Dodon a ajuns la mijlocul drumului rușinos
Parcă au zburat cei doi ani din momentul în care Moldova s-a ales cu un președinte neconstituțional. În caz că cineva a uitat, îl cheamă Dodon.
Acești doi ani au trecut aproape neobservabil pentru că nimeni nu a văzut niciun rost de pe urma președinției lui Dodon. Iar neconstituționalitatea sa se explică foarte simplu: Constituția a fost rescrisă la comanda Partidului Democrat. Se știe foarte bine că Constituția poate fi modificată fie în cadrul unui referendum național, fie în Parlament cu majoritatea constituțională a voturilor — 68. Într-un stat capturat, precum este Moldova, acest lucru a fost făcut de cinci judecători ai Curții Constituționale, care au depus jurămînt de credință Constituției României.
Cum s-a făcut Dodon președinte? Există toate motivele să considerăm că această funcție i-a fost promisă încă în 2012, atunci cînd el, trădîndu-și alegătorii, a votat pentru predecesorul său — rusofobul și unionistul Nicolae Timofti. În acest fel, el a salvat regimul de la alegerile parlamentare anticipate și a permis acapararea definitivă a statului moldovenesc. În afară de bani, el a mai primit atunci și asigurarea fermă că anume el va fi următorul președinte. Să ne amintim că în turul doi al alegerilor prezidențiale neconstituționale, toate structurile regionale ale Partidului Democrat de la guvernare și ale Guvernului lucrau pentru el.
Și ce a făcut el în acești doi ani? Se plimbă, fără nicio rușine, din contul statului prin toată lumea, se fotografiază și dă din deget cu ridicola lui amenințare: «Nu vă jucați cu focul!». Nimeni nu a sesizat niciun efect de pe urma acestor deplasări haotice și iraționale. Totuși, judecînd după toate, aceste călătorii îl lipsesc pe Dodon de toate forțele: pentru că el se odihnește de șase ori pe an.
Dar ce promisiuni a făcut? El a promis să declanșeze alegeri parlamentare anticipate. Chipurile, pentru a înlătura acest regim de la guvernare. Rezultatul este bine cunoscut. Totodată, niciun alegător de-al lui Dodon, chiar și cel mai fidel, nu-și poate aminti despre vreo încercare reală a acestuia de a obține dizolvarea actualului Parlament cu scopul de a declanșa alegeri parlamentare anticipate. Mai mult decît atît, în acești doi ani de zile, regimul de la guvernare a existat în condiții de seră și a colaborat de minune atît cu Dodon, cît și cu socialiștii lui.
Iar astăzi, atît el, cît și regimul mafiot-corupt au toate motivele să privească optimist în propriul lor viitor. Pentru că în locul alegerilor anticipate, regimul a primit, din partea lui Dodon și deputații lui socialiști, cele mai favorabile condiții prin trecerea la sistemul electoral mixt. Cu alte cuvinte, în loc de a-i fi creat regimului probleme și a lupta pentru răsturnarea acestuia, Dodon — cu sîrguința unei fetișcane decăzute social, adoptă poziția necesară democraților. Anume așa se răsplătește Dodon pentru oportunitatea de a fi președinte.
Ce altceva a mai promis «unsul lui Dumnezeu»? Să obțină interzicerea unionismului. Într-un final, unioniștii nu doar că și-au consolidat pozițiile, în acești doi ani, termenul de «unionism» a trecut din șirul noțiunilor marginale în tagma celor destul de respectabile. Or, poate cineva-și amintește să fi inițiat Dodon în Parlament chestiunea cu privire la interzicerea unionismului?
În programul candidatului Dodon se mai spune că el va forma Consiliul Suprem de Securitate din rîndul adevăraților profesioniști și patrioți. Și ce avem? Din componența Consiliului fac parte membri și protejați ai Partidului Democrat — de la Candu și Filip pînă la procurorul general Harunjen, miniştrii Apărării Sturza și Afacerilor Interne — Jizdan. Ar fi curios să aflăm de la Dodon: în baza cărui principiu se califică ministrul Apărării drept profesionist și patriot? Ca și profesionist în sfera militară el nu corespunde nici titlului de «gefreiter». Reiese că el este patriot! Dar în ce constă patriotismul lui? În faptul că a încheiat un acord secret cu ministerul de profil al României cu privire la formarea unei subdiviziuni armate comune?
Dodon a promis să desemneze un procuror general care să nu fie implicat în acte de corupție și care să-i poată pedepsi pe toți cei care se fac vinovați de furtul miliardului. Și ce a făcut pînă acum acest protejat al Partidului Democrat pe marginea acestei și altor chestiuni?
