O idee care nu poate fi nimicită — comunismul
РУС. MOLD.
» » O idee care nu poate fi nimicită — comunismul

O idee care nu poate fi nimicită — comunismul

30-06-2018, 13:07
Viziuni: 39
  
Versiunea de tipar   
O idee care nu poate fi nimicită — comunismulPovestește Alexandr Comisarenco, veteran al PCRM
 
Pentru toți comuniștii devotați PCUS, interzicerea partidului a fost o lovitură grea. Acest partid, cel mai puternic în întreaga lume, a început să se destrame încă la începutul anilor 80, și asta s-a întîmplat în urma trădării din partea unor membri ai conducerii CC al PCUS. În Moldova, unicul om din vîrfurile conducătoare ale țării, care, în opinia mea, în nici un fel n-a trădat ideile Partidului Comunist, a fost Ivan Bodiul. Acest om a făcut multe pentru Moldova, oamenii și pînă acum își amintesc despre el cu recunoștință. Cu regret, tineretul nu le cunoaște și nu le înțelege pe toate acestea...

Din punctul meu de vedere, prăbușirea PCUS, precum și a URSS, s-a produs din cauza că a încetat să fie respectat principiul «Poporul și partidul sunt un tot unitar». Funcționarii de partid s-au îndepărtat de masele poporului. Puterea în stat nu mai aparținea poporului. De aceea, s-a întîmplat ceea ce s-a întîmplat.

Readucerea la viață a Partidului Comuniștilor poate fi raportată la perioada cînd în Moldova a apărut mișcarea «Интердвижение» («Interdvijenie» — «Mișcarea internaționalistă»), despre care se știe că se pronunța pentru păstrarea Uniunii Sovietice și pentru păstrarea PCUS. Cînd s-a desfășurat referendumul privind păstrarea URSS, poporul a spus «da», trebuie păstrată, dar conducerea de vîrf a țării a procedat așa cum a găsit ea de cuviință. Adică, părerea poporului nu era luată în seamă nici atunci, nici, cu atît mai mult, acum. «Интердвижение» a fost creată din inițiativa lui Alexei Conapelchin. La noi, la Strășeni, soția lui era vicepreședinte al comitetului raional executiv. Anume Conapelchin a fost primul care a început să vorbească despre asta — că trebuie să fie creat un partid comunist de tip nou.

În formațiunea «Интердвижение» intrau oameni de diferite profesii și cu statut social diferit, însă cea mai mare parte din ei erau vorbitori de limbă rusă. Dar printre dînșii se aflau și mulți moldoveni. Într-o anumită măsură, «Интердвижение» era în opoziție cu Frontul Popular, care, la începutul anilor 90, a cucerit simpatia unei anumite categorii de cetățeni. Cînd «Интердвижение» și Frontul Popular s-au întîlnit în piață, între ei stătea poliția. Și asta deoarece era suficient ca dintr-o parte sau din alta să fie făcut chiar și jumătate de pas, și imediat s-ar fi putut aprinde un conflict cu vărsare de sînge. Și în acest caz trebuie să apreciem meritul persoanelor care păzeau ordinea de drept, ei au reușit să potolească tensiunea ambelor părți.
Eu mă aflam în primele rînduri și am văzut bine cum, de partea cealaltă, unii dintre naționaliști de acum scosese de prin buzunare arme albe. După acea ciocnire, mulți dintre noi am tras concluzia că mișcarea noastră, în formula în care era pe atunci, nu ne va conduce la nimic bun, că e nevoie să acționăm mai organizat. În ultimă instanță, am conștientizat faptul că trebuie să creăm un nou partid.

La început, erau doar zece oameni. După aceea, numărul lor a ajuns la douăzeci, apoi la cincizeci… Împreună cu noi, activa și un om devotat partidului — Gheorghe Anton, prim-secretarul de la Strășeni.

Experiența lui în domeniul muncii de partid ne-a fost de foarte mare folos. El i-a cunoscut pe toți membrii CC care au dizolvat partidul în mod oficial. Eu i-am spus atunci că sunt bun în aspect teoretic, dar nu posed tehnologiile de organizare a unui partid. În schimb, pot contribui la asta în alt mod. Așa a început mișcarea de creare a partidului în raionul Strășeni.

Paradoxul consta în faptul că anume în centrul Moldovei, unde influența Frontului Popular era mare, la Strășeni, Anenii Noi (acolo trăiau frații lui Gheorghe Anton) și încă în alte cîteva localități s-a născut ideea creării noului partid. La Chișinău încă nu apăruse un asemenea spirit activ.

Mișcarea de renaștere a partidului era răzlețită și, pentru a obține careva rezultate, ea trebuia să fie unită. Atunci eu am propus să ne adresăm membrilor ultimei componențe a CC al Moldovei. Ultimul om care a ocupat funcția de prim-secretar al Partidului Comunist al RSS Moldovenești (februarie-august, 1991) a fost Grigore Eremei, care părea că se mîndrește chiar de faptul că partidul s-a destrămat anume în perioada cînd dumnealui era prim-secretar. Totuși, l-am telefonat și am convenit să ne întîlnim. La acea întîlnire, el s-a comportat șovăielnic, de parcă i-ar fi fost frică de ceva. Și eu am îndrăznit să-i spun în față că e un laș. Cu alte cuvinte, candidatura lui s-a dovedit a fi nepotrivită.

