Cronologia trădării

Ocupația Basarabiei a îmbogățit România Regală

Basarabia în calitate de monedă de schimb

Pentru a trece la evenimentele din martie este necesar să atragem atenția la cele care au precedat. Pe 2 decembrie 1917, Sfatul Țării a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Sovietul Comisarilor Norodnici în frunte cu V. Lenin, precum și Sovietul de la Petrograd au recunoscut-o, fapt prin care au legalizat puterea Sfatului Țării în ținut.

Cu toate acestea, republica nu a reușit să obțină recunoaștere internațională din partea puterilor europene și SUA. Una dintre cauze a fost faptul că Sfatul Țării nu a declarat imediat RDM drept un stat independent. Acest lucru a fost făcut considerabil mai tîrziu și în cu totul alte circumstanțe. O altă cauză a fost atitudinea neunivocă a puterilor europene față de RDM. Respectiv, Germania și Austro-Ungaria considerau că RDM nu este un stat independent, ci un fel de monedă de schimb în raport cu România scontînd, pe contul Basarabiei, să o atragă de partea sa în războiul cu Rusia. Pe 30 decembrie 1917, regele României — Ferdinand I, decide să ocupe Basarabia. La începutul lunii ianuarie 1918, folosindu-se de dezordinea revoluționară, trupele române invadează teritoriul RDM. Unul dintre motivele invaziei României pe teritoriul Basarabiei a fost tendința de a-și îmbunătăți situația economică, subminată de război, din contul pîinii basarabene și confiscării depozitelor alimentare imense.

În stare de război

Pe 23 ianuarie, Rumcerod (Comitetul Executiv Central al Sovietelor Frontului Român, Flotei Mării Negre și regiunii Odessa), care s-a întrunit, atunci, la Odessa, a declarat război României. Acum, puterea sovietică locală se afla oficial în stare de război cu România. Sub influența eșecurilor militare, comandamentul român a propus împăcare. Reprezentanții Antanta au împins România la pace, pînă pe 3 martie 1918 mai sperînd încă să organizeze uniunea României și republicilor sovietice împotriva ofensivei trupelor austro-ungare. Colegiul Suprem al afacerilor ruso-române, de asemenea, tindea spre semnarea cît mai grabnică a actului de împăcare și soluționarea problemei granițelor.

Pe 15 februarie 1918, guvernul român a primit o informație din Odessa despre faptul că dacă România nu va elibera Basarabia, pe 16 februarie vor începe acțiunile militare pentru «apărarea revoluției ruse». Guvernul României nu a răspuns imediat acestei propuneri.

Pe 21 februarie 1918, corpul diplomatic din Iași a propus autorităților sovietice din Odessa și comandamentului român să înceapă negocierile în prezența aliaților mediatori. Negocierile au început pe 22 februarie și au culminat cu plecarea românilor din Basarabia în termen de două luni. Folosindu-se de situația complicată pe plan internațional a republicii sovietice și retragerea Armatei Roșii din Ucraina, guvernul României nu și-a îndeplinit obligația de a pleca din Basarabia, iar în consecință a anunțat despre aderarea acesteia în componența României.

Negocierile pe marginea acestor chestiuni cu reprezentanții români s-au desfășurat la Odessa, la începutul lunii martie 1918. Premierul român, Averescu, a decis să accepte semnarea păcii în condițiile evacuării totale a trupelor române din Basarabia în decurs de două luni de zile. Comandamentul român se obliga să nu se amestece în viața internă a Basarabiei.

În perioada 5-9 martie 1918, după negocierile de la Iași și Odessa, a fost semnat tratatul de pace — «Protocolul lichidării conflictului ruso-român». Pe 8 martie, trupele sovietice au primit ordin de a înceta acțiunile militare împotriva trupelor române.

De la începutul lunii martie 1918, România părăsește Antanta și nimerește sub influența germano-austriacă. Autoritățile române înțeleg că trupele germano-austriece, care, la începutul lui martie 1918, au ocupat Kievul și Vinița, vor ajunge de pe o zi pe alta la Odessa și vor distruge sau vor determina retragerea armatei lui Muraviov. Pe 9 martie, uitînd despre obligațiunile sale de acord, România ocupă Akerman și satul vecin Șabo, definitivînd această invazie prin ocuparea sudului Basarabiei.

Răsplata pentru adevăr — demisia

Șeful guvernului României, care a semnat acordul, generalul A. Averescu, și-a explicat acțiunile în fața parlamentului în felul următor: «Rusia este bolnavă, fără îndoială, este foarte bolnavă, Rusia, însă, nu a dispărut și ea se va însănătoși. Noi, o mică putere, nu ar trebui să ne folosim de această stare de paralizie în care se află vecinul». El, însă, a fost unicul care s-a exprimat în asemenea manieră. Și pentru asta nu a mai stat decît cîteva săptămîni în funcția de premier. Reprezentanții instituției diplomatice, dimpotrivă, se aflau în stare de euforie pe fonul visului «României Mari» împlinit.

Ministrul afacerilor externe de atunci, M. Arion, spunea că Rusia nu ar trebui să trezească frică pentru că ea «nu va renaște din nou». Asemenea idei erau împărtășite de majoritatea elitelor românești. Guvernul A. Marghiloman, care a substituit cabinetul A. Averescu, nici nu avea de gînd să îndeplinească acordul cu Rusia Sovietică în condițiile continuării ofensivei trupelor germano-austriece în Ucraina, care au ocupat Odessa și au rupt Basarabia de Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă. Acesta așa a și rămas doar pe hîrtie.

Încălcarea voinței poporului Basarabiei

Noul guvern al României a căzut de acord să accepte condițiile de pace ale puterilor europene centrale și a aliaților acestora, care constau în cedarea Dobrogei și Valahiei vestice, ca și concesionarea surselor petroliere, precum și exportul pîinii române. În schimb, puterile centrale au promis României anexarea Basarabiei, ceea ce era o dorință de mult rîvnită a conservatorilor și germanofililor români.

În eterul postului de radio, acaparat pe 2 aprilie, este difuzată informația că Sfatul Țării al Basarabiei se revoltă împotriva intențiilor României de a anexa Basarabia. Totodată, Sfatul Țării face trimitere la acordul semnat încă cu Rada Centrală a Ucrainei, care asigură republicii basarabene dreptul la existență independentă. Pe de altă parte, la același post de radio se scurge informația că Rada, care, anterior, obliga respectarea independenței republicii basarabene, propune, acum, moșierilor români o nouă afacere, cerînd pentru Ucraina două județe basarabene: Akerman și Hotin — populate de ucraineni. Tentativa oligarhiei române de a anexa Basarabia este, în acest fel, nu doar o încălcare nerușinată a obligațiunilor din acord, ci și o violență împotriva voinței întregii populații din Basarabia.

Restituirea prejudiciului

Pe 27 martie 1918, deputații Sfatului Țării decid problema unirii. Clădirea, în care s-a desfășurat ședința, a fost înconjurată de jandarmi români înarmați, iar pe cer se învîrteau câteva avioane române. Votul a fost deschis, ceea ce, de facto, a prestabilit rezultatul acestuia. Votul secret, cel mai probabil, ar fi avut alt rezultat.

În cadrul negocierilor de pace care au continuat între România și Germania și complicii acesteia a fost clar că nu sînt împotriva acaparării Basarabiei de către România, mai mult decît atît, chiar sînt gata să contribuie la acest fapt: «Noi vom oferi ajutor în caz de necesitate, chiar și cu trupe, pentru acapararea Basarabiei», au declarat reprezentanții ștabului austro-ungar.

Anume în aceste condiții, pe 9 aprilie 1918, a fost adoptată Declarația Sfatului Țării în care se spunea că « Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România».

