietățile lor, și să facă acest lucru în mod public, le-a impus-o anume acest Occident. Chiar dacă ei i s-au împotrivit acestuia din toate puterile și prin toate mijloacele posibile și imposibile.

Inițial, forma respectivei declarații despre venituri și proprietăți, pentru eșalonul de sus al conducerii țării conținea doar cîteva păginuțe și conținea posibilități de manevrare. De exemplu, trecerea bunurilor mobile și imobiliare, precum și deschiderea unor conturi bancare pe numele membrilor familiei sus-pușilor. În plus, de facto, funcționarii de stat și persoanele sus-puse nu purtau răspundere pentru așa-numita lipsă de memorie (adică, în cazul în care «au uitat» să declare ceva) sau pentru indicarea în mod conștient în aceste declarații a unor date neautentice.

În 2012, a devenit clar că este absolut necesară o schimbare a legislației cu privire la bunuri și venituri. Ca rezultat, s-a schimbat și însuși chestionarul respectivei dări de seamă, care a devenit mai clar, mai concret și cere să fie indicate veniturile și bunurile nu doar ale declarantului, ci și ale membrilor familiei sale.

Dar în ceea ce privește responsabilitatea… Teoretic, pentru încălcările de acest gen, cel cu vina este amenințat de răspundere administrativă, disciplinară și penală. Însă chiar dacă măsura extremă, adică cea penală, este prescrisă de legislația în vigoare, în paralel, există și o hotărîre a Curții Supreme de Justiție, care interzice aplicarea răspunderii penale, în locul ei recomandînd să fie aplicată răspunderea administrativă. Generos cadou din partea justiției noastre pentru funcționărimea noastră, nu-i așa?

Și înșiși funcționarii, chiar nu demult, și-au făcut sie un frumos cadou, folosindu-se — întru binele lor personal! — de reformarea sistemului de pensionare din țară. Ce fel de cadou? Lor, noul sistem de pensionare le oferă posibilitatea să mai lucreze în același departament încă timp de cinci ani după atingerea vîrstei de pensionare. Anterior, acest termen era doar de trei ani. Pe lîngă asta, un funcționar de stat poate fi numit într-o funcție sau alta și după ce a ieșit la pensie.

* * *