Față în față cu grindina
РУС. MOLD.
» » Față în față cu grindina

Față în față cu grindina

29-11-2019, 14:20
Viziuni: 905
  
Versiunea de tipar   
Față în față cu grindinaDeseori se întîmplă că evenimentele comerciale ce se produc în piețele europene îi ocolesc pe producătorii noștri
 
Dacă e să avem încredere în datele statistice, livezile de meri ocupă în Moldova o suprafață de circa 52 mii de hectare. Anul acesta în aceste livezi a crescut o roadă destul de bună. Conform unor diferite date, roada anului 2019 a ajuns de la 500 pînă la 670 mii tone. Asta e un pic mai mult decît în anii trecuți. Dar calitatea producției, îndeosebi în raioanele de nord ale republicii, a suferit considerabil din cauza grindinei.

Griji de toamnă

În complicatul an 2019, pomicultorii nu se grăbesc să calculeze venitul în urma realizării merelor. Roada au reușit s-o vîndă doar fermierii care nu au avut multă producție în frigidere. Prețul de 5-6 lei pentru un kilogram de mere ei îl consideră acceptabil. La fel au fost vîndute și merele care nu erau destinate pentru păstrare.

La sfîrșitul lunii octombrie, cînd prețul abia se forma, pe piața europeană pentru 1 kilogram de mere se propuneau 50 de eurocenți. Producătorii de mere consideră că e un preț bunișor, însă nu se grăbesc să-și scoată marfa în vînzare. Doar deseori se întîmplă că evenimentele comerciale ce se produc în piețele europene îi ocolesc pe producătorii noștri. În ultimă instanță, totul depinde de soiul de mere, de calitatea lor și de abilitatea de întreprinzător a producătorului. Totodată, cea mai mare parte a merelor de calitate ei le-au pus la păstrare în depozitele-frigidere.

În beneficiul pomicultorilor moldoveni poate fi și faptul că anul acesta Europa a strîns o roadă de mere mai mică decît cea de anul trecut, de aceea ei, producătorii moldoveni, pot avea șansa să le propună europenilor merele lor. Bunăoară, în Polonia volumul producției de mere a scăzut cu 44 la sută în comparație cu anul 2018 — de la 4 880 pînă la 2 710 mii tone. Pe de altă parte, experții consideră că polonezii umblă cu șiretlicuri, vorbind despre scăderea considerabilă a producției de mere, și fac asta, cum se zice, pentru a nu-și da cărțile pe față.

Europa nu ne-a preferat

Din contul prețului pentru merele de calitate, producătorii planifică să-și compenseze pierderile pe care le-au suferit din cauza calamităților naturale. Atunci cînd întreprinderile prelucrătoare din Moldova le-au propus un preț maxim pentru merele de soiuri tehnice de 1,6-1,8 lei, pomicultorii s-au simțit ofensați. Cum vine una ca asta? Doar prețul de cost al merelor e mult mai mare! Unii fermieri, supărați de-a binelea pe șefii industriei prelucrătoare, au început să caute piețe de desfacere pentru marfa lor în alte țări. Și supărarea lor poate fi și înțeleasă, și îndreptățită. Asta deoarece în septembrie preșul mediu (fără TVA) pe care erau dispuse să-l plătească întreprinderile prelucrătoare era diferit în diferite țări: în Polonia — 130 euro pentru o tonă, în România — 113 euro pentru o tonă, în Ucraina — 105 euro pentru o tonă. Prețul de cost al merelor în aceste țări este de circa 100-112 euro la o tonă de mere. În Moldova producătorilor li se propuneau 65 euro pentru o tonă. Anume asta i-a făcut pe aceștia să facă niște calcule și sp chibzuiască asupra faptului dacă pentru ei n-ar fi mai avantajos să expedieze merele pentru prelucrare în țări care le oferă un preț mai bun. Însă calculele s-au dovedit a fi în dezavantajul lor. A devenit clar că e mai avantajos să fie exportate doar merele de calitate. Pur și simplu, prea mari sunt cheltuielile de transport. Experții afirmă că din Moldova au fost expediate în Uniunea Europeană doar cîteva mii de tone de mere de soiuri tehnice.

