Moldova va exista!

Reflecții asupra statalității Moldovei — fără decor și jonglerie

«Dumnezeule Mare Atotmilostiv, dăruiți-ar cititorul meu, după zile și ani feroce și cîteva secole de libertate, cînd printre alte treburi ai găsi timp și pentru lecturarea cărților să găsești pacea veșnică de muncile grele. Or, nu există altceva mai util și rațional în toată viața omului decît lecturarea cărților» — Miron Costin, cel ce a fost marele Logofăt al Moldovei.

Atunci cînd multe veacuri în urmă, voievodul Bogdan a stabilit principiile statalității cnezatului, numit de contemporanii săi Pămîntul Moldovenesc, Țara Moldovei, Terra Moldaviae, Moldavia, putea oare el să presupună că printre urmașii îndepărtați a ostașilor săi glorioși și moșieri, crescători de cai și apicultori se vor găsi și «iudele secolului XXI» care pledează pentru distrugerea statului Republica Moldova? Astăzi, Republica Moldova stă în fața unei provocări istorice: va fi păstrat oare însăși statul și nu vor dispărea oare tradițiile multiseculare de construcție comună și colaborare între popoare și grupurile etnice, care s-au consolidat în jurul procesului de formare a statului și etniei moldovenești? Lovituri sofisticate și devastatoare au fost aplicate, în ultimii șapte ani, de așa numita guvernare pro-europeană, împotriva bazelor statalității moldovenești contemporane.

Este vorba și despre evenimentele din 7 aprilie 2009, și subminarea modului de viață a satului moldovenesc, și distrugerea infrastructurii și aspectului capitalei țării — Chișinău, și torpilarea sistemului financiar prin intermediul înșelătoriilor multiple — furtul miliardului din băncile Moldovei. Cît de mult poți să nu-ți iubești țara, istoria, poporul pentru a comite toate aceste bădărănii! Cum n-ar fi, însă, iudele și distrugătorii vor pleca și vor fi blestemați de urmași, așa cum s-a întîmplat nu doar o dată în istoria noastră. Istoria Statului Moldovenesc.

Formarea — cum a fost

Calea istorică a acestui stat nu a fost ușoară. Cred că printre popoarele Europei de Est nu mai găsești un alt popor mai suferind și care să fi absorbit atîta diversitate în mentalitatea sa.

Poalele de est ale Carpaților au devenit pămînturile pe care s-a produs formarea poporului moldovenesc și limbii moldovenești vechi. Conducătorii vecini și, în primul rînd, regele maghiar — un reprezentat strălucit al dinastiei angevină Kapetting Ludovic I, care și-a extins monarhia pînă la marea Adriatică, a fost nespus de uimit atunci cînd vasalul său, margraful Bogdan a declarat suveranitate.

Primii pași ai statului moldovenesc au fost scăldați în sîngele apărătorilor săi. Expedițiile militare ale lui Ludovic din 1359 pe pămînturile de la poalele de est ale Carpaților, nu s-au soldat cu succes. Statul și-a început calea sa multiseculară. Despre acea perioadă glorioasă s-au păstrat prea puține mărturii. Cu siguranță, se poate spune că formarea statului derula concomitent cu consolidarea ortodoxiei, ca și religie de stat. Textele și cărțile ortodoxe, inițial în greacă (dialectul bizantin-romanic) au devenit fundamentul culturii și stilului de viață al poporului. Multilingvismul, ca și bază a comerțului și dezvoltarea economiei constituiau faptul existenței obișnuite. Limba moldovenilor se asocia ușor cu limbile bulgară, sîrbă, tătară, poloneză, slavona veche și dialectele ucrainene.

Reprezentanții nobilimii, de regulă, formau clanuri ereditare, conform limbii și apartenenței etnice a strămoșului — moldovean, polonez, tătar, maghiar, grec sau bulgar. Respectiv așa sună și numele de familii: Movilă, Murzac, Bucioc, Sîrbu, Ștefaniță, Liubomirskii, Vișnevețkii, Barnovskii, Hluk, Timuș, Iordachi, Cantemir.

Varietatea de nume și temperamente, talente și energii au determinat creșterea rapidă a economiei, culturii și puterii militare a statului moldovenesc. Cum scria ceva mai tîrziu ilustrul istoric rus, Nicolai Karamzin: «În acea perioadă apăruse o nouă putere renumită în vecinătatea Lituaniei… Vorbim despre începuturile Cnezatului Moldovenesc, condus de voievozi ale căror nume aproape că nu ne sunt cunoscute, pînă la Ștefan al III sau cel Mare, care a îndrăznit să ridice sabia împotriva teribilului Mahomed al II-lea și victoriile glorioase obținute de el împotriva oștilor turcești de mii de soldați, și-a implantat numele în Istoria Eroilor deosebiți… El era mirarea domnitorilor și popoarelor, cu surse mici făcea fapte mari».

Da, noi cunoaștem mult prea puțin despre acele vremuri de glorie. Însă, oare această factologie minimă nu ar trebui să servească drept catalizator pentru cercetările științifice, căutarea dovezilor și mărturiilor care s-au pierdut în adîncurile veacurilor? Oare provocările contemporanității nu ne indică nouă — cetățenilor responsabili ai țării noastre asupra necesității unei asemenea cercetări, consolidării eforturilor savanților adevărați și nu a celor de conjunctură? Ceea ce ne poate servi drept sprijin spiritual și simbol al statalității în fața încercărilor continui și violente de a șterge însăși memoria trecutului istoric glorios, doar simbolurile istorice — drapele și steaguri!

De la Roman pînă la Ștefan  cel mare

«Voievodul Moldovei și protectorul întregului pămînt Valah de la munți pînă la malul mării». Acest titlu a fost inscripționat de steagul trupelor moldovenești încă de fiul mezin a lui Margarint Mușat Roman, conducător al Moldovei din 1391 pînă în 13 94. Sub acest steag, trupele moldovenești împreună cu cele aliate ale Poloniei, Lituaniei și cnejii Rusiei Kievene au respins o altă expansiune militară a Hoardei de Aur asupra pămînturilor din Europa Centrală. În această bătălie a căzut eroic fiul lui Roman, domnitorul Ștefan I.

În această bătălie au căzut sub furia hoardei aproape toți conducătorii militari ai trupelor de coaliție. Toată oastea, însă, a fost practic pusă la pămînt pe malurile Vorskla, însă, în acest fel, trupele au oprit avalanșa unei noi invazii pe pămînturile europene.

Ostașii curajoși au salvat și au adus înapoi în Cnezat steagul domnitorului Moldovei împreună cu trupul acestuia. Acest steag a devenit un simbol de inspirație pentru un alt domnitor legendar al Moldovei — Alexandru cel Bun. Acest steag a ghidat trupele moldovenești în lupte în componența forțelor aliate în Bătălia de la Grunwald (1410) și Bătălia de Marienburg (1422). Steagul oastei moldovenești a fost păstrat și a căpătat o nouă glorie deja pe timpul lui Ștefan cel Mare, un mare domnitor și conducător de oști. S-ar părea că nimic nu poate fi mai presus decît aceste fapte istorice convingătoare.

Sprijinul și limita

În ochii noștri, însă, se produce o adevărată subminare a memoriei, se publică manuale mincinoase, se derulează filme și programe televizate provocative, are loc prostirea în masă a generațiilor în creștere. O rezistență consolidată, inteligentă și argumentată împotriva acestui proces organizat pe banii Departamentului pentru românii de pretutindeni, nu există.