Dăngănitul dodonist (Partea III)
РУС. MOLD.
» » Dăngănitul dodonist (Partea III)

Dăngănitul dodonist (Partea III)

9-06-2017, 13:45
Viziuni: 1 544
  
Versiunea de tipar   
Dăngănitul dodonist (Partea III)Monitorizarea activității «președintelui» neconstituțional Igor Dodon (Mai)
Mai
 
- Pe data de 3 mai, în zi de lucru, Dodon a plecat, pe neașteptate, în Italia. Împreună cu soția. Fapt despre care a anunțat chiar el personal prin intermediul rețelelor de socializare.

- Pentru proiectul Partidului Socialiștilor lui Dodon cu privire la sistemul electoral mixt, după vizita acestuia în Parlament, au votat 74 de deputați din fracțiunea PSRM și PDM, de asemenea, grupul Leancă-Ghilețchi. Partidul Democrat a fost de acord să ia ca bază proiectul socialiștilor pentru viitoarea reformă a sistemului electoral.
 
(Printre altele, înaintea alegerilor ilegale, însuși Dodon a semnat public obligația să nu colaboreze cu Plahotniuc și Partidul Democrat. De asemenea, este interesant faptul că în februarie 2017, Zinaida Greceanîi, pe care Dodon a făcut-o președinte de partid, a declarat că «clasa politică din Moldova nu este pregătită pentru sistemul electoral mixt», ceea ce înseamnă că trebuie de lăsat în vigoare sistemul proporțional existent).

- Pe panourile de felicitare a lui Dodon cu ocazia Zilei Victoriei au fost prezentate avioanele japoneze care bombardează Pearl Harbor. (El mai este și un bun cunoscător al tehnicii militare de pe timpul celui De-al II-lea Război Mondial).

- «Din numele său personal și a familiei sale», Dodon a făcut cadou bisericii din Taraclia 200 de mii de lei. (Printre altele, în conformitate cu declarația publică pe avere pentru anul 2015, venitul financiar total a lui Dodon și soției sale a constituit 215 mii de lei. Adică, în ceea ce privește biserica din Taraclia, toată familia lui Dodon a dat dovadă de o generozitate incomensurabilă, rămînînd practic fără surse de existență).

- Dodon a promis că în termen de cîteva luni de la desemnarea sa să termine cu Plahotniuc.

Cu trimitere la declarațiile lui Renato Usatîi, presa a comunicat că: «Igor Dodon i-a promis lui Renato Usatîi că dacă va deveni președinte «va termina» cu Vladimir Plahotniuc în termen de cîteva luni». De asemenea, Usatîi a atras atenția asupra faptului că în loc să îndeplinească promisiunea, odată ce s-a făcut președinte, Dodon a început să joace după regulile oligarhului. Un exemplu elocvent în acest sens este votarea comună PDM-PSRM pentru modificarea sistemului electoral din Moldova.

- Pe 9 mai, soldații Armatei Naționale onorează, din nou, mormintele ocupanților români.

- Vicepreședintele Partidului Democrat, ruda oligarhului Plahotniuc, spicherul Parlamentului Andrian Candu a explicat societății de ce socialiștii, care și-au rezervat PMAN, au cedat-o pentru ziua de 9 mai Partidului Democrat pentru organizarea unui concert dedicat Zilei Europei. Candu a spus că această cedare denotă «solidaritate între forțele politice».

- Dodon consideră că «puterea euro-unionistă» nu trebuie anihilată, ci reformată. «Eu cred că necesită reformare nu doar Guvernul, ci toată puterea euro-unionistă. Spre acest scop ne vom mișca înainte», a spus Dodon.

- Igor Dodon a recunoscut că nu știe din ce surse au fost achitate bannerele lui personale cu felicitări de 9 Mai. El a spus că «banii au fost de la Președinție. Nu pot să spun cît a costat exact, s-a luat din aparatul președintelui, o parte din salariul prezidențial... voi clarifica».

- Cum s-a aflat mai tîrziu, concomitent cu vizita lui Plahotniuc la Washington, în capitala SUA s-au pomenit și reprezentanții PSRM. Despre asta a comunicat însuși deputatul în Parlament din partea Partidului Socialiștilor, Grigore Novac.

- Dodon l-a numit în calitate de consilier pentru relații cu diaspora pe cetățeana României, Cristina Buga.

Precum s-a comunicat în presă: «Cristina Buga, noua consilieră a președintelui Igor Dodon, este cetățeancă a României. Noul consilier prezidențial a confirmat deținerea dublei cetățenii — cea moldovenească și cea română. Acest fapt vine în contradicție cu afirmațiile repetate ale președintelui Dodon, potrivit cărora persoanele cu funcții de răspundere în instituțiile de conducere ale statului nu trebuie să dețină alte cetățenii decît cea a Republicii Moldova».

- Dodon afirmă că nu inițiază în mod intenționat denunțarea Acordului de Asociere cu UE.

El a declarat: «Dumneavoastră vedeţi că în acest an, chiar avînd posibilitatea, eu nu am lansat iniţiative de denunţare. Eu am în vedere referendumuri ş. a. m. d. Eu am spus un lucru foarte clar: în anul 2018 majoritatea parlamentară decide, nu preşedintele. Dacă va fi o majoritate parlamentară care va cere denunţarea sau modificarea, preşedintele trebuie să se conformeze. Şi acest lucru se va întâmpla în anul 2018».

