Socialiștii au renunțat la
propria inițiativă privind democratizarea procesului de formare a componenței
Comisiei Electorale Centrale
În cadrul ședinței Biroului Permanent al Parlamentului, din data de 27
aprilie curent, reprezentanții fracțiunii Partidului Socialiștilor și-au retras
propriul proiect de lege pe care l-au înregistrat anul trecut și care prevede
introducerea amendamentelor, care, în opinia autorilor, trebuiau să servească
la formarea mai democratică și echilibrată a componenței Comisiei Electorale
Centrale.
Proiectul prevedea că CEC se
formează din cinci reprezentanți ai Parlamentului, doi dintre care trebuie să
fie propuși de majoritatea parlamentară, alții trei — din partea fracțiunilor
de opoziție. În afară de aceasta, se mai propunea de a include în componența CEC-ului
doi reprezentanți propuși de partidele neparlamentare și doi — din partea
organizațiilor obștești.
Retragerea de pe ordinea de zi a
propriului proiect și refuzul socialiștilor de a implementa mecanismele ce ar
permite CEC-ului să fie mai independent și reprezentativ, poate servi drept încă
o dovadă a înțelegerii lor cu partidul de la guvernare PDM.
Inițiativa, înaintată încă anul trecut, pînă la venirea de facto a
socialiștilor la putere, astăzi, nu mai este actuală pentru ei întrucît poate
dăuna înțelegerilor complexe și acțiunilor comune în ceea ce privește împărțirea
puterii între Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor.
Serviciul de presă al PCRM
скачать dle 10.6фильмы бесплатно