Salvarea civilizaţiei

Oricît de îndelung ar dura dezbinarea societăţii şi perioada de stagnare a ţării, ele vor lua sfîrşit şi, inevitabil, în locul lor va veni şi renovarea, şi răsplata pentru cele săvîrşite, şi pacea, şi lumina adevărului

Senzaţia că se apropie o nenorocire de proporţii planetare a determinat necesitatea unui eveniment epocal pentru toţi acei trăitori ai Pămîntului, care se consideră pe sine adepţi ai culturii şi tradiţiilor creştine — întîlnirea în Cuba, ţară ce construieşte socialismul, a doi prelaţi ai principalelor Biserici Ortodoxe — Papa de la Roma, Francisc, şi Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Kiril.

E un eveniment ale cărui proporţii şi consecinţe abia urmează să le percepem. Principal însă este faptul că conducătorii şi liderii spirituali ai două ramificaţii ale tradiţiei religioase creştine au făcut un pas unul în întîmpinarea altuia. Au fost lăsate la o parte tîlcuirile şi diferitele variante ale Sfintei Scripturi. Compartimentul de ritual al Catolicismului şi al Ortodoxiei — s-ar părea, canoane de nestrămutat şi imposibil de încălcat — nu au fost un impediment pentru dialogul celor două feţe bisericeşti de rang înalt. E un exemplu mai mult decît moralizator pentru politicienii noştri. E un exemplu plin de optimism, care insuflă speranţă.

Este important şi faptul că întîlnirea Papei de la Roma, Francisc, cu Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Kiril, a avut loc într-o perioadă de timp cînd tradiţia şi civilizaţia creştină, îndeosebi cea care dăinuie în arealul european, sunt supuse unor atacuti fără precedent.

* * *

De acum pe parcursul a trei decenii, neoliberalismul, în calitatea sa de curent politic şi ideologic, duce, îndeosebi pe continentul european, o luptă înverşunată — uneori deschisă, alteori camuflată cu lozinca «asigurarea drepturilor oamenilor de altă orientare» — împotriva experienţei milenare a creştinismului. Ideologii neoliberalismului pledează pentru globalizare, proces care anulează identitatea naţională şi culturală a popoarelor, transformînd statele naţionale în spaţii unificate — «reţele de societăţi de consum», guvernate de nişte elite inamovibile, care mimează procesul unor alegeri democratice.

Aceşti domni, care au proclamat «sfîrşitul Istoriei», vorbesc în mod deschis că tradiţia creştină este ultimul (după căderea URSS) impediment pe calea triumfului total al «unei Împărăţii mondiale dezumanizate a viţelului de aur, care cumpără şi vinde totul».

Lumea ortodoxă e supusă nimicirii în mod consecvent şi subtil. Atacurile asupra ei n-au încetat niciodată şi s-au înteţit mai ales în ultimul timp. Autorităţile fostelor republici sovietice, care au ales calea aşa-numitelor parteneriate şi de urmare a indicaţiilor politicienilor prooccidentali, au procedat la dezbinarea credincioşilor din ţările lor şi fărîmiţarea acestora în segmente izolate unul de altul. Prigoana şi persecutarea clericilor ortodocşi au avut loc şi în Moldova, mai ales după memorabilele evenimente din Ucraina.

Dar toate acestea au fost, cum se spune, «floricele», doar că ele erau «floricele ale răului». În anii 2013-2014, procesul de nimicire a tradiţiei creştine, odată cu apariţia armatelor teroriste gihadiste, întreţinute cu bani ai neoliberalilor americani şi obscurantiştilor din Arabia Saudită, care se ascund sub umbrela tîlcuirilor credinţei islamice, a trecut din domeniul ideologiei în sfera unui genocid practic.

Capitalismul, — cîndva făuritor, industrial, care nu excludea, ci dimpotrivă, apropia instaurarea socialismului, acesta fiind mai echitabil, mai cult, mai uman, — în prezent s-a transformat în neoliberalism, un curent născut de exersata gîndire politică occidentală, curent ce este o expresie concentrată a individualismului şi egocentrismului. Iată de ce adepţii gihadului şi neoliberalii, deşi din diferite părţi, merg într-un front comun contra valorilor creştine.

* * *

Dialogul şi îndemnul autorităţilor superioare ale creştinătăţii sunt actuale ca niciodată pînă acum, ne deschid adevărata cale spre eliberarea planetei de o nemaivăzută subjugare şi de nimicirea fizică a milioane de oameni care împărtăşesc credinţa ortodoxă.

Faptul că acest eveniment a avut loc în Cuba e mai mult decît simbolic. Socialismul, libertatea şi dreptatea, în deplinul sens al acestor noţiuni, milenara tradiţie a dragostei faţă de aproapele, în sfîrşit, au coincis istoriceşte şi au început să vorbească într-un glas. Interesele întregii omeniri, în care e tăinuită şi Dreptatea Divină, cer să fie restabilită, păstrată şi înmulţită întreaga bogăţie acumulată pe parcursul dezvoltării milenare a umanităţii în cadrul făuritoarei şi înălţătoarei tradiţii creştine, capabilă să poarte un dialog cu Islamul la tema transformărilor care să nu distrugă ecologia planetei şi a ieşirii omenirii în spaţiile cosmosului.

Pentru noi, cetăţenii Moldovei, întîlnirea în Cuba a doi înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe este un eveniment însufleţitor, cu adevărat un far de lumină care s-a aprins într-un timp de restrişte şi de întuneric, în care am fost cufundaţi, începînd cu 7 aprilie 2009. Şi acest «întuneric», care ne-a înghiţit pe toţi, e doar o parte a acelui proces general de care este cuprinsă şi Europa, şi Orientul Apropiat, unde, peste un timp, s-a ridicat valul de răzmeriţe, războaie şi haos.

Faptul că în aprilie 2009 lovitura a fost aplicată şi asupra principalului partid care constituia statul — PCRM — nu este unul întîmplător. Să ne amintim că anume PCRM şi liderul acestuia, Preşedintele Vladimir Voronin, au adus un aport colosal la consolidarea Ortodoxiei în Moldova, la restaurarea bisericilor şi a mănăstirilor din ţară. Luînd în considerare atacurile globale asupra Ortodoxiei din partea neoliberalilor, găseşti explicaţia şi a celorlalte lovituiri aplicate asupra PCRM, prin urmare, şi asupra statalităţii Moldovei.

Se spune că, înainte de a se lumina de zi, noaptea e deosebit de întunecată. Dar, oricît de îndelung ar dura dezbinarea societăţii şi perioada de stagnare a ţării, ele, totuşi, vor lua sfîrşit. Iar milenara tradiţie creştină, în ale cărei porunci găsim şi dezideratul inevitabilităţii dreptăţii supreme, şi îndemnul la jertfire de sine în numele binelui altora, ne convinge de faptul că neapărat vom avea parte şi de un răsărit de soare, şi de răsplată pentru cele săvîrşite, şi de pace, şi de lumina adevărului.

Iar o întruchipare ştiinţifică şi socială a acestei tradiţii ca revendicare istorică şi speranţă a omenirii este ideea participării colective a tuturor oamenilor la guvernarea societăţii, a ţării şi a planetei, adică instaurarea comunismului — societate cu o dezvoltare armonioasă, în care dezvoltarea liberă a fiecăruia este condiţia dezvoltării libere a tuturor.

Mahail Lupașco