Marxismul n-a fost depășit. Și nici nu va fi depășit!
РУС. MOLD.
» » Marxismul n-a fost depășit. Și nici nu va fi depășit!

Marxismul n-a fost depășit. Și nici nu va fi depășit!

27-04-2018, 12:04
Просмотров: 39
  
Версия для печати   
Marxismul n-a fost depășit. Și nici nu va fi depășit!Oleg Reidman: «Marx și-a scris lucrările sale principale cu mai mult de 150 de ani în urmă. De atunci încoace, unele generații de critici le-au schimbat pe altele, pe viitor vor apărea noi generații, care de asemenea vor fi schimbate de altele, dar obiectul criticii lor, — marele și vigurosul Karl Marx, — ca și întotdeauna pînă acum, va continua să le înfrunte în mod destoinic și pe acestea»
 
Raportul secretarului CC al PCRM, Oleg Reidman, prezentat la conferința practică consacrată împlinirii a 200 de ani de la nașterea lui Karl Marx
 
Se publică în variantă sumară. De textul integral al raportului puteți lua cunoștință pe site-ul pcrm.md

Conferința de astăzi este consacrată unui eveniment rămas cu două secole în urma timpului nostru. Dar respectivul eveniment, precum și tot ceea ce este legat de această personalitate, nu-și pierde actualitatea pînă în ziua de astăzi.

Interesant și important este nu însuși faptul nașterii în Germania, în orașul Trir, încă a unui copil. Important este faptul că acest copil a venit pe lume pentru a deveni un gigant, un atlant al cugetului uman, care a înzestrat omenirea cu instrumentul și metoda de cunoaștere și analiză a esenței acelor relații omenești, care apar în procesul de producere a oricăror și a tuturor bunurilor de care se folosește și cu care trăiește întreaga omenire. A tuturor bunurilor de dragul cărora omul se ridică dimineața și merge să-și vîndă munca sa, cunoștințele sale, abilitățile și iscusința; a tuturor bunurilor care îl impun pe om să lupte cu unul care e la fel ca dînsul, adică e lucrător năimit, sau cu cel care de odată a decis să fie anume el stăpînul bunurilor produse de dînsul.

Cu 200 de ani în urmă s-a născut Karl Marx, omul al cărui nume îl poartă un întreg curent al gîndirii umane — marxismul. Cel puțin eu, nu cunosc o altă învățătură, în afară de marxism, științe ale naturii sau social-politice, teorie filosofică sau inginerească, știință despre fenomene abstracte sau concrete, despre care nu s-ar înceta să se discute pe parcurs de secole.

Ce e acum cu moștenirea lui Karl Marx?

Un fapt important: scrisul lui Marx era neciteț. La sfîrșitul vieții sale, cînd i-a devenit clar că nu va putea duce pînă la capăt publicarea moștenirii lui Marx, Engels a început să-i învețe cum să descifreze scrisul lui Marx pe Kautsky și pe Eduard Bernstein. Da, da, este vorba despre cei doi pe care V. I. Lenin i-a criticat necruțător pentru faptul că n-au perceput esența revoluționară a marxismului. După moartea lui Marx, arhiva lui a fost preluată de Engels. Înainte de moartea sa, Engels a lăsat prin testament această arhivă, precum și propria sa arhivă, lui Bernstein, care în ultimii ani ai vieții lui Engels a devenit prietenul apropiat al acestuia. Iar Bernstein, tot prin testament, le-a lăsat pe acestea Partidului social-democrat german.

Cînd în Germania la putere a venit Hitler, acolo au început să fie arse pe rug și cărți. Se prevedea să se ajungă și la arhiva lui Marx. De aceea documentele rămase în Germania social-democrații le-au transportat la Paris. Încolo a fost trimis Nicolai Buharin, cu o indicație dată de Stalin: dacă va fi necesar, să plătească pentru aceste manuscrise chiar și 10 milioane de franci. În felul acesta, cea mai bogată arhivă, inclusiv maculatorul cunoscutului «Capital», se păstrează acum la Moscova.

Dar operele complete ale lui Marx n-au apărut nici pînă acum. Pare-se, publicarea lor a fost tărăgănată un timp atît de lung și din cauza că nici chiar cercetătorii care s-au cufundat în totalitate în «Capital» n-au reușit nici pînă acum să se lămurească pe deplin în materia lui.

Însuși Marx — a fost oare un om bogat? Doar el era doctor în filozofie, soț al unei femei minunate și devotate, aristocrata Jenny fon Westfallen? Mai degrabă s-ar putea spune că a fost un om sărac, deseori făcea împrumuturi de la cunoscuți, în mod regulat amaneta argintăria soției sale aristocrate, iar uneori și paltonul său. Principalul sprijin material i-l acorda prietenul său, Friedrich Engels — fiul unui proprietar al unei întreprinderi textile, ulterior devenind el însuși proprietarul acesteia.