În urma ploilor cu grindină din vara aceasta, care au afectat majoritatea livezilor din republică, s-a constatat că circa 370 mii tone de mere (iar asta e mai mult de jumătate din roadă) nu prezintă valoare comercială.

Taina concentratului de mere

În comparație cu luna octombrie, spre sfîrșitul lunii noiembrie, fabricile de producere a concentratului de mere aveau un volum de lucru de doar 15-20 %. În 2019, concentrat de mere au produs șapte întreprinderi prelucrătoare. Acestea au recepționat și prelucrat mai mult de 290 mii tone de mere. După cum informează agroexpert. md, orientîndu-ne după dinamica de anul trecut, din decembrie curent și pînă în martie, anul viitor, întreprinderilor prelucrătoare le vor fi vîndute din depozitele-frigidere ale gospodăriilor agricole și de către traideri-exportatori încă circa 10-15 mii tone de mere. După cum se planifică în asociația de ramură, pe parcursul actualului sezon vor fi produse în total circa 45 mii tone de concentrat de mere. În sezonul 2018-19 a fost fabricată o cantitate-record de concentrat de mere — nu mai puțin de 54 mii tone.

Livrarea în masă a merelor pentru prelucrare a început și, de fapt, s-a și terminat în luna octombrie, după ce au fost recoltate și puse la păstrare cele mai calitative mere, adică după ce a fost creată o resursă de marfă pentru export. Iar merele de calitate inferioară din livezile care au avut de suferit în urma calamităților naturale sau a proastei îngrijiri, au fost culese în a doua perioadă a campaniei de recoltare, în condiții mai puțin confortabile. Cu toate acestea, mulți operatori din piața de fructe menționează că, datorită toamnei calde, pomicultorii au reușit să strîngă roada fără pierderi considerabile. Anul trecut, după cum se știe, ei au pierdut mii de tone, sau poate chiar zeci de mii de tone de mere. Fructele erau adunate grămezi și putrezeau la marginea livezilor. În comparație cu anul trecut, anul acesta situația e cu totul alta.

Lucrătorii din industria prelucrătoare spun că în actualul sezon randamentul volumic al concentratului la o tonă de mere e mai înalt, iar calitatea lui din punct de vedere al acidității și conținutului de zahăr e mai bună. Dar cu ce preț va fi propus pentru export, în temei — în Uniunea Europeană, deocamdată nu e clar, deoarece, în octombrie-noiembrie, mulți dintre marii operatori pe piața europeană de concentrat de mere au întrerupt vînzările. Așa că e ținut în taină chiar și prețul probabil al concentratului. Oricum, prețul de cost al concentratului de mere produs în Moldova, datorită costului mic al materiei prime, va fi mai mic decît cel din Europa.

Dar cît privește sucurile moldovenești, ele nicidecum nu sunt mai ieftine decît cele de import. De aceea pomicultorii moldoveni sunt îngrijorați. Doar să crești roada e un lucru costisitor, de lungă durată, complicat și riscant, pentru că în permanență depinzi de factorii climaterici și de situația politică din țară. În acest sens, situația întreprinderilor prelucrătoare e mult mai simplă, deși au și ele problemele lor.

Însă oricum ar fi roada, an de an merele moldovenești pe piața autohtonă nu devin mai ieftine, iar în ajun de an nou le ajung în preț pe înmiresmatele mandarine, care, prin farmecul lor exotic, îi fac pe moldoveni să le dea preferință pentru masa de lor revelion. Și nu poți face și nu poți zice nimic altceva decît «Slavă mandarinelor!».

Victor CERNOBROVCHIN
скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: