Comuniștii CR Centru: „Este necesar ca planurilor de acaparare ale regimului să le fie opusă rezistență prin toate mijloacele accesibile”
Comitetul raional din sectorul Centru al municipiului Chișinău a ținut pe 19 iulie curent Plenara a VIII-a, la care principala chestiune examinată a fost „Cu privire la intensificarea interacțiunii cu organizațiile obștești”. Comuniștii au menționat că, în actualele condiții politice, pozițiile nu trebuie în nici un caz cedate, dimpotrivă, trebuie să ne unim strîns cu toții și, cu sprijinul PCRM, să interacționăm activ cu organizațiile obștești atît în orașul Chișinău, cît și în toate raioanele țării.
Mai mult decît atît, este necesar de a lărgi reprezentarea organizațiilor оbștești în toate localitățile cu participarea nemijlocită și cu sprijinul comitetelor raionale ale PCRM.
La lucrările plenarei a participat liderul PCRM, Vladimir Voronin.
Scopurile și sarcinile trebuie să unească
În luarea sa de cuvînt, Ludmila Boiadji, prim-secretar al CR Centru, a relevat că Partidul Comuniștilor din Republica Moldova nu doar s-a aflat la începuturile formării multor organizații obștești, ci și colaborează cu ele pe parcursul multor ani. Partidul a acordat și continuă să acorde ajutorul posibil în activitatea acestor organizații. PCRM întotdeauna a participat și continuă să participe activ în toate acțiunile desfășurate de organizațiile obștești.
Totodată, prim-secretara a recunoscut cu mult regret că „în prezent colaborarea dintre PCRM și unele organizații obștești s-a schimbat considerabil, și nu în bine, în comparație cu perioada cînd PCRM se afla la conducerea țării și cu cea de astăzi, cînd el se află în opoziție”.
„Să nu uităm că organizațiile obștești sînt create în anumite scopuri, pentru soluționarea unor probleme atît de importanță generală, cît și a unor probleme individuale personale, care îi și unesc pe oameni în baza anumitor interese comune. Din aceste organizații fac parte nu numai membri de partid, ci și oameni fără de partid, și interacționarea cu aceștia trebuie folosită pentru a le explica diferite situații, inclusiv actuala situație politică. Datorită acestui fapt, ideile noastre ar putea avea rezonanță în societate”, a declarat Ludmila Boiadji.
În opinia ei, astăzi în Moldova se observă o divizare a populației, și nu doar potrivit apartenenței de partid, ci și prin lupta de tragere a oamenilor din unele organizații în alte organizații.
După cum a subliniat prim-secretara CR Centru, în prezent au apărut așa-numiții sateliți ai unui șir de organizații obștești mari, care, la prima vedere, au aceleași scopuri și aceleași sarcini. Dar ele ori aparțin unor partide, ori sînt controlate de partidele ce se află la putere, respectiv, nu apără drepturile cetățenilor, ci servesc interesele acestor partide. „De exemplu, în opoziție cu Organizația de Veterani, democrații au creat „Consiliul pensionarilor”, iar socialiștii – „Consiliul veteranilor”, și, desigur, nici de data asta n-au scăpat prilejul să-i atragă în aceste organizații pe unii oameni din Organizația de Veterani din Republica Moldova”, a subliniat raportoarea.
O situație analogică se înregistrează și cu referire la Uniunea Femeilor din Republica Moldova. În analogie cu aceasta, democrații au creat și ei o organizație separată a femeilor. Prim-secretara a atras atenția comuniștilor și asupra faptelor de plagiere a ideilor Uniunii Comuniste a Tineretului din Moldova de către socialiștii lui Dodon și de către democrați.
Cu cei pentru care Moldova nu e un simplu cuvînt
Președintele Consiliului de Veterani din municipiul Chișinău, Iurie Eriomin, de asemenea a menționat că astăzi partidele politice de la putere încearcă să-i dezbine pe veteranii de război și ai muncii. Totuși, Consiliul de Veterani continuă să activeze, organizația desfășoară multe acțiuni, după posibilitățile de care dispune, îi sprijină pe veterani. Acum se duc pregătiri pentru sărbătorirea zilei de 24 august – Ziua eliberării Moldovei de sub ocupanții fasciști. În această zi, cu participarea nemijlocită a PCRM, se vor desfășura manifestări comemorative la memorialul gloriei militare de la Chișinău și la capul de pod Șerpeni. În acest context, rolul acestor organizații obștești este de a-i atrage să participe la aceste acțiuni comemorative nu numai pe membrii organizației, nu numai pe comuniști, ci și pe toți cetățenii de bună credință, pentru care istoria, Moldova nu sînt pur și simplu niște cuvinte ca multe altele.
O contribuție considerabilă în apărarea drepturilor femeilor și copiilor o aduce Uniunea Femeilor din Republica Moldova. După cum a menționat în luarea sa de cuvînt Nina Colesnic, președinte al organizației Uniunii de Femei din sectorul Centru, astăzi organizația se află într-o situație complicată, și totuși, cu sprijinul comitetelor raionale ale PCRM, precum și al unor activiști din rîndurile societății, de foarte multe ori se reușește ca să fie acordat ajutor femeilor și familiilor cu mulți copii la soluționarea unor probleme concrete pe care le au. Ea a subliniat că femeile alcătuiesc 52 la sută din totalul populației din Moldova, de aceea, astăzi, multe din ceea ce se fac în țară, se fac și cu eforturile femeilor. În opinia ei,este necesar să-i fie acordată atenție nu doar egalității gender, ci și unor probleme concrete ale familiei moderne, deoarece, cu regret, problemele cu care se confruntă ele se înmulțesc pe an ce trece.
Este necesar ca astfel de organizații să fie susținute în mod centralizat, dar sîntem nevoiți să constatăm: actuala putere a demonstrat în mod practic că ea are alte priorități. Mai mult decît atît, cei de la putere promovează activ în viață reforme antisociale, din a căror cauză în primul rînd au de suferit femeile și familiile lor, iar asta înseamnă că are de suferit societatea noastră în ansamblu. Și despre respectiva situație trebuie nu doar pur și simplu să vorbim, ci să strigăm în gura mare. Dacă nu vom trage clopotele astăzi, mîine de acum va fi tîrziu.
Viitorul e al tineretului
Vladimir Donțul, președinte al Uniunii veteranilor forțelor armate din Republica Moldova, în luarea sa de cuvînt a subliniat necesitatea activizării muncii de educație patriotică. El consideră că fiecare comunist sau părtaș al mișcării comuniste, la locul său de muncă și în cadrul activității în organizațiile obștești din care face parte, trebuie să conlucreze cu tineretul. Și s-o facă astfel ca să ajungă la sufletul fiecărui tînăr.
El de asemenea a remarcat proasta influență a mașinii propagandistice a regimului guvernant. Și totuși, chiar dacă Partidul Comuniștilor nu dispune de un post de televiziune, întîlnirile cu alegătorii, cu oamenii de rînd își aduc rodul așteptat.
Despre activizarea muncii în rîndurile tineretului, căutarea unor noi forme de activitate propagandistică a vorbit și Elena Levina, prim-secretar al comitetului raional al Comsomolului din sectorul Centru. Ea a recunoscut că, deocamdată, nu s-a reușit stabilirea la nivelul cuvenit a unei interacțiuni reciproce permanente și active cu mediul studențesc, însă UCTM continuă să lucreze asupra acestei probleme. În proiectul pentru o perspectivă imediată și altul pe termen mediu e planificată realizarea multor idei eficiente, dintre care o bună parte se află, practic, la startul lor.
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, i-a mulțumit pe comuniștii CR al PCRM din sectorul Centru pentru munca lor activă, totodată subliniind că munca efectuată trebuie să aibă un caracter mai detaliat și să fie efectuată în fiecare zi. Doar așa poate fi obținut rezultatul dorit – a le deschide ochii oamenilor de rînd asupra celor ce se întîmplă în jurul lor, a-l convinge și, ceea ce este mai important, a-l învăța pe alegător să facă un discernămînt în procesele politice, să vadă care din ele și la ce rezultate vor conduce, în ultimă instanță, poporul Moldovei și țara în ansamblu.
”Da, așa este – nou nu avem un post de televiziune. Da, noi nu avem alte mijloace de informare în masă decît ziarul de partid. În schimb, noi avem oameni, adevărați comuniști, propagandiști devotați ideii și fideli partidului. Obiectivul nostru comun e de a ne uni și, cu eforturi comune, a ne împotrivi planurilor de acaparare a țării ale regimului”, a declarat Vladimir Voronin.
Pavel Marfinскачать dle 10.6фильмы бесплатно