Comuniștii din Strășeni: Tolerarea în continuare a guvernării actuale va conduce la o inevitabilă catastrofă în Moldova
În cadrul Plenarei a VII-ea a comitetului raional Strășeni al PCRM, care a avut loc în ziua de 26 martie, comuniștii din raionul Strășeni au luat în dezbatere hotărîrile Plenarei a II-a a CC al PCRM, situația socială, politică și economică din țară, precum și planul de activitate a comitetului raional.
La lucrările plenarei de la Strășeni a participat și Ina Șupac, conducător al fracțiunii parlamentare a PCRM.
Cu fața spre oameni
Principalul raport al plenarei, «Cu privire la situația social-politică din țară și sarcinile organizațiilor de partid în legătură cu caracterul păgubitor al cursului de dezvoltare promovat de actuala guvernare», a fost prezentat de Nicolai Budu, secretar al CC al PCRM, membru al biroului comitetului raional. Raportorul a menționat faptul că cetățenii Moldovei ca și cum ar trăi în două lumi, în două realități. Una ei o văd pe ecranele televizoarelor și în această realitate țara lor avansează în dezvoltarea sa economică, pensiile lor sunt majorate, în țara se implementează cu succes diferite reforme. Iar a doua e cea în care trăiesc ei, majoritatea cetățenilor moldoveni, și care e absolut contrară celei de pe sticlă. În lumea reală, e un nivel scăzut de viață, cozi la policlinici, salarii și pensii mici. Totodată, încetul cu încetul, se descoperă și întregul adevăr în ceea ce privește reforma sistemului de pensionare — adevărul că în urma ei are de cîștigat doar guvernarea, care, prin această reformă, face economii de mijloace pe seama pensionarilor. Pe lîngă asta, în Moldova, îndeosebi în spațiul rural, e o insuficiență catastrofală de cadre tinere, cauza fiind că tinerii nu doresc să lucreze pentru un salariu de doar 2-2,5 mii de lei.
Raportorul a subliniat că oamenii trăiesc în realitate, ci nu în realitatea inventată care le este arătată la ecranele televizoarelor, de aceea ei știu bine ce se întîmplă în țară, în raionul lor, în satul lor, în casa lor. Despre situația economică din raionul Strășeni se poate spune ce ea se află în stare de comă. Dezvoltarea sectorului agrar a încetat, a scăzut brusc producerea animalieră, a legumelor și a fructelor. În raion există doar cîteva ferme capabile să activeze. În agricultură nu se investește. În cel mai bun caz, statul le poate propune fermierilor în calitate de subvenție cîte 5 litri de motorină la fiecare hectar de pămînt.
Unei teme stringente, și anume reforma sistemului de pensionare, Nicolai Budu i-a acordat o atenție deosebită. El a vorbit despre majorarea vîrstei de pensionare și despre promisiunile goale ale Guvernului, care afirmă că pensiile vor crește cu 30-40 %. Aceasta e o înșelăciune asemănătoare cu reducerile de preț, chipurile, făcute la mărfuri de către magazine, pe cînd aceste reduceri sunt din capul locului în prețul inițial al mărfii. Așa că, pînă la urmă, cu profit se alege nu cumpărătorul, ci vînzătorul. Iar indexarea cu 6,8 % nu acoperă inflația și majorarea prețurilor la mărfuri și servicii. Asta se referă mai ales la serviciile medicale, costul cărora a crescut de mai multe ori. Din această cauză, pensionarii și copiii nu vor putea beneficia cu polița de serviciile medicale prevăzute de legislație. În plus, se face optimizarea nu numai a școlilor, ci și a instituțiilor medicale.
Continuă romвnizarea totală a instituțiilor de învățămînt. În școlile moldovenești, copiii studiază limba romвnă și istoria romвnilor. Profesorii le vîră pe gît copiilor ideea unionismului, fapt la care contribuie și unele forțe politice din Romвnia, deoarece, în fiecare an, Romвnia oferă absolvenților moldoveni tot mai multe locuri în instituțiile de învățămвnt romвne. După reformele implementate de miniștrii liberali Maia Sandu și Corina Fusu, elevii se tem să țină examene la titlul de bacalaureat. Ei sunt umiliți de camere video în sălile de examinare și de controalele ce li se fac la intrarea în aceste săli. Chiar și la WC copiii merg sub convoi.
În raportul său, el a abordat și tema schimbării sistemului electoral, pe care în mod deschis o propagă Partidul Democrat. Oamenilor li se inspiră ideea că ei pot să-și aleagă deputatul lor, care le va apăra interesele. Dar ce va putea face în Parlament un singur deputat? Propagandiștii democraților păstrează sub tăcere faptul că alegerea deputaților prin intermediul circumscripțiilor uninominale va conduce la uzurparea puterii în țară. Ei în mod deschis îi înșeală pe alegători, spunîndu-le că, în cazul cînd nu vor fi mulțumiți de activitatea deputatului ales, îl vor putea lipsi de mandat.