În sala de festivități a unei întreprinderi de construcții din sectorul Rîșcani al capitalei s-au adunat comuniști și membrii CC al PCUS, unde a și fost luată decizia de suspendare a activității Partidului Comunist al Moldovei. A doua chestiune se referea la crearea unui nou partid. Dar nu s-a găsit nici un om doritor să ia în responsabilitatea sa conducerea noului partid. Atunci Conapelchin a propus ca, în ordine de lucru, să fie examinată candidatura lui Vladimir Voronin. Și cei prezenți au votat în majoritate această candidatură.

Vladimir Voronin a spus atunci că, odată ce m-ați ales, să nu vă supărați pe cerințele pe care am să vi le înaintez la crearea partidului. Și eu pe loc am simțit că poziția lui corespunde spiritului și caracterului meu.

Ne cunoaștem cu Vladimir Voronin din timpurile cînd dumnealui era deputat în Sovietul Suprem al URSS. Eu încă pe atunci am remarcat firea lui voluntară și m-am gîndit că omul cu un asemenea caracter trebuie să fie conducător. Dar nici în gînd nu puteam să presupun că voi ajunge la timpul cînd el va veni în fruntea comuniștilor moldoveni, pe atunci PCUS mai activa. Dar timpul a demonstrat că n-am greșit. Pentru ca să creezi un partid de dimensiune statală e nevoie să depui o energie colosală. Nu fiecare e capabil de așa ceva și nu oricui i se permite să facă un asemenea lucru.

Deci, prim-secretar al partidului am ales, mai rămînea o problemă importantă: cum să numim noul partid? PC al Moldovei? Nu e prea potrivit. Noi ne dădeam seama foarte bine că, vrem sau nu vrem, Moldova e divizată în trei părți, două din acestea fiind Transnistria și Găgăuzia. Și trebuia să le unim cumva pe toate trei. Propuneri au fost făcute mai multe. Se propunea ca noua formațiune să fie numită Partidul Socialiștilor, Noul Partid de Stînga etc. Dar pentru majoritatea tovarășilor noștri în mod principial era importantă prezența în denumire a cuvîntului «comunist». În final, am convenit că acesta va fi Partidul Comuniștilor din Republica Moldova.

Noi încă de pe atunci presupuneam că această denumire nu va fi pe placul Europei. Totuși, ne-am exprimat părerea comună că nu trebuie să ne gîndim ce se va spune despre noi în Occident, că trebuie să ne gîndim ce ar fi spus în cazul nostru Marx și Lenin. Se poate spune orice despre comuniști, și totuși, toți trebuie să fie de acord cu faptul că mișcarea comunistă este unica din lume care trăiește și se dezvoltă, iar în unele țări chiar și conduce statul. În esența sa, după ideologia sa, partidul care a apărut în baza principiilor comunismului nu va dispărea niciodată. Fizic, îl poți nimici pe oricare om, nu însă și oricare idee.

După ce a fost conturat activul de partid, după ce partidului i s-a dat un nume nou, a început o migăloasă muncă organizatorică de restabilire a rîndurilor partidului. Se cerea să fie readuse la viață organizațiile raionale, era nevoie de oameni de nădejde și devotați. În raioanele unde activa un lider puternic, cum era, de exemplu, Anenii Noi, Ialoveni, la Strășeni, comitetele raionale au fost create pe parcursul a două-trei luni. Iar în cîțiva ani, organizațiile partidului au început să activeze în întreaga Moldovă.

A urmat și prima conferință constitutivă a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, și primul congres al PCRM, cu totul diferit de altele. Statutul partidului trebuia să fie aprobat fiind luate în calcul toate schimbările survenite în viața social-politică. Atunci, pentru întîia oară la un for de partid, s-a vorbit despre proprietatea privată și despre atitudinea față de aceasta. S-a discutat mult și controversat despre asta.

Chiar în perioada creării noului partid, apoi și în primul an după ce a fost creat, oamenii parcă s-au înviorat. Dar, desigur, multora nu le era pe plac faptul că, iată, comuniștii din nou au început să activeze. Deseori ni se puneau bețe în roate, și acest lucru continuă să fie făcut pînă acum.

Eu am intrat în rîndurile PCUS în timpul cînd îmi satisfăceam serviciul militar. Eram încă tînăr, însă conștientizam foarte bine că fac un pas important și responsabil. Și niciodată nu am regretat că l-am făcut. Acum, nu toți oamenii percep în mod corect poziția Partidului Comuniștilor. Totodată, remarc și alt fapt: că cei ce intră în rîndurile PCRM o fac din proprie dorință, pentru asta fiind necesar doar să recunoască Statutul și Programul partidului. Totodată, noi respectăm poziția celor fără de partid. Printre altele, în anii cînd la guvernarea țării s-a aflat PCRM, multe funcții înalte erau încredințate unor persoane fără de partid sau unor oameni din alte partide. Pe atunci, prioritate i se dădea nivelului de profesionalism al specialistului în cauză.

La actuala etapă de dezvoltare a sa, PCRM trebuie să-și păstreze spiritul său activ și acest lucru îi poate reuși mai bine cu un ajutor maxim din partea tinerei aripi a partidului, inclusiv al tineretului studios. Avem în rîndurile noastre tineri comuniști foarte activi și trebuie să le oferim mai multă libertate în acțiunile lor.

Pregătit de Ana Vetrovaскачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: