Bogat, sărac…

Inegalitatea socială — veșnicul flagel al omenirii

Pe noi ne încredințează că inegalitatea socială este o rămășiță a trecutului și trebuie să plece în neființă, însă realitatea de astăzi e de așa natură, încît diferențierea în societate, într-o formă sau alta, există.

Și asta e absolut firesc și legitim în cazul în care luăm în calcul faptul că oamenii se deosebesc unii de alții prin capacități, interese, predilecții, prin orientarea lor spre unele sau alte valori etc. În fiecare societate sînt oameni bogați și săraci, bine școliți și neinstruiți, cu spirit întreprinzător și, din contra, lipsiți total de spirit întreprinzător. În acest context, problema apariției inegalității sociale, atitudinea față de aceasta și căile de înlăturare a ei întotdeauna au trezit un interes sporit, și nu numai din partea gînditorilor și a politicienilor, ci și a oamenilor de rînd, care percep inegalitatea socială ca pe o nedreptate.

Inegalitatea socială există din timpurile străvechi. Încă un filosof din antichitate, și anume Platon, afirma că orice oraș, oricît de mic ar fi acesta, de fapt, este divizat în două părți — una pentru cei săraci, iar cealaltă — pentru cei bogați, și ei se dușmănesc unii pe alții.

Istoria diferitelor țări servesc drept mărturie elocventă la ce conduc asuprirea și înrobirea oamenilor — aduc la răscoale, revolte ale celor flămînzi, războaie și revoluții. Dar din această experiență scrisă cu sînge omenirea nu trage învățături.

Societatea umană e construită într-un asemenea mod, încît oamenii au un acces inegal la bunuri. Cauzele acestei stări de lucruri sînt diferite. Una din ele o constituie resursele limitate pentru producerea bunurilor. Pe Pămînt locuiesc astăzi mai mult de 6 miliarde de oameni și toți doresc să mănînce bine și să doarmă dulce. Iar produse alimentare și teritorii de pămînt bun avem tot mai puține și mai puține. Nivelul inegalității sociale este influențat și de mulți alți factori: nivelul de cultură al societății date, etica muncii, responsabilitatea socială a statului, nivelul de dezvoltare a agriculturii, a relațiilor monetare și a institutelor financiare etc.

Pe lîngă asta, nu trebuie să uităm și despre inegalitatea firească. De exemplu, un om s-a născut fără picioare. Dacă asta s-a întîmplat într-o țară civilizată, viața lui nu e atît de grea. Pe cînd, în cazul în care el s-a născut în Moldova, cum se spune, vai de capul lui. Pentru că la noi mor de foame și oameni cu mîini și cu picioare. Serviciilor sociale de la noi în general nu le pasă de nici un fel de oameni.

Care sînt cauzele inegalității sociale? În istoria concepției sociale, inegalitatea socială a oamenilor era explicată în mod diferit: prin inegalitatea inițială a sufletelor, prin providența divină, prin imperfecțiunea naturii umane, prin necesitatea funcțională în analogie cu organismul.

Economiștii consideră drept cauză inițială atitudinea inegală față de proprietate și față de distribuirea bunurilor materiale în ansamblu. Sociologul german Robert Mikchels a văzut o cauză a inegalității în atribuirea unor privilegii și împuterniciri mai mari aparatului puterii, acesta fiind ales chiar de însuși popor. (În acest sens, Moldova este un exemplu cum nu se mai poate de convingător).

Karl Marx lega fenomenul inegalității sociale de apariția proprietății private și de lupta de interese ale diferitelor clase și grupuri sociale.

Diferitele niveluri ale dezvoltării sociale constituie o bază pentru inegalitatea socială, pentru apariția oamenilor bogați și a oamenilor săraci, pentru diferențierea societății. În oamenii afectați de această inegalitate socială se naște sentimentul nedreptății. Ca rezultat, are loc criminalizarea societății: jafuri, banditism, escrocherie. Dar în cazul în care inegalitatea socială nu este foarte pronunțată, numărul de crime ce se săvîrșesc e mult mai mic.

Țara noastră e una din cele în care inegalitatea socială se manifestă la cel mai înalt grad. În orice altă țară din lume, un nivel de inegalitate de măsura celui care s-a format în Moldova ar deveni periculos, provocînd o tensiune, ba chiar și o explozie în mijlocul populației. Dar nu pur și simplu așa despre noi se spune, la figurat: «Mămăliga nu explodează…».

Sferele de inegalitate în Moldova sînt nivelul scăzut de trai, sănătatea și plasarea în cîmpul muncii. Conform datelor Biroului de Statistică, la noi sărăcia este principalul indicator al inegalității în rîndurile sus-numitelor categorii ale populației.

Dar la noi e rușinos să folosești termenul «inegalitate». De inegalitate oamenilor nu le este rușine, dar termenul respectiv preferă să nu-l folosească în limbajul lor. Și asta deși această inegalitate ne amintește despre existența sa la fiecare pas. Ea ne privește de pe bilbordurile stradale cu ochii indiferenți și obraznici ai «stăpînilor vieții», care ne îndeamnă la alegeri să le dăm voturile noastre anume lor. Și nimeni nu plasează pe copertele revistelor glamuroase fotografii cu pensionari istoviți de foame și frig, cu școli și spitale «optimizate», care, în loc să învețe copiii carte și să îngrijească sănătatea oamenilor, se dărîmă.

Da, statistica ne asigură că la noi totul e bine. Ea e plină de strălucire, de curaj și optimism. Ea zice că totul în jurul nostru e bine și frumos. La Chișinău, în aparență, parcă seamănă să fie așa. Dar e de ajuns să te îndepărtezi de el cu vreo treizeci de kilometri și vei vedea drumuri sfărîmate, sate prost iluminate, lipsa în aceste sate a unei elementare infrastructuri și chiar a unei farmacii. Și atunci, haideți să le spunem lucrurilor direct pe nume — să spunem că Moldova este țara inegalității sociale, adică Moldova este țara în care inegalitatea socială a obținut victorie.

În Moldova, diferența dintre cei bogați și săraci s-a transformat într-o prăpastie. Pedagogii primesc lunar 2-3 mii de lei, iar directorii întreprinderilor de stat — 60-70 de lei (tot lunar). Și, fiți atenți, și prima, și a doua categorie de cetățeni sînt plătite din bugetul statului. E o situație cam stranie, așa e?

Dar cea mai importantă problemă a societății moldovenești este acea colosală toleranță față de inegalitatea socială, care devine din ce în ce mai puternică. Cuvîntul «inegalitate» de acum nu mai este neplăcut pentru oameni. Societatea noastră s-a deprins să trăiască într-o realitate care posedă un atribut inseparabil: avem în vedere inegalitatea socială.


Drept principal regulator trebuie să devină scara progresivă de impunere fiscală, însă nu conform salariului, ci al veniturilor totale, în caz contrar, va fi afectată toată acea populație care lucrează. Asta nu are nimic comun cu ceea ce înseamnă «să fie luat și împărțit totul». Procedînd astfel, statul asigură un anumit nivel de garanții sociale și stabilește prioritățile sale în raport cu sfera bugetară: sistemul sănătății, al educației, științei etc.

În acest caz, guvernul nu va fi nevoii să-și bată capul (așa cum o face acum) de unde și cum să găsească mijloace pentru îndeplinirea angajamentelor sale sociale. Pe cînd noi acum creăm, pe de o parte, o clasă de bogătași, care trăiesc pe seama veniturilor din rentă și nu participă în nici un fel în viața economică a Moldovei, deoarece ei își scot banii lor din țară, iar pe de altă parte creăm o clasă de oameni săraci. Astfel, e încălcat echilibrul și inegalitatea «s-a băgat» în toate sferele în măsura accesibilității lor.

Și sarcina oamenilor din birourile guvernării țării e anume asta: să găsească modalități de păstrare a echilibrului. Doar nu zadarnic se spune că bogăția elitelor și sărăcia maselor este un viciu al puterii. Guvernarea e obligată să tindă spre dezvoltarea societății, ci nu spre stagnarea proceselor economice și creșterea nivelului de sărăcie al populației.

Evgheni Tamanțevскачать dle 10.6фильмы бесплатно