Municipiul Iaşi
reprezintă în sine un minunat exemplu despre cum trebuie să se dezvolte un oraş
contemporan, fără a fi distruse monumentele arhitecturale şi spiritul vechi al
oraşului
Ieşirile de
week-end în afara oraşului sunt o adevărată fericire. Măcar şi pentru o zi. Fără telefon, fără orice alte surse de legătură. Să laşi în urmă această aglomeraţie chişinăuiană, tot praful, zgomotul provocat de lucrările de reparaţie interminabile a drumurilor…
Cu alte
cuvinte, am fost bucuroasă să schimb atmosfera, să ies din oraşul natal şi să văd cum locuiesc oamenii din afara lumii obişnuite mie.
Sîmbăta trecută am fost în excursie în
oraşul Iaşi. Pentru a cunoaşte atracţiile turistice din oraş este nevoie de
mult timp. O zi întreagă, atît a durat excursia noastră, a fost insuficientă.
Am plecat cu sentimentul că nu mi s-au spus toate. Dacă e aşa, voi avea motiv
să revin şi să mă plimb prin oraş mult mai «gînditor».
Spiritul
istoric şi motive contemporane
Aşa deci, Iaşi. Este centrul administrativ al
judeţului Iaşi. Numărul populaţiei este de circa 350 de mii de oameni,
suprafaţa oraşului este de circa 95 de km pătraţi. Iaşiul a fost capitala
statului moldovenesc feudal pe parcursul a 300 de ani — din 1562 — pînă în
1862. Oraşul a devenit capitală pe timpul lui Alexandru Lăpuşneanu. Şi a fost
făcut acest lucru la insistenţa turcilor, care, nicidecum, nu reuşeau să
cucerească prima capitală a statului moldovenesc — oraşul Suceava, unde era
amplasată o cetate de nădejde. Iar în Iaşi nu erau nici un fel de obiecte, de
acea a şi fost luată decizia de a strămuta capitala de la Suceava la Iaşi.
Ca şi toponim, Iaşul este menţionat, pentru
prima dată, în letopiseţul rus, în secolul al 14-lea cu denumirea de tîrgul din
Iaşi. În continuare, este menţionat în descrierea comercială a lui Alexandru
cel Bun ca şi — punct vamal. Iaşul devine oraş în anul 1415. Începînd cu anul
1434, boierii din Suceava considerau că este onorabil să-şi construiască la Iaşi reşedinţe, case din
piatră. În acest fel, treptat, oraşul se extindea, iar astăzi este cea mai
dezvoltată zonă a Moldovei din România.
În zona industrială, prin care am trecut în
drum spre Mănăstirea Cetăţuia, sunt concentrate o mulţime de uzine. De
asemenea, la Iaşi
este dezvoltată industria chimică, aici se află cea mai mare fabrică
farmaceutică din România.
Aici, cum, probabil, este
firesc pentru o zonă industrială, oraşul pare neîngrijit, drumurile sunt
sparte. Însă, a fost de ajuns să ajungem în centru, imaginea oraşului a devenit
cu totul alta. Mi s-a creat impresia că este vorba despre două localităţi din
diferite colţuri ale lumii. Cu toate acestea, Iaşul se dezvoltă şi este unul
dintre cele mai mari centre industriale, agrare şi culturale din România.
Cum se spune, orce oraş care se respectă stă pe
un rîu. La Paris,
este vorba despre Sena, la
Chişinău — despre Bîc, iar Iaşul a fost construit pe malurile
rîului Bahlui. Cuvîntul «Bahlui» are rădăcini cumane şi înseamnă «rîu
mlăştinos». Rîul şi astăzi este mlăştinos chiar dacă în secolul 18 autorităţile
orăşeneşti aveau planuri grandioase în ceea ce priveşte conversia albiei rîului:
cîndva, oraşul Iaşi se dorea a fi un porto-franco şi legat printr-un canal cu rîul
Prut.
Proiectul, însă, nu a primit undă verde în
pofida faptului că au fost realizate lucrările iniţiale, adică — defrişate fîşiile
forestiere, săpate mai multe canaluri, iar în rezultat — rîul a devenit
mlăştinos. Cu toate acestea, rîul nu este la fel de delăsat ca Bîcul din
Chişinău, în apa rîului nu plutesc gunoaie, iar pe maluri nu creşte papură.
În general, oraşul Iaşi, cum se spune, nu
oboseşte prin abundenţa construcţiilor moderne. Da, în oraş se construieşte, însă,
este vizibil că administraţia locală respectă planul general de dezvoltare a
urbei. Clădirile moderne se înscriu graţios în arhitectura istorică a oraşului.
