Deși
încă de duminica trecută, meteorologii au avertizat despre schimbarea bruscă a
vremii, autoritățile moldovenești s-au pomenit, din nou, nepregătite în fața
stihiei.
În
dimineața zilei de joi, 20 aprilie, ninsoarea a acoperit tot teritoriul țării.
Stihia, pentru încă o dată, s-a transformat într-o ”catastrofă” atît pentru
locuitorii capitalei, cît și pentru zecile de mii de locuitori din raioanele
țării, care au rămas, în această zi, fără curent electric, precum și pentru
șoferii care au riscat să iasă pe traseele naționale.
Totodată, meteorologii au
avertizat despre apropierea acestui ciclon puternic încă de pe data de 16
aprilie. Încă de atunci a fost emis codul galben. Conform prognozelor meteorologilor, atunci
cînd ninsoarea va înceta, în Moldova se așteaptă înghețuri de pînă la minus
patru grade Celsius. Vremea se va încălzi abia sîmbătă, pînă la 8 grade cu
plus.
Conform datelor Serviciului
Situații Excepționale și Protecției Sociale, circa 140 de localități din țară
au rămas, în dimineața zilei de joi, fără curent electric. Situații critice au
fost raportate în raioanele Criuleni, Strășeni, Orhei, Ialoveni, Cimișlia,
Leova, Ceadîr-Lunga, Taraclia, Hîncești, Cantemir și Căușeni, de asemenea, în
suburbiile din Chișinău.
Inspectoratul General de
Poliție a anunțat că, spre amiaza zilei de 20 aprilie, numai în Chișinău au
fost înregistrate 20 de accidente rutiere, iar 87 de automobile au fost
avariate de copacii doborîți. De asemenea, au mai fost avariate clădiri,
acoperișuri, au fost rupe liniile de înaltă tensiune. Pe străzile Chișinăului puteau fi văzuți
piloni doborîți la pămînt, semafoare nefuncționale. Crengile și copacii au oprit circulația
transportului electric.
Primăria capitalei a calculat
că s-au prăbușit ”circa 300 de arbori și crengi mari”. Însă, se vede foarte
clar că această cifră nu corespunde realității. În capitală nu a rămas practic
nicio curte în care să nu fie observate urmările stihiei. În aceste condiții,
datele de la primărie ar trebui înmulțite cel puțin la doi. Nu s-a trecut nici
fără persoane vătămate: în sectorul Botanica al capitalei, un arbore l-a rănit
pe un trecător la picior.
Și pe traseele naționale
situația este critică: practic era imposibilă trecerea spre raioanele Hîncești
și Căușeni. O situație complicată se atestă și pe traseele din apropierea
Orheiului și Dubăsari, spre direcția Cimișliei – ambuteiaje.
Serviciile de resort au
început să se ocupe de lichidarea consecințelor stihiei abia în a doua jumătate
a zilei, cînd în raioane căzuse deja cîteva zeci de cm de precipitații, iar
stihia reușise să provoace pagube esențiale, iar mii de cetățeni abia de mai
reușeau să ajungă la timp la muncă.
Un semnal de alarmă au tras și
agricultorii. Însă, în mesajele lor, unii reprezentanți ai Ministerului
Agriculturii și Industriei Alimentare au afirmat că, deocamdată, ”situația nu
poate fi calificată drept critică”. De cealaltă parte, agricultorii nu au
împărțit optimismul funcționarilor ministeriali. Potrivit lor, au avut de
suferit culturile sîmburoase – persicii, caise, cireșele, prunele și altele. Și
în timp ce comisia specială, creată pentru verificarea stării producției
agricole din țară, va lucra, de pe urma înghețurilor ce se așteaptă în
următoarele zile, ar putea fi distruse circa 70 la sută din fructe. Situația
este la fel de tristă și în cazul multor leguminoase, care, în unele raioane,
au fost deja sădite în cîmp deschis.
În
același timp, situația a trezit îngrijorare la Guvern. Premierul Pavel Filip a
cerut să fie făcută o estimare a pagubelor provocate de stihie în ultimele 24
de ore și să fie înaintate propuneri de acțiuni concrete pentru lichidarea
situației și susținerea fermierilor. Este de remarcat faptul că nimeni din
cadrul structurilor birocratice nu s-a îngrijit din timp cu privire la
”acțiunile concrete”, și, concomitent, de implementarea lor imediată. De
altfel, cel mai probabil, nici de această dată, niciun funcționar nu va avea de
suferit. Spre deosebire de restul.
Ecaterina Mîndru.
скачать dle 10.6фильмы бесплатно