Veaceslav
Bondari: Oponenții noștri încearcă să ne aplice încă o lovitură — probabil, pentru că se tem de noi
Conform
ultimilor verificări, la evidența comitetului raional Anenii Noi al PCRM se
află 325 de oameni.
În discuția cu corespondentul ziarului «Comunistul», Veaceslav Bondari,
prim-secretar al organizației raionale de partid, povestește cum activează comuniștiiîn condițiile unei presiuni politice, continuîndu-și lupta pentru echitate.
Vînătoare de comuniști
— Domnule Bondari,
asupra membrilor PCRM care ocupă anumite funcții se duce o adevărată vînătoare.
Dar, în pofida acestui fapt, numărul comuniștilor din organizația dumneavoastră
nu se micșorează…
— Asta pentru că
în organizația noastră au rămas cei mai dîrji comuniști, oameni cu convingeri
ferme. În acest context pot să mai adaug că suntem calomniați din toate părțile
— și din stînga, și din dreapta. De cei din partea stîngă chiar mai mult. Pe
comuniști îi ademenesc, le spun diferite povești, îi intimidează… Minimum o
dată pe săptămînă aflăm că în acest mod a fost «prelucrat» încă unul din
tovarășii noștri. Oponenții politici încearcă să aplice încă o lovitură asupra
rîndurilor noastre și o fac, probabil, pentru că se tem de noi. Dar oamenii
noștri se țin bine, rezistă. Primarii noștri, — îi avem patru la număr, —
precum și consilierii de nivelul întîi și doi, pînă acum au trecut prin atîtea,
încît nu-i mai întorc de pe calea aleasă nimeni și nimic. Altfel spus, au rămas
cei devotați ideii. În ultimul timp, nu am avut nici un caz în care vreun
comunist să părăsească PCRM și să se ducă la alt partid.
— În raionul
dumneavoastră, situația politică e aceeași ca și în toată Moldova?
— Ca și
pretutindeni, situația e complicată și la noi, ceea ce mai poate fi explicat și
prin imposibilitatea noastră de a fi prezenți în mass-media de masă.
Televiziunea, canalele afiliate puterii zi de zi povestesc «cît de multe se fac
în țară și cît de bine trăim noi». Canalele dodoniste nu fac altceva decît să
ponegrească insistent PCRM. Uimește faptul că așa și n-am reușit să obținem
revenirea în spațiul mediatic a NIT-ului, pe cînd domnul Dodon de acum are
cîteva posturi de televiziune cu acoperire pe întreaga țară.
— În acest caz, de
unde aflați informație obiectivă?
— Desigur, din
ziarul «Comunistul» și de pe site-ul lui. Tineretul, de regulă, preferă să se
informeze din versiunea lui electronică. Organul de presă al partidului nostru
este unica sursă de informații cu caracter obiectiv. Noi permanent urmărim
emisiunile la care unele posturi de televiziune îi invită pe tovarășii noștri.
Ceea ce povestesc ei în cadrul acestora, sunt pentru noi ca o rază de lumină.
Este util, dar și plăcut să-i ascultăm pe Oleg Reidman, Elena Bodnarenco, Ina
Șupac, pe alți comuniști. Iar cînd invitatul este însuși Vladimir Voronin —
pentru noi e ca și cum ar fi o întîlnire de sărbătoare.
Informația actuală
neapărat o difuzăm printre activiști, printre membrii biroului, dar și în
mijlocul adepților noștri. Voi repeta aici: activăm în condiții foarte
complicate, fără sprijin financiar și informațional.
Problema școlară
— Dumneavoastră
sunteți președinte al raionului, mai mulți comuniști activează în cadrul
consiliului raional și al celui orășenesc, alți cîțiva comuniști ocupă funcția
de primar. Cum vă ajutați unii pe alții?
— Pozițiile
noastre în consiliul raional și în cel orășenesc sunt destul de trainice,
împreună, facem o muncă comună. Acum avem pe agendă o problemă foarte
complicată legată de organizarea transportului pentru copiii de școală în
comuna Ciobanovca, pe care o conduce comunistul Ivan Pelim. Sunt sigur, mulți
mai țin minte epopeea școlii din satul Troița Nouă, care în acest an de studii
a fost, totuși, închisă.
Pe toți elevii de acolo i-au repartizat la Ciobanovca.
Dar 24 din acești elevi merg la școala din Anenii Noi, părinții lor considerînd
că, potrivit indicilor educaționali, școala de la Troița Nouă era mai bună
decît cea de la Ciobanovca. Iată de ce acești copii de diferite vîrste fac
zilnic distanța de 15 kilometri pînă la Anenii Nou — de altfel, cu transportul
public.
— Dar comuniștii ce
pot să facă în acest caz?
— Prin intermediul
comitetului raional, încercăm să organizăm transportarea acestor elevi pînă la
Anenii Noi. Drumul spre Anenii Noi trece prin Ciobanovca, așa că trebuie doar
să lungim ruta și să organizăm un transport sigur pentru copii. Fracțiunea
noastră din consiliul raional se ocupă de această problemă, noi încercăm să
găsim aliați și s-o rezolvăm împreună din considerentul că 24 de copii nu
trebuie să facă zilnic naveta în mod de sine stătător pe traseul internațional.
În soluționarea respectivei probleme s-au implicat și primarul din Ciobanovca,
și organizația primară de partid din satul Troița Nouă.
— Ați luptat atît
de mult pentru ca școala din Troița Nouă să nu fie închisă, și totuși,
autoritățile sus-puse s-au dovedit a fi mai puternice…
— Și lupta mai
continuă. Se intenționează ca în raionul Anenii Noi să fie închise încă patru
școli. Și asta din cauza inumanei legislații din sfera educației, conform
căreia în fiecare școală trebuie să învețe nu mai puțin de 91 de copii.
