Mihail
Lupașco: «Comunistul» este un produs autohton veritabil, rezistă în fața
tuturor loviturilor și rămîne la nivelul cuvenit, indiferent de schimbări».
Impresiile și
amintirile sale despre fondarea și dezvoltarea principalului organ de presă al
PCRM le împărtășește prietenul devotat al ziarului, autorul multor materiale
interesante, cunoscutul jurnalist Mihail Lupașco.
«Eu sunt nedespărțit de «Comunistul» din
anul 1996. Primul meu material a povestit cititorilor lui despre construirea
Clopotniței în Parcul Catedralei. Respectiva acțiune se desfășura avînd un iz
de anticomunism. Chipurile, cîndva bolșevicii au aruncat în aer Clopotnița, iar
noi acum o restabilim la locul ei. Și asta în pofida faptului că acea
Clopotniță se afla în stare avariată după cutremurul de pămînt din anul 1940,
astfel că, într-o bună zi, ea s-ar fi prăbușit la pămînt chiar fără ca cineva
s-o atingă», își amintește Mihail Lupașco.
Ziarul «Comunistul», își mai amintește
jurnalistul, a participat la fondarea și statornicirea organizației
comsomoliste.
Comsomolul avea nevoie și el de un organ de presă, dar, pînă a-l
avea, «Comunistul» a contribuit considerabil la consolidarea acestei organizații
de tineret. Apoi a început să apară ziarul tinerilor — «Пульс». Paralel, se
desfășurau și acțiuni de renaștere a organizației pionierești.
«Este interesant că, din cînd în cînd, la
redactorul «Comunistului», Evgheni Tcaciuc,veneau amatori de diferite proiecte
irealizabile. Îndeosebi după victoria comuniștilor la alegeri. Aceștia veneau
cu niște mape voluminoase, propunînd fel de fel de idei: de la cum să fie
reconstruit centrul Chișinăului pînă la ce schimbări să fie făcute pe întreaga
planetă. Și fiindcă Evgheni Tcaciuc întotdeauna era foarte ocupat, pînă la
urmă, a încetat să le deschidă ușa. Se încuia în biroul său, iar eu, ca «o
stavilă netitulară», îi primeam pe toți acești «inovatori». Și, trebuie să
spun, a fost deosebit de greu să-i dezvăț să vină la redacție pe unii activiști
din timpul acela, care veneau la redacție însoțiți de o companie de «țîcniți ai
orașului», cerînd o întîlnire imediată cu Voronin sau cu redactorul-șef»,
povestește jurnalistul.
În acele timpuri, Mihail Lupașco scria, în
temei, materiale cu teme ce ieșeau din cadrul republicii, referindu-se la
evenimentele de scară mondială, care influențau starea de lucruri din Moldova.
Situația de la începutul anilor 2000 era foarte complicată, îndeosebi atunci
cînd, potrivit spuselor jurnalistului, Iurie Roșca, nefiind încă maturizat ca
politician și ca om de stat, aduna mitinguri în fața Parlamentului.
«Mulți aveau senzația că, iată-iată, toate și
totul se vor prăbuși, că vor avea loc evenimente sîngeroase. Toate acestea,
ziarul trebuia să le reflecte, să le limpezească, să le explice oamenilor. Și,
treptat, el și-a stabilit în mod corect punctele sale de reper. Acum e greu
să-ți imaginezi prezentarea presei republicane, fără ca printre publicații să
fie numit și ziarul «Comunistul».
Atunci au fost timpuri interesante. Pentru că
ziarul «Comunistul» nu era doar o publicație în care se tipăreau principiile de
partid și documente care fixau sau reflectau viața partidului. În multe
privințe, el era patina vremii», a relatat Mihail Lupașco.
Răsfoind arhivele din anii 1996, 1998, 2000 și
2005, se poate observa că, la fiecare cîțiva ani, ziarul își schimba chipul său
exterior. Există publicații care ca și cum au înțepenit în conservatismul lor.
