Organizaţiile primare ale PCRM: ultimile campanii electorale au scos la
iveală noi probleme — dezorientarea alegătorului, o cultură politică scăzută
şi aplicarea unor tehnologii politice murdare
Adunările de
dare de seamă şi alegeri, care sunt în toi şi care săptămîna aceasta se
desfăşoară în toate organizaţiile primare de partid ale PCRM din întreaga
republică, demonstrează o prezenţă înaltă şi o bună organizare a comuniştilor.
Una din principalele
sarcini e de a face totalurile activităţii, a trage concluzii cu luarea în
considerare a situaţiei actuale din ţară, a se pregăti în mod serios pentru
apropiatele conferinţe de dare de seamă şi alegeri, delegînd pentru
participarea la ele
a comuniştilor din componenţa organizaţiilor primare. Cît priveşte sarcinile cu
caracter strategic, este vorba de necesitatea de a consolida rîndurile
comuniştilor şi a continua lupta, zi de zi promovînd programul PCRM.
Ultimele două campanii electorale au scos
la iveală noi probleme: alegătorul este dezorientat, stupefiat şi decepţionat
de putere. În respectiva realitate, pe umerii organizaţiilor primare de partid
se aşează o misiune dintre cele mai importante, şi anume munca propagandistică
în mijlocul populaţiei. Despre acest lucru s-a vorbit şi la adunarea de dare de
seamă şi alegeri desfăşurată recent în OPP nr. 21 din sectorul Botanica al
capitalei.
Cum ne-au călit alegerile
Printre altele,
această organizaţie primară de partid e compusă din comunişti tineri şi activi.
Alegerile parlamentare au fost pentru ei ca un test la rezistenţă, la fel cum
după aceea şi alegerile din vara trecută în organele locale ale puterii.
După cum a
menţionat Evgheni Nofit, secretar al acestei organizaţii primare, campania
electorală s-a desfăşurat cu aplicarea unor presiuni, cu folosirea unor partide
clone şi a unor tehnologii murdare, cu mituirea banală a alegătorilor etc.
Alegerile trecute au demonstrat foarte clar că forţele de dreapta şi
aşa-numitele partide de stînga şi-au organizat campania lor electorală exclusiv
pe baza denigrării imaginii Partoidului Comuniştilor. Şi, după cum se vede,
toate acţiunile lor au fost regizate în acelaşi centru. Prin toate metodele
s-au exercitat încercări de a elimina pur şi simplu Partidul Comuniştilor din
cîmpul politic, şi asta deoarece el reprezintă o forţă politică reală.
Pe parcursul
adunării de dare de seamă şi alegeri a fost remarcat şi faptul că astăzi se
simte foarte acut lipsa unei tribune televizate, care i-ar permite PCRM să
aducă la cunoştinţa alegătorilor scopurile şi sarcinile sale programatice.
«Dosarul NIT» nu este examinat nici pînă acum la CEDO. De fapt, acest vacuum
informaţional pentru alegătorii Partidului Comuniştilor a fost simţit atît la
alegerile parlamentare, cît şi la cele locale. Pe acest fundal, oponenţii
politici nu cruţau nici mijloacele, nici metodele de corupere a electoratului
care, în mod tradiţional, întotdeauna şi-a dat voturile pentru comunişti.
Potrivit spuselor
lui Evgheni Nofit, «activiştii noştri au lucrat foarte mult, materialele
noastre de agitaţie au cuprins nu doar capitala, ci şi toate suburbiile
Chişinăului. A fost aplicat principiul «de la casă la casă», de la alegător la
alegător. Dar alegătorii au făcut alegerea reieşind nu din platformele electorale
politice propuse de concurenţi, ci bazîndu-se pe viziuni geopolitice. Cu alte
cuvinte, în cadrul acestor alegeri s-a ales vectorul de dezvoltare a politicii
externe a Moldovei».
Privind
spre perspectivă
La desfăşurarea
adunării a participat şi dna Violeta Ivanov, conducător al fracţiunii
parlamentare a PCRM. Potrivit spuselor ei, astăzi pe mulţi îi interesează de ce
PCRM nu participă la protestele politice. Violeta Ivanov a subliniat că
mişcarea protestatară este pe deplin îndreptăţită, oamenii de rînd au ajuns în
culmea disperării şi nu mai doresc să trăiască într-o ţară în care domină
fărădelegea şi dezmăţul. Totodată, în mulţimea protestatartilor sunt puţini
oameni care cred sincer că pot schimba în bine situaţia din ţară.
«Haideţi să vedem
cu ce lozinci şi sub ce drapele protestează Platforma DA. Haideţi să vedem ce
show-uri organizează în cadrul protestelor Dodon şi Usatîi. Cu mare regret,
suntem nevoiţi să constatăm că indignarea poporului — sentiment absolut
întemeiat — asemenea personaje o folosesc în scopurile lor politice», a
subliniat conducătorul fracţiunii.
Să nu uităm faptul
cine «a contribuit» la alegerea şefului statului. Datorită voturilor acordate
de grupul Dodon, puterea criminală, oligarhică s-a întărit şi mai mult.
Totodată, la flancul stîng avem alegătorul nostru, care, în mod tradiţional,
întotdeauna a votat Partidul Comuniştilor. Problema constă în faptul că oamenii
au fost dezorientaţi cu promisiuni ieftine şi goale.
Pe acelaşi Renato
Usatîi, care le-a promis bălţenilor că vor trăi în rai, proiectul «Bălţi» acum
nu-l mai interesează. El se duce rar încolo. Gospodăria comunală a oraşului
este lăsată de izbelişte, problemele doar se înmulţesc, iar bălţenii încep
să-şi dea seama de un adevăr, tot mai des întrebîndu-se unii pe alţii: pe cine
am ales noi pe capul nostru?
«Cînd am fost la guvernare, nu am reuşit să le
facem pe toate. Dar ţara se dezvolta, nu degrada ca acum, ci se dezvolta. În
toate sferele de importanţă vitală — economie, sistemul de protecţie socială a
populaţiei, protecţia maternităţii şi a copilăriei, sistemul ocrotirii
sănătăţii, sistemul de pensionare. Parlamentul activa foarte productiv. Se
efectua o muncă reuşită în ceea ce priveşte armonizarea legislaţiei, multe
proiecte de legi au fost adoptate în cadrul colaborării Moldovei cu UE. Erau
elaborate legi pentru stimularea climatului investiţional, din iniţiativa
Preşedintelui Vladimir Voronin a fost introdusă taxa zero la veniturile
reinvestite», a amintit dumneaei.
În perioada
guvernării comuniştiolor, în Moldova au fost deschise multe companii noi cu
capital străin, a început să se dezvolte domeniul producerii locale, se
deschideau noi locuri de muncă, oamenii noştri începuseră să se întoarcă în
patrie de peste hotare şi să-şi aranjeze viaţa acasă.
Interesele
fiecărui cetăţean
Dar ceea ce se
întîmplă astăzi e o bacanală şi un jaf total. Dumneavoastră vă puteţi imagina
ca, în timpul guvernării comuniştilor, ziua în ameaza mare din sistemul bancar
să fie furat un miliard de dolari, fără ca cineva să ştie despre asta, fără ca
jaful să fie zădărnicit, fără ca cei vinovaţi să fie pedepsiţi? Aşa ceva pe
atunci era un lucru de neînchipuit.
După cum a reiterat
conducătoarea fracţiunii PCRM, «în timpul guvernării alianţelor 1,2,3, mafia,
ca o tumoare canceroasă, a început să concrească în toate sferele — în sectorul
energetic, bancar, în sectorul real al economiei, în toate structurile puterii.
Iată de ce fracţiunea noastră a cerut demisia unui şir de funcţionari sus-puşi,
care s-au discreditat pe sine. Inclusiv cerem şi vom insista asupra demisiei
şefului CEC şi a preşedintelui Curţii de Conturi. Noi am înaintat vot de
neîncredere întregului cabinet de miniştri în frunte cu Valeriu Streleţ, pentru
că lucrurile nu mai pot continua într-un asemenea mod. E necesar de a curăţi toate
structurile puterii de funcţionarii corupţi şi de a ne ocupa, în sfîrşit, de
dezvoltarea Moldovei, deoarece poporul a obosit de degradare şi sărăcie».
Iar poporul
neapărat va înţelege că, spre deosebire de personajele politice suficient de
multe atît la flancul drept, cît şi la flancul stîng, Partidul Comuniştilor a
apărat şi va continua să apere în exclusivitate interesele naţionale ale
Moldovei, interesele poporului, interesele fiecărui cetăţean al ţării noastre.
Olga Dzeatcovschi
скачать dle 10.6фильмы бесплатно