Ei au veni și... pleacă

Muammar Gaddafi, care a prezis invazia Africii asupra Europei, de parcă ar fi văzut acest lucru în apă...

Înșiși africanii și asiaticii nici pe departe nu sînt proști și vor să trăiască în Germania, Franța, Marea Britanie sau țările scandinave. Acolo unde se plătesc ajutoare materiale pentru lenevie. De aceea, climatul din Moldova lor nu le convine, fapt pentru care putem și trebuie să-i mulțumim Domnului.

Însă, în ultimii cinci — șase ani, migranții au reușit să obosească rău locuitorii din țările donatoare ale UE. De aceea, guvernele acestor state încearcă să trimită cît mai mulți nomazi în țările noi primite în cadrul Uniunii Europene, așa cum ar fi Polonia, Ungaria, Cehia. România, Macedonia și Letonia nu convin migranților din cauza sărăciei. Acolo, vezi Doamne, trebuie să muncești ca să poți trăi.

Conform datelor statistice de anul trecut, numărul migranților din Europa depășește 1 800 000 de suflete, însă, această statistică nu ia în calcul și ilegalii care încearcă să ajungă în Europa prin diferite metode de ocolire. Unde mai pui că și statutul de refugiat este oficial oferit pentru doar 1 100 000 de persoane.

Fără să fii expert înțelegi foarte bine că, în viitorul apropiat, numărul migranților din Europa nu se va micșora. Conform unor prognoze, către anul 2020, în Europa ar putea locui pînă la 40 de milioane (!) de străini. Dominația migranților va genera acutizarea conflictelor pe criteriul național, va tensiona situația și, cel mai probabil, va duce la o scădere și mai accentuată a natalității în rîndul populației indigene.

Evident, factorii enumerați mai sus provoacă nemulțumirea cetățenilor Uniunii Europene. Și această nemulțumire se revarsă asupra guvernelor. Respectiv, majoritatea nemților s-a pronunțat, deja, împotriva politicii exagerat de liberale pe care o promovează Angela Merkel.

Clar lucru — din moment ce guvernul intenționează să sporească cheltuielile pentru găzduirea noilor refugiați cu pînă la 10 miliarde de euro. Iar banii vor fi luați din buzunarele contribuabililor. Totodată, nici pe departe toți refugiații țin cont de tradițiile și legile germanilor. Unii dintre ei, care trăiesc deloc sărac din contul indemnizațiilor sociale, își impun drepturile și-și stabilesc propriile reguli în raioanele în care locuiesc.

«Frații europeni mai mici», cum ar fi țările Polonia, Cehia și Ungaria nu se arată fericite să găzduiască migranții pe teritoriul lor. Toate aceste țări rămîn și pînă acum state naționale și-și păstrează această concepție. În procesul de acceptare a migranților ele văd nu doar o multitudine de probleme sociale și economice, dar și riscul pierderii identității naționale. De aceea, Varșovia, Praga și Budapesta încearcă în fel și chip să se eschiveze de la indicația Uniunii Europene cu privire la plasarea migranților.


Cît despre premierul Ungariei, Viktor Orban, discuția este specială. Orban nu se jenează să critice politica Uniunii Europene și-i cere cancelarului german, Angela Merkel, să nu soluționeze problemele interne ale Germaniei din contul statului ungar. Este de remarcat faptul că această politică a lui Orban este aprobată de un număr considerabil de nemți.

Poziția Poloniei față de fluxurile de migranți este destul de categorică. Varșovia consideră că nu doar Polonia trebuie să fie protejată de migranți dar și toată Uniunea Europeană. În acest sens se impune revizuirea tuturor bazelor politicii migraționiste a Europei unite, iar autoritățile — să găsească soluții în vederea protecției față de migrația ilegală.

Este adevărat că, aici, polonezii trișează un pic — ei sînt îngrijorați mai mult de migrația ucraineană de cît de cea afro-asiatică. Potrivit datelor oficiale, în Polonia se află circa 1,5 milioane de cetățeni ucraineni. Și nici pe departe toate figurile politice și publice din Polonia sînt mulțumite de migranții ucraineni, mai ales avînd în vedere specificul relațiilor istorice poloneze-ucrainene.

În luna iunie curent, în cadrul summit-ului UE, pe lîngă tot felul de chestiuni (Brexit-ul Marii Britanii, sancțiunile împotriva Rusiei ș. a. m. d.), s-a discutat și problema migrației. Participanții la reuniune au fost nevoiți să recunoască că, în ultimii ani, problema migrației în Uniunea Europeană așa și nu a reușit să fie soluționată. Mai mult decît atît, statele europene nici măcar nu pot alege un curs politic comun în raport cu migrația.

Presiunea «locomotivelor» europene — Germania și Franța — pune partenerii estici în fața unei alegeri complicate: ce este mai important pentru statele lor — propria dezvoltare, păstrarea identității naționale și culturale, or, îndeplinirea așa numitelor obligațiuni paneuropene, care, în realitate, reprezintă un șantaj din partea Bruxelles-ului.

În pofida dependenței economice de Europa de Vest, țările din Est încearcă din răsputeri să se opună impunerii acelor valori, care, nu știu de ce, în timpurile noastre, au ajuns să fie calificate drept «europene». Deși nu au absolut nicio atribuție la cultura europeană.

Evgheni Tamanțevскачать dle 10.6фильмы бесплатно