Lucrînd asupra «Capitalului», Marx permanent se plîngea prietenilor că munca lui titanică nu va fi răsplătită nici măcar cu banii pe care el îi cheltuiește pentru trabucurile pe care le fumează în timpul scrierii lucrării. Cum și s-a și întîmplat de bună seamă, deoarece primele cinci sute de exemplare s-au epuizat cu mare greu. Doar în America s-a reușit să fie vîndute cinci mii de copii piraterești, și asta doar pentru că în reclamă se spunea că această carte explică de unde vine profitul…

Marxismul a apărut nu de nicăieri

În ceea ce privește această învățătură, s-au confirmat întru totul următoarele cuvinte ale lui V. I. Lenin: «Poți deveni comunist doar atunci cînd îți vei îmbogăți cunoștințele cu tot ceea ce a acumulat omenirea».

Potrivit lui Lenin, învățătura creată de Marx și Engels nu a rămas în afara căii principale de dezvoltare a civilizației umane. Din contra, genialitatea lui Marx a constat anume în faptul că el a dat răspuns la toate întrebările pe care de acum le abordase gîndirea progresistă a omenirii. Învățătura lui a apărut ca o continuare directă și nemijlocită a învățăturii celor mai străluciți reprezentanți ai filosofiei, economiei politice și socialismului. Ea este o succesoare legitimă a tot ceea ce a creat mai bun gîndirea umană pînă în secolul XIX. Filosofia clasică germană, economia politică engleză și socialismul utopic francez — acestea sînt cele trei surse din care a crescut marxismul.

Dar în procesul statornicirii și dezvoltării sale, marxismul a dat o soluție cu totul nouă, revoluționară, de rezolvare a acelor probleme pe care omenirea de acum le abordase pînă la el.

Învățătura marxistă a apărut ca o teorie critică în sensul perceperii critice a tuturor cunoștințelor anterioare, în descoperirea contradicțiilor acestor cunoștințe cu realitatea înconjurătoare și suprimarea acestor contradicții în baza concluziilor care reprezintă și alcătuiesc noua știință.

Nu fantezie, ci inspirație imaginară

După cum vorbea în mod profetic V. I. Lenin la al treilea congres al comsomolului, «Dacă studierea comunismului ar consta doar în însușirea a tot ceea ce este expus în lucrările, cărțuliile și broșurile despre comunism, în acest caz foarte ușor ne-am fi pomenit cu niște tipicari și fanfaroni comuniști, și asta la tot pasul ne-ar fi adus doar daune și prejudicii, deoarece acești oameni, citind și învățînd tot ceea ce este expus în cărțile și broșurile comuniste, s-ar fi dovedit incapabili să racordeze respectivele cunoștințe și nu ar fi fost capabili să acționeze așa cum de bună seamă o cere comunismul. […] Pericolul ar fi fost și mai mare dacă noi am fi început să însușim doar lozincile comuniste. […] În acest caz, existența unei jumătăți de milion sau a unui milion de oameni, tineri și tinere care, după o asemenea studiere a comunismului s-ar fi numit pe sine comuniști, ar fi adus doar o mare pagubă cauzei comunismului».

Toate lucrările clasice ale lui Marx sînt bazate pe critică (în sensul discuției argumentate). De aceea, una dintre cele mai mari greșeli (iar în aspect științific — crimă împotriva marxismului și a metodei lui) a fost «dogmatizarea» tezelor marxiste, crearea unor «evanghelii» din citate rupte din context și acomodate, dăltuirea acestor citate pe «tablele legii» ale practicii politice și declararea drept «erezie» a oricărei concluzii trase prin aplicarea abilă a metodei lui Marx, care, după cum se vede, corespundea proceselor obiective de dezvoltare, dar se deosebea de textul «sacru».

Cu regret, întreaga critică a socialismului sovietic, făcută de «restructuriști», iar după aceea de nou-apăruții experți și politologi liberali, demonstrează anume o asemenea cunoaștere superficială a teoriei comuniste a lui Marx-Lenin. Printre altele, cu o mutră «savantă de cunoscători» își expun opinia experți-critici în etate, care au făcut studii în instituții sovietice, unde au avut note bune și foarte bune la obiecte ca materialismul dialectic și istoric, la economia politică și la comunismul științific.

Cei mai tineri, care nu se pot lăuda decît cu niște cursuri de scurtă durată în domeniul economiei și politologiei, nu îndrăznesc să-l critice pe Marx, deoarece nu cunosc nici măcar terminologia necesară pentru asta.

Cu toate acestea, marxismul a avut o influență atît de fundamentală asupra istoriei moderne a umanității, încît ocolirea conformistă a acestei teme în perioada restructurării este absolut neîntemeiată.

Oare lucrările lui Karl Marx sînt plictisitoare? Ele nu sînt o fantezie, în shimb, cît impuls au dat la timpul lor imaginațiilor creative! O treime din lume s-a orientat după ele, și doar asta e suficient pentru a-l considera pe Marx un gînditor de excepție.

Bineînțeles, lustruita vitrină a capitalismului occidental de astăzi, — atenție sporită față de ecologie, economie cifrică și așa mai departe, — amintește foarte puțin de capitalismul din curțile murdare, de cel de la fabricile de manufactură, pe care îl descria Marx. Condițiile de muncă, protecția socială, comoditățile de trai sînt cu totul altele. Dar acestea constituie un rezultat anume al acțiunilor active ale oamenilor muncii, care au fost însuflețiți și orientați de Marx spre învingerea contradicției dintre muncă și capital, dintre modul de producție obștesc și modul privat de însușire a bunurilor. Anume asta e traiectoria descrescîndă a capitalismului ca formație socială (să nu se încurce cu nivelul economiei din unele sau alte țări). Anume acest fenomen a fost prognozat de Marx ca lege obiectivă de dezvoltare a societății umane.

După cum informează un șir de mass-media, acum, în legătură cu criza mondială financiară și economică, lucrările lui Marx se bucură de o mare popularitate în Europa. Ele au fost traduse în 50 de limbi, cu un tiraj total de circa 50 milioane de exemplare, ceea ce pentru o monografie științifică este un fapt fără precedent. Mai mult decît atît, această monografie a fost reeditată mai mult de 500 de ori și continuă să fie tipărită pînă astăzi. Indicele citării «Capitalului» este atît de mare, încît, probabil, este foarte aproape de cel al citării Bibliei. Lucrările lui Marx fac parte din programele obligatorii de studii ale instituțiilor de studii superioare ruse, chineze, americane, franceze, germane și ale altor țări.

Despre garanțiile sociale — pentru întîia oară

Marx a disecat capitalismul, cum se spune, osișor cu osișor. El pentru întîia oară în lume a lansat ideea că omul trebuie să aibă garanții sociale cel puțin minime (indemnizații pentru cazuri de îmbolnăvire, pentru bătrînețe), că ziua de lucru nu poate să depășească opt ore. El insista ca folosirea muncii copiilor să fie limitată și ca muncitorii să învețe carte în masă.

Voi reaminti: în timpurile vieții lui Marx, oamenii lucrau la fabrici în medie cîte 12-15 ore, după care dormeau un pic și reveneau iar la fabrică. Iar partea leului din profitul creat de ei îl luau pentru sine, să-i numim așa, organizatorii businessului.

Plusvaloarea (astăzi ea e numită valoare adăugată) produsului finit le revenea aproape în totalitate stăpînilor. Raportul era de 8:1 și, în Europa și SUA, s-a schimbat întrucîtva doar după Primul Război Mondial și după Marea Revoluție Socialistă din Octombrie din Rusia.

Oricum ai învîrti-o, evenimentele care s-au produs în Rusia în anul 1917 au impus restul lumii să înceapă a se gîndi și la binele muncitorilor năimiți. Plus Primul Război Mondial, care a pornit nu pe loc gol — el a fost un rezultat al foametei, șomajului și crizei din Europa. A doua oară respectivul raport de distribuire a produsului finit a fost corectat de acum după Al Doilea Război Mondial, ajungînd aproximativ la cota de 50:50, deși în timpul Uniunii Sovietice poporului i se acordau 70-75 la sută din plusvaloare, sau valoare adăugată.

Rar cine vorbește despre faptul că, după Al Doilea Război Mondial, pentru a evita transformările socialiste în țările lor, Franța și Germania au modificat brusc scara de redistribuire a valorii adăugate între lucrător și patron, făcînd-o să fie 5:4 și chiar 6:3.

Dar în prezent cea mai mare parte din suma valorii adăugate destinată lucrătorilor o primesc administratorii — «gulerașele albe». Aceasta e o contradicție relativ nouă, apărută în modul de producție de astăzi. Pentru a percepe teoria plusvalorii (sau, așa cum se obișnuiește să fie numită astăzi, a valorii adăugate), teoria lui Karl Marx o studiază toți economiștii lumii. Asta e ceva aproximativ la fel cu descoperirea electricității în fizică.

Astfel, noi vedem următorul lucru: ca rezultat al poziției active a oamenilor muncii, linia descendentă a dezvoltării capitalismului ca formație social-politică o trasează de acum și înșiși capitaliștii, și instituțiile de stat create de ei. Ce-i drept, ei au alt scop — de a-și prelungi propria existență. Dar direcția de dezvoltare descoperită de Karl Marx în capitolul învățăturii sale despre formațiile social-economice se păstrează, și acesta e un proces obiectiv.

Faptul rămîne fapt: în prezent, pentru întîia oară după război, chiar în aceeași Anglie, copiii cîștigă mai puțin decît părinții lor. Și imediat cum s-a simțit lipsa de bani pentru ipotecă, oamenii din nou au început să-l citească pe Marx.

Cheia universală spre înțelegere

Fără marxism este imposibilă înțelegerea multor concepții social-filosofice moderne, care au apărut ca rezultat al provocării aruncate de marxism. Astăzi, marxismul este studiat în cele mai vestite universități din lume. Nu întîmplător, unul din întemeietorii teoriei societății postindustriale, D. Bell, a spus: «Noi cu toții sîntem postmarxiști».

Față de marxism trebuie să avem o atitudine la fel ca și față de alte teorii — imparțială. Marxismul trebuie readus din uitarea postrestruturistă în istoria gîndirii umane, încetînd să facem din el un idol.

Moștenirea intelectuală a lui Marx conține trei părți componente. Acestea sînt următoarele:

1) partea filosofică, care include în sine materialismul dialectic și istoric;

2) partea economică — teoria despre plusvaloare;

3) teoria structurii de clasă a societății și învățătura despre lupta de clasă, indisolubil legată de aceasta, care, prin dictatura proletariatului, trebuie să rezulte o societate principial nouă, fără clase, bazată pe proprietatea obștească asupra mijloacelor de producție.

E de menționat că fiecare din părțile respectivei învățături se sprijină pe vigurosul fundament al părții precedente.

Spirala dialectică a dezvoltării

Să enumerăm principalele concepții ale teoriei marxiste.

O contribuție de neprețuit în tezaurul filosofiei mondiale a devenit elaborarea și ulterioara aplicare de către Marx a dialecticii lui Hegel, pe care a purificat-o de conținutul ei idealist și a direcționat-o spre materialismul dialectic. (Cu regret, moartea l-a împiedicat pe Marx să scrie o carte separată consacrată în mod special teoriei materialismului dialectic — carte pe care el intenționa s-o scrie, însă n-a reușit).

Materialismul dialectic este o concepție științifică despre mișcarea și dezvoltarea lumii (natura, omul și societatea). Principalul ei postulat e că sursa (propulsorul) dezvoltării o constituie contradicțiile interne ale acesteia, altfel spus, dezvoltarea se produce în baza unei proprietăți speciale specifice materiei. Proprietate care, convențional, poate fi calificată drept «necesitate de a înfrunta diferite contradicții». Anume în virtutea acelui rol decisiv, care îi este atribuit în cadrul acestei teorii existenței contradicțiilor și înfruntării lor, ea se numește «dialectică» (tradusă din greacă, dialectica înseamnă arta de a discuta, altfel spus, priceperea de a evidenția contradicțiile).

Materialismul dialectic descrie trei legi fundamentale în corespundere cu care evoluează procesul dezvoltării universale.

1) Legea unității și a luptei contrariilor. Ea spune: deși contrariile care constituie contradicția se află într-o stare de luptă permanentă, nici una din ele nu poate învinge definitiv și nu poate s-o excludă pe cealaltă, deoarece ele sînt părțile unui tot întreg și fiecare în parte poate fi cunoscută doar prin compararea lor;

2) Legea trecerii schimbărilor cantitative în schimbări calitative. Ea descrie ce rezultă din lupta contrariilor. Această luptă conduce la acumularea în sistem a unor mici schimbări, care, la început, nu schimbă calitatea sistemului în ansamblu, dar la un moment dat ele ajung la un grad critic, și atunci sistemul brusc, prin salt, își schimbă calitatea sa;

3) Legea negării negației ne explică cum anume sistemul își schimbă calitatea sa în momentul depășirii pragului de schimbări cantitative. Ea face schimbarea în modul următor: mai întîi, sistemul neagă starea sa anterioară, după aceea, la noua etapă, neagă negația precedentă, prin aceasta luînd tot ce era mai bun atît din starea ei inițială, cît și din contrariul ei. La fel ca și Hegel, Marx numește starea inițială «teză», prima negare — «antiteză», iar a doua negare — «sinteză». E clar că sinteza imediat devine teză pentru o nouă etapă în dezvoltare, și toată această triadă se repetă, aplanînd noi contradicții.
Acest proces se numește spirala dialectică marxistă a dezvoltării.

Materialismul istoric

Dacă materialismul dialectic este o concepție a dezvoltării ca atare, materialismul istoric este o teorie a dezvoltării unui obiect concret, și anume a societății umane.

Conform materialismului istoric, principalul în oricare societate este faptul în ce mod se produc bunurile materiale. Altfel spus, ce fel de forțe de producție există în această societate și în ce fel de relații de producție se află oamenii, adică membrii respectivei societăți, în contextul aplicării forțelor de producție existente.

Potrivit concepției lui Marx, în funcție de rolul lor în relațiile de producție, oamenii se împart în două clase: clasa oamenilor muncii-producători și clasa proprietarilor asupra mijloacelor de producție.

Astfel, însăși ideea «clasei de exploatatori» îi aparține nu lui Marx, ci narodnicilor ruși din epoca lui Cernîșevski, care aproape că nu cunoșteau deloc teoria marxistă. Însuși Marx recunoștea faptul că capitalistul nu este pur și simplu un parazit, că de acesta depinde «caracterul normal, caracterul material al condițiilor de muncă», nemaivorbind de rolul capitaliștilor în redistribuirea capitalului pe scară națională și mondială.

În cadrul materialismului istoric, Marx introduce și asemenea noțiuni cum sînt «baza» și «suprastructura». Forțele de producție se dezvoltă continuu și, la un moment, suprastructura (care întotdeauna, într-un mod sau altul, determină relațiile de producție existente) devine o frînă în dezvoltarea economică a societății. În asemenea momente se produce schimbarea formației social-economice, adică vechea suprastructură este înlocuită cu alta nouă.

Însuși Marx, deși a introdus noțiunea «formație», n-a încercat să aplice față de istorie o schemă dură, conștientizînd faptul că regiunile mari au specificul lor în dezvoltarea istorică, care nu poate să nu fie luat în calcul chiar nici în aspect teoretic.

Chiar și în acea formulă schematică în care era prezentat în manualele de științe sociale din timpul sovietic, materialismul istoric în genere nu a fost creat de Marx, ci de Nicolai Buharin și școala acestuia. Dar respectiva formulă a fost folosită pînă la sfîrșitul anilor 80 ai secolului XX fără nici o referire la autorul ei, despre care știm că a fost printre activiștii represați. Cu privire la conținutul și elementele acestei scheme se poate discuta la nesfîrșit, tot la nesfîrșit pot fi făcute concretizări, dar concluziile lui Marx referitor la societatea capitalistă sînt atît de exacte, încît este imposibil să fie negate. Și anume aceste concluzii sînt principial importante pentru marxismul modern.

Potrivit caracteristicii date de Lenin, «cea mai profundă, multilaterală și detaliată confirmare și aplicare a teoriei lui Marx o constituie concepția lui economică».

«Capitalul»

Cu o sută cincizeci de ani în urmă (un pic mai mult), în octombrie 1867, la o tipografie din orașul Hamburg a apărut cartea lui Karl Marx «Capitalul. Critica economiei politice». După moartea autorului, prietenul și tovarășul lui de idei, Friedrich Engels, a tipărit manuscrisele încă a două volume ale «Capitalului»: «Procesul circulației capitalului» (în anul 1885) și «Procesul producției capitaliste» (în anul 1894). Atunci, nimeni nu putea nici să presupună că acea carte voluminoasă cu un tiraj modest de numai o mie de exemplare,, plină cu raționamente aparent plictisitoare despre filosofia economiei, foarte degrabă va răsturna lumea.

În limba rusă, cartea a văzut lumina zilei în anul 1872 datorită eforturilor lui G. Lopatin și I. Danielson. În Rusia, «Capitalul» s-a transformat într-un punct de cristalizare a mișcării revoluționare și, întîi de toate, al mișcării muncitorești.

Este interesant că, mult timp, cenzura țaristă a permis tipărirea cărții fără nici un fel de omisiuni, deoarece lucrarea fiind complicată, se credea că ea nu poate fi înțeleasă de masele largi. În acest context, cu atît mai uimitor este faptul că țăranii de ieri, care au învățat abia un pic de carte, studiau cu îndîrjire «Capitalul» chiar și atunci cînd însăși păstrarea lui de cineva era pedepsită penal.

La o simplă percepere, cartea lui Marx creează o asociație constantă: «Marx a inventat clasele». Dar această asociație e falsă. Teoria claselor și a luptei de clasă a fost elaborată de istoricii burghezi francezi Francois Guizot, Augustin Thierry și Francois Mignet. Teoria costului muncii a fost creată de economiștii englezi Adam Smit și David Ricardo. Marx doar le-a dezvoltat în mod consecvent pe acestea, înlăturînd multe contradicții care păreau insolubile, și a făcut acest lucru datorită aplicării cu virtuozitate a logicii dialectice înaintate.

Noutatea «Capitalului» consta în argumentarea clară a inevitabilității schimbărilor revoluționare ca proces obiectiv de mișcare a «materiei sociale» și, în primul rînd, a forțelor de producție ale societății. Marx a indicat și principalul personaj care va provoca aceste schimbări — clasa exploatată a muncitorilor și, în realitatea capitalistă, — clasa proletariatului.

Criteriile adevărului

După cum se știe, unicul criteriu al adevărului este practica. Referitor la teoria științifică — aceasta e forța ei vizionară.

Analizînd mișcarea capitalului, globalizarea acestuia pe seama naturii lui deschise în calitate de valoare autocrescătoare, Marx a prognozat inevitabilitatea războaielor globale.

Pronosticul s-a dovedit a fi înspăimîntător de real, deși în anii 60 ai secolului XIX nimeni nici măcar în gînd nu accepta verosimilitatea unui măcel mondial. Iar cu cîțiva ani înainte de asta chiar a apărut și o carte în care se argumenta teoretic imposibilitatea unei ciocniri globale. Dar realitatea a pus punctele pe «i» prin cele două războaie mondiale care au zguduit lumea, primul începînd chiar peste treizeci și unu de ani.

Potrivit lui Marx, caracterul haotic al pieței în mod inevitabil va conduce la crize. Iar o serie de crize inevitabil rezultă depresie.

Tendința obiectivă spre profit impune intensificarea exploatării, producerea unei mase tot mai mari de mărfuri cu obținerea unei plusvalori din ce în ce mai mari (munca neplătită a muncitorului), ceea ce, în ultimă instanță, conduce la incapacitatea muncitorilor de a consuma toată masa mărfurilor produse. Finalul: criza de supraproducție.

Noțiunea pe care Marx a indicat-o prin termenul «capital fictiv», — linii de creditare, obligații, credit-defauit-swap-uri, — omit doar temporar situațiile încordate, deoarece, în ultimă instanță, devin și ele marfă. Mai devreme sau mai tîrziu, nici acestea nu mai pot fi consumate din cauza scăderii capacității de cumpărare a societății. Noi am avut «fericirea» să ne convingem de justețea pronosticurilor prin exemplul așa-numitei Marea Depresie, al catastrofei așa-numitelor dom-com-uri și al crizei curente, care durează din 2008 pînă acum.

Marx în mod strălucit a fundamentat inevitabilitatea stadiului imperialismului — dominația monopolurilor.


Capitalul este o valoare autocrescătoare. Dacă în mîinile unui capitalist el scade, în mîinile altui capitalist crește, și asta se întîmplă prin mecanismul liberei concurențe. Asta conduce la comasarea businessului și crearea monopolurilor, care foarte rapid se fuzionează cu capitalul bancar, iar după aceea — cu politica, cu puterea de stat. Și trebuie să menționez aici că bărbosul înțelept a vorbit despre acest lucru încă în anul 1848 — cu un secol și jumătate înainte de primul triumf al globalizării.

Creșterea profitului în condițiile scăderii salariilor.

Capitalistul e cumpărător al capacității de muncă. Muncitorul e vînzător al capacității sale de muncă. Scopul obiectiv al cumpărătorului e de a cumpăra marfa cît mai ieftin. Creșterea productivității muncii permite să fie ținută în rezervă o întreagă armată de forță de muncă, și asta pentru că, în procesul de producție, forța de muncă de prisos pur și simplu încetează să fie necesară. La rîndul său, șomajul în masă îi permite burgheziei să micșoreze treptat conținutul real al salariului. Respectivul fenomen îl vedem astăzi în întreaga lume, deși, la mijlocul secolului XIX, acest pronostic părea puțin probabil.

Stimularea cererii și necesitățile false.

Marx scria că, în mod inevitabil, consumatorul va deveni un «rob inventiv și calculat al unor dorințe neomenești, subtile, nefirești și false». Necesitatea de a vinde cît mai mult conduce la dereglarea formulei clasice «cererea naște oferta». Deținătorii ofertelor stimulează cererea prin campanii de reclamă, prin crearea unor trenduri moderne și a factorului «învechirii morale» a produselor. Rezultatul acestora este producerea unei cantități tot mai mari de mărfuri care, practic, nu se deosebesc prin nimic de cele «învechite moral» și «ieșite din modă». Astfel, piața este transformată dintr-un mijloc de satisfacere a necesităților într-un balon umflat cu necesități care, de fapt, nu sînt necesare.

Exemple

În ultimele decenii a crescut cota celor care activează în domeniul administrării și a celor care vînd marfă. Pentru promovarea mărfurilor pe piață se fac cheltuieli foarte mari — acțiunile care țin de marketing costă o mulțime de bani. Managerii rup cea mai mare bucată din această plăcintă. Iar oamenii care în mod nemijlocit produc respectiva marfă se aleg cu un cîștig incomparabil mai mic.

Deci, a apărut necesitatea de forță ieftină de muncă. Un muncitor asiat sau african poate trăi doar cu un dolar pe zi, iar cel est-european, oricît de mult s-ar strădui să economisească în toate, va avea nevoie de 5-7 dolari. De aceea producerea confecțiilor a fost mutată în China. Iar administratorii și managerii, precum și alți «gulerașe albe» ai acestor firme, stau foarte bine în America și primesc salarii minunate.

Și acum, haideți să cugetăm: SUA produc ceva mai mult de 20 % din PIB-ul mondial, pe cînd, în baza diferitelor constatări, folosesc aproape 70 % din consumul mondial. Cu alte cuvinte, folosesc cea mai mare parte din valoarea adăugată creată de întreaga lume. Este o nedreptate, dar cei care trăiesc în această țară nu se arată nemulțumiți de asta.

Sătulul Occident trebuie să-i mulțumească lui Karl Marx, care i-a învățat pe mulți să construiască relații moderate între patroni și lucrători, astfel că, din contradicții interne, contradicțiile între muncă și capital se transformă în interstatale.

Meritele lui Marx în această sferă le recunosc pînă și adversarii lui ideologici. El pentru întîia oară a început să folosească date statistice în cercetările sale economice, pentru întîia oară a început să studieze ciclurile economice în cadrul unor structuri întregi, ci nu doar în baza exemplului unui singur proprietar. El chiar a fost primul care a descoperit taina acumulării de capital. Nici unul din economiștii de mai tîrziu nu a putut activa, fără a aplica noțiunile introduse de Marx.

Cunoaștere — contradicție — o nouă cunoaștere

Față de opiniile lui Marx putem avea atitudine diferită, dar voi repeta principalul: analiza pe care a făcut-o el capitalismului, producției de mărfuri și pieței rămîne pînă astăzi cea mai exactă și cea mai convingătoare.

Nu e întîmplător faptul că, în anul 1997, apreciatul săptămînal american «New Yorker» l-a numit pe Marx gînditor al secolului XX. Pentru a sprijini veridicitatea concluziei sale, revista a citat spusa unui cunoscut bancher: chipurile, cu cît mai mult timp lucrez pe Wall Street, cu atît mai bine îmi dau seama că Marx a avut dreptate.

«Capitalul» și, mai larg, teoria lui Marx nu este o dogmă și nici un complet de citate interesante, actuale în diferită măsură. Aceasta e o metodă de cunoaștere ce nu s-a învechit nici pînă acum, ci dimpotrivă, devine din ce în ce mai valoroasă. Acest lucru trebuie să-l conștientizăm astăzi, la un secol și jumătate de la prima ediție a acestei cărți care a schimbat lumea.

Cu regret, de acum la sfîrșitul anilor 20 ai secolului trecut, ideile lui Marx, inclusiv cele din domeniul economiei politice, în țara sovietică au fost canonizate în aspectul în care acestea au fost expuse de autori cu o sută de ani în urmă — în baza studierii capitalismului prin prisma așa-numitei concurențe libere, care în acel timp demult rămăseseră în trecut.

În loc de aplicarea metodei marxiste universale de studiere, descriere, corectare și dezvoltare a proceselor economice, economiștii noștri se întreceau la subiectul care din ei va aranja mai bine o etichetă nouă pe o rochie veche, ca și cum principală era nu rochia, ci anume eticheta.

Conform dialecticii lui Marx, dezvoltarea formației sociale, inclusiv a celei socialiste, este un rezultat al dezvoltării și excluderii contradicțiilor interne. Dar, în țările socialiste de tip sovietic, dezvăluirea și formularea acestor contradicții se afla sub o interdicție ideologică, ceea ce, desigur, frîna însuși procesul de dezvoltare.

Și asta s-a întîmplat nu din vina lui Marx, ci din cauza metodei prin care au fost aplicate ideile lui. În țările în care Marx nu este transformat într-o icoană, economia politică se dezvoltă cu succes, inclusiv în cadrul marxismului. Altceva e că unele din concluziile lui ideologice s-au dovedit a fi insuficiente, dar acesta e destinul, fără nici o excepție, al tuturor teoriilor științifice și filosofice.

Periodic, orice cunoaștere intră în contradicție cu lumea înconjurătoare și distruge această contradicție pe calea adăugării unei noi cunoașteri. E același lucru și în cazul marxismului. Această teorie, la fel ca și oricare alta, nu poate fi și nici nu este o excepție: unele concluzii ale ei, care corespund perioadei dezvoltării capitalismului înainte de apariția monopolurilor, intră în contradicție ori sînt insuficiente pentru descrierea și explicarea proceselor social-economice din perioada imperialismului sau din epoca economiei cifrice și a secolului informațional.

Dar metoda elaborată de Marx este aplicabilă inclusiv la acest timp. Și asta pentru că esența procesului nu se schimbă din cauza faptului că strungul de astăzi este pus în mișcare nu prin transmisie cu curele, ci prin comandă-program numerică; detaliul necesar se obține din piesa brută prin tăiere, indiferent de faptul dacă în acest scop este folosit cuțitul mecanic sau raza laser.

La baza oricărei economii se află nu Internetul, ci producția materială și producția de servicii. Economia există indiferent de prezența sau lipsa Internetului, la fel cum și Internetul nu există fără producerea elementelor sau sistemelor electronice, a producției de cablu și a producției instalațiilor de comunicații.
 
Și toate acestea nu pot exista fără interesul necesității sociale și necesitatea unor oameni aparte, a unor grupuri și clase, care se deosebesc una de alta prin ceva specific în ceea ce privește atitudinea lor față de așa-numitul serviciu cifric. De acum există și literatură care abordează tocmai această problemă: cum putem analiza cu ajutorul «Capitalului» economia cifrică și epoca cifrică…

Percepere și aplicare creatoare

Stimați tovarăși, pe lîngă altele, a rămas neelucidată încă o chestiune importantă. Și anume: are oare Marx și marxismul un viitor? Care este atitudinea noastră ideologică și practică, a comuniștilor moldoveni, față de știința marxistă?

În această privință, o opinie interesantă a expus la timpul său președintele SUA Franklin Roosevelt. Cînd a fost întrebat ce e de făcut cu «Capitalul», el a spus: «Noi nu vom permite ca de această carte înțeleaptă să se folosească doar comuniștii».

«În general, eu sînt un fost marxist, recunoaște șeful «ROSNANO», Anatoli Ciubais. Eu în mod sincer mă numesc fost marxist. Eu pînă acum consider că, indiscutabil, Marx nu e doar unul dintre cei mai mari gînditori ai secolului XIX, ci în general în întreaga istorie a civilizației umane. El a săvîrșit acest pur și simplu neverosimil salt pe care cred că nici un om din istorie nu l-a repetat în sens intelectual». «Trebuie să spunem că teoria dezvoltării ciclice a capitalismului, bazele căruia au fost puse de Marx, funcționează pînă astăzi. Și asta e un pur adevăr», mai menționează Ciubais.

Dar același liberal Ciubais, care se pretinde cunoscător și apreciator al valorii cercetărilor lui Marx, își demonstrează desconsiderarea și trivialitatea, declarînd că «puterea ei de atracție e în cu totul altceva. Ea e mult mai simplă și mai primitivă. Dacă ar fi să ei acest complicat edificiu arhitectural cu denumirea «Capitalul» și să îmbraci conținutul lui marxistă într-un limbaj mai simplu, mai pe înțelesul oamenilor, sensul lui ar deveni simplu și clar: săracii împotriva bogaților, jecmănește-i pe aceștia de ceea ce au furat ei».

El în mod conștient îi sperie pe interlocutori. Fostul marxist Ciubais știe că lichidarea contradicției dintre muncă și capital se produce nu neapărat pe calea exproprierii, că ea poate fi înfăptuită și prin reglementarea sub un control obștesc a distribuirii valorii adăugate. Prin lipsirea proprietății private de posibilitatea de exploatare nelimitată pe calea însușirii părții cele mai mari a acestei valori. Altfel spus, pe calea constituirii relațiilor de producție și a întregii suprastructuri în formula unui stat social.

Iar asta de acum se referă la divizarea programelor politice ale partidelor, la lupta lor pentru sprijinul alegătorilor în condițiile statului parlamentar. Asta e anume ceea ce se află la baza programului politic al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.

Comuniștii moldoveni nu sînt împotriva celor bogați. Noi sîntem împotriva sărăciei ca fenomen și ca urmare a exploatării.

Noi sîntem împotriva escrocheriei liberale și oligarhice. Asta e politica noastră. Modernizare prin studii profunde și sănătate în egală măsură accesibile pentru toți — iată care e politica noastră. Politica PCRM nu înseamnă bilborduri și fotografii frumoase. E o politică bazată pe înțelegerea și aplicarea constructivă a învățăturii lui Marx.

* * *
Poți defăima oricît de mult și de tare gîndirea socială a atlantului care s-a născut cu două secole în urmă. Poți să te mînii pe previziunile făcute de el în ceea ce privește schimbarea formației capitaliste și să te temi de ele. Dar așa cum nu poți opri schimbarea zilei cu noaptea sau schimbarea unul cu altul a celor patru anotimpuri, la fel nu poate fi stopată realizarea acestor previziuni.

S-au perindat două sute de ani de la nașterea lui Karl Marx. Principalele sale lucrări el le-a scris cu puțin mai mult de o sută și cincizeci de ani în urmă. Pe parcursul acestui timp, s-au schimbat una pe alta mai multe generații de critici. Pe viitor, vor apărea și se vor schimba una pe alta noi generații. Dar numai obiectul criticii lor — marele și vigurosul Karl Marx — va continua să le înfrunte în mod destoinic și pe acestea.скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: