Comuniștii din Ialoveni: «Cetățenii trebuie să-i aprecieze în mod obiectiv pe cei care au guvernat țara. E simplu de tot: să-i aprecieze după faptele lor»
În conformitate cu graficul de ținere a plenarelor comitetelor raionale ale Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, la care comuniștii supun discuției deciziile Plenarei a II-a a CC a PCRM, pe 19 martie a avut loc Plenara a VII-ea a comitetului raional Ialoveni al PCRM.
De rînd cu membrii comitetului raional Ialoveni și secretarii OPP din raion, la lucrările plenarei au participat Maria Postoico, membru al CC al PCRM, deputat în Parlament, și Denis Iachimovschi, prim-secretar al Uniunii Comuniste a Tineretului din Moldova.
Misiunea noastră e de a-i învăța pe oameni să compare
Raportul privind rezultatele Plenarei a II-a a CC al PCRM a fost prezentat de Ștefan Bivol, prim-secretar al comitetului raional. El a adus la cunoștința tovarășilor principalele teme luate în dezbatere la plenara Comitetului Central al PCRM și a formulat care anume obiective decurg din acestea pentru viitoarea activitate a comitetului raional Ialoveni. În particular, Ștefan Bivol a atras atenția participanților la plenară asupra înrăutățirii din ce în ce mai mult a situației din țară, asupra creșterii în legătură cu asta a dezamăgirii populației în actuala guvernare, asupra tendinței crescînde în rîndurile cetățenilor noștri de a emigra din țară cu intenția de a nu se mai întoarce.
«Cînd privești emisiuni televizate, rămîi cu impresia că în Moldova există toate condițiile pentru un trai confortabil. Pe cînd în realitate nu găsim nici un motiv să ne bucurăm de viață. Să luăm, de exemplu, prețurile, care cresc în permanență, costul tarifelor la servicii medicale și la medicamente», a menționat primul secretar. El a subliniat că, în asemenea condiții, democrații care guvernează Moldova tot mai mult și mai mult pierd încrederea oamenilor și, din frica de a nu pierde și puterea, ei apelează la fel de fel de înșelăciuni, distrugînd pînă la temelie tot ceea ce a fost creat în perioada guvernării comuniștilor. Pentru ei nu există concurență politică, concurenți politici. Ei nimicesc toate partidele cu pondere în societate și în mod ascuns susțin formațiunile pe care tot ei le-au creat. Pe oricare om din țara noastră care nu este de acord cu politica lor, ei, îl consideră un oponent periculos. Ei schimbă în avantajul lor regulile de joc chiar în timpul jocului. Un exemplu în acest sens este schimbarea modalității de alegere a președintelui țării și alegerea după asta în funcția de președinte a lui Igor Dodon, adică a omului care a ajutat regimul guvernant să-și întărească pozițiile, anterior dîndu-și votul pentru Nicolae Timofti.
O temă separată a raportului a constituit-o inițiativa Partidului Democrat privind modificarea sistemului electoral și trecerea de la alegerea deputaților în Parlament conform listelor de partid la alegeri prin intermediul circumscripțiilor uninominale. Aceasta, a constatat Ștefan Bivol, este încă o înșelăciune pusă la cale de respectivul partid, după care, cu regret, mulți alegători din nou pot nimeri în capcana pusă de democrați și, astfel, alege un deputat, chipurile, independent, care, ajungînd în Parlament, va vota așa cum îi va dicta stăpînul din spate.
«În situația creată, nu există altă soluție decît schimbarea conducerii țării și transmiterea acesteia în mîinile unor oameni care au demonstrat nu prin vorbe, ci prin fapte capacitățile și dorința de a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor țării noastre. Cifrele conving de asta. În timpul guvernării sale, PCRM a promovat o politică economică mult mai eficientă, ea fiind orientată spre satisfacerea necesităților oamenilor. Toate realizările Partidului Comuniștilor au fost rezultatul unei politici bine chibzuite, cu scopul de a spori veniturile populației și bunăstarea lor. Actuala guvernare nu-și bate capul de asta», a subliniat prim-secretarul.
Potrivit lui, a venit timpul ca fiecare cetățean să aprecieze în mod obiectiv activitatea celor care au guvernat țara și a celor care o guvernează acum. Simplu de tot: să-i aprecieze după faptele lor. «Misiunea organizațiilor noastre de partid în ansamblu și a fiecărui comunist în parte constă în aceea ca, în baza unei comparații a ceea ce s-a făcut în perioada guvernării PCRM și ce s-a făcut în anii de după aceea, cînd la cîrma țării au venit alianțele liberal-democratice, să trezim în oameni dorința de a face alegerea cea mai justă — în favoarea Partidului Comuniștilor», a concluzionat Ștefan Bivol.
De la cele din trecut — la noi perspective
Actualitatea temelor expuse în raportul primului secretar a trezit în cadrul dezbaterilor pe marginea lui discuții aprinse. Opiniile lor le-au expus tovarășii: Ion Vrabie, secretar al OPP din satul Văsieni, membru al biroului comitetului raional Ialoveni; Ion Cotorobai, membru al CC al PCRM, membru al biroului comitetului raional Ialoveni; Vasile Vîrtos, președinte al organizației de veterani și pensionari din raionul Ialoveni, membru al biroului comitetului raional Ialoveni.
Vorbitorii au căzut de acord cu toate concluziile făcute în raportul lui Ștefan Bivol, completîndu-le pe acestea cu opiniile comuniștilor din organizațiile primare și ale multor alegători fără de partid din diferite localități, în mijlocul cărora permanent se duce o muncă explicativă.