Raportorul a atras atenția celor prezenți și asupra faptului că, în ultimul timp, la nivel de organizații primare, s-a redus primirea în rîndurile partidului. Totodată, comuniștii au ce le spune concetățenilor săi, și ei trebuie să vină în fața oamenilor înarmați cu cifre și fapte concrete. În munca de agitație, un ajutor de mare folos poate fi și ziarul de partid, «Comunistul», unica sursă periodică de informație veridică.
Relație inversă
În dezbaterile pe marginea raportului au luat cuvîntul Ludmila Cube, secretar pentru ideologie al comitetului raional, Gheorghe Calmîș, membru al comitetului raional, președinte al Consiliului de Veterani de la Strășeni, Parfeni Ursu, secretar pentru munca organizatorică, și Alexandru Comisarenco, membru al comitetului raional.
Ludmila Cube, în particular, a subliniat importanța muncii în mijlocul tineretului și necesitatea restabilirii în raion a obiectelor de menire socială și culturală. Parfeni Ursu a abordat problema consolidării și completării rîndurilor partidului, atenționînd și asupra necesității de a intensifica munca ideologică în mijlocul populației. În particular, el a menționat faptul că, pentru o muncă mai eficientă, trebuie folosită informația din organul de presă al partidului și, în acest context, a făcut o analiză statistică a abonării la această publicație a organizațiilor primare de partid.
Cei care au luat cuvîntul au mai vorbit și despre necesitatea de a consolida relația inversă dintre Comitetul Central și organizațiile primare și raionale ale partidului; au vorbit și despre eventualitatea revenirii la putere a partidului și necesitatea de a boicota alegerile nelegitime ale președintelui; au supus discuției poziția partidului în ultimii ani, totodată, exprimîndu-și opinia că în paginile ziarului «Comunistul» trebuie să apară materiale critice privind munca de partid.
Conducătoarea fracțiunii parlamentare a PCRM, Ina Șupac, a răspuns la toate întrebările care au răsunat în cadrul dezbaterilor.
Pe parcursul lucrărilor plenarei, Petru Filip, prim-secretar al CR Strășeni al PCRM, a dat citirii declarația făcută de Comitetul Central al Partidului Comuniștilor în legătură cu încercările de a modifica sistemul electoral din Republica Moldova. Comuniștii strășeneni au examinat și au aprobat respectiva declarație.
De asemenea, plenara a aprobat planul de activitate a organizației raionale pentru al doilea trimestru. Au fost examinate și propunerile organizației de partid cu privire la platforma electorală a PCRM pentru alegerile parlamentare din 2018.
* * *
Participanții la Plenara a VII-ea a comitetului raional Strășeni al PCRM consideră că situația socială și economică din țară degradează. Dispozițiile Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană sunt păgubitoare pentru Republica Moldova, iar continuarea acestui curs de dezvoltare a țării poate aduce țara la o stare de lucruri în care catastrofa va fi inevitabilă.
Luînd în calcul situația socială și economică la care a ajuns Republica Moldova, Plenara a VII-ea a comitetului raional Strășeni al PCRM se pronunță categoric împotriva cursului promovat de majoritatea liberal-democrată de dreapta.
Conform rezoluției adoptate de plenară, comitetul raional, organizațiile primare ale partidului trebuie să dezmintă permanent și cu insistență toate miturile propagate de mass-media afiliată puterii privind succesele obținute de conducerea țării în dezvoltarea socială și economică a Moldovei. În această ordine de idei, comuniștii strășeneni îi cheamă pe toți adepții PCRM să participe activ la demascarea acestor minciuni.
Comitetul raional a însărcinat fracțiunile consiliul raional și cele locale să propună, în conformitate cu legislația și regulamentul, inițiative referitoare la anularea reformei sistemului de pensionare și înghețarea tarifelor la servicii medicale. De asemenea, să se pronunțe categoric împotriva majorării impozitelor și a taxelor.
Plenara a însărcinat comitetul raional și organizațiile primare ale partidului să studieze minuțios datele prezentate în raportul CC al PCRM în scopul de a le folosi în munca de agitație și propagandă și de a le aduce la cunoștința părtașilor partidului și a cetățenilor deocamdată indefiniți, pentru a-i atrage și pe aceștia de partea Partidului Comuniștilor.
Plenara a sprijinit poziția CC al PCRM expusă în Declarația Comitetului Central al partidului în legătură cu încercările de a introduce un sistem de alegere a deputaților prin circumscripții uninominale.
Natalia Lujinaскачать dle 10.6фильмы бесплатно