Mareșalul revoluției — Mihail Frunze

Posteritatea care a primit o interpretare greșită a marilor evenimente și a marilor personalități care au hotărît destinele popoarelor este condamnată la destrămare…

În istorie deseori se întîmplă că numele unor fruntași ai societății, ale unor comandanți de oști, ale unor stăpînitori ai gîndurilor oamenilor dispar în trecut aproape fără urmă. Uneori, asta e o legitate epocală, alteori e o nepăsare a urmașilor față de numele remarcabililor strămoși.

* * *

Viitorul comandant de armată a fost fiu de felcer, și anume al moldoveanului Vasile Frunze și al Sofiei Popova, fiica unui cunoscut membru al cunoscutei la sfîrșitul secolului al XIX-ea organizații „Narodnaia volea».

De ideile revoluționare Mihail Frunze a luat cunoștință în cercul de autoinstruire care funcționa în gimnaziul din orașul Vernîi (acum Alma-Ata). În anul 1914, a inceput să facă studii la Institutul Politehnic din Peterburg, a intrat în rîndurile Partidului social-democrat muncitoresc din Rusia. În noiembrie același an, a fost pentru întîia oară arestat pe motivul ideilor sale revoluționare.

E un lucru obișnuit pentru un tînăr din acel timp — timp în care cei mai buni oameni înțelegeau că starea de lucruri din țară trebuie schimbată. Monarhia ducea țara la pieire. Rusia a pierdut războiul cu Japonia, escadra rusă a fost înecată în bătălia navală de la Tzusima.

Aceste evenimente l-au îndemnat pe Mihail frunze să studieze materialele legate de efectivul forțelor armate ale Rusiei și Japoniei, de calitatea înzestrării lor cu armament de artilerie, de particularitățile tacticii și principalul — de capacitatea comandanților de armate de a lua decizii nestandardizate, care să asigure victorie.

Concluziile trase de el nu erau în favoarea generalilor monarhiei, în majoritate aceștia fiind demnitari la curtea țarului și așa-numiți tîrșîtori de parchet, incapabili să conducă forțele armate și să dirijeze acțiunile unor fronturi desfășurate pe sute de kilometri ale colosalelor teatre de acțiuni militare. În acele articole și schițe ale lui, pentru întîia oară s-a profilat geniul viitorului teoretician și practician al Armatei Roșii revoluționare.

În Duminica sîngeroasă din 9 ianuarie 1905, Mihail Frunze a participat la manifestația care s-a desfășurat la Peterburg în piața din fața Palatului, fiind rănit la o mînă. Mai tîrziu, el însuși recunoștea că anume acest eveniment l-a pornit pe calea «generalilor revoluției». În perioada primei revoluții ruse din anii 1905-1907, a desfășurat o intensă activitate de partid la Moscova, din luna mai — la Ivanovo-Voznesensk și Șuia (cu pseudonimul «tovarășul Arseni»). Era unul din conducătorii grevei generale a textiliștilor (mai-iulie 1905) din Ivanovo-Voznesensk. Aflîndu-se în fruntea gărzii muncitorești a muncitorilor din Ivanovo-Voznesensk și Șuia, a participat la răscoala înarmată de la Moscova în anul 1905. În 1906 a fost delegat la Congresul IV al PSDMR la Stockholm din partea organizației regionale din Ivanovo-Voznesensk. La acest congres a făcut cunoștință cu Lenin.

În 1907 a fost ales delegat la congresul V al PSDMR, dar a fost arestat și condamnat la 4 ani de ocnă. Pentru tentativa de omor a ureadnikului de poliție, a fost condamnat la moarte, sub presiunea opiniei publice respectiva sentință fiind apoi schimbată cu 6 ani de munci silnice.

După întemnițarea sa în închisorile din Vladimir, apoi din Nikolaev și Alexandrovsk, în martie 1914 a fost condamnat la surghiun pe viață în localitatea Manzurka din gubernia Irkutsk. În august 1915, a fugit în orașul Cita, unde a trăit cu pașaportul cetățeanului V. G. Vasilenco, a lucrat în secția de statistică a direcției migraționale și în redacția săptămînalului „Забайкальское обозрение».

În anul 1916, a venit la Moscova, iar după aceea, avînd pașaport pe numele lui Mihail Alexandrovici Mihailov și o delegare din partea Uniunii Zemstvei din toată Rusia, pleacă în Bielorusia. Din însărcinarea partidului bolșevicilor, în aprilie 1916, purtînd numele Mihailov, el a intrat în funcția de statist în comitetul Frontului de Vest al Uniunii Zemstvei din toată Rusia (din spatele frontului, organizație în temei de aprovizionare).

În noaptea de 4 spre 5 martie 1917, detașamentelor gărzii muncitorești împreună cu soldații unităților atribuite ale garnizoanei din Minsk au ocupat direcția orășenească de poliție, precum și arhiva și siguranța, iar pe lîngă asta, au preluat paza celor mai importante instituții de stat.

La Minsk, Mihail Mihailov a slujit pînă în septembrie 1917, după care partidul l-a transferat în orașul Șuia. În zilele răscoalei din octombrie 1917 la Moscova, Frunze conduce detașamentul ostașilor din garda roșie în luptele ce s-au dat lîngă hotelul «Метрополь».

