Cozi și nasuri

(Poveste de 1 aprilie cu indiciu)

 

Nasurile și Сozile iubeau foarte mult televizorul, iar el le învăța și le arăta «cum trebuie făcute toate» — cum să trăiești, să iubești, să gîndești …

 

Într-o țară, toată populația făcea parte din două mari comunități: Cozile și Nasurile. Cîndva, la intersecția secolelor, aceste comunități se dușmăneau mult. Își rupeau cozile reciproc. Acopereau și tăiau nasurile! Și ce mai campanii militare! Ecourile acestor evenimente sîngeroase s-au păstrat în folclorul local.

Adevărat că în timp ce pentru Cozi o perioadă însemna «eliberare», pentru Nasuri devenea «ocupație» și invers. Însă, cu timpul, emoțiile s-au temperat. Relațiile, dacă putem spune așa, s-au europenizat. Ei bine, poate doar în timpul unui meci de fotbal, cuiva i se va strînge coada sau nasul — legat în nod. Însă, toate acestea se înscriu în cadrul valorilor europene — nu-i așa ? Între timp, în ciuda conviețuirii împreună de secole, ostilitatea reciprocă și neîncrederea între Cozi și Nasuri s-a mai păstrat încă.

Fapt la care au contribuit suficient «intelectualii» locali din rîndul ambelor tabere, care fie romantizau, fie dimpotrivă — demonizau conflictele istorice din soarta acestui plai. Ei bine, de asta și există «intelectuali» — scriitori, critici — oameni care sunt departe de viața reală! În cazul în care un asemenea reprezentant a crescut într-un loc frumos și îngrijit printre oameni veseli și comunicabili — așteaptă de la el romantism. Însă, atunci cînd criticul sau scriitorul nu a văzut în jurul lui nimic decît deșeuri și atrocități, respectiv, nu va avea nici creativitate — asemenea unui vultur — «peste tot va găsi un hoit».

Da și încă ceva — locuitorii din această țară citeau foarte puțin, în schimb, priveau foarte mut televizorul. Iar în televizoare — imaginea. Iar imaginea este comandată. Cine comanda imaginea, acela le era și cel mai mare peste ei.

Nasurile și Cozile adorau televizoarele. Iar el le învăța și arăta «cum se fac toate» — cum să trăiască, să iubească, să gîndească, să lucreze, să se odihnească, să ceară, să-și arate nemulțumirea ș.a.m.d.

De dragul adevărului trebuie de remarcat că, treptat, cu trecerea unui car de ani, fenomenele negative s-au redus la zero. Fie acolo, fie dincolo, Nasurile se însurau cu Cozile, sau invers — Cozile luau de neveste Năsucuri simpatice și nu prea. De altfel, Năsucurile sunt foarte zîmbărețe și gospodine remarcabile. Iar Cozile — ele sunt econoame și gospodine severe ale căminului casnic.

Apăreau chiar și proiecte de afaceri de amploare și întreprinderi comune între cele două comunități.

Totul ar fi fost minunat, însă, atavismul dușmăniei reciproce nu-i lăsau în pace pe curatorii acestei țări din «Uniunea Mînicilor și Pantalonilor» și, de asemenea, din numărul Șireturilor și Buzunarelor Adînci. Recomandările și comisiile au tot apărut ca ciupercile după ploaie. Au fost stabilite sarcini impuse pentru armonizarea climatului general, pe termen scurt și foarte scurt. Pentru depășirea consecințelor trecutului nearmonios. De parcă undeva, cîndva, trecutul poate fi armonios!

Într-o zi a venit în această țară o mînică importantă. O mînica, cum se zice, necusută nicăieri. S-a apucat să-i învețe pe toți și de toate: «Chipurile, trebuie așa, dar și mai bine va fi anume așa. Și dacă va fi așa cum vi s-a recomandat va veni și fericirea nemaivăzută pentru toți. Și pentru ca să fie și mai bine decît s-a recomandat trebuie să coasem fiecărui nas căte o mînică și fiecare coadă să fie băgată în mînică!».

Au început a căută în această țară, unde de băgat nasuri în mînică și a ascunde cozile în mînici! S-a început o confuzie totală în țara respectivă, pur și simplu, n-ai ce de ce să coși. Atunci, Cozile și Nasurile s-au convocat, au stat, s-au gîndit și i-au trimis pe toți cei cu recomandările acolo de unde au venit, adică, acolo unde dacă nu este clar de ce este cusută mînica — asta este o normă.

Abia atunci, lucrurile au revenit la normal. Și cozile ca cozile. Și nasurile la locul lor, acolo unde și trebuie să fie. Și, cel mai important, mînica este cusută așa cum trebuie, acolo unde se cuvine…

Mihail Lupașco