În replică, diplomații sovietici au declarat lui A. Marghiloman că anexarea Basarabiei este «o încălcare a acordului încheiat de predecesorii dumneavoastră cu Rusia cu privire la retragerea, în termen de două luni, de pe teritoriul Basarabiei» și este lipsită de «orice forță juridică internațională».

Evident, pentru «ajutorul» Germaniei în soluționarea «problemei basarabene» trebuia de plătit și, pe 7 mai 1918, România a semnat acordul de pace de la București în urma căruia pierdea Dobrogea și teritorii în Carpați. Comerțul de pe Dunăre, șantierele navale românești, industria forestieră, agricultura și sfera petrolieră au trecut sub controlul Germaniei și aliații săi, armata română s-a demobilizat și dezarmat. Totodată, România trebuia să achite o contribuție în mărime de 5 miliarde de lei.

La toate plîngerile părții române cu privire la condițiile hoțești ale acordului a urmat răspunsul șefului delegației germane, R. Kulman: «Obținerea Basarabiei vă restituie de zece ori mai mult». Românii au urmat sfatul german și au încercat, la maxim, să-și acopere pierderile pe contul Basarabiei, de asemenea, să asimileze populația acesteia cît mai repede. Cetățenilor Uniunii Sovietice li s-au memorat foarte bine cuvintele lui Stalin cu referire la ocuparea Basarabiei: «În baza cărui drept internațional au rupt domnii «aliați» Basarabia de URSS și au dat-o în robia boierilor români? Dacă asta se numește drept internațional și obligație internațională, atunci ce se numește hoție?».

Asimilarea pe românește

Deja pe 22 aprilie 1918, printr-un decret al regelui Ferdinand I, pe teritoriul regiunii a fost extinsă acțiunea legislației românești. Autonomia ținutului a fost limitată și mai mult prin decretul lui Ferdinand I cu Nr. 1626, în conformitate cu care, pe 1 august 1918, în Basarabia a fost instituită stare de asediu, care lichida toate drepturile și libertățile cetățenilor. Iar astăzi, în 2018, acestui om i se înalță monumente în Moldova?!

Pe 4 august 1918, s-a ordonat tiparul exclusiv în limba română. Profesorii numiți în școli de către noile autorități afirmau că scriitorii Eminescu, Alexandrescu și Alecsandri sînt cunoscuți în toată lumea, iar Pușkin, Gogol, Dostoevski și Tolstoi sînt mult mai puțin renumiți. Dar nu au reușit să mintă și părinții. Potrivit unui sondaj al aceluiași Sfat al Țării, 92 la sută dintre părinți doreau studii în limba rusă pentru copiii lor. Izolarea etnică a moldovenilor de români era, deja evidentă. Moldovenii se opuneau românilor pe care-i numeau cu detestare — țigani. Potrivit contemporanilor, moldovenii basarabeni se numeau moldoveni ruși, la fel ca și tătarii din Caucaz și Crimeea, care se autoidentifică drept tătari ruși.

Odată cu anexarea Basarabiei, românizarea agresivă se extinde nu doar în sfera lingvistică și economică, dar și în sfera religioasă. Clerul local a avut o reacție rece la intrarea trupelor române pe teritoriul Basarabiei. În ianuarie-februarie 1918, capul Bisericii basarabene, Arhiepiscopul Anastasii, împreună cu activiștii Zemstvo a intrat la Comitetul pentru eliberarea Basarabiei și a criticat deschis actul de ocupație. Sinodul României a început supunerea politică a structurilor bisericești basarabene în fața Bucureștiului prin solicitarea Arhiepiscopului Anastasii și Episcopilor Gavril Și Dionisie să renunțe la Biserica rusă. Ierarhii au refuzat să facă acest lucru, iar autoritățile militare românești i-au arestat și exilat peste Nistru.