Unde mai pui că aceste construcţii nu prevalează asupra monumentelor istorice
de arhitectură, clădirilor de importanţă istorică nu sunt reconstruite în stil
contemporan sau demolate aşa cum, deseori, se întîmplă la Chişinău.
Încă un aspect care este imposibil de a nu fi
remarcat — în jur este atîta curăţenie. La fiecare pas găseşti un tomberon.
Drumurile din oraş sunt fără gropi, denivelări şi fisuri — atît de obişnuite
pentru noi. Marcarea drumurilor este proaspătă, iar cei de la Chişinău încă nici nu au început
aceste lucrări. Se vede clar că oamenii îşi respectă oraşul, se mîndresc cu
această locaţie istorică. Pe de altă parte şi autorităţile orăşeneşti se
străduiesc să depună maxim efort pentru a atrage cît mai mulţi turişti şi
tineret. Iar asta, fiţi de acord, este un cu totul alt nivel de dezvoltare şi
atitudine.
Ce altceva se mai aruncă în ochi — în oraş este
multă verdeaţă şi parcuri. Nu aş spune că la noi sunt mai puţine. Însă, în
ultimii ani, în Chişinău se defrişează tot mai multe spaţii verzi în favoarea
parcărilor. Aşa cum s-a întîmplat, de exemplu, anul trecut, în timpul
lucrărilor de reparaţie pe strada Alecu Russo — molizii albaştri pereni au
dispărut peste noapte.
Şi încă ceva — pe străzile oraşului circulă
tramvaie. Acest gen de transport nu creează nici un fel de probleme în trafic,
circulă în unison cu fluxul de automobile şi autobuzele de linie urbane.
Centrul istorico-cultural
Iaşul este un oraş interesant ca şi centru
istorico-cultural al României. Anume aici au apărut primele instituţii de învăţămînt
superior din ţară — Academia Vasiliană, care a fost deschisă în perioada
domniei lui Vasile Lupu, studiile se desfăşurau în slavona veche, latină, şi
greacă. În general, multe locuri din Iaşi sunt legate de numele acestui domnitor.
Vasile Lupu a domnit peste Moldova de două ori: din aprilie 1634 pînă în
aprilie 1653 şi din mai pînă în iulie 1653. De origine el a fost albanez.
Numele lui adevărat este Vasile Coci.
Iaşul este renumit pentru bisericile sale.
Voievozii din Evul Mediu considerau că erau obligaţi să construiască cîte 2-3
biserici. Astăzi, la Iaşi
sunt concentrate cele mai multe biserici din România — circa 70. Evident, nu
toate sunt ortodoxe, sunt şi catolice, există o sinagogă, diferite case şi
biserici sectante.
Cel mai frumos locaş ortodox este Mănăstirea
Sfinţii Trei Ierarhi. A fost numită în cinstea a trei sfinţi — Ioan Zlatoust,
Grigore Bogoslov şi Vasile Blajenîi. Mănăstirea este amplasată în centrul oraşului într-o regiune
pietonală. Apropo, zona pietonală — bulevardul Ştefan cel Mare — ar fi bine ca
primarul nostru să aibă în vedere, nu este îngrădit cu pietre şi scaune
asemănătoare cu sicriele.
În primul rînd, strada abundă în verdeaţă: pe
de o parte şi de alta cresc brazi în vazoane imense. În al doilea rînd,
pietrele de pavaj, judecînd după toate, au fost aranjate corect şi comod,
pentru că, din cîte am observat, doamnele încălţate în tocuri nu au avut nici
un disconfort în timpul plimbărilor. Tot în această zonă este amplasată
clădirea Băncii Naţionale a României, primăria municipiului Iaşi, Catedrala Metropolitană. Plus la asta, pe
toată lungimea străzii pietonale sunt amplasate o mulţime de magazine, cantine
şi cafenele.
Am reuşit să intrăm şi în Catedrala Metropolitană. Acum, clădirea este la restaurare. Aici se află
moaşele Preacuvioasei Parascheva. Din păcate, nu am reuşit să ne apropiem
pentru a ne închina moaştelor — la racla sfintei se formase un rînd imens. Ne-a
atras atenţia şi biserica domnească a Sfîntului Nicolae, construită de Ştefan
cel Mare. Structura originală nu s-a păstrat întrucît biserica a fost
reconstruită în nenumărate rînduri. Aceasta era unica biserică de pe teritoriul
Moldovei în care serviciul divin era ţinut în trei limbi — romănă, slavona
veche şi greacă. Această biserică, mulţi ani la rînd, a sărbătorit cinci
hramuri: Sfîntul Nicolae, Sfînta Varvara, Sfîntul Ştefan, Mina şi Ecaterina.