* * *

După victoria Revoluției din Octombrie, pentru Frunze a venit o perioadă de avansare vertiginoasă în sistemul de funcții sus-puse în forțele armate ale tinerei republici.

În prima jumătate a anului 1918, el e președinte al comitetului gubernial al PC(b)R din Ivanovo-Voznesensk, din august 1918 — comisar militar al regiunii militare Iaroslav. În februarie-mai 1919, e comandant al Armatei a 4-a a Armatei Roșii, care în timpul ofensivei de primăvară a nimicit grupul kolciakovist al armatelor albgardiste.

Pentru realizarea cu succes a operațiilor de înaintare împotriva principalelor forțe ale lui Kolceak, primul în republică, Frunze a fost decorat cu ordinul Drapelul Roșu de Luptă.

Din august 1919 pînă în septembrie 1920, Mihail Frunze a deținut funcția de comandant al frontului din Turkestan. A condus personal asaltul orașului Buhara și a participat la luptele de stradă din 30 august-2 septembrie 1920. Din septembrie 1920, comandă Frontul de Sud. Sub conducerea lui a fost oprită lîngă orașul Kahovka înaintarea diviziilor albgardiste ale generalului Slașcev. Anume Frunze a planificat și a realizat planul strategic de nimicire a armatelor baronului Vranghel în Krimeea. După asaltul orașului Perekop, el le-a expediat o telegramă în care le propunea să nu mai opună rezistență și să părăsească Crimeea, primind în schimb libertatea.

Din ziua de 3 decembrie 1920, Mihail Frunze a fost numit împuternicit al Comitetului Revoluționar Militar în Ucraina și comandant al forțelor armate ale Ucrainei și Crimeii, concomitent a fost ales membru al Biroului Politic al CC al PC(b)R, din februarie 1922 — vicepreședinte al CNS RSSU. În timpul acela, Mahno a încetat să-și îndeplinească angajamentele de aliat al bolșevicilor și a întors arma împotriva puterii sovietice. Frunze a planificat încercuirea armatei de insurgenți a lui Mahno (fapt pentru care în 1924 a fost decorat cu ordinul Drapelul Roșu) și a detașamentului comandat de atamanul Tiutiunik.

În noiembrie 1921, a venit să conducă activitatea Ambasadei Extraordinare de la Ankara, unde a dus tratative cu liderul Republicii Turce, Kemal Ataturk și a acordat ajutor la planificarea operației de izgonire a armatelor Antantei de pe teritoriul Turciei (despre acest episod din viața lui am povestit amănunțit în unul din numerele trecute ale «Comunistului»).

Din martie 1924, Mihail Frunze se află în funcția de vicepreședinte al Consiliului Revoluționar Militar al URSS și de comisar al poporului pentru probleme militare și marine, din aprilie 1924 — șef al statului major al Armatei Roșii și al Academiei Militare. Din ianuarie 1925 îndeplinește funcțiile de președinte al Consiliului Revoluționar Militar al URSS și de comisar al poporului cu probleme militare și marine.

* * *

Sub conducerea lui Mihail Frunze a fost realizată reforma militară: reducerea efectivului armatei, introducerea principiului conducerii unice, reorganizarea aparatului militar și a direcției politice a Armatei Roșii, îmbinarea în structura Forțelor Armate a unei armate regulate cu unități teritoriale de partizani în cazul unui «război mare» și a unei invazii dușmane pe teritoriul URSS.

Evenimentele din 1941 au îndreptățit pe deplin temerile lui Mihail Frunze, iar rețeaua de baze, structuri și comandamente create anterior au permis ca în spatele inamicului să fie creată o mișcare de partizani în masă.

Doctrina militară elaborată de Mihail Frunze este o lucrare științifică construită în mod dialectic, care îmbină în sine analiza politică a stării de lucruri în forțele armate ale Angliei, Franței, Germaniei, SUA, a unui șir de alte țări europene, precum Polonia, România, Finlanda, și calcule teoretice puse la baza dezvoltării și reutilării tehnice a Armatei Roșii, cea care ulterior a învins mașina militară a wehrmacht-ului.

Lucrările lui Mihail Frunze nu și-au pierdut nici pînă astăzi originalitatea și actualitatea. Doar și astăzi caracterul imperialist al războaielor contemporaneității, nivelul înzestrării tehnice și tehnologice, precum și capacitatea de manevrare a forțelor armate sunt o realitate obiectivă.

Perspicacitatea politică a lui Mihail Frunze se face vădită îndeosebi în evenimentele legate de organizarea statalității socialiste a poporului moldovenesc. Cu ajutorul lui nemijlocit, a fost formată Republica Autonomă Sovietică Moldovenească — premergătoarea RSSM, a cărei succesoare de drept este actuala Republică Moldova.

* * *

Mihail Frunze a murit în timpul unei operații chirurgicale. Avea ulcer gastric, cauzat, desigur, de condițiile în care s-a aflat în timpul muncilor silnice și în alte situații în care ducea lipsă de necesarul de viață. De atunci pînă acum, persistă întrebarea: ce a fost — o greșeală a chirurgului sau ceva mai mult decît atît? Versiuni conspirologice ale plecării lui din viață există mai multe, însă, de regulă, toate suferă de un evident subiectivism al autorilor. «Mareșalul revoluției» Mihail Frunze a fost înmormîntat la 3 noiembrie 1925 în Piața Roșie, lîngă zidul Kremlinului.

Postfață