(Printre altele, Dodon a făcut nenumărate promisiuni cu privire la denunțarea documentului respectiv, și înaintea alegerilor parlamentare din 2014, și înaintea alegerilor prezidențiale ilegale din 2016. De fiecare dată după alegeri, el a găsit multiple scuze pentru a justifica de ce nu întreprinde niciun pas în vederea denunțării Acordului de Asociere).

- Proiectul de lege al lui Dodon și al PSRM cu privire la sistemul electoral mixt s-a dovedit a fi o copie a proiectului Partidului Democrat al lui Plahotniuc.

Într-un articol al unei publicații din mass-media moldovenească, se menționează că «socialiștii și democrații doar mimează o luptă politică, în realitate însă ei au o înțelegere și urmăresc un scop clar — să se mențină cît mai mult la putere. La această concluzie au ajuns experții de la Trancparency International, care au analizat de-a fir-a păr proiectele de modificare a Codului Electoral. Potrivit lor, mixtul socialiștilor votat în Parlament este în proporție de peste 90 la sută scris de pe proiectul Partidului Democrat».

- După cum s-a dovedit, Igor Dodon nu cunoaște geografia.

Asupra acestui fapt a atras atenția, practic, toată presa moldovenească după ce Igor Dodon, într-o publicare a sa pe rețelele de socializare, a declarat că pleacă într-o vizită de lucru în capitala Turciei, Istanbul. Pe cînd nu e un secret pentru nimeni că orașul Ankara este capitala acestei țări. Mai mult decît atît, revenind din Turcia, Igor Dodon a insistat asupra faptului că el a fost în vizită anume în capitala Turciei — Istanbul.

Un pic mai tîrziu, în apărarea cunoștințelor geografice ale lui Igor Dodon s-a ridicat secretarul lui de presă, Ion Ceban, acesta declarînd că domnul Dodon știe care este capitala Turciei. Din spusele lui, reieșea că jurnaliștii n-au fost capabili să aprecieze profunzimea gîndirii lui Dodon, el avînd în vedere că «Istanbulul continuă să simbolizeze și azi capitala istorică a Turciei, după ce a fost vreme de secole capitala Imperiului Otoman. Iar pînă la asta, capitala Imperiului Bizantin, deci, un oraș de primă importanță în lume».

- Reparația edificiului administrației prezidențiale planificată de Igor Dodon va costa cît ar fi costat reparația a 100 de grădinițe de copii.

Acest detaliu l-a menționat ex-ministrul Mediului, Valeriu Munteanu. Potrivit lui, «cu cele 200 milioane de lei necesare pentru repararea clădirii pot fi restabilite capital 100 de grădinițe din republică».

- Din interviul oferit de Igor Dodon postului de televiziune NTV Moldova:

1. «Există o mare probabilitate că reparația edificiului Președinției se va face în totalitate din contul banilor veniți din Turcia, a unor investiții turce, în schimbul cărora Turcia nu cere nimic» (Întrebare: în ziua de astăzi, oare așa ceva e posibil?).

2. «Nu Occidentul îl regretă pe Timofti, ci oamenii care în mod deschis se pronunță pentru lichidarea statalității moldovenești și cărora le pare rău că fostul președinte al Moldovei n-a mai rămas în această funcție. Clar lucru: cu dumnealui, ei s-au simțit confortabil. Cînd partenerii noștri externi spuneau ceva, institutul președintelui își ciulea urechile să audă dincotro vine sunetul și o pornea anume în acea direcție». (O mică nuanță: Timofti a fost numit în funcție «de oameni care în mod deschis se pronunțau pentru lichidarea statalității moldovenești» numai și exclusiv datorită voturilor lui Dodon, Greceanîi și Abramciuc, fapt pentru care Dodon — și această informație n-a fost dezmințită — a primit «de la cine trebuia» să primească 3 milioane de euro).

- Judecătorii implicați în atacurile raider au fost avansați în funcție cu acceptul lui Igor Dodon.

Din informațiile mass-media: «Președintele Igor Dodon a semnat din prima și fără rezerve Decretul prin care judecătorul Radu Țurcanu este numit în funcția de președinte al Judecătoriei Chișinău, iar Ghenadie Pavliuc — în funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău».

- Pe parcursul conferinței de presă la care Igor Dodon și-a expus poziția sa cu privire la cine poartă vina pentru expulzarea diplomaților ruși, el nu a pronunțat nici o dată numele lui Vladimir Plahotniuc, ci doar a amintit de careva «eurounioniști» abstracți.

Tot atunci Igor Dodon a refuzat să răspundă la întrebarea dacă, după expulzarea diplomaților ruși, socialiștii vor vota împreună cu PDM sistemul electoral mixt, dumnealui declarînd că întrebarea nu ține de tema conferinței de presă.

- Deși, după cum a recunoscut el însuși, expulzarea diplomaților ruși prezintă un pericol pentru securitatea națională a țării noastre, Dodon a decis să se ocupe de respectiva problemă abia după revenirea sa de la Sankt-Petersburg, unde a plecat să participe la un for economic.

După cum au aflat jurnaliștii, costul participării la respectivul for alcătuiește suma de circa 6 mii de dolari. Guvernul n-a făcut vreun anunț public că ar aloca această sumă pentru călătoria lui Igor Dodon.

La forul de la Sankt-Petersburg, împreună cu Igor Dodon, în componența delegației au plecat:
1. Soția
2. Doi copii
3. Fratele
4. Soția fratelui
5. Copiii fratelui
6. Nănașul
7. Nănașa
8. Finul
9. Fina
10.... Alte persoane oficiale.скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: