Selecția nefirească

Problema xenofobiei în Moldova rămîne, în continuare, actuală

Însă, URSS s-a destrămat și începutul anilor 90 este legat de venirea la putere în Moldova a radicaliștilor naționali și curățarea severă a aparatului guvernării republicii. Acest lucru a fost facilitat de asemenea evenimente politie globale cum ar fi conflictul din Transnistria și rezistența din Găgăuzia. La baza acestor conflicte regionale nereglementate încă, a stat, întîi de toate, lipsa unei soluții politice pentru problema lingvistică.

Problema xenofobiei în condițiile Moldovei contemporane constă, în primul rînd, în faptul că înșiși reprezentanții etniei titulare au nevoie de protecție. În rîndul fostelor republici unionale, Moldova se evidenția prin faptul că numai aici cea mai radicală parte a etniei majoritare a renunțat la denumirea etnică și, în esență, și-a proclamat identitatea cu etnia majoritară a României vecine. Și, deși a trecut deja o pătrime de veac de la proclamarea independenței, din păcate, trebuie să constatăm că problema scindării în identitatea etniei moldovenești se mai păstrează.

 

La cunoștința tuturor

Cuvîntul «xenofobie» provine din combinația a două cuvinte de origine grecească: «xenos» — străin și «fobos» — frică. Adică, ura față de străini și reprezentanți ai altor naționalități. Xenofobia reprezintă sentimentul sau atitudinea care au la bază imagini și idei formate în societate, ci nu se bazează pe fapte raționale și obiective. O asemenea percepție a lumii reduce fenomenele sociale și culturale complicate la scenarii în alb-negru. De genul: «Noi» (ai noștri) — sîntem exemplu, buni și normali, etalon — așa cum trebuie să fie toți, așa cum trebuie să simtă și să gîndească cu toții. «Ei» (străinii) — infractori, amenințare, impediment, hoinari, agresivi, jefuitori, ș. a. m. d. Unii savanți consideră xenofobia ca fiind o abatere în mecanismul genetic, fapt care explică iraționalitatea acesteia și neconformării argumentelor raționale.

 

Instrument de înarmare

În ceea ce privește xenofobia la nivel uzual este mai mult sau mai puțin clar. Este mult mai trist faptul că oamenii care au venit la guvernare în 2009, o folosesc drept armă pentru obținerea propriilor scopuri politice, învățînd la perfecție postulatul Romei Antice «dezbină și stăpînește».

Mihai Ghimpu, Corina Fusu, Ana Guțu, Vitalia Pavlicenco — sînt figuri proeminente în tabăra xenofobiei moldovenești cu silueta ideologiei naziste despre rasele sau entitățile superioare și inferioare. Unele dintre aceste persoane stau în Parlament și ministere, ridică salarii corespunzătoare, merg în deplasări, circulă cu mașini guvernamentale din contul contribuabililor Moldovei — atît a moldovenilor cît și a rușilor, ucrainenilor, găgăuzilor, bulgarilor pe care-i urăsc atît de mult. Uitîndu-ne la ei, tot mai des ajungem la ideea că xenofobia este un fel de manifestare a elitismului, o anumită particularitate a «celor aleși». Aleși atît la putere de către popor, și ca și elită în elită.

Dacă e să renunțăm la asta, să mergem în orice alt sat moldovenesc, ucrainean sau găgăuz — ne vom pomeni într-o cu totul altă lume. Aici, xenofobia nu-și are locul — oamenii trăiesc foarte bine și fără ea. Și doar cei care sunt departe de problemele supraviețuirii zilnice au șansa să guste din acest «bun», a acestei plăceri decadente, nectar și ambrozie pentru locatarii Olimpului nostru mic.

Așa deci, marea majoritate absolută a locuitorilor Moldovei nu au nicio problemă în ceea ce privește comunicarea cu reprezentanții diverselor culturi. Dar ce pot înțelege ei! Aceeași renumită Ana Guțu a declarat, la timpul ei, că minoritățile naționale din Moldova «sînt răbdate» și că locuiesc aici doar din contul «toleranței populației majoritare».

Este adevărat că activiștii de asemenea talie au o atitudine denigratoare și față de această populație majoritară. De cîte ori au auzit moldovenii că naționalitatea lor nu există, că există doar cea românească? Și de cîte ori vorbitorii de limbă rusă au auzit că sînt ocupanți în această țară? Ofensele, declarațiile discriminatoare, exprimările neadecvate — iată ce putem auzi deseori din partea «adepților» moldoveni a lui Montesquieu și Rousseau.

 

În numele legii

Recent, Codul Penal și Codul Contravențional al Republicii Moldova au fost completate cu calificative de răspundere pentru cei care, în mod public, inclusiv în spațiul informațional, distribuie declarații xenofobe și rasiste. De asemenea, a fost înăsprită pedeapsa pentru incitare la ură etnică.

Însă, toate acestea, așa cum a demonstrat practica, a avut drept scop de a crea impresii asupra donatorilor occidentali. Un fel de variantă de export a luptei împotriva xenofobiei.

Iată spre exemplu, ministrul Transporturilor, Iurie Chirinciuc, a scris în rețelele de socializare că «unica salvare a viitorului înfloritor este unirea cu România», iar Kremlinul este un impediment în dezvoltarea Moldovei. «Marea majoritate dintre ruşi sunt nişte leneşi şi beţivi, ei îşi doresc să găsească pe cineva, care să înjuge la plug, pentru a-i hrăni», a scris ministrul pe blogul său. El nu a suportat nicio pedeapsă, deși rezonanța publică a fost destul de mare.

Deja acum, fostul președinte al Moldovei, Nicolae Timofti, a învinuit găgăuzii de loialitate insuficientă față de statul moldovenesc, de asemenea, i-a criticat pentru studierea limbii ruse.

S-au remarcat și alte fapte de aplicare deschisă a retoricii xenofobe de către reprezentanții puterii (în mare parte la nivelul de jos). După cum vedem, cei din actuala guvernare își pot permite xenofobia făcînd abstracție de la Codul Penal.

 

Isteria istoriei

 

După prăbușirea Uniunii Sovietice, practic toate fostele republici unionale, care au devenit independente, s-au avîntat să-și rescrie istoria.

 

Noile versiuni ale trecutului au spălat ca un val ceea ce a fost «neconvenabil». Manualele în statele naționale din spațiul post sovietic, inclusiv în Moldova, promovează deschis xenofobia și ura față de trecutul recent.

O caracteristică comună a manualelor editate în spațiul pst sovietic a devenit tendința de a prezenta contactele cu rușii și Rusia ca și sursă de dezastru și neplăceri, fapt în legătură cu care alipirea teritoriului la Rusia de regulă se estimează negativ și se califică drept «ocupație».

Analiza demonstrează că aproape toate țările din spațiul post sovietic tind să învechească, să înnobileze, să «curețe» istoria formării statului — etnic. Și doar Moldova extrapolează mitologia națională a altui stat, ne fiindu-i jenă să utilizeze în procesul de studii denumirea unei alte etnii — romвnă. În manualul «Istoria romвnilor» se scrie la modul deschis că toate minoritățile naționale au împiedicat românilor să trăiască și să prospere.

Se consideră pe bună dreptate că istoria, ca și disciplină educațională, are menirea să facă din om adevărat cetățean. De aici reiese că noi educăm cetățeni pentru statul vecin.

* * *

O societate multietnică necesită să-și cunoască propriile probleme și să le înțeleagă pe ale altora. Din păcate, trebuie să constatăm că în Moldova mai este încă foarte mult de lucru asupra acestei probleme. Fără a face pentru sine concluziile necesare și, în primul rînd, morale, țara va lua calea urii naționale și extremismului statal, calea care va duce naționalitatea moldovenească nicăieri. скачать dle 10.6фильмы бесплатно