A servi drept verigă de legătură între
generațiile tinere și evenimentele istorice din trecut — iată pentru ce este
necesară chemarea
Învățător de
profesie, comunistul Anatolii Ulanovschii a știut întotdeauna că se află la
locul lui foarte important; întotdeauna a făcut ceea ce a considerat că este
corect, corespunde viziunilor sale umane și comuniste.
Inimă de comunist
Anatolii
Ulanovschii a aderat la PCUS în timp ce-și satisfăcea serviciul militar, în
anul 1970 — anul în care s-au împlinit 100 de ani de la nașterea liderului
revoluției, Vladimir Ilici Lenin. Învățăturile de bază a lui Lenin i-au
implantat ideea dreptății sub toate aspectele ei — umane, sociale, economice ș.
a. m. d. El percepea viața cu inimă de comunist, de aceea, decizia de aderare
în rîndurile partidului a fost una foarte ușoară.
La ora actuală,
Anatolii Alexeevici ocupă, pentru al treilea an consecutiv, funcția de director
al Casei raionale de cultură «Mihai Volontir». Se preocupă de organizarea
manifestațiilor raionale și orășenești — generale, pentru tineret, dedicate
generațiilor în etate. Însă, deosebit de importante sunt manifestațiile de
ordin istoric — legate de acele date pe care le țin minte și le onorează toți
comuniștii.
Grație faptului că
această Casă de cultură este condusă de un comunist, la nivel orășenesc și
raional, anual, în luna martie este marcată Ziua eliberării orașului Fălești de
acaparatorii fasciști. Din păcate, în raion au rămas doar trei participanți ai
Marelui Război pentru Apărarea Patriei, amintirile lor sunt mai scumpe decît
aurul, ele nu au valoare. Întotdeauna își împărtășește cu generozitate
amintirile cavalerul Ordinului Gloriei de gradul III — Mihail Nicolaevici
Mihalciuc, care a fost și rămîne părtaș PCRM. Se sărbătorește pe larg și Ziua
Victoriei, sunt organizate concerte și întîlniri cu veteranii.
Anatolii Ulanovschii este internaționalist, la
fel ca și toți comuniștii și, în general, la fel ca și toți oamenii raționali,
mai ales cei care au fost educați în URSS. Și acest lucru este vizibil, pentru
că imediat după sărbătoarea Dragobete se marchează Maslenița, la Fălești sunt
organizate Zilele culturii și scrisului slavon. Este adevărat că aceste
manifestații pot fi organizate doar din contul posibilităților proprii și
susținerii tovarășilor.
Oamenii trebuie să știe adevărul
Fiecare manifestare, organizată de comunistul
Ulanovschii, poartă în sine un element al educației patriotice. Iar datele
marcante ale istoriei sovietice servesc drept bază acestei tradiții minunate.
Încă un prilej de a relata, o dată, despre adevărul istoric.
Anatolii Alexeevici
își aduce aminte cu fiecare ocazie că în raionul Fălești este un pichet de
grăniceri în numele lui Ivan Grigorievici Steblețov, care, timp de zece zile,
împreună cu 11 soldați, înarmați cu puști și o mitralieră «Degteariov» a
reținut un întreg batalion românesc. În manualele de istorie de astăzi nu se
scrie despre acest lucru, acolo este o altă istorie.
Lucrînd cu tineretul, Anatolii Alexeevici le
deschide adevărul istoric. Și se bucură atunci cînd vede în ochii băieților și
fetelor interes, și de multe ori, chiar mîndrie pentru Armata Roșie, în
rîndurile căreia au fost mulți moldoveni.
— Tineretul de astăzi este un pic altfel. Dar
așa și trebuie să fie. Dacă ei ar fi la fel ca noi, omenirea nu s-ar dezvolta.
Fiecare nouă generație este alta și ea trebuie să se ridice cu o treaptă mai
sus, consideră Anatolii Ulanovschii. — Este altceva faptul că lor li se impune
priorități străine. Întotdeauna trebuie de luat în calcul momentele educative,
inclusiv, în familie. Iar la noi școlile se închid, părinții sunt peste hotare,
iar bunicii nu se mai pot descurca cu această generație tînără.
În
planul activității Casei de cultură se regăsește o secțiune aparte ce indică
manifestațiile dedicate împlinirii a 100 de ani de la Marea Revoluție din
Octombrie. Tineretul de astăzi știe puține despre acea perioadă istorică
importantă. De aceea, comunistul Anatolii Ulanovschii se pregătește pentru o
activitate educativă în acest sens și nu doar între pereții Casei de cultură,
el este gata să cutreiere și satele. Oamenii trebuie să știe adevărul.
Natalia Ustiugova
скачать dle 10.6фильмы бесплатно