Reforme-tsunami
РУС. MOLD.
» » Reforme-tsunami

Reforme-tsunami

1-07-2017, 14:02
Viziuni: 1 423
  
Versiunea de tipar   
Reforme-tsunamiValul distrugător al optimizării a cuprins întregul sistem de asistență medicală


 
Ministerul Sănătății din Republica Moldova a dat publicității grandiosul său proiect numit «Reforma spitalelor din Moldova», prin care va fi distrus sistemul de asistență medicală din țară. Conform respectivului plan, vor fi lichidate două treimi ale instituțiilor medicale de stat, numărul lor fiind redus de la 60 pînă la 21.

Pentru un milion — doar unul

Ca rezultat al efectuării acestei reforme, pe care Ministerul Sănătății intenționează s-o înceapă chiar în anul curent și s-o finalizeze în 2024, în țară vor rămîne doar patru instituții medicale de bază și fiecare din acestea va oferi servicii medicale la cîte un milion de oameni. Din spitalele specializate vor rămîne doar trei: de psihiatrie, de narcologie și ftiziopulmonologie.

Potrivit reformei, toate spitalele raionale vor fi lichidate, iar în locul lor vor fi create 11 spitale regionale. Trei din acestea vor funcționa la Chișinău. În afară de secțiile de terapie intensivă, despre care Ministerul Sănătății ne spune că le va asigura cu utilaj modern, în spitale vor fi păstrate secțiile terapie, pediatrie, ginecologie și chirurgie generală.

Activitatea fiecărui spital raional este planificată pentru 300 mii de oameni care locuiesc în cîteva raioane. Acum, pentru a beneficia de asistență medicală, ei vor fi nevoiți să facă un drum de cîteva zeci de kilometri. În schimb, Ministerul Sănătății ne-a mîngîiat cu vestea că asistența medicală de ambulatoriu, la fel cum și supravegherea bolnavilor cronici va rămîne prerogativa spitalelor locale. Altfel spus, lor le este lăsat rolul de puncte consultative, în care medicii vor elibera bilete de trimitere, mai simplu, îndreptări pentru alte consultări la instituțiile medicale regionale și, pe lîngă asta, vor prescrie rețete.

În locul tuturor instituțiilor medicale existente acum, în următorii șapte ani vor fi create doar 19 spitale noi. În afară de spitalele regionale, raionale și specializate, pe lîngă Ministerul Sănătății va funcționa și un spital universitar.

Vă amintim că o astfel de optimizare a fost făcută în timpul existenței județelor și că eficiența ei nu a fost cea așteptată. Spitalele regionale nu au fost capabile să asigure asistență medicală tuturor celor care aveau nevoie de ea. Pe lîngă asta, oamenii refuzau să plece la zeci de kilometri pentru a beneficia de tratament în staționar. La spitale ajungeau doar bolnavii cu îmbolnăviri grave. De fapt, tocmai asta corespunde altor planuri ale Ministerului Sănătății, conform cărora tratament în spital le va fi oferit doar bolnavilor în stare gravă. Pacienții cu boli de gravitate medie vor trebui să se trateze în staționar, iar cei cu boli de gravitate mai mică nici nu sînt luați în considerare. Dar cum poate fi determinată granița între o stare gravă și una de gravitate medie a bolnavului — acest lucru îl știe doar Ministerul Sănătății.

Cînd PCRM a venit în 2001 la guvernare, a găsit distrus întregul sistem de asistență medicală. Spitalele raionale erau fără finanțare și personal. Pentru a restabili ceea ce fusese distrus, a fost nevoie de cîțiva ani. În acest context, vă amintim că, în timpul guvernării țării de către Partidul Comuniștilor, salariul lucrătorilor din sistemul de asistență medicală a fost mărit de 9 ori. Din 2000 pînă în 2008, cheltuielile bugetului consolidat pentru sfera asistenței medicale a crescut de 6 ori.

Conform planului democraților

Optimizarea instituțiilor medicale se înscrie lin în încă un plan grandios al democraților — reforma administrativ-teritorială. Ea nu a fost lansată, e abia în stadiu de discuție, însă alte reforme, precum e reforma instituțiilor medicale, este prezentată ca un fapt împlinit.

Solul benefic pentru lansarea reformei administrativ-teritoriale a fost creat de liberali, în portofoliul cărora a nimerit Ministerul Educației. În mod necruțător au fost închise gimnazii și licee. Cu o deosebită furie au fost închise instituțiile de învățămînt cu predare în limba rusă.

Acum se creează impresia că planul de optimizare a instituțiilor de învățămînt a fost plăsmuit tot de actualul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Dar rolul de mamă-surogat l-a avut Partidul Liberal în persoana lui Mihai Ghimpu și a părtașilor săi.

Drum pentru businessul privat

După cum afirmă statistica oficială, populația Moldovei îmbătrînește. Ceea ce înseamnă că asistența medicală cu fiecare zi devine tot mai actuală. Pentru oamenii din generația mai în vîrstă, reforma anunțată de Ministerul Sănătății le închide accesul la servicii medicale. Astfel, în actuala situație social-economică a țării, planul de optimizare a instituțiilor medicale este un omor programat a zeci de mii de pensionari singuratici.

În schimb, sînt larg deschise porțile pentru alaiul medicinii comerciale. Nu e greu să presupunem că, în baza fostelor spitale raionale de stat, care vor rămîne pustii, se vor deschide centre comerciale private. Adică, vor fi aceleași servicii, dar cu bani. Cu bani mulți. După ce, la ordinul aceluiași Minister al Sănătății, toate serviciile medicale s-au scumpit de mai multe ori, acest lucru nu-l va mira pe nimeni. Mulți locuitori din sate prin definiție nu dețin polițe de asigurare medicală, deoarece nu au un loc de muncă oficial. Așa că, dacă nu ai bani — mori! Iar dacă ai, nu ți-e totuna cui să-i plătești — unui spital de stat sau unui privat?!

Deci, businessul privat își croiește drum prin modificarea sistemului electoral, prin reforme care dăruiesc bunuri doar celor care au bani. Ceilalți sînt doar material de uzat. De acum chiar nici electorat nu sunt. După modificarea sistemului electoral în avantajul circumscripțiilor uninominale, alegătorii vor deveni pur și simplu o unitate convențională.

Ana Vetrovaскачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: