Omul cu conștiința curată

Victoria comună

Concursul s-a desfășurat în cadrul programului istorico-patriotic cu aceeași denumire — «Victoria mea» — organizat cu ajutorul unui grant oferit de președintele Federației Ruse pentru dezvoltarea societății civile. Mihail Lupașko a prezentat, în concurs, un eseu despre pămînteanul nostru, Eroul Uniunii Sovietice, partizanul cu renume Piotr Verșigorа.

Ziarul «Comunistul» aduce sincere felicitări credinciosului tovarăș Mihail Lupașco și prezintă cititorilor materialul care i-a adus încă o recunoaștere bine meritată.
Există oameni despre care se poate spune: «Ei au fost solicitați de epocă». Așa a fost și pămînteanul nostru — generalul Piotr Verșigora.

Imaginea generației învingătorilor — oameni de diferite naționalități, vîrste și profesii, atît participanți de rînd la Marea Bătălie, precum și ofițeri, și generali — milioane care au parcurs drumurile Marelui Război pentru Apărarea Patriei și care au devastat mașina militară hitleristă și l-au determinat pe dușman să capituleze definitiv și ireversibil.

Să povestești despre fiecare în parte este o sarcină utopică. Însă, este destul de real, prin exemplul participanților mai proeminenți ale celor evenimente oribile, să povestești despre război, despre acel preț incomensurabil care a fost plătit pentru Victorie și despre ce trebuie păstrat și multiplicat astăzi.

Vorbind despre portretul colectiv al învingătorilor ciumei fasciste în caracteristicile și manifestările sale individuale, este foarte potrivit să ne amintim și despre pămînteanul nostru — originar din partea stîngă a Nistrului, Erou al Uniunii Sovietice, generalul-scriitor Piotr Petrovici Verșigora.

Comandantul roșu

Soarta nu i-a oferit o viață lungă și liniștită. Piotr Verșigora s-a născut pe 3 mai 1905 în satul Severinovca (raionul Camenca), pe atunci — gubernia Podolia a Imperiului Rus. Peste 12 ani, Imperiul «a ordonat a trăi mult» și locuitorii satului, împreună cu ei și viitorul general Verșigora, au trăit tot ce a căzut peste soarta foștilor supuși ai Țarului Nicolai al II-lea, ororile războiului civil, foametea, epidemia de tifos, pierderea rudelor și apropiaților.


Neclaritate, panică, lovituri ale tancurilor germane, bombardamente. Mulți dintre cei care erau atunci alături de Verșigora și-au pierdut curajul. Piotr Petrovici lupta. Și de multe ori cu mîinile goale. Lîngă Poltava, în satul Stepanți, în confruntare de luptă, el, pentru prima dată în «cariera sa de front» a ucis un dușman. A sugrumat un armaș german. Ulterior, în cartea sa «Oamenii cu conștiința curată» el scria: «În luptă, sînt momente cînd conștiința pleacă... Țin minte doar că armașul hitlerist stătea mort, iar eu lîngă el... Mi-am revenit numai atunci cînd neamțul era cadavru, am luat automatul lui, primul meu trofeu, am ajuns plutonul și am determinat oamenii să se supună». Atunci, ofițerul Piotr Verșigora și-a asumat toată responsabilitatea pentru ceea ce mai rămăsese din batalionul devastat. Nemții continuau să atace. Bombardamentele și tirurile erau neîncetate.

Verșigora, care s-a autodesemnat în calitate de comandant, i-a scos pe puținii ostași ai Armatei Roșii ai acestui batalion rămași în viață pe malul de est al Niprului. Din primele luni ale războiului, în amintirea generalului scriitor, au rămas patru zile nesfîrșite și monstruoase de rătăcire teribilă pe spațiile ocupate de nemți. «Aceste patru zile de încercuire au fost pentru mine prima repetiție înaintea adevăratei lupte partizane pe frontul dușmanului «, va scrie mai tîrziu Verșigora. Fără a ne referi la detaliile în devenirea militară a lui Piotr Verșigora, vom spune că în septembrie 1941, Piotr Verșigora — corespondent militar al departamentului politic al armatei a 40-a. Iar în iunie 1942 este deja rezident al direcției de informații al frontului Breansk. Pe 13 iunie, Piotr Petrovici, împreună cu un grup de cercetași militari, a fost trecut peste linia frontului, în zona de partizani din pădurile din Breansk pe malul drept al Desnei.


În spatele dușmanului

Partizanii Marelui Război pentru Apărarea Patriei — sînt oameni de diferite vîrste și profesii. Toți ei sînt militari și reprezentanți ai diferitor sfere de activitate civile — medici, profesori, mecanizatori, oameni de rînd — oameni cu conștiința curată. Anume așa și nu altfel pot fi caracterizați cei, care, în condiții extrem de complicate de ocupație a dușmanilor, au reușit să găsească forțe și să lupte împotriva hitleriștilor cu mult curaj, organizat și activ.

Inițial, în 1941, mișcarea de partizani pe frontul dușmanului avea, în mare parte, un caracter stihinic, necontrolat. Dar, deja în vara anului 1942, Comandamentul Suprem a identificat un potențial important în acțiunile partizanilor de pe teritoriile ocupate. A fost creat un Ștab al mișcării partizanilor. Un sistem de legătură și dotare a detașamentelor de partizani. În regiunile partizane erau trimiși diversioniști și organizatori ai grupurilor de luptă. Unul dintre aceste grupuri era condus de fostul regizor Piotr Verșigora. Comandamentul Suprem a văzut în el natura creativă și activă, ce combină în sine deciziile riscante și calcul clar.

În tandem cu comandantul poporului, participant la Ofensiva Brusilov, erou al războiului civil Sidor Kovpak, Piotr Verșigora a realizat operațiuni partizane fără precedent, după eficacitatea lor, pe teritoriile Ucrainei, Poloniei și Cehoslovaciei. Raiduri de mii de km, garnizoane devastate, detașamente nimicite, poduri și tuneluri aruncate în aer, depozite cu armament distruse. Foarte curînd, hitleriștii și complicii lor au simțit pe pielea lor focul artileriei partizane. Acolo unde-și făceau apariția partizanii lui Kovpak și Verșigora, propagandiștii hitleriști distribuiau fițuici cu următorul conținut:

«Ucraineni! În ținuturile voastre pașnice a invadat banda teroriștilor bolșevici, care violează și distrug frații și surorile voastre, vă incendiază gospodăriile și locurile de muncă, fură vitele și caii. Puterea germană este cea care vă păstrează viața și binele, de aceea, în regiunea voastră au fost luate toate măsurile de pază. În multe lupte, banda suportă pierderi mari. De aceea, ucraineni! Vă îndemnăm să ne ajutați să nimicim ceea ce a mai rămas din această bandă și conducătorul ei, în afară de aceasta, mă adresez voluntarilor Divizei «Galicia» și familiilor lor. Prin înscrierea voluntară în cadrul diviziei ați demonstrat marea dorință de a învinge bolșevismul. Demonstrați, acum, acest lucru prin fapte! Urmăriți această bandă, apariția și înaintarea acesteia și comunicați imediat despre acest lucru. În acest fel, veți contribui la restabilirea păcii și liniștii în satele voastre. În final, vă aduc la cunoștință că pentru capul conducătorului acestei bande, cu numele de familie KOVPAK, este stabilită o remunerare în mărime de100 000 de mărci.


Una dintre aceste foi s-a păstrat în arhiva generalului partizanilor. Toată viața sa, Piotr Petrovici a colectat dovezi, artefacte, fotografii, protocoale interogatoriilor de campanie ale «limbilor» și «polițailor». Ironia sorții a făcut ca arhiva să-i salveze viața atunci cînd, în anii de după război, «binevoitorii» și invidioșii au inițiat pe numele eroului un dosar «pentru activitate antisovietică» și «merite false».

Sub sigiliul «secret absolut»

Prețul Victoriei. Pentru Piotr Verșigora în această afirmație nu este nicun sens ascuns. Prețul lui personal nu a fost diferit de prețul poporului. Cu toate acestea, letopisețul victoriei în care nu s-ar fi regăsit bancnotele și corectările, s-a dovedit a fi un adevăr al Victoriei incomod și neplăcut pentru cei care din devastarea Germaniei fasciste au încercat să scoată un alt sens. Laboriosul adevăr despre mișcarea partizanilor pe teritoriile ocupate de dușman, care nu se înscrie în cercetările teoretice ale «istoriografilor de curte» a fost scoasă din discuțiile deschise și ascunsă sub sigiliul «secret absolut».

Adevărul constă în faptul că comandanții detașamentelor de partizani nu erau constrînși în luarea deciziilor și, deseori, acționau mult mai eficient decît generalii și mareșalii și organizau ofensive directe. Asemenea generali de partizani din generația solicitată de epocă, ca Kovpak, Verșigora, Medvedev sau Fiodorov nu-și puteau permite «luxul pierderilor nejustificate».

Ei nu aveau de unde lua ajutoare pe frontul dușmanului. Detașamentele de partizani rezistau în fața inamicului mult mai numeros și dotat tehnic. Cu toate acestea, ei obțineau victorii și informații extrem de valoroase. Cu timpul, acest fapt a devenit o lecție evidentă pentru mulți oficiali de natură falsă care și-au asumat victoria.

Teoria de război a căpătat un context exclusiv politic. În ea, totul a fost dirijat și inspirat de un singur om de către comandantul suprem. Este suficient să ne amintim despre cel mai tirajat film artistic de după război «Căderea Berlinului» pentru ca să nu ne facem iluzii în acest sens. Esența, însă, constă în faptul că în Marele Război pentru Apărarea Patriei, în conștientizarea teoretică a acestuia, există un singur adevăr. Este adevărul generației învingătorilor, adevărul pierderilor și victoriilor, adevărul nenumăratelor victime și suferințe. Un adevăr amar, dar care nicidecum nu subestimează marele eroism colectiv și individual al oamenilor sovietici.

