În fața tovarășilor mei…

A trăi, a învăța și a lupta așa cum ne-a povățuit marele Lenin

Cît mă privește, eu am intrat în rîndurile organizației pionierești anume în acea perioadă a beneficei «stagnări». Țin minte că în clasa noastră toți elevii erau pionieri, deși au devenit pionieri nu toți deodată. Ce-i drept, uneori băieții purtau cravatele pionierești în ghiozdanele lor jerpelite, care erau așa cum erau, adică jerpelite, din cauza că băieții nu rareori le foloseau în loc de sanie. În schimb, anume băieții erau cei mai harnici la colectarea de fer uzat, și asta pentru a scoate clasa pe locul întîi în școală. Se întîmpla că scoteau din garajele taților chiar și unele piese metalice bune, iar tații, descoperind acest lucru, veneau la școală cu o vărguță în mîini — să le caute prin mormanul de fer vechi și să le ia înapoi.

…Țin bine minte ziua primirii în rîndurile pionierilor. Nouă ne-au legat cravatele roșii la gît în ziua nașterii lui Vladimir Ilici Lenin — la 22 aprilie. Toți aveau emoții, chiar și cei care învățau doar pe note de «trei», dar care, vreau să spun, ulterior au crescut flăcăi cumsecade. Noi am fost primiți în rîndurile pionerilor lîngă bustul mareșalului Rodion Iacovlevici Malinovski, în curtea Muzeului Memorial al Statului-Major al Frontului 2 Ucrainean. Anul trecut, acest muzeu și-a marcat a 40-ea aniversare — el a fost inaugurat în anul 1977. Dar atunci, cînd noi ne luam rămas bun de la copilăria noastră de octombrel, muzeul arăta altfel — și la înfățișare, și la conținut. Atunci acesta era un loc sfînt. Pentru noi, pionierii acelor ani, el rămîne sfînt pînă acum.

Ziua aceea era destul de răcoroasă, cerul din cînd în cînd se acoperea cu nori din care începeau să curgă picături de ploaie. Țin minte cum eu tremuram de emoții și de frig. Careva dintre pedagogii grijulii mi-a propus să îmbrac haina lui. Eu m-am speriat: cum poți să citești jurămîntul pionierului în altă haină decît uniforma școlară?! Țineți minte cuvintele: «Intrînd în rîndurile Organizației Pionierești Unionale «Vladimir Ilici Lenin», în fața tovarășilor mei jur solemn: să-mi iubesc fierbinte și să-mi păzesc Patria, să trăiesc, să învăț și să lupt așa cum ne-a povățuit marele Lenin…».

Ce pot promite băietanii de astăzi? Să cîștige bani ori s-o șterpelească în Europa? Și ce înseamnă «Patrie» în opinia lor?

Nu pot să afirm că ea, copilăria mea pionierească, a fost lipsită de griji. Mama ne-a educat de una singură pe mine și pe fratele meu. Avînd doar salariul său de învățător, nu i-a fost ușor. În schimb, pe atunci era posibil să procuri în credit mobilă, un televizor, ba chiar și un palton. Așa că noi puteam să ne planificăm cumpărăturile pe care aveam nevoie să le facem, deoarece în acei ani nu se întîmpla ca omul să nu aibă un loc de lucru. Creditele erau accesibile, iar prețurile la produsele alimentare și la mărfuri nu se schimbau cu zecile de ani la rînd. În magazinul din sat se aduceau lucruri la fel, dar dacă doreai, de exemplu, să ai o haină în care să nu arăți la fel ca cei din jurul tău, n-aveai decît să mergi la atelier și s-o comanzi după placul tău. Iar unele fete învățau să și le coase de sine stătător. Mai mult decît atît — studiam confecționarea hainelor și la lecțiile de educație prin muncă.

Pe lîngă asta, la noi se organizau serate minunate, concursuri, marșuri. La inițiativa conducătoarei noastre de pionieri, Olga Ivanovna Guțul, la școală a fost organizat un club al prieteniei internaționale și muzeul «Buchenwald». Noi corespondam cu foști deținuți ai acestui lagăr și ne dădeam seama cît este de scumpă și importantă pacea în întreaga lume. De altfel, și muzeul satului a fost creat tot datorită eforturilor depuse de conducătoarea noastră de pionieri.

Pentru vocea răsunătoare și, probabil, pentru că eram bună de gură, am fost aleasă președinte al sovietului drujinei pionierești. Țin minte cît de solemn răsunau la deschiderea careurilor festive cuvintele, de fapt, simple: «Drujina, aliniere, drepți! Aliniere la drapel!». Iar în acei ani, drujina pionierească de la școala din Malinovskoe era destul de mare.

De la președinte al sovietului drujinei am avansat apoi pînă la secretar al organizației comsomoliste școlare, membru al biroului raional al comsomolului. După care, cu totul pe neașteptate… am crescut mare.

În anul 1991, cînd eram în prag de absolvire a unei instituții de învățămînt superior, marele stat care a dat naștere Pionieriei și Comsomolului a încetat să mai existe. A fost distrus un sistem de educație bine chibzuit și consecvent. Mulți pionieri așa și n-au devenit comsomoliști. Dar eu și acum pot să repet cu mîndrie cuvintele pe care le-am rostit cu mulți ani în urmă: «În fața tovarășilor mei, jur solemn să-mi iubesc fierbinte și să păzesc Patria mea…».

Natalia Ustiugovaскачать dle 10.6фильмы бесплатно