Pînă la alegeri, vom fura și vom vinde tot ce va
fi posibil – acesta e postulatul de care se conduce junta guvernantă.
Actuala guvernare
pur și simplu se scaldă în propria atotpermisivitate și
nesancționabilitate. Se creează impresia
că ea și-a pus scopul cît mai repede să pună mîna pe tot ceea ce se mai poate
pune mîna și, atunci cînd populația va ajunge la sapă de lemn și, cum se spune,
va începe să tune și să fulgere, să-și ia tălpășița din țară.
O nouă jertfă a
încă unui atac reider a devenit cea mai mare companie avia de stat din Moldova –
Air Moldova. Hoții de stat (că doar nu-i poți numi oameni de stat!) au scos-o în
vînzare la un preț derizoriu – 48,23 milioane de lei (capitalul ei statutar
fiind de 300 milioane lei). Această sumă e de trei ori mai mică decît cea care
a fost solicitată pentru Combinatul Poligrafic de la Chișinău. Dar, fiți de
acord, a compara o companie avia cu un combinat poligrafic, activele căruia sînt
de 7 ori mai mici, este pur și simplu ridicol.
Povestea care
însoțește o asemenea acțiune este una obișnuită, specifică unui atac reider:
chipurile, situația financiară a companiei Air Moldova e deplorabilă, datoriile
ei sînt peste măsură de mari, de aceea compania trebuie vîndută. Dar nu se ține
cont de faptul că a aprecia asemenea întreprinderi doar în baza datoriilor și
activelor este, delicat vorbind, un lucru incorect.
Air Moldova nu este
ceva de felul unui cinematograf obișnuit, ea nu poate fi privatizată așa cum îi
trăsnește cuiva în cap. Pentru asta, opinează specialiștii, este necesar un
proiect special. Și asta pentru ca navele aeriene să continue să zboare, iar
statul – să obțină venit. În cazul în care compania ar fi lichidată, PIB-ul
țării ar fi privat de circa 3 miliarde de lei. Iată cum stau lucrurile.
Dar se vede că
reiderii au planurile lor, din care nu fac parte asemenea „raționamente și
sentimente”. De altfel, am vrea să aflăm cît se poate de repede numele
beneficiarului final, deși, aproape la sigur, toată lumea pricepe foarte bine
despre cine este vorba.
Și special anume pentru acesta e fixat un preț „mai jos
de plintă”, iar înseși negocierile se vor desfășura conform cunoscutului
scenariu moldovenesc modern – cu un singur pretendent, fără nici un fel de
concurenți. Și oare nu anume acest beneficiar în mod special a suprimat activitatea acestei companii avia, ca după asta s-o poată
cumpăra la un preț de rîsul lumii? (În legătură cu asta, fără să vrei, îți
amintești că, aproximativ cu vreun an în urmă, la „TV Plahotniuc” au fost lansate o serie de știri în mod
evident direcționate spre scăderea ratingului companiei Air Moldova.
În această
situație, cum se spune, pun la rămășag că, imediat cum va deveni proprietatea
privată a cuiva, compania ca printr-o minune va deveni profitabilă, chiar foarte profitabilă. Nu-i exclus, poate
chiar a doua zi după asta.
Ce-i drept, pot
apărea temeiuri pentru verificarea acestei „minuni”. Dar, după cum știm bine cu
toții, Moldova de astăzi e și fără asta o țară a „minunilor”, așa că următoarea
„minune” va arăta ca una obișnuită și, într-un mod de asemenea „minunat”, va
scăpa de controale din partea Procuraturii și din partea Curții de Conturi.
Eugeniu Marian
скачать dle 10.6фильмы бесплатно