Organizația Mondială a Comerțului (OMC) nu aduce prosperitate țărilor mici
Din perspectiva comunității mondiale, principalul avantaj al statutului de membru al OMC este asigurarea șanselor egale pentru toți participanții. Anume acest scop a fost declarat la crearea organizației, în 1995.
Sistemul OMC parcă ar echivala șansele tuturor membrilor oferind drept de vot țărilor mici, limitînd, în acest fel, posibilitatea dictatului economic ale statelor mult mai mari, ceea ce ar fi fost inevitabil în cadrul colaborărilor bilaterale. Mai mult decît atît, asociindu-se în asemenea uniuni, țările mici au posibilitatea să obțină mai mult succes în cadrul negocierilor.
Cu toate acestea, mulți consideră că scopul declarat al OMC — comerț liber — nu face viața majorității mult mai prosperă, ci doar duce la îmbogățirea și mai mare a celor deja bogați (atît țări, cît și persoane). Și acordurile OMC sînt, deseori, acuzate de prioritate inechitabilă parțială a corporațiilor transnaționale și țărilor bogate. Nu-i nimic de mirare dacă e să luăm în calcul că organizația este dominată de Statele Unite ale Americii. Încă în nicio structură internațională disputele și neînțelegerile între țări nu s-au soluționat într-un mod atît de vulgar și violent ca în OMC. Statele mici au o influență foarte neînsemnată în cadrul OMC. Asemenea chestiuni importante cum ar fi — ocrotirea sănătății, securitatea și protecția mediului — sînt permanent ignorate în favoarea facilităților suplimentare pentru business.
Marele necaz constă în faptul că neaderarea la Organizația Mondială a Comerțului este imposibilă: normele stabilite de aceasta sînt, în esență, lege comercială internațională. Aflîndu-se în afara spațiului juridic comun, ne fiind membru al acestei organizații, orice stat se condamnă la poziția de outsider în comerțul internațional.
* * *
Pe 8 mai, la Geneva, a avut loc ceremonia de semnare a protocolului ce stabilește aderarea Republicii Moldovei la OMC. Țara noastră a deveni al 142-lea membru al OMC și printre primii în spațiul CSI (după Kîrgîzstan și Georgia). Însă, acest lucru nu a generat mare profit în economia statului.
Pentru că în lumea contemporană, pe arena internațională domnesc corporațiile trans¬naționale, care consolidează specializarea țărilor în curs de dezvoltare pe producerea forței de muncă, perpetuează subdezvoltarea resurselor materiale și umane.
Respectiv, după aderarea la OMC uzinele de zahăr din țară, spre exemplu, nu și-au putut comercializa marfa la preț profitabil. Dimpotrivă, s-a intensificat intervenția trestiei de zahăr pe piața internă. Din aceeași cauză, uzinele nu erau gata să propună producătorilor agricoli un preț mai mare pentru sfeclă. Renunțarea la ciclul normal de producere a dus la prăbușirea ramurii.
Tutunăria, care era cîndva cea mai profitabilă ramură în agricultură, este la limita falimentului. S-au redus brusc culturile, a scăzut, de asemenea roada frunzelor de tutun. Probleme la export: dacă e să luăm în calcul costul resurselor energetice în țară, prețul producției moldovenești crește cu aproape o treime comparativ cu prețurile concurenților. În Moldova se dezvoltă ramurile «murdare» (cum ar fi, spre exemplu, producerea cimentului), care se extinde din contul reducerii producției ramurii respective în țările Uniunii Europene — acolo nu vor să se otrăvească cu emisiile nocive, să se otrăvească moldovenii. Sînt dur suprimate încercările de a dezvolta progresul științific-tehnic în Moldova — asta revine celor mai dezvoltați, nu și țărilor nedezvoltate. În rezultat, scade nivelul educației și, respectiv, începe stagnarea economiei.
Sub presiune, mai multe state au semnat un șir de acorduri, fapt care nu era obligator pentru toate țările membre. Singurul avantaj care i-a fost oferit Moldovei în cadrul acestor negocieri, să zicem, a fost taxa zero practic pentru toate mărfurile livrate în Uniunea Europeană, însă, nu este clar ce este mai scump.
* * *
La prima vedere, motivele politice în activitatea OMC lipsesc. Prioritatea de bază rămîne creșterea economică și bunăstarea tuturor țărilor membre, pentru că participă la negocieri pe picior de egalitate. Dar asta numai la prima vedere. Există și cealaltă parte a medaliei.
Haideți să analizăm mai atent unele procese mult mai profunde. Finanțarea OMC se realizează sub forma contribuțiilor țărilor-membre. Contribuțiile individuale se calculează în baza cotei fiecărui membru în volumul total al tranzacțiilor comerciale realizate de toți partenerii.
Evident, cea mai mare parte a finanțării revine SUA, Japoniei și țărilor UE. Agenda întrunirilor prim-miniștrilor țărilor membre ale OMC este concepută de așa numitul cuadrat al OMC — Statele Unite ale Americii, Canada, Japonia și Uniunea Europeană, cota cărora constituie circa 2/3 din economia mondială. Mai mult decît atît, problema accesului pe piața americană oferă întreprinderilor SUA posibilități fără precedent de a influența pozițiile altor state. De facto, OMC (SUA) dictează guvernelor țărilor membre politica de stat. Anume OMC a împins Moldova în brațele Uniunii Europene. Mai exact a determinat-o să semneze înrobitorul Acord de Asociere cu UE. În detrimentul intereselor țării și cu un singur scop — să facă rău Rusiei.
După asta s-a produs o înrăutățire dramatică în sectorul agriculturii, ritmul de creștere a acestei ramuri s-a redus considerabil. La fel, a scăzut fluxul investițiilor directe în economia Moldovei, fapt care a afectat și mai mult situația producătorului autohton, a continuat să degradeze situația țării pe arena internațională din cauza exporturilor mici.
În acest fel, se poate spune că, în mare parte, aderarea la OMC a Moldovei și unor astfel de state din spațiul post-sovietic ca Kîrgîzstan, Georgia și Armenia, nu are justificare economică clară. Dimpotrivă, politica OMC privează oamenii de locuri de muncă și adîncește prăpastia între cei bogați și săraci. Iar cei care stau sub paravanul OMC au primit posibilitatea de a introduce propriile corective în componenta politică și economică a acestor state.
Evgheni Tamanțev
скачать dle 10.6фильмы бесплатно