Demisie fără nici o întîrziere!
РУС. MOLD.
» » » Demisie fără nici o întîrziere!

Demisie fără nici o întîrziere!

8-10-2015, 15:05
Просмотров: 1 685
  
Версия для печати   
Demisie fără  nici o întîrziere!Partidul Comuniştilor cere demisia Procurorului General, a directorului Centrului Anticorupţie, a conducătorului Curţii de Conturi şi a preşedintelui CEC – pentru lipsă de exigenţă la îndeplinirea obligaţiilor de serviciu


În cadrul briffing-ului organizat de către fracţiunea parlamentară a PCRM, deputaţii Oleg Reidman şi Anatolie Zagorodnîi au făcut o declaraţie despre înregistarea în organul legislativ a proiectelor de hotărîre cu privire la demisia lui Corneliu Gurin, Procuror General, Serafim Urechean, preşedinte al Curţii de Conturi, Viorel Chetraru, director al Centrului Naţional Anticorupţie, şi Iurie Ciocan, preşedinte al Comisiei Electorale Centrale.

 

«Ei au manifestat o atitudine mai mult decît nepăsătoare faţă de problemele ţării», a subliniat Anatolie Zagorodnîi.

 

Complicii crimelor

 

Fracţiunea PCRM a expediat pe numele dlui Andrian Candu, preşedinte al Parlamentului, o interpelare în scris cu privire la iniţierea procedurii de demisionare din funcţia de procuror general al Republicii Moldova a lui Corneliu Gurin. «Cu acordul tacit al conducerii Procuraturii Generale, s-a produs principala escrocherie a secolului – au fost jefuite bănci, s-a devalorizat unitatea monetară din Moldova, au crescut brusc preţurile. Ceea ce a rezultat sărăcirea populaţiei. Aceasta a fost ultima picătură care a umplut paharul răbdării poporului», se subliniază în nota explicativă.


Totodată, deputaţii din partea Partidului Comuniştilor au indicat un şir de alte exemple de manifestare de către Procuratura Generală a unei indiferenţe criminale: numeroase respingeri neîntemeiate sau clasări de cauze penale, împiedicarea anchetării pe urme proaspete, ceea ce a făcut că multe crime au rămas nedescoperite şi, respectiv, statului nu i-au fost restituite prejudiciile pricinuite. În acest context, deputaţii au reamintit cazul dosarului «7 aprilie 2009», precum şi al «dosarului Sandulache», în urma căruia statului i-a fost adus un prejudiciu de 400 mii euro, la fel dosarul «Vînătoarea Domnească», alte dosare privind vînzarea de armamemnt, procurarea de către Ministerul Educaţiei, cu un preţ exagerat, a autobuzelor pentru şcoli etc. De asemenea a fost remarcată situaţia criminogenă din ţară, atacurile reider asupra instituţiilor de stat, care au devenit posibile datorită toleranţei excesive şi inactivităţii Procuraturii Generale.


«Noi considerăm că lipsa unor acţiuni juridice şi operative din partea domnului Gurin îl face complice ale acelor crime despre care se vorbeşte în scrisoare», se menţionează în revendicarea fracţiunii PCRM.


Partidul Comuniştilor a expediat o adresare şi Prim-ministrului ţării, dl Streleţ, cerînd să fie iniţiată procedura de demisie din funcţia de director al Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) a lui Viorel Chetraru. În respectivul document se atrage atenţie asupra faptului că CNA nici pînă în prezent nu a îndeplinit Hotărîrea nr. 41, din 24 martie 2015, a Parlamentului cu privire la raportul Comisiei care a examinat situaţia din pieţele financiară şi valutară ale ţării, subliniind că expertiza respectivelor cauze penale intentate în baza acestor fapte este intenţionat tărăgănată şi vinovaţii nici pînă acum nu au fost sancţionaţi.

 

Pentru alegeri corecte


Deputaţii comunişti au cerut şi demisia lui Iurie Ciocan, preşedinte al Comisiei Electorale Centrale, care a încălcat jurămîntul dat în faţa organului legislativ. «Refuzul preşedintelui CEC de a executa decizia judecătorească, potrivit căreia activitatea partidului clonă, şi anume a comuniştilor reformatori, a fost suspendată, deci, această formaţiune trebuia să fie exclusă din lista concurenţilor la alegerile din 30 noiembrie 2014, poate fi considerat o încălcare grosolană a legii, o violare a normelor democratice şi o lipsă de bun-simţ. În pofida deciziei judecătoreşti, partidul clonă a participat la alegeri şi a acumulat 5 procente de voturi, inducîndu-i în eroare pe alegători. Şi, deşi acest partid nu a trecut pragul de accedere în Parlament, participarea lui la alegeri a denaturat adevărata exprimare a voinţei cetăţenilor. Ca rezultat, au fost lezate interesele nu doar ale candidaţilor, ci şi ale sutelor de mii de alegători».

 

Pagube prejudiciate de indiferenţă

 

În următoarea sa iniţiativă, PCRM cere să fie iniţiată procedura de demitere a preşedintelui Curţii de Conturi, dl Serafim Urechean. În document sunt indicate un şir de cazuri de furt şi devalorizare a activelor statului, care se află în circuitul sistemului bancar din Moldova. Astfel, în perioada anilor 2011-2014, pe piaţa hîrtiilor de valoare au avut loc manipulări necoordonate cu acţiunile Băncii de Economii, în care, atunci, cota statului alcătuia 56%.

 

Responsabilitatea puterii


După cum a menţionat deputatul Oleg Reidman, fracţiunea Partidului Comuniştilor va cere chiar la prima şedinţă a sesiunii de toamnă a Parlamentului includerea iniţiativelor sus-menţionate pe ordinea de zi.

 

Totodată, deputaţii comunişti sunt convinşi de faptul că ordine «este necesar să fie făcută în straturi mai adînci», şi nu numai în structuri în care conducerea este confirmată de Parlament. Printre altele, Oleg Reidman a subliniat că neexecutarea bugetului pe parcursul ultimilor trei ani înseamnă că Ministerul Finanţelor şi Ministerul Economiei «nu se preocupă de organizarea economiei Republicii Moldova, contînd doar pe dotaţii».

 

Marina Țurcan

 

скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: