Organizaţiile
primare de partid trebuie să demonstreze o rezultativitate înaltă. Vladimir Voronin, liderul PCRM, a sonorizat această sarcină în cadrul adunării
de dare de seamă şi alegeri a organizaţiei primare de partid din Căuşeni
Moldova trăieşte o nouă etapă de
confruntare politică. O confruntare la limită. Nu trebuie să admitem nici într-un caz ca pseudopoliticienii autohtoni , «datorită» cărora
ţara a ajuns la disperare, să treacă peste această
limită. În caz contrar, consecinţele vor fi dintre cele mai grave.
Măsurile
urgente, riscurile, perspectivele cu luarea în considerare a crizei politice – aceste probleme, de
rînd cu altele, constituie ordinea de zi a adunărilor de dare de seamă şi alegeri în toate organizaţiile primare raionale ale PCRM.
Avem nevoie de înţelegere, avem
nevoie de stabilitate. Dar cine îi va putea asigura poporului Moldovei aceste
condiţii, fără de care nu este posibilă dezvoltarea oricărei societăţi? Care
dintre forţele politice, fără piar şi nu de dragul unor ambiţii personale, este
capabilă să ia asupra sa această povară de importanţă statală? Cui îi poate fi încredinţat
viitorul ţării?
«Astăzi, nu
avem în ţară nici politică, nici strategie de dezvoltare. Avem manipulări, avem
imitarea unei conduceri a ţării. Sunt promovate idei despre care se poate spune
că una este mai antistatală decît alta. Acesta e unicul adevăr. Celelalte nu
sunt altceva decît un paravan, în spatele căruia se ascunde hoţia, dezmăţul,
permisiunea a tot şi a toate. Ţara a fost lăsată în voia soartei. Ea nu are un
stăpîn care să se îngrijoreze de viaţa ei», a constatat cu regret liderul
Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, în discuţia sa dinaintea întîlnirii
cu activul organizaţiilor primare din Căuşeni în cadrul adunării de dare de
seamă şi alegeri. Acesta nu e un raion dintre cele simple. După cum se ştie, el
are specifica sa, la fel cum are şi alegătorul său specific.
Miza se pune pe organizaţiile primare
Vor fi multe întrebări, multe
opinii, multe concluzii referitor la munca efectuată de activiştii partidului în
perioada de dare de sedamă. Dar este important să fie auzită opinia liderului
PCRM, Vladimir Voronin, care va participa la adunare, privind actuala situaţie
din ţară, dar şi în organizarea muncii de către organizaţiile primare. Doar
anume pe ele se pune miza, îndeosebi în raioane. Şi asta pentru că de eficienţa
activităţii lor depind foarte multe lucruri.
La adunarea de dare de seamă şi
alegeri a organizaţiei primare din oraşul Căuşeni de asemenea au participat
reprezentanţi ai Comitetului Central şi ai comitetului raional de partid,
prim-secretarul comitetului raional, Veaceslav Nigai, secretari ai
organizaţiilor primare din oraşul Căuşeni.
Ordinea de zi a conţinut şase
chestiuni principale: primirea în partid a unor noi membri, darea de seamă a
secretarului organizaţiei primare de partid, darea de seamă a trezorierului,
alegerile biroului organizaţiei de partid, alegerea trezorierului şi alegerea
delegaţilor la conferinţa raională de partid, care se va desfăşura la sfîrşitul
campaniei de dare de seamă şi alegeri.
După cum a
menţionat Fiodor Goroba, secretar al organizaţiei primare de partid din
Căuşeni, «Fiecare dintre noi simte în viaţa sa ceea ce se întîmplă astăzi în
republică. Totodată, noi conştientizăm şi responsabilitatea pe care o poartă
fiecare comunist atunci cînd este vorba despre viitorul ţării noastre. Partidul
Comuniştilor în repetate rînduri a demonstrat că e capabil să ia asupra sa
responsabilitatea faţă soarta ţării. Niciodată nu voi uita cum în timpurile
guvernării PCRM despre Moldova noastră se vorbea ca despre o ţară dezvoltată şi
stabilă. Acum noi, îngroziţi, vedem cum poporul este jefuit şi dezbinat. De
aceea e necesar să ne revedem forţele şi tactica pentru lupta de mai departe în
numele idealurilor care ne unesc pe noi toţi. Iată de ce acum avem nevoie mai
mult decît oricînd de o structură de partid clară, pregătită din punct de
vedere ideologic şi calitativă din punct de vedere al componenţei sale».
De aceea munca noastră în
mijlocul alegătorilor este una dintre cele mai importante.
«Noi trebuie să începem
pregătirea pentru viitoarele alegeri de acum a doua zi după facerea totalurilor
precedentelor alegeri. E necesar să lucrăm asuptra tacticii de organizare a
luptei politice. Învăţămîntul politic al comuniştilor este compartimentul de
muncă, căruia trebuie să-i acordăm o atenţie mai mare», a subliniat Fiodor
Goroba.