Este de remarcat şi biserica Bărboi, care a
fost construită în secolul 17. Pe teritoriul ei se află mormîntul lui Alecu
Russo. Se spune că în ceardacul clopotniţei a fost găsită biblioteca
scriitorului moldovean Costachi Conachi, iar în una dintre încăperile
clopotniţei a fost găsit, însuşi arhitectul, care în ultimii ani de viaţă, a trăit într-o
sărăcie lucie.
Mîndria oraşului Iaşi este Palatul Culturii.
Iniţial, Palatul Culturii servea în calitate de clădire administrativă. Pînă în
anul 1955, acesta se numea şi era Palatul Justiţiei. Ulterior, a fost transmis
sectorului culturii, pînă la restaurare, clădirea găzduia 4 muzee. Sîmbăta
trecută, aici a fost multă lume şi, de altfel, nu doar din toate colţurile
României, dar şi turişti care au fost interesaţi să vadă nu doar exponatele din
muzee, dar şi acest edificiu cu adevărat frumos şi impunător. În faţa clădirii
se înalţă monumentul lui Ştefan cel Mare.
Parcul
Copou
În raionul Copou, un raion aristocrat al
oraşului, sunt amplasate o mulţime de alte clădiri istorice, pe care nu am
reuşit să le vedem din lipsă de timp. Denumirea raionului Copou din oraşul Iaşi
provine de la parcul cu acelaşi nume. Parcul a fost amenajat în 1833 în timpul
domniei lui Alexandru Sturza. Tot aici se află şi Grădina Botanică.
Evident, pentru a admira această atracţie turistică a oraşului, este nevoie de
mult timp. Întrucît timpul nostru a fost limitat, nu am reuşit să vedem nici
măcar jumătate din frumuseţea prin care se fac renumite grădinile respective.
În schimb, am reuşit să ne plimbăm prin parc.
Alee frumoase, răsadniţe cu flori, asemănătoare cu bujorii, care presărau
pavajul mărunt al aleii. De-a lungul aleilor parcului — o multitudine de
scaune. Pe teritoriul parcului — vagonaşe cu îngheţată de toate culorile pe
gustul oricui, de asemenea, terase şi restaurante. Încă un detaliu nu mai puţin
important, să-mi fie iertată îndrăzneala de a remarca detalii atît de picante,
dar este cu adevărat important — în parc, veceurile sunt cu intrare liberă.
La
Iaşi nu se luptă împotriva monumentelor.
Ci se păstrează cu acurateţe şi această parte a istoriei. De exemplu, în parc
este amplasat cel mai vechi monument din România — obeliscul leilor. Monumentul
a fost edificat în cinstea generalului rus Pavel Kiseliov, care este fondatorul
primei Constituţii romвne a cnezatelor unificate. Obeliscul a fost inaugurat în
anul 1897. Înălţimea — 13 metri. Se sprijină pe 4 lei, care simbolizează 4 puteri mondiale (Franţa, Anglia, Italia, Germania), care au pledat pentru unificarea cnezatelor
moldoveneşti.
Dar pentru că
monumentul a fost edificat la indicaţia domnitorului Sturza, un om iubitor de
libertate şi principial, s-a spus că cei 4 lei simbolizează cei 4 membri ai
familiei sale care se sprijină de tot poporul moldovenesc. Leii stau pe săbii,
care, la rîndul lor, semnifică că România şi-a cucerit independenţa prin lupte.
În stînga
monumentului — teiul lui Eminescu. Aici, Eminescu îi citea versuri iubitei sale
— Veronica Micle. În anii de după război, nu departe a fost amenajat un mic
scuar unde au fost amplasate busturile scriitorilor din România şi Moldova.
…pentru a
reveni
Şi dacă e să mă refer în general la excursie —
neapărat voi reveni în acest oraş şi nu doar o singură dată! Pentru a savura
din splendoarea acestui oraş maiestuos, care combină armonios trecutul îndepărtat
cu lumea modernă. Pentru a cerceta colecţia extraordinară de cactuşi din
grădina botanică, pentru a admira toate expoziţiile din Palatul Culturii.
Municipiul Iaşi este un minunat
exemplu în ceea ce priveşte dezvoltarea contemporană a oraşelor, fără a
distruge monumente de arhitectură şi spiritul vechi al oraşului. Iar edilul
nostru, care de bine de rău se plimbă des pe aici, ar trebui să se mai plimbe
pe străzile oraşului cu un creion şi carnet de notiţe în mînă, să scrie sub
dictarea colegilor săi — cum să faci oraşul comod pentru localnici şi atractiv
pentru turişti.
Marina Țurcan
скачать dle 10.6фильмы бесплатно