Dar «Comunistul» nu s-a aplecat nici în fața unui vînt al schimbărilor
timpului. Pe cînd, pe parcursul ultimilor două decenii, au dovedit să apară și
să dispară o mulțime de publicații liberale, conservative și naționaliste. Iar
«Comunistul» stă bine pe picioare pînă astăzi.
«Actualul «Comunistul» a moștenit de la
«Comunistul» anilor 90 spiritul combativ. Îmi amintesc campaniile electorale
din acea perioadă, cînd încă nu existau metode subtile de luptă pentru voturi,
cînd de către oponenți nu se vărsau tone de murdărie asupra oponenților.
«Comunistul» n-a apelat pe atunci la asemenea metode, dar nu apelează nici
acum, cînd ele sunt folosite în cel mai activ mod. În acest context, și
publicistica, și ascuțimea, și precizia atacurilor verbale întreprinse de
publicație împotriva adversarilor ideologici și de clasă, ca și atunci,
nimeresc exact în țintă. Și ziarul se menține la nivelul cuvenit, indiferent de
nuanțele și particularitățile oamenilor care au dirijat activitatea redacției»,
a subliniat jurnalistul.
Ziarul «Comunistul» este un «fixator al
crimelor» săvîrșite împotriva țării și a poporului. Cîndva, să sperăm, forțele
sănătoase se vor întări într-atît, afirmă Mihail Lupașco, că în Moldova — și în
cea de pe malul drept, și în cea de pe malul stîng — va fi restabilită întreaga
cronologie a procesului de nimicire timp de mulți ani și a identității, și a
statalității, și a economiei, și a agriculturii, și a modului de viață specific
moldoveanului. Toate acestea vor putea fi restabilite, citind din număr în
număr materialele critice tipărite în organul de presă al PCRM. Și asta va fi,
potrivit jurnalistului, un proces nu în sens juridic, precum cel de la
Nurenberg, ci o judecată a istoriei, judecată morală, un proces deschis cu
nominalizarea tuturor «activiștilor» de tot genul».
Timp de două decenii, prin ziarul «Comunistul»
au trecut numeroși reprezentanți ai activului de partid, adepți ai partidului,
pentru care ideea comunistă nu este o vorbă goală. Și asta este important,
pentru că, așa cum ne învăța Lenin, «Gazeta nu e doar un agitator colectiv, ci
și un organizator colectiv». În ciuda complicatelor timpuri, pe care le
traversează acum și redacția ziarului, și întreaga țară, tradițiile
«Comunistului» sunt păstrate cu grijă, redacția nu se ascunde, nu fuge de
cititor, nu se încuie sub șapte lacăte.
«Comunistul» este unicul în Moldova ziar care
s-a afirmat ca publicație politică. Desigur, încercări de a crea ceva asemănător
au fost făcute de unele partide, însă ele au fost doar niște experimentări de
scurtă durată și luau sfîrșit foarte repede. Sau erau niște publicații
semiprofesionale, create doar pentru perioada campaniilor electorale. La ziua
de astăzi, ziarul «Comunistul» este în țară unica publicație politică cu un
asemenea volum, care nu-și camuflează, nu-și ascunde nici orientarea sa, nici
ideologia sa, nici principiile sale», a mai subliniat Mihail Lupașco.
Ziarul
«Comunistul» este o adevărată publicație națională. Organul de presă al PCRM
există nu pe mijloace de peste hotare, și nici pe bază de granturi. Ea e un
adevărat produs autohton, ceea ce nu poate să nu bucure.
Jurnalistul i-a
dorit redacției «vînt prielnic și ca noi cu toții să ieșim cu bine din timpurile
de criză și să ducem în continuare drapelele noastre. În fruntea tuturor,
întotdeauna să fie ziarul «Comunistul». Poporul moldovenesc este dispus spre
politici de orientare socială, se simte atras de concepțiile comuniste. Iar
ziarul «Comunistul» a fost și continuă să fie un ziar al timpului».
Marina Țurcan
скачать dle 10.6фильмы бесплатно