Ce am făcut, ce trebuie să întreprindem
Vladimir Voronin a acordat o
deosebită atenţie particularităţilor luptei politice şi ale tacticii cu luarea în
considerare a situaţiei create în ţară.
«Adunările de dare de seamă şi
alegeri sunt o etapă importantă dezvoltarea partidului. Şi ele se desfăşoară nu
în mod formal, ci pentru a analiza în mod serios ce s-a făcut, ce am scăpat din
vedere, iar principalul – ce trebuie să întreprindem mai departe.
Adunările
noastre de dare de seamă şi alegeri au coincis cu o nouă rotaţie de încordare în
ţară, de aceea ele depăşesc cadrul obişnuitei ordini de zi a treburilor noastre
din interiorul partidului. Acesta e un lucru normal, deoarece partidul nostru
este al poporului, el luptă pentru interesele ţării, ale poporului. Pentru că
noi trăim şi activăm în mijlocul maselor şi nu ne este indiferent ce se întîmplă
în ţară astăzi şi ce va fi cu ţara mîine».
Liderul
PCRM a remarcat faptul că în toţi aceşti ani asupra Partidului Comuniştilor se
duce un atac permanent, şi asta pentru ca formaţiunea cu denumire şi simbolică
comunistă să dispară de pe arena politică din ţară.
Totodată, alegerile parlamentare
din 30 noiembrie 2014, iar după aceea şi alegerile locale au demonstrat o
cultură politică joasă a alegătorilor. Au demonstrat cu cîtă uşurinţă sunt
manipulaţi alegătorii de escroci şi de aventurieri politici. Ca urmare, sub
presiune, cu aplicarea şantajului şi cu mituire directă, alegătorul face
alegerea. În cele mai multe cazuri, o face fără a conştientiza că trebuie să
poarte răspundere pentu ea.
Forţele adversarilor noştri interni
şi externi sunt interesate să fărîmiţeze electoratul de la flancul stîng, adică
cel care întotdeauna şi-a dat votul pentru Partidul Comuniştilor. În acest
scop, de rînd cu mituirea alegătorilor, sunt aplicate şi tehnologii politice
murdare. Sistemul electronic de calculare a voturilor alegătorilor n-a fost
implementat în mod intenţionat, pentru a putea falsifica alegerile. Şi asta
deşi încă în anul 2009, în timpul guvernării PCRM, registrul electronic al
alegătorilor era, practic, gata de a fi pus în aplicare. Vladimir Voronin e
ferm convins că toate acestea sunt verigi ale aceluiaş lanţ.
Mituirea şi şantajul — asta e
tot ce pot propune astăzi poporului nenorociţii de politicieni, partidele
alianţei guvernante şi astfel de personaje, ca Dodon şi Usatîi. Ei de acum
ne-au arătat de ce sunt capabili.
«În preajma alegerilor în organele
locale ale puterii, am avut o întîlnire cu alegătorii din Bălţi. La acel
moment, candidatul la funcţia de primar, Usatîi, i-a săturat pe orăşeni cu
concerte, promisiuni goale, declaraţii populiste răsunătoare. Eu am prevenit de
pe atunci: fiţi atenţi pentru cine votaţi, cui, prin intermediul buletinului de
vot, îi transmiteţi dreptul de a conduce. În rezultat, l-au ales pe cine l-au
ales. Şi ce e acum la Bălţi?
Promisiunile date orăşenilor au fost uitate, în schimb, continuă schow-urile
ieftine, iar cu acestia n-ai să potoleşti foamea oamenilor. Nu se rezolvă nici
un fel de probleme, gospodăriile comunale sunt lăsate în voia lor», spune dl
Voronin.
Ceea ce
vedem astăză în piaţa centrală a capitalei este încă un schow. Mai mult decît
atît, acolo se aplică procedura proverbială cînd fiecare, cum se zice, trage
iorganul cald spre sine. Dar în piaţă de acum nu încap toţi cei care se avîntă
să se aşeze în fotoliile puterii. Scopul acestor acţiuni e de a arunca ţara într-un
haos şi mai mare. «Priviţi personajele ce reprezintă Platforma DA şi totul
devine clar. Pe de altă parte e Dodon, care, trădînd PCRM, a votat pentru
candidatura lui Timofti la postul de preşedinte al ţării. Acum tot el este
acela care strigă «Jos puterea!».
E necesar
de a schimba actuala putere, însă doar prin metode legitime. Şi începutul ar
putea fi pus cu schimbarea funcţionarilor care s-au compromis pe sine.
Olga Dzeatcovschi
скачать dle 10.6фильмы бесплатно