Goană după morcovel european

Spicherii Moldovei, Ucrainei și Georgiei au semnat o adresare comună către conducerea UE: chipurile, ni-i atît de drag de voi, primiți-ne și pe noi în compania dumneavoastră

Prostănacii de englezi vor să scape de UE, pentru asta, au organizat chiar și un Brexit, pe cînd Andrian Candu, Andrei Parubii (Ucraina) și Iraclii Cobahidze (Georgia) sînt de cu totul altă părere, așa că, la toți trei, cum se spune, le e într-un cot ce și-au pus în gînd să facă englezii. Adică, zic ei, dacă nu doriți să fiți în UE – treaba voastră, dar noi vrem „să avem perspective europene”.

Se prea poate că perspectivele europene este un lucru bun, dar în privința asta există niște clenciuri – în primul rînd,  aceste perspective nu înseamnă o intrare imediată în componența UE, ele doar conturează un careva viitor vag. Iar în al doilea rînd – pentru Moldova, pentru Ucraina și pentru Georgia  „perspectivele europene” se  văd într-un mod diferit.

În opinia președintelui Parlamentului nostru, Georgia, Ucraina și Moldova se dezvoltă în mod sincronic. Noi ne ținem tare pe picioare, afirmă dumnealui, și asta ne permite să ducem un dialog cu partenerii noștri de la Bruxelles și Strasbourg. Nu vrem să negăm – posibil, spicherul și se află, așa cum declară el însuși, la locul său, dar opinia dumnealui expusă mai sus face să ne îndoim de acest lucru. Și asta pentru că „dezvoltarea” celor trei țări, în realitate, e sincronică doar  într-o singură privință – cea a scăderii nivelului de trai al populației.

În celelalte privințe – nici vorbă de sincronizare. În Ucraina ard vîlvătăile unui război civil. În  Georgia, în lupta pentru putere s-au încleștat șase clanuri ale „Visului georgian” („Грузинская мечта”) și, pentru confruntarea lor de mai departe, ele schimbă într-una propriul sistem electoral. În Moldova, puterea a fost capturată de un singur partid, mai bine zis, de un singur om, al cărui rating e mai jos de plintă, în schimb, el are mari posibilități de alt gen. Deci, și Georgia, și Ucraina, și Moldova urmăresc scopuri cu totul diferite.

La începutul lui martie a.c., Georgia a definitivat procedura de lansare a regimului de călătorie fără vize în UE. Dar se vede că Europa are planurile sale în ceea ce privește plata pentru acest „cadou”.

Șeful MAE al Austriei, Sebastyan Kurts, a propus ca Georgia să se includă în programul de adăpostire a refugiaților din Africa și Orientul Apropiat. Printre altele, opinia Georgiei cu privire la respectiva idee nu i-a cerut-o nimeni.

În felul acesta, Europa a început să jiguleze problema cu refugiații, pe care și-a creat-o ea însăși. Sus-pomenita declarație făcută de Kurts a devenit o continuare a unor declarații mult mai serioase ale cancelarului Germaniei. Chiar la începutul acestui martie, Angela Merkel a făcut o vizită la Cairo și, după cît se pare, refugiații a fost tema-cheie în tratativele ei cu președintele egiptean As-Sisi .

Acum însă, după cum a devenit evident din declarația șefului MAI al Austriei,  Europa încearcă să scape de oaspeții nedoriți, trimițîndu-i în general în afara hotarelor UE – în țări în care este promovată o evidentă politică proeuropeană și care tind la o apropiere de  Uniunea Europeană. Anume în acest context în comentariul lui Sebastyan Kurts a apărut Georgia, Iar concomitent cu ea, și Balcanii Apuseni de la care pînă la Balcanii Orientali (adică pînă la noi) e doar un pas.

Ce vrea Ucraina? De fapt, nu așa – întrebarea trebuie pusă altfel.  Mai întîi – ce i se cere Ucrainei?  La ziua de astăzi, Uniunea Europeană, la fel și SUA doresc și susțin orice confruntări și discordii în societatea ucraineană. Fie că e vorba despre puterea politică oficială, despre opoziție, sau despre forțele radicale de dreapta. Cu cît haosul de aici e mai mare, cu atît e mai bine pentru ele. Asta îi permite Occidentului să pună mîna pe resursele ucrainene – industria sovietică încă nedistrusă a oțelului (Zaporojia, Dnepropetrovsk, Krivoi Rog), șantierele navale de la Nikolaev și Herson, manganul de la Nikopol. Ce-i drept, cît privește cărbunele din Donbas și Lugansk, pare-se, e cazul să uite.

„Eurointegratorii” ucraineni (ca și cei moldoveni) mulți ani de-a rîndul le-au insuflat cetățenilor țării lor că intrarea în Uniunea Europeană este un panaceu pentru toate nenorocirile și o cale directă spre bunăstare și prosperare.  Dar despre faptul ca Ucraina să fie primită în componența Uniunii Europene nu se discută și, se pare, într-un viitor vizibil nici nu se va discuta. Toată zarva de pe Maidan a pornit de la documentul intitulat „Acord de Asociere cu UE”. Pentru un om cu judecată sănătoasă, această asociere cu UE este nu altceva decît o învelitoare atrăgătoare a unei bomboane, iar însăși bomboana ucrainenii nu doar că niciodată  nu o vor gusta, ci nici măcar nu o vor vedea. Același lucru îl putem spune și despre Moldova.

Aici nu pot să nu citez spusele liderului Frontului Național al Franței, Marin Le Pen referitor la intrarea Ucrainei în componența UE: „Ucraina ne este prieten, iar eu nu invit prietenii în coșmar”.

Și, în sfîrșit, am ajuns cu rîndul la țara noastră. Ce vrea ea de la UE, mai bine zis, ce vor actualii ei guvernanți? Ei vor bani, bani și nici un fel de sancționări.

Pentru a-și asigura această nepedepsire pentru nimic din ceea ce fac ei, domnii Candu și Plahotniuc își ies din piele în eforturile lor de a obține scoaterea Moldovei de sub monitorizarea UE. E și de înțeles! Doar în acest caz ei pot primi în continuare ajutor financiar din partea Occidentului și, concomitent, pot conduce Moldova, ca și cum țara ar fi ocina lor, iar locuitorii ei – robii lor.

Printre altele, poate ați observat și dumneavoastră acest lucru: în Uniunea Europeană doresc să intre doar acele țări în care treburile merg cum nu se poate mai rău și unde se așteaptă pomeni de peste hotare. Iar țările care de acum se află în componența Uniunii Europene, din motive care unor spicheri nu le sunt clare, vor foarte tare să se elibereze de calitatea lor de membru al UE.

Dmitri Crîmovскачать dle 10.6фильмы бесплатно