Moldova Sovietică — cea cu care ne mîndream cîndva

Peste 20-30 de ani, perioada puterii sovietice va fi considerată ca timp al celei mai fructuoase dezvoltări sociale, culturale şi economice a RSS Moldoveneşti

Republica Sovietică Socialistă Moldovenească şi-a cucerit faima nu doar cu agricultura sa dezvoltată şi cu o valoare adăugată înaltă, ci şi cu complexul său industrial care, în multe privinţe, era unic nu doar în URSS, ci şi în afara hotarelor Uniunii Sovietice.

Mijloace colosale erau investite în creşterea, în primul rînd, a potenţialului industrial, în construcţia Centralei Hidroelectrice de la Dubăsari, a celei de pe Răut, lîngă satul Căzăneşti. În Moldova era transportată cu eşaloanele materie primă: metal, lemn, petrol, produse petroliere etc.

Era prosperării. Doar fapte

Voi indica cifre surprinzătoare:

— investirile financiare doar în agricultură erau majorate anual cu 10-15%, acestea fiind, de fapt, nu investiţii, ci subvenţii, cheltuieli din partea statului pentru dezvoltarea infrastructurii la sate, pentru întreţinerea tuturor organelor responsabile de protecţia pădurilor, a resurselor acvatice, de lupta cu dăunătorii, de asistenţa veterinară a animalelor, de securitatea incendiară etc.;

— colhozurile puteau lua credite cu o dobîndă anuală nu mai mare de 0,5%. Şi în ce condiţii! De regulă, la sfîrşitul anului, printr-o decizie a guvernului, datoria la credite era anulată.

Iată un exemplu simplu. Aceste două direcţii — creditarea şi investiţiile de stat — în 1989 atinsese nivelul de un miliard de ruble investiţii, din care 330 milioane au fost trecute la pierderile colhozurilor şi sovhozurilor în legătură cu seceta din acel an.

În componenţa URSS, Moldova era percepută ca un colţ de rai în care trebuie să se facă investiţii. Şi asta pentru că randamentul era aici foarte înalt. Recolta la hectar a porumbului, a grîului era una dintre cele mai înalte în Uniunea Sovietică, şi nu numai.

Vă rog să meditaţi asupra următoarei statistici: Moldova dispunea de doar 0,15% din toate pămînturile arabile ale URSS, dar asigura 33% din producţia de vinuri brute, 30% din tot tutunul din ţară, 19% de legume şi fructe proaspete, 24% de produse legumicole, mai mult de 32% de culturi poducătoare de ulei eteric.

În anii1984-1986, RSSM vindea către stat 270-330 mii tone de carne. Pentru comparaţie: Georgia, cu tradiţionalul său sector zootehnic foarte dezvoltat, vindea către stat doar 45-54 mii tone de carne.

Dar iată încă un exemplu. Conform unui plan general de dezvoltare a forţelor de producţie ale URSS, în întreaga ţară se construiau uzine. Astfel, a fost creată o piaţă enormă, care le oferea oamenilor posibilitatea de a munci şi le dădea încredere în ziua lor de mîine. Acest potenţial industrial se dezvolta vertiginos şi în Moldova. În această, la prima vedere, republică agrară, dar cu o densitate înaltă a populaţiei, cu un nivel de instruire suficient de înalt şi, principalul, cu tradiţionala hărnicie, cumsecădenie şi atitu­dine responsabilă a moldovenilor faţă de ceea ce făceau ei... Respectivii factori întotdeauna deosebeau ţinutul nostru de alte regiuni.

 În Moldova Sovietică au fost amplasate toate producţiile bazate pe realizări ştiinţifice şi care necesitau un mare volum de muncă. Aici funcţiona un număr mare de întreprinderi — 34 de întreprinderi din domeniul electronic şi de construcţie a aparatelor şi instrumentelor. Bineînţeles, majoritatea erau de subordonare unională. 90% din producţia lor ţinea de industria apărătii. Odată cu prăbuşirea URSS, ele au încetat să mai aibă comenzi şi nu au mai putut fi salvate, deoarece în anii ’90 nu s-au găsit bani pentru conversiune. Dar, în orice caz, începînd anume cu anii ’70, ţinutul nostru, din unul tradiţional agrar, a dobîndit cele mai caracteristice calităţi de ţinut agrar-industrial.

