Maluri separatoare

«Elitele» politice de astăzi ale Chișinăului și Tiraspolului ca și cum nu se aud unele pe altele, iar oamenii și de dincolo, și de dincoace trăiesc doar cu speranțele
Epoca noastră este atît de presată și straturile de informație sunt atît de consistente, încît încetezi să simți scurgerea timpului. Astfel, evenimentele cu vechimea de un an, ba chiar și de o jumătate de an de acum se percep ca ceva dintr-un trecut foarte îndepărtat. Nu chiar atît de demult, pe fîșia îngustă de pămînt de pe malul stîng al Nistrului, care acum se numește nerecunoscuta Republică Moldovenească Transnistreană, un grup de partid l-a împins de pe înălțimile administrative și cele de comandă pe alt grup. În acest fel s-a manifestat cea mai nouă logică a realităților politice locale.

În vorbe, grupurile politice de la Tiraspol în mod tradițional își declară «fidelitatea sa lumii ruse», iar în fapte beaumond-ul politic de pe malul stîng e în permanență zguduit de scandaluri. În anul 2016, de exemplu, aici s-a dezlănțuit un adevărat război informațional între echipa lui Șevciuc și deputații Sovietului Suprem local, sprijinit de un șir de mijloace de informare în masă de pe malul stîng și de business.

Învinuirile curgeau ca din cornul abundenței. Delapidări de mijloace valutare, firme false, lanțuri de spălare a banilor, scheme murdare legate de bănci chișinăuiene, care se află sub controlul «principalului păpușar» al actualei guvernări moldovenești, oligarhul Vladimir Plahotniuc. În această privință, pare-se, domnii politicieni din Transnistria puțin cu ce se deosebesc de «colegii» lor chișinăuieni. Și asta chiar dacă, să zicem așa, de ochii și urechile oamenilor, ei declară o separare, o izolare a acestor teritorii…

Într-adevăr, după tristele evenimente din anul 1992, — războiul de pe Nistru, — malurile drept și stîng, practic, există în mod de sine stătător. Dar uneori apare senzația unei dedublări a evenimentelor și fenomenelor din care se compune realitatea și aici, și acolo.

De exemplu, schimbările în ansamblul de persoane din eșaloanele de conducere ale regimului politic nerecunoscut, însă care de acum timp de 25 de ani activează în mod autonom, puțin ce au schimbat în starea de spirit a locuitorilor de pe malul stîng al Nistrului. Majoritatea locuitorilor de acolo și astăzi își pun speranța în Rusia și doresc sprijin din partea ei, în primul rînd, din considerentul că mii de cetățeni din această regiune muncesc în teritoriul Federației Ruse. Vom menționa însă că acest lucru în multe privințe este caracteristic și pentru malul drept al Nistrului. Totodată, o problemă comună o constituie și faptul că nici un mal, nici celălalt, cu regret, nu se poate lăuda că, în ultimii ani, nivelul bunăstării populației lui ar fi crescut.

Respectivele fapte fac să se mărească de nenumărate ori valul migrației de muncă — atît spre Rusia, cît și spre unele țări europene, dar nu numai. Plecînd de acasă, locuitorii din partea stîngă a Nistrului lasă în urma lor străzi întregi de case pustii în satele cîndva prospere. Elitele politice atît de pe malul stîng, cît și de pe malul drept nu pot ocoli existența acestui fenomen. Paradoxul situației mai constă în aceea că, în aspect politic, malurile s-au despărțit, pe cînd în aspect economic asta este aproape imposibil să se întîmple.

Complexul economiei naționale al fostei RSSM era bazat pe legături reciproce între Chișinău și Tiraspol, iar producția sectorului agricol găsea piețe de desfacere doar în alte republici ale URSS. La ziua de astăzi, situația e aproape aceeași. Și în această privință nu poate face nimic nici un Soros și nici o Uniune Europeană. De aceea interesele economice ca și cum ar trebui să dicteze o abordare pragmatică și echilibrată de către elitele guvernante inclusiv a problemelor apărute în viața de după conflictul armat, — iar aceasta durează de acum aproape 25 de ani, — pe ambele maluri ale Nistrului. Pe cînd în realitate — nici urmă de pragmatism.

Pentru Chișinău, retorica politicienilor tiraspoleni servește doar drept motiv de a invoca «mîna Moscovei» și a vorbi despre «ambițiile imperiale ale Kremlinului în această regiune». În speranța sa ia ajutor din partea Moscovei, Tiraspolul e foarte neînduplecat la capitolul concesii în problema depășirii consecințelor conflictului de pe Nistru. Părțile ca și cum nu se aud una pe alta. Principalul, și destul de trist, e altceva: nici în presa de pe ambele maluri ale Nistrului, nici în negocierile care se țin cu regularitate nu se aude nimic despre faptul cum să trăim și să acționăm reciproc în situația în care și sistemul energetic, și cel al transportului, și relațiile dintre oameni la toate nivelurile s-au constituit încă în anii regimului sovietic și orice rupere a acestor legături și relații se va reflecta în mod dureros în toate sferele de viață ale oamenilor de rînd.

Pragmatism nu există, în schimb, se profilează un careva paralelism în intențiile de a trăi pe socoteala altora, acestea fiind manifestate de elitele guvernante și de la Chișinău, și de la Tiraspol. Nu numai în ultimii zece ani, dar în toată istoria modernă a regiunii, începînd cu anii 90 ai secolului trecut, XX, Federația Rusă sprijină nerecunoscuta de nimeni republică a transnistrenilor și moral, și material. Și asta îi aranjează pe politicienii de la Tiraspol, care așteaptă tot mai mult și mai mult ajutor, în loc ca, suflecîndu-și mînecile ei înșiși, să caute căi de depășire a fenomenelor de criză.

La rîndul lor, birocrația europeană și curatorii de la Washington sponsorizează cu dărnicie elitele «proeuropene» de la Chișinău, care, în semn de recunoștință, întruna sunt preocupate de faptul pe care din posturile de televiziune ruse să le interzisă, cum au făcut-o în 2014 cu «Рîссия 24». Malurile politice se îndepărtează tot mai mult unul de altul. Tiraspolul aplică pe larg standardele legislației civile și ale vieții politice din FR. Chișinăul cu toată osîrdia mimează realizarea modelului occidental al democrației liberale. Dar cum rămîne cu conducta de gaze, cu căile feroviare, cu liniile de transport ale energiei electrice, care leagă ambele maluri, asigurîndu-le cu căldură, lumină și fluxuri comerciale? A o lua care și încotro nu este posibil. În primul rînd — ar costa scump, în al doilea rînd — ar urma un colaps total.

După lovitura de stat de la Kiev și venirea la putere a naționaliștilor radicali, rusofobi fățiși, în acest nou context regional, Tiraspolului îi vine și mai greu să existe. De facto, în ciuda Rusiei, Ucraina blochează Transnistria. Rusia e departe, pe uscat, calea spre ea e doar una — prin Moldova, peste malul drept. Iar Chișinăul de acum a semnat Acordul de Asociere cu UE și, ca urmare, pentru ca businessul transnistrean să-și poată croi drum prin blocada stabilită de Kiev în pofida bunului-simț (repet: în ciuda Rusiei), trebuie să se căciulească în fața Chișinăului — ca să-și înregistreze întreprinderile și să poarte negocieri cu birocrații europeni.

Din toate acestea, se conturează un tablou pestriț: populația Transnistriei e «pentru Rusia», la fel și business-elitele de pe malul stîng, politicienii de la Tiraspol pledează «numai pentru Rusia». Pe cînd viața continuă, iar Rusia te-i mira dacă în anii următori va decide oficial «recunoașterea», cu atît mai mult, «intrarea în componența» ei a Transnistriei. Analogiile cu Crimeea în cazul dat sunt incorecte și imposibile apriori. Cum se spune, asta e realitatea.

Dar politicienii sunt și ei tot oameni. Adică, au și ei capacitatea de a se adapta. În ultimii ani, de rînd cu cetățenia RMT, locuitorii de pe malul stîng și-au luat masiv și cetățenia Republicii Moldova; totodată, nu mai puțin numeroși sunt și deținătorii de cetățenie a FR. Zeci de mii de locuitori de pe malul stîng (inclusiv ex-președintele așa-numitei RMT, Igor Smirnov), de rînd cu «patriile» enumerate, mai sunt și cetățeni ai Ucrainei. În plus, mulți locuitori de pe malul stîng al Nistrului (din numărul celor care dețin cetățenia Moldovei) nu fără succes obțin cetățenia Romвniei, iar odată cu aceasta, și pașapoarte care le oferă dreptul să călătorească fără vize prin țările Uniunii Europene. Pentru realitățile locale, a devenit un lucru obișnuit ca omul să aibă trei sau chiar patru pașapoarte, și în această privință nu sunt o excepție chiar nici funcționarii și conducătorii nerecunoscutei RMT

Așa este: lunile ce s-au scurs din momentul plecării din structurile puterii a echipei lui Șevciuc și venirii în locul ei a grupului «Șerif» puțin ce au schimbat în stările de spirit ale transnistrenilor. Continuînd să se confrunte cu aceeași lipsă de perspective, oamenii părăsesc masiv teritoriul de pe malul stîng al Nistrului. Și asta nu e de mirare. Politicienii vin și se duc, pe cînd realitatea dură și, principalul, nivelul descurajator de trai în regiune introduce corectivele sale în prioritățile de viață ale cetățenilor. Nu demult, ecologiștii au dat alarma: «Rîul Nistru e pe cale să moară!». Pentru oamenii care locuiesc pe ambele maluri ale Nistrului, o asemenea declarație sună apocaliptic. Dar asta, cum se spune, e de acum altă istorie…

Vasili Mihailovschiскачать dle 10.6фильмы бесплатно