Flancul stîng – jocurile au luat sfîrşit!

În ultimele săptămîni, în Moldova, spiritul protestatar provocat de hoţia şi impotenţa politică a alianţei guvernante de a aborda în multitudinea discuţiilor şi chestiunea nici pe departe zadarnică în ceea ce priveşte posibilitatea unirii forţelor de stînga s-a activizat.

Fărîmiţarea în mod consecvent a flancului de stînga al politicii moldoveneşti, în care scop au fost folosite mijloace şi resurse mediatice colosale, a condus la faptul că acest flanc acum trebuie nu unit, ci restabilit.  Toate tablourile vizibile şi tirajate ale spiritului activ manifestat de domnii Usatîi şi Dodon, care se poziţionează  pe sine „de stînga”, nu e altceva decît o încercare de a prelua de la alţii iniţiativa mişcării de proteste şi, pe valul ei, a se ridica la vîrful puterii. Aceste proiecte politice pot fi de bună seamă considerate „de stînga”? Bineînţeles că nu. Aici nici nu miroase a ideologie.  Mai degrabă este vorba de folosirea voluntară a unor situaţii care deservesc ambiţiile atît ale lui Usatîi, cît şi ale lui Dodon.

Printre altele, larga mişcare politică de stînga, aceasta corespunzînd speranţelor oamenilor muncii — deoarece anume în ea se află esenţa ideii marxiste „de stînga” — în mod direct ne aduce la fundamentul şi temelia unei asemenea mişcări, şi anume la Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, cu tradiţia lui de mulţi ani, cu experienţa şi cu potenţialul uman de care dispune. 

Odată cu prăbuşirea URSS, doctrina de stînga din lume nu a dispărut nicăieri. În particular, ea s-a regăsit pe sine în practica PCRM, care, preluînd puterea în Moldova, în mod consecvent a început să soluţioneze — printre altele, cu succes — cele mai importante sarcini de stat.

Mai mult decît atît. Nu s-a produs „falimentul comunismului”, despre care atît de mult le place să vorbească, la noi şi peste ocean, anticomuniştilor zeloşi. În acest sens, e suficient să ne amintim succesele economice şi politice ale Chinei comuniste şi devine clar: principalul constă nu în idee şi în clişeu, ci în faptul cum este organizată societatea, cine o conduce şi în ce măsură este capabilă această conducere să proiecteze perspectivele de dezvoltare şi să le realizeze în contextul realităţilor internaţionale deloc simple în actuala epocă.

Un pic de istorie

Începînd cu secolul iluminismului şi după aceea, conştiinţa politică a păturilor active ale societăţii de pe ambele maluri ale Prutului s-a dezvoltat în direcţii absolut contrare.

În teritoriul Basarabiei,  parte componentă a Imperiului Rus, a luat naştere o mişcare  antimonarhică revoluţionară, ca parte a acelei mişcări din întreaga Rusie, care propovăduia nimicirea monarhiei.

Pe celălalt mal al Prutului — în Regatul România — dimpotrivă, s-a consolidat concepţia burghezo-naţionalistă cu atavisme de monarhie şi cu mişcări politice de extrema dreaptă.

În anii dintre 1918 şi 1940, cînd teritoriul dintre Prut şi Nistru făcea parte din componenţa Regatului România şi era cu duritate administrat de Bucureşti, de asemenea nu s-au format premise pentru apariţia unor ideologii politice moderate conciliante. Din contra, se ducea o luptă între administraţia regiunii şi ilegalitatea bolşevică locală, precum şi alte formaţiuni ale comuniştilor basarabeni şi români.

După 1945, teritoriul dintre Nistru şi Prut a devenit Republica Sovietică Socialistă Moldovenească din componenţa URSS. Acest lucru a condiţionat epurarea principală şi dură a purtătorilor ideologiei burghezo-monarhiste şi ai celei naţionaliste. Această situaţie a contribuit la păstrarea unor germeni de intransigenţă în lupta ideologică, care nu înceta, ci doar se manifesta în forme ascunse şi denaturate.

„Reforma gorbaciovistă”, care în anii ’90 a devenit pentru destinele URSS ca un torent de gunoi, ce l-a dus în inexistenţă istorică pe însuşi Gorbaciov şi, în fond, întreaga Uniune Sovietică, a condus la apariţia pe harta lumii a unui nou stat independent, şi anume Republica Moldova. El s-a statornicit în hotarele fostei RSSM, ceea ce, desigur, nu a putut să nu condiţioneze nişte contradicţii politice ascunse.

Deoarece în noua ţară pur şi simplu nu existau tradiţii şi purtători ai ideologiei burghezo-democratice creatoare a statului de drept şi a economiei de piaţă, ea chiar de la bun început s-a pomenit într-o perioadă de criză a confruntării antagoniste între succesorii ideologiei proiectului sovietic modernizat şi purtătorii tineri şi nu prea tineri ai ideologiei burghezo-monarhist-unioniste, care într-un timp scurt s-au unit în jurul Frontului Popular.

Particularităţile geofrafiei etnice a noului stat au adus în viaţa lui o confruntare deschisă a maselor largi de promotori ai acestor ideologii, care, în practică, s-au constituit ca organizaţii de masă ce reprezintau mişcări politice ireconsiliabile.

Cu douăzeci de ani mai tîrziu…

Perioada de mai bine de douăzeci de ani din istoria modernă a Republicii Moldova a devenit, în esenţa sa, nu o perioadă de făurire în baza ideologiei statului burghezo-democratic şi de drept, ci s-a transformat în diferite forme de luptă a ideologiilor, şi anume pe acest fundal — îndeosebi după evenimentele din 7 aprilie 2009 — a avut loc o capturare a puterii. După aceea, corespunzător — a avut loc şi capturarea de către clanurile oligarhice a celor mai importante domenii din sectorul financiar şi economic, şi supunerea de către aceste clanuri a sistemului judiciar şi de drept.

Lupta continuă. Intransigenţa şi nedorinţa de a accepta un compromis pune în pericol însăşi existenţa ţării noastre în calitate de stat suveran.

De dragul de a fi obiectivi, vom menţiona şi exemple cînd intransigenţa ideologiilor, totuşi, nu i-a împiedicat  pe actorii politici de frunte din această perioadă să caute şi să găsească formule potrivite pentru un dialog de parteneriat în cadrul puterii. Să ne amintim, cel puţin, de pragmatica alianţă din 2005 între PCRM şi creştinii democraţi ai lui Iurie Roşca. Dar, şi în acest caz, ideologia a învins bunul-simţ. Trecerea democraţilor creştini în centrul sistemului politic a eliberat loc pentru proiectul lui Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă, promovat de unionişti.

Confruntarea celor care au pornit-o de la zero şi nemulţumirea „prietenilor” neoliberali externi ai Moldovei de prezenţa la putere a PCRM şi a liderului acestuia, Preşedintele Voronin, a devenit un motiv pentru ordinara mobilizare a forţelor anticomuniste. O manifestare deschisă a acestei confruntări o constituie evenimentele din 7 aprilie 2009, cînd, ca rezultat al dezordinelor în masă, au fost devastate edificiile Preşedinţiei şi Parlamentului.

Aceste evenimente au făcut posibile venirea le putere a coaliţiei anticomuniste, care, cuprinsă de o „euforie triumfală”, timp de şase ani a guvernat ţara fără a reuşi să facă schimbări spre bine în viaţa cetăţenilor ei (în schimb, le-au făcut în propria viaţă a membrilor ei!), cheltuind timpul şi resursele pentru o luptă înverşunată şi exersată cu de acum opoziţionarul PCRM  şi, totodată, pentru  neîncetatele certuri în însuşi interiorul său.

Un colac de salvare pentru proiectul alianţei, ameninţat să se cufunde la fundul politic, ca după aceea să se înece şi însăşi alianţa, a devenit concepţia integrării europene, pe care au făcut-o drapel al său cei „noi de dreapta”, şi anume Platforma Civică DA, care a încălecat valul protestatar al maselor largi ale populaţiei din Moldova. Victoria platformei şi reformatarea puterii, cînd „frauduloşii din dreapta veche” sunt schimbaţi cu „noi de dreapta”, înseamnă continuarea reformelor neoliberale, dezastruoase pentru majoritatea cetăţenilor ţării, cu ulterioara aducere a ţării în situaţia de bantustan puţin populat, altfel spus, — un apendice al Uniunii Europene.

A dărîma sau  a edifica?

Moldova e o ţară situată la o intersecţie geografică şi politică. Lucru care, indiscutabil, condiţionează anumite dificultăţi în dezvoltarea ei, deoarece semaforul indică ba „roşu”, ba „verde”... „Oranjul” se deschide rar şi pe un foarte scurt timp, imediat  luîndu-i locul culorile indicate mai sus. Cum se spune, asta e realitatea. Probabil, noi suntem sortiţi concurenţei a două ideologii şi două abordări conceptuale privind dezvoltarea societăţii. Una neoliberală, activ proeuropeană. Şi una de stînga, comunistă, de orientare socială, care se sprijină pe statalitatea Moldovei.

Din punct de vedere istoric, astăzi Moldova se află în faţa principalei provocări, şi anume: se va păstra oare ea în calitate de stat independent şi se va dezvolta în paradigma componentei de globalizare a lumii moderne, cu toate provocările ei, sau va dispărea, iar teritoriile ei vor completa statele învecinate?!

Dacă e să medităm reieşind din evenimentele ce se întîmplă în ţara vecină cu noi, Ucraina, devine clar faptul că procesul de destrămare a unui stat înseamnă război. Iar noi tocmai acest lucru nu trebuie să-l permitem. În nici un caz!

Mihail Lupașco