În anul ’72 sau ’73, produsul intern brut — atunci se numea venit naţional — pentru întîia oară, a fost asigurat cu mai mult de 50% anume de producţia industrială. În anii următori, acest indice a crescut pînă la 56-58%.

Deci, Moldova s-a transformat într-un ţinut industrial. Lista de numiri ale mărfurilor şi producţiei cu caracter industrial a depăţşit 400-450 de poziţii. În Moldova se aduceau piese de schimb, se aduceau detalii de completare, iar de aici pleca prin toată ţara producţie finită. Cele mai moderne în acea perioadă mijloace de telecomunicaţii pentru flota submarină şi cea de suprafaţă, dispozitive acustice, cele mai sofisticate maşini electronice de calcul — toate acestea demonstrau un înalt nivel al industriei de la noi.

E caracteristic şi faptul că, începînd cu mijlocul anilor ’70, CC al Partidului Comunist din Moldova s-a preocupat în cel mai serios mod de asigurarea populaţiei cu aşa-numitele mărfuri de menire culturală şi de trai din contul propriilor resurse, acest indice fiind unul de mare importanţă la estimarea rezultatelor acitivităţii unei sau altei întreprinderi. De exemplu, toată furnitura necesară pentru fabricarea mobilei era produsă la noi. Umbrele, prăjitoare de pîine, rostere, aparate de radio, un sortiment mare de mobilă etc. Cu alte cuvinte, eram o republică capabilă să se asigure ea însăşi pe sine cu toate cele necesare pentru viaţă. Şi noi, locuitorii Moldovei, ne mîndream cu ea!

Cu mîndrie pentru trecut

Încă un exemplu important al rezultatului acestei griji faţă de om nu numai în indici globali, ci şi în lucruri concrete, în finanţe, în faptul ca salariul, masa monetară care se achita populaţiei, să aibă acoperire cu mărfuri de producţie locală. În acest sens, RSS Moldovenească doar în cazuri extrem de rare se adresa după aşa-numita alimentare cu numerar pentru achitarea salariilor. În afară de Moldova, doar Estonia se asigura ea însăşi pe sine. Planul de casă, adică volumul de venituri în bugetul de stat acoperea necesitatea de plată a salariilor, pensiilor, indemnizaţiilor, pentru întreţinerea sferei sociale etc. Asta face dovada unei economii sănătoase şi a capacităţii potenţiale de a se dezvolta în mod cumulativ. De ajutoare din afară era nevoie doar în cazurile unor calamităţi naturale sau a secetei. Adică atunci cînd, pentru înlăturarea consecinţelor, se cereau mijloace financiare considerabile. De exemplu, a fost un caz cînd în Transcarpatia s-a spart un depozit cu deşeuri toxice şi acestea au nimerit în Nistru, aşa încît apa din acest rîu nu putea fi folosită. Atunci a fost nevoie de mijloace enorme pentru a găuri în mod urgent sonde arteziene, din care apa să fie pompată în apeduct şi astfel Chişinăul să fie asigurat cu apă potabilă. Iată atunci s-au făcut mari cheltuieli pe care, în astfel de situaţii, noi le numim unice.

Cînd vorbim despre perioada în care ţara noastră s-a numit Republica Sovietică Socialistă Moldovenească — această perioadă trebuie să ne servească drept etalon. Şi din punct de vedere economic, şi din punct de vedere gospodăresc. Şi asta pentru a ne putea da seama cum s-ar desfăşura lucrurile în ţară în situaţia unui proces investiţional normal, în cazul în care întreprinderile nu ar avea de suferit în urma unui cumplit deficit de capital circulant.

Sunt sigur: peste 20-30 de ani, cînd toată această spumă de denigrare se va topi, perioada puterii sovietice va fi considerată ca timpul celei mai fructuoase dezvoltări sociale, culturale şi economice a Moldovei, ea find considerată una dintre cele mai performante în contextul celorlalte republici din URSS.

Visarion Ceșuev, secția Expertiză Social-Economică a CC al PCRM