«Eu consider că Partidul Comuniștilor are rezerve, sunt mulți oameni, — și prin sate, și la Ialoveni, — care au fost pînă acum cu noi și vor fi cu noi și de acum înainte. Pe acești oameni nu trebuie să-i pierdem, ci să-i informăm permanent despre ceea ce se întîmplă în țară, să purtăm cu ei discuții pe marginea tuturor lucrurilor ce-i interesează, să-i atragem în rîndurile Partidului Comuniștilor», a declarat Ion Vrabie.
Ion Cotorobai, membru al CC al PCRM, a menționat că toate obiectivele formulate la Plenara a II-a a Comitetului Central al PCRM urmează să fie îndeplinite nu de altcineva, ci de comuniști, îndeosebi de cei din teritoriu: «Noi trebuie mult mai des decît pînă acum și în cel mai convingător mod să le amintim oamenilor ce a făcut pentru ei PCRM în timpul guvernării sale. Pentru că oamenii, cu regret, uită repede lucrurile bune care s-au făcut pentru ei». El de asemenea i-a îndemnat pe deputații din fracțiunea parlamentară a Partidului Comuniștilor să sprijine toate inițiativele direcționate spre îmbunătățirea vieții oamenilor. Pe lîngă asta, Ion Cotorobai consideră că, de rînd cu succesele obținute în timpul guvernării sale, adică în trecut, de PCRM, oamenilor trebuie să li se povestească ce planifică formațiunea pentru activitatea sa de perspectivă.
N-avem de ce ne bucura, lupta continuă
Informația privind activitatea conducerii PCRM și a fracțiunii parlamentare a Partidului Comuniștilor în contextul situației politice și social-economice din țară a prezentat-o participanților la plenara de la Ialoveni deputata Maria Postoico, membru al CC al PCRM. Ea a subliniat că «dacă e să se compare acele rezultate pe care noi le-am obținut timp de 8 ani cu rezultatele actualei conduceri — acestea din urmă sunt, cu regret, destul de lamentabile».
«După cum a spus Vladimir Voronin, noi nu ne bucurăm de faptul că țara noastră e atît de săracă, atît de asuprită, atît de subjugată. Nu ne bucură că oamenii părăsesc Moldova. Și dumneavoastră, în comunitatea în care trăiți, tot nu vă bucurați de viața la care am ajuns. Și noi trebuie să ne întrebăm pe sine înșiși cum am putea să schimbăm această viață, pentru că ea deloc nu este îmbucurătoare și pentru că a o schimba nu-i un lucru ușor. Îndeosebi după atîția ani de guvernare a democraților. Și a socialiștilor, vom spune-o de-a dreptul, pentru că, fără ajutorul lor, democrații nu s-ar fi aflat astăzi la putere», a spus Maria Postoico.
De asemenea, ea și-a exprimat regretul în legătură cu faptul că nu toți comuniștii iau cunoștință de poziția oficială a PCRM, de activitatea fracțiunii noastre parlamentare, de documentele care sunt adoptate, pe care permanent le publică ziarul «Comunisttul». Abonarea la ziarul de partid e cu atît mai importantă, a subliniat membrul Comitetului Central, cu cît astăzi Partidul Comuniștilor nu dispune de un alt mijloc de informare în masă.
Maria Postoico a acordat o deosebită atenție insistentelor încercări ale PDM guvernant de a remodela legislația țării, inclusiv Codul electoral, conform propriilor sale interese, care nu au nimic comun cu interesele statului și ale cetățenilor. În acest context, ea a amintit despre schimbarea modalității de alegere a șefului statului impusă de democrați societății moldovenești. Faptul că această modificare a fost sprijinită de Partidul Socialiștilor al lui Igor Dodon, în ciuda încă a unei evidente încălcări a Constituției, demonstrează că socialiștii activează în înțelegere cu regimul guvernant. O confirmare a acestui fapt, potrivit Mariei Postoico, aproape la sigur că o vom avea și în cazul intenției de modificare a sistemului electoral parlamentar, cînd socialiștii împreună cu democrații vor ajunge la un compromis reciproc avantajos pentru partidele lor.
* * *
În baza totalurilor lucrărilor Plenarei a VII-ea a comitetului raional Ialoveni al PCRM, a fost adoptată o rezoluție în care e formulată sarcina imediată a comitetului raional: consolidarea organizațiilor de partid primare și sectoriale, primirea unor noi membri în rîndurile partidului.
De asemenea, plenara a însărcinat comitetul raional și organizațiile primare de partid să țină adunări deschise cu participarea reprezentanților Uniunii Comuniste a Tineretului din Moldova, a Uniunii Femeilor din Moldova, a organizației de veterani și pensionari, precum și a alegătorilor. Misiunea membrilor biroului comitetului raional, a OPP, a fiecărui comunist în parte este de a desfășura o muncă activă de informare a alegătorilor despre așa-numitele realizări ale actualei puteri în comparație cu succesele obținute de PCRM, precum și informarea și prevenirea cetățenilor privind pericolele ce pot apărea în urma modificării Codului electoral.
Plenara comitetului raional Ialoveni a ales un nou prim-secretar al comitetului raional, ceea ce se explică prin imposibilitatea exercitării în continuare a obligațiilor sale de către Ștefan Bivol, cauza fiind incompatibilitatea actualei sale funcții cu cea de prim-secretar. În calitate de nou prim-secretar a fost aleasă Natalia Popa, care pînă la asta a fost al doilea secretar al comitetului raional, e cunoscută comuniștilor din raion prin principialitatea sa și calitățile organizatorice și care a parcurs la nivel raional toate etapele de creștere partinică.
COMUNIST.MDскачать dle 10.6фильмы бесплатно