Este de remarcat că pînă și fundamentarea etnică al acestor anexe arată destul de dubios. În momentul anexării, în Basarabia locuiau 2393 mii de oameni, dintre care 920,9 mii (47,6 %) moldoveni, 382 mii (19,75 %) ucraineni, 228 mii (11,8 %) evrei, 155,7 mii (8 %) ruși, 103,2 mii bulgari, 60 mii nemți și alte naționalități. Adică, moldovenii constituiau doar majoritatea relativă. În județele Hotin și Akerman, majoritatea populației o constituiau ucrainenii, iar orașele ținutului erau populate, în majoritate, de evrei și ruși.

Rezistența

Pe parcursul celor 22 de ani de ocupație, poporul moldovenesc multinațional a rezistat activ în fața intervenționiștilor români, fapt confirmat de multiplele mărturii ale martorilor. Despre faptul că soldații și ofițerii români au fost, puțin spus, nu întotdeauna corecți, au vorbit pînă și înșiși ocupanții.

Din raportul siguranței de la Criuleni pentru Centrul contrainformații din Orhei despre atitudinea ostilă a populației față de ocupanți:

«Am onoarea să vă informez că în rezultatul raidurilor desfășurate în sectorul aflat sub jurisdicția mea, am stabilit că populația locală nu doar că nu se bucură, dar întîmpină cu ură prezența noastră în Basarabia și asta, din considerentele următoare:

1. În primul rînd, mulți dintre ei, or, în rezultatul faptului că nu sînt români, or, din alte motive, răspîndesc diferite zvonuri cu caracter tendențios.

2. Deși asemenea cazuri sînt rare, dar printre militari se regăsesc unii care fac abuz de putere și iau de la populație cu forța și fără întoarcere tot felul de lucruri de care au nevoie, or, se comportă prea autoritar. Și toate acestea nu se întîmplă din considerente militare, ci, din interese personale; în afară de aceasta, pierderi și daune sînt provocate populației și de soldați.

3. Mulți se plîng că noi am luat din Basarabia tot de ce am avut nevoie iar în schimb nu am oferit nimic, iar locuitorilor le-am spus și am scris în ziare că am venit pentru a-i ajuta. Se ajunge pînă la faptul că zic că noi avem kerosen și nu le aducem și lor, deși, au mare nevoie, iar dacă găsesc un funt, plătesc pentru el un preț fabulos — cîte 3-4 ruble pentru un funt, fapt despre care am vorbit și în raportul meu Nr. 22 din 8 aprilie».

Din raportul contrainformație Orhei pentru autoritățile militare cu privire la atitudinea ostilă a soldaților unităților naționale față de ocupanți:

«Am onoarea să vă informez că printre soldații moldoveni a regimentului 2 al Basarabiei din Orhei, mulți interpretează cu privire la anexarea Basarabiei la România, și anume, lor nu le place să slujească în armata română sub comandamentul ofițerilor români și că ar fi mai bine să fugă în Ucraina pentru că acolo este mai bine și mai ușor.

Pe de altă parte, ei se gîndesc la răscoală spunînd că dacă astăzi ar începe unul, iar mîine altul, nu ar obține nimic. Ei trebuie să înceapă toți odată și atunci, poate ar obține succes. Pentru că nu le este pe plac aceste uniri și sînt montați ostil în raport cu noi, vă solicităm să dați ordinile corespunzătoare».

«Am onoarea să vă informez că în timpul discuției, din 8 aprilie anul curent, cu domnul Ilie Brînză, proprietar de pămînturi din satul Hîrtop, județul Orhei, acesta mi-a declarat, printre altele, că unii soldați ai regimentului cavaleresc moldovenesc din Chișinău sînt împotriva anexării și i-au declarat lui că au decis cu toții împreună să nu depună jurămînt de credință măriei sale rege al României, Ferdinand I.

