Acutizarea primăvăratică în politica mondială

Primăvara 2018 în febra politicii mondiale este asemănătoare cu primăvara anului 1918



Ordinea mondială a anului 1918, conceptual formulată în baza principiilor Woodrow Wilson, «ghilotina lui Clemenceau» și tot felul de alți ideologi inventați și exprimatori ai intereselor marelui capital, nu se putea califica nici echitabil și nici armonios.

De nu ar apărea pe harta lumii primul stat din istoria umanității bazat pe principiile echității sociale, ordinea mondială, creată în baza Tratatului de la Versailles, s-ar fi prăbușit într-o nouă dezmembrare a rechinilor capitalismului cu mult înainte de 1939.

Tot atunci, acum 100 de ani, renumitul Winston Churchill, în 1918 a proclamat lupta sfîntă împotriva comunismului — principala sarcină a Occidentului consolidat.

Valul atacurilor propagandistice asupra locuitorilor din Europa a fost puternic și bine gîndit. Pînă nici Vaticanul nu a rezistat și a anunțat o nouă cruciadă împotriva... Rusiei roșii. Puțin mai tîrziu în Italia, violența politică tumultoasă a secolului XX-lea a dat naștere unui fascism teatral, dar extrem de crud al lui Benito Mussolini.

În Germania umilită de Tratatului de la Versailles și hoțită de «ghilotina lui Clemenceau», militariștii și industriașii cu susținerea «colegilor» din SUA au crescut, treptat, nazismul. Unii și ceilalți au fost uniți de o singură orientare politică — rusofobia și anticomunismul.

Rusofobia anului 1918 era strîns legată de anticomunism. Altfel nici nu putea fi. Sarcina era pe cît se poate de simplă — a pregăti opinia publică din Europa și SUA pentru un mare război împotriva Rusiei Sovietice (URSS).

Refractările politice bizare în politica mondială a anilor 20-30 ai secolului trecut nu trebuie să ne ducă în eroare: cel de-al Doilea Război Mondial s-a pregătit și formulat ideologic ca și o campanie rusofobă și anticomunistă de natura anului 1918.

100 de ani mai tîrziu, cînd Occidentul consolidat în verbiajul său înflăcărat, bazat pe faptul prăbușirii URSS la începutul anilor 90 ai secolului XX, părea să fi îngropat comunismul, spiritul sinistru al unui mare război se ridică, din nou, deasupra continentului European.

Rusofobia, în cele mai bune tradiții ale anticomunismului, cu excepția unor circumstanțe legate de speranțele Occidentului de a dezmembra deja Federația Rusă, în formele cele mai primitive de «propagandă ucigașă» se răspîndesc cu repeziciune în rețelele informaționale globale.

În primăvara lui 2018, demonizarea Rusiei și personal al președintelui FR, Vladimir Putin, a atins un nivel fără precedent. Așa numitul dosar Skripal, în ciuda tuturor neconcordanțelor versiunii britanice oficiale, trăiește și servește drept o bună metodă pentru prelucrarea creierilor consumatorului occidental de informații. Imaginea «ursului rus strașnic și feroce» se umflă drept o fantomă teribilă în spațiul informațional.

Istoria nu este nouă! De fiecare dată cînd cercurile guvernatoare ale Occidentului consolidat s-au confruntat cu probleme irezolvabile în interiorul propriilor lor țări, au inventat sperietori menite să sustragă opinia publică de la problemele reale. Și nu doar pentru a sustrage atenția, dar a reorienta energia protestatară în canalul de pregătire pentru război, care, este, în esență, vărsare de sînge în masă care va îndolia și rîndurile segmentului revoluționar din țările pe care le considerau propriile troace.

Așa a fost și la mijlocul secolului al XIX-lea, în preajma prevestitorului războiului mondial — Războiul din Crimeea din 1854. Iată ce scriau în ziarele rusofobe propagandiștii din acea vreme: «Pentru Europa este mai preferabilă Turcia slabă și inofensivă decît Rusia atotputernica și despotică. Rusia la Constantinopol este moarte pentru catolicism, moarte pentru civilizația occidentală. Și, de altfel, anume această catastrofă atîrnă deasupra capului nostru... Dreptul împotriva violenței, catolicismul împotriva ereziei ortodoxe, sultanul împotriva țarului, Franța, Anglia, Europa împotriva Rusiei « (Le ouzeon le Duc, La guestion russe, 1853).

Astăzi, mașina propagandistică a Occidentului consolidat promovează figuri și sperietori în «arhivele» timpurilor lui Louis Bonaparte — un aventurier și dictator sîngeros pe care Karl Marx l-a numit cu exactitate «o copie jalnică dar crudă a rudei sale celebre» (Napoleon Bonaparte).

Sînt evidente provocările epocale cărora Occidentul consolidat, bazat politic pe doctrina liberal-democrată, nu este capabil să le facă față. Criza din 2008, în corespundere absolută cu învățăturile lui Karl Marx, a determinat limita, punctul final după care nu mai există extinderea posibilităților de dezvoltare a orînduirii sociale, bazate pe principiile de exploatare a instrumentelor financiare și eliminarea producerii reale în țările cu forță de muncă mult mai ieftină.

În afară de aceasta, din punct de vedere ideologic, s-a epuizat pentru că din rațiunea vremurilor lui Martin Luther s-a retras în căutarea scopurilor umane în sfera interconectării tuturor modalităților posibile și imposibile ca unică și principală manifestare a esenței umane.

Obiectivizarea de piață a sentimentelor firești, emoțiilor, gîndirii imaginative și tuturor manifestărilor creative ca bază culturală umană necesară sub formă de marfă spre vînzare, pe de o parte; și lenevia ca și ideal al consumatorului, mult mai aproape de existența animală în limitele Occidentului consolidat — este sfîrșitul care poate fi depășit doar acceptînd o concepție politică de alternativă orientată spre umanism și solidaritate umană.

Occidentul consolidat în figura elitelor de la guvernare nu-și dorește să depășească această stare fără ieșire. Or, pentru elitele occidentale acest lucru ar însemna să piardă totul — și puterea, și modul obișnuit de viață în care luxul, destrăbălarea și iresponsabilitatea reprezintă principiile ordinii generale a lumii.

Însă limitele, create de democrația liberală a Occidentului, se prăbușesc și se șterg consecvent și continuu. Noul val de migrație a popoarelor, generat de efectele dezvoltării inegale a țărilor și regiunilor, conflictele și războaiele provocate artificial, bate în fundamentul civilizației europene. Terorismul radical jihadist, sute de mii de călăi, instruiți, inclusiv, și de instructorii CIA, gata să moară în numele unui oarecare proiect canibalic al «califatului mondial», care presupune nimicirea a sute de milioane de «necredincioși» — oare asta nu înseamnă revenirea ideii nazismului hitlerist?

Existența de o sută de ani a ideologiei Occidentului consolidat capitalist din 1918 pînă în 2018 — sînt o sută de ani de ură, rusofobie și anticomunism. Doar nu întîmplător, în anii de prosperare a URSS, în Occident, noțiunile de rus și comunism erau aproape că sinonime. Așa că, actualul val maxim al rusofobiei în Europa, Marea Britanie și SUA — este un reflex destul de explicabil al elitelor guvernatoare, care se înscriu în propria lor inconsistență.

Mihail Lupașcoскачать dle 10.6фильмы бесплатно