Ulterior, după moartea lui Stalin, acest «adevăr» a fost corectat de Nikita Hrușciov, care l-a trimis «la odihnă» pe mareșalul Victoriei Gheorghi Jukov din motive politice. Ultimul secretar general de pe front, Leonid Brejnev a întors poporului ziua de 9 Mai, însă, din cauza predilecțiilor personale, s-a pomenit în captura creatorilor de mituri, care se perindau între semi-adevărul războiului și miturile artistice (trebuie de spus că aveau succes în toate aspectele), cum ar fi serialul despre cercetașul sovietic Maxim Isaev — Știrliț. Această îndepărtare de la adevăr a jucat o glumă proastă atît cu conducătorii cît și cu «ideologii lor de bulevard», dar și cu poporul, care, la sfîrșitul anilor 80, și-a pierdut încrederea și a devenit o păpușă în mîinle manipulatorilor și distrugătorilor de toate culorile. Totodată, a doua jumătate a secolului XX a generat un nou soi de război. Război în teritoriile și sferele de influență ale marilor puteri — URSS și SUA.

Luptele pentru adevăr pe timp de pace

Erau, în mare parte, războaie partizane și semi-partizane împotriva armatelor regulate. Acolo unde experiența războiului, generalizată de generalul Verșigora în lucrările teoretice și artistice, era solicitată, unitățile de partizani desfășurau acțiuni militare de succes împotriva trupelor regulate guvernamentale sau de expediție mult mai numeroase. Putem să ne referim la cel mai elocvent exemplu — victoria nord-vietnamezilor împotriva armatei Vietnamului de sud și trupele de expediție americane.

În anii de după război, Piotr Petrovici a ținut lecții la Academia Militară. În afară de aceasta, el a lansat cîteva lucrări despre practica și teoria mișcării partizanilor avînd ca bază propria sa experiență militară. După scenariul generalului trebuia să fie realizat un film. Dar, așa cum s-a spus mai sus, «generalii ideologiei de bulevard» s-au agitat să prezinte activitatea pedagogică și literară a lui Verșigora drept un atac împotriva fundamentelor, împotriva «adevărului oficial al războiului».

În adevărul oficial nu existau erori, înfrîngeri și pierderi nejustificate oribile. În schimb, existau trădători și circumstanțe de nedepășit. Verșigora scria și vorbea despre ceea ce știa nu din auzite.

Despre întîlnirile sale se raporta «sus» comentîndu-se în șoaptă precum că generalul încăpăținat continuă să denigreze paginile de slavă ale letopisețului partizan din Ucraina. Cei care i-au susținut în taină pe «frații din pădure din Armata Insurecțională Ucraineană» i-au reproșat lui Verșigora în povestirea veridică despre faptul că unitățile militare ale naționaliștilor erau numeroase, motivate ideologic și prezentau pentru partizani un oponent serios și periculos.

S-a constatat că această falsificare, peste decenii, în orașele și satele din Ucraina, astăzi, nu trebuie explicată nimănui. Cei care, atunci, «sugrumau» ideologic natura creativă a generalului partizan, într-un fel sau altul, au contribuit la supraviețuirea, răspîndirea și multiplicarea unei alte ideologii. Ideologia naționalismului radical, țesîndu-și miturile pe adevărul războiului, împotriva căreia Piotr Verșigora a luptat fără compromis.

Piotr Petrovici cîștiga existența din jurnalistică. El a mai reușit să bucure cititorii cu povestirea «Oameni cu conștiința curată». El a reuși să respingă încă un atac al răuvoitorilor (așa numitul «dosar» privind conspirațiunea de la Vinnitsa). «Dosarul» falsificat de «trimișii securității de stat», unde Piotr Petrovici s-a implicat de partea oamenilor nevinovați, aproape că pentru el personal s-ar fi încheiat cu o catastrofă. Piotr Petrovici risca să ajungă după gratii sau poate și mai rău. Generalul a ținut situația sub control, l-au ajutat experiența, spiritul și... titlul de Erou al Uniunii Sovietice.

Uneori, este mai greu să cîștigi luptele pentru adevăr pe timp de pace decît luptele împotriva dușmanului bine înarmat pe timp de război. Dar în ambele cazuri, victoria ținea de onoare. Așa vedea viața această generație. Slujirea Patriei era o datorie sfîntă. Anume de asta și obținea victorii.

Generația învingătorilor

Piotr Verșigora este omul din generația învingătorilor în sensul direct al acestui cuvînt. Multe i s-au dat de la natură. Așa cum mărturiseau camarazii, Piotr Petrovici își păstra bărbăția chiar și în cele mai critice situații. El a reușit să mențină oamenii pe cele mai periculoase segmente.

Dar nu a putut să-și țină și inima. Inima chinuită de atacuri, minciuni și calomnie, acea inimă curajoasă a generalului scriitor nu a rezistat. Generalul Piotr Verșigora a murit pe 27 martie 1963 la un sanatoriu de lîngă Moscova.

Piotr Petrovici Verșigora a trăit 57 de ani. Mult sau puțin? Pentru istorie, pentru adevărul istoric, cei 57 de ani trăiți de generalul scriitor sînt de neuitat!

Mihail Lupașcoскачать dle 10.6фильмы бесплатно