Tot el mi-a spus că noi urmărim unirea la suprafață, dar că de fapt situația este în clocot și că noi trebuie să întreprindem măsuri, pentru că aproape toți sînt împotriva noastră. Și în calitate de primă măsură trebuie să dizolvăm armata moldovenească, în rîndurile căreia nu mai este disciplină, pentru că soldații nu doresc să îndeplinească ordinele mai marilor».

(La realizarea materialului au fost utilizate informații de pe site-urile: http: //illuminats. ru, https: //bessarabiainform. com, https: //riss. ru/images/pdf/books/romea. pdf, razboiulpentrutrecut. wordpress. com.)

Acordul care a rămas doar pe hîrtie

Acordul ruso-român cu privire la eliberarea teritoriului Basarabiei de către România — document care apăra interesele Basarabiei și nu submina, în niciun fel, interesele României.

De altfel, așa cum s-a constatat mai tîrziu, submina. Așa cum denotă istoria, cel mai important interes al României regale a fost anume Basarabia. Mai exact, înrobirea și hoțirea acesteia. Observați că poporul român nu a participat în tot acest act de vandalism istoric.

Textul acordului cu privire la eliberarea Basarabiei de către România

1. România se obliga să elibereze Basarabia în termen de 2 luni de zile. Imediat, se retrage din punctul strategic Jevreni. Toate teritoriile eliberate de trupele române sînt, imediat, preluate de trupele rusești. Peste două luni, în Basarabia rămîne un detașament român din 10 000 de oameni pentru paza depozitelor române și liniilor de cale ferată.

2. Imediat, la semnarea acordului, paza Basarabiei trece în mîinile miliției orășenești și sătești locale. Comandamentul militar român refuză de dreptul de a opera aresturi și, în general, renunță la toate funcțiile judiciare și administrative, care aparțin, exclusiv, autorităților elective locale.

3. Supușii români arestați în Rusia se dau la schimb pe revoluționarii, ofițerii și soldații ruși arestați în România.

4. România se obligă să nu întreprindă niciun fel de acțiuni militare, inamice sau de alt gen împotriva Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse a muncitorilor și țăranilor și să nu susțină asemenea acțiuni întreprinse de alte state.

5. Rusia se obligă să ofere României surplusul de pîine din Basarabia după satisfacerea necesităților populației locale și unităților militare ruse. În afară de aceasta, România are dreptul să cumpere din alte localități ale Rusiei produse alimentare necesare populației române și care nu se găsesc în Basarabia (pește, grăsimi, zahăr, ceai și altele).

6. Rusia restituie României depozitele alimentare create de aliați și destinate pentru alimentarea populației române.

7. În cazul retragerii forțate a armatei române de pe teritoriile românești, ea găsește refugiu și alimente pe teritoriul rusesc.

8. În cazul acțiunilor paralele împotriva Statelor Centrale și aliaților lor, între Comandamentele militare supreme ale armatelor sovietice și române se stabilește contact.

9. Pentru soluționarea neînțelegerilor ce pot apărea între România și Republica Sovietica Federativa Socialista Rusă a muncitorilor și țăranilor se formează comisii internaționale la Odessa, Kiev, Moscova, Petrograd, Iași și Galați, din care să facă parte reprezentanți ai Rusiei, României, Angliei, Franței și SUA.

Odessa, 9 martie 1918. Iași, 5 martie 1918.
Au semnat:
Din partea Rusiei:
Președintele Colegiului Autonom Suprem și Sovietului Comisarilor Norodnici pentru afaceri ruso-române, Rakovski
Comisarul pentru afaceri externe a Republicii Sovietice Odessa, Brașevan
Președintele Rumcerod, Iudovski
Președintele Comitetului executiv al Sovietului deputaților din Odessa, Voronski
Comandantul suprem al Armatelor sovietice de sud, Muraviov
De partea României: președintele Consiliului miniștrilor, ministrul afacerilor externe — Averescu.

Pregătit de Ana Vetrova în baza materialelor din presa electronicăскачать dle 10.6фильмы бесплатно