Dodon a garantat că va iniția o verificare totală a provenienței surselor și activelor funcționarilor, judecătorilor, colaboratorilor procuraturii și membrilor familiilor lor. Tot el garanta că vinovații vor fi pedepsiți, iar averea lor — confiscată.
Măcar un om din Moldova a auzit că Dodon a inițiat o asemenea verificare? Nu? Lucrurile sînt foarte simple: el nu are voie să perturbe liniștea corupților, celor care fabrică dosare în favoarea regimului de la guvernare! În consecință, tot sistemul de drept și judecătoresc a născut un adevărat monstru, care nu se conduce de Lege, ci de interesele marfă-bani. Iar pentru asta, Dodon îi decorează și le oferă titluri și merite.
Vom mai prezenta un citat din programul preelectoral al lui Dodon: «Voi cere atragerea la răspundere tuturor celor care se fac vinovați de «jaful secolului» și distrugerea țării. Voi crea o comisie prezidențială pentru anchetarea furtului a milioane de lei. Nu voi permite ca datoriile formate în rezultatul jafului să fie puse pe umerii cetățenilor. Toți cei care au participat la furtul surselor statului vor fi pedepsiți în cel mai aspru mod».
Ce monitorizăm la doi ani diferență? Nu se știe cine a furat miliardul, nimeni nu a fost pedepsit, iar majoritatea parlamentară coruptă a obligat poporul Moldovei să întoarcă miliardul furat. Iar Dodon, cum se spune în ajunul Anului Porcului, «nici nu a grohăit». El nu are cînd: el este ba în Antalya la odihnă, ba pe Volga la pescuit, or strînge căpșuni alături de Kirkorov.
Dodon a mai promis să inițieze un referendum privind vectorul politic extern al țării. Poate o fi auzit cineva despre asemenea inițiativă? Sau poate că acest referendum s-a desfășurat deja? Nu a fost nici referendumul și nici inițiativa cu privire la desfășurarea lui. Minciună sfruntată. Mai mult ca atît, subiectul cursului politicii externe a Moldovei, în general, nu este actual pentru Dodon. Pentru că el a promis că printr-un prim decret al său va anula Acordul de Asociere RM-UE. Dar, odată ajuns în fotoliul prezidențial, și-a schimbat brusc poziția. Cităm: «Toate relațiile cu UE se păstrează, absolut toate. Relațiile de parteneriat cu UE rămîn în vigoare». Fiți de acord, între anularea acordului și păstrarea «absolut tuturor» relațiilor cu UE este o diferență foarte și foarte mare. Dar cine l-a tras de limbă? Răspunsul: doar setea de putere!
În continuare — și mai grav. Dodon a promis să primească garanții internaționale ale statutului de neutralitate al Moldovei, consolidîndu-le prin concluziile referitoare la faptul că soldații NATO nu vor mărșălui pe străzile noastre. Garanții nu au fost oferite. Poate că, deocamdată, soldații NATO nu mărșăluiesc pe străzile noastre, dar Ministerul Apărării a încheiat un acord cu Ministerul român de profil, care prevede faptul că soldații NATO (din care face parte România), dacă nu azi — mîine, vor mărșălui pe străzile noastre în componența batalionului «comun».
De asemenea, Dodon mai dădea asigurări că socialiștii lui nu vor crea niciodată coaliții «cu cei aflați la guvernare, cu oligarhii din Parlament». Ei și ce se întîmplă? Pe toate problemele «cheie» — anularea sistemului proporțional și implementarea sistemului electoral mixt — socialiștii și democrații au votat împreună. Dar cum și cine desemnează ambasadorii, judecătorii și alți funcționari care reprezintă regimul oligarhic de la guvernare? Toate decretele sînt semnate de Dodon, nu de Candu. Cine nu înțelege încă faptul că însuși președintele neconstituțional și PSRM-ul lui sînt parte incontestabilă a acestui regim? Atunci cînd trebuie lansează sperieturi «pro-ruse» pentru partenerii occidentali ai Partidului Democrat, pe cînd în linii generale, ei au la bază un singur principiu: «socialiștii și democrații sînt frați gemeni».
Iar aceasta nu este încă toată minciuna, care-l însoțește deja de doi ani de zile, pe Dodon. Majoritatea cetățenilor țării a înțeles demult că au comis o mare greșeală atunci cînd au ales un președinte mincinos, laș, trădător și sperjur.
Totuși, cele mai elocvente amintiri ale președinției sale neconstituționale rămîn suspendările sale temporare și rușinoase din funcție.
P.S. Acum doi ani, PCRM a avertizat alegătorii să nu voteze pentru un asemenea «președinte».
PCRM.MD
скачать dle 10.6фильмы бесплатно