Cine e împotriva comuniștilor, acela e împotriva poporului
— Anul trecut, spuneați
că vă este foarte greu să lucrați în colaborare cu consilierii socialiști,
deoarece ei uneori votează chiar și împotriva unor proiecte sociale, dacă
acestea sunt propuse de comuniști. S-a schimbat ceva în acest sens?
— Este vorba nu
doar despre socialiști. La timpul lor, absolut la fel procedau și
reprezentanții partidului lui Usatîi. La sfîrșitul anului trecut, eram în
pericolul unui colaps, puteam să rămînem fără buget, și asta doar pentru că
primarul, adică eu, nu l-am propus în calitate de viceprimar pe un cineva din
partea socialiștilor. A cîta oară, socialiștii au așezat în capul mesei
politica. Noi am convenit să alegem doi viceprimari și am votat respectiva
propunere în cadrul sesiunii încă în luna iulie. Pînă cînd această decizie a
fost aprobată la nivelul Cancelariei de Stat și al altor structuri, a trecut
timp, ajunsesem în luna august. Iată de ce ne-am înțeles să includem problema
pe agenda sesiunii în luna septembrie. Dar în timpul acela socialiștii de acum
se avîntase în campania electorală și au ignorat problema, amintindu-și despre
ea doar după alegerile prezidențiale. Pînă atunci ei nici măcar nu și-au
prezentat candidatura la respectivul post. Iar la sfîrșitul anului au refuzat
să adopte bugetul, și asta din cauza că nu a fost ales un viceprimar socialist.
— Și, pînă la urmă,
ce ați hotărît?
— Bugetul pentru
noul an l-am aprobat la timp. Dacă orașul ar fi rămas cu bugetul neaprobat, ar
fi rămas fără finanțare instituțiile preșcolare. Am încercat tot timpul să-i
fac să înțeleagă asta. Ei însă ori că nu percepeau complexitatea situației, ori
o făceau în mod special, pentru că, orice ar face consiliul orășenesc, în caz
de nereușită, în final de toate va fi vinovat primarul.
— Dar anul trecut
l-ați încheiat cu bine?
— Bugetul a fost
îndeplinit la nivelul de 107,7 %.
Conform bilanțului, ne-a rămas și un sold liber în sumă de mai mult de 3, 2
milioane de lei, cea ce este un indice record, la primăria Anenii Noi nu am mai
avut unul ca acesta. Respectiva sumă s-a format pe seama îmbunătățirii
situației în ceea ce privește colectarea de impozite și datorii, precum și ca
rezultat al vînzării la licitație a edificiului fostului inspectorat fiscal,
dar și al altor acțiuni.
— În ce scopuri
veți folosi acești bani?
— În plan
investițional, avem posibilitatea să facem astfel ca anul 2017 să fie unul
fructuos. Ce am în vedere? Realizarea unor proiecte de îmbunătățire a
iluminatului stradal, a infrastructurii de drumuri, schimbarea acoperișurilor
de pe obiectele de menire socială, care se află la balanța primăriei, etc.
Principalul însă va fi realizarea unui proiect investițional de 4, 5 milioane
de lei pentru schimbarea colectorului de presiune în sistemul construcțiilor de
curățire, pentru că, dacă nu vom face acest lucru, în orice moment ne putem pomeni
că din pămînt erupe un șuvoi urît mirositor. Banii pentru contribuția de 15 % îi avem — 780 mii de lei. Dar dacă e să
judecăm situația, pornind de la comportamentul la ultima comisie a
socialiștilor și a usatoviștilor, ei intenționează să stopeze și acest plan.
— După ce Dodon a
devenit așa-numitul președinte, socialiștii au început să se comporte cumva
altfel?
— Da — ca și cum
au căpătat aripi…
Așa cum a spus și Starîș
— În ce constă
activitatea comuniștilor în teritoriu?
— Dacă e să vorbim
la general, în munca explicativă în mijlocul populației. Iar cei care ocupă
funcții de stat demonstrează că noi, comuniștii, ca și pînă acum, lucrăm pentru
poporul și pentru țara noastră, ne îndeplinim cu cinste datoria, astfel ca
lumea să se convingă că n-au greșit, alegîndu-i anume pe comuniști.
— Ce subînțelege
munca explicativă ca atare?
— În principal, le
povestim oamenilor despre situația reală din țară. Aproximativ așa cum, într-o
emisiune televizată, Constantin Starîș demonstra diferența dintre televizor și
frigider. Posturile televizate afiliate puterii afirmă că toate ale noastre
sunt stabile și merg bine, pe cînd în realitate veniturile populației au
scăzut, capacitatea de cumpărare de asemenea a scăzut, iar prețurile continuă
să crească. La televizor auzim că medicamentele s-au ieftinit, pe cînd, de
fapt, ele s-au scumpit. S-au scumpit și serviciile medicale. O vizită la
medicul de familie costă 90 de lei. Despre toate acestea trebuie să le vorbim
și le vorbim oamenilor.
Ne
întîlnim la Lenin
— Cît de des se
întîlnesc comuniștii din raion, despre ce discută ei?
— Cu membrii
partidului nostru din sate ne întîlnim des, însă cu adepții noștri reușim să ne
vedem doar cu anumite ocazii. În afară de adunările de partid planificate,
motiv pentru întîlniri ne servesc și sărbătorile. De exemplu, noi totdeauna ne
întîlnim la 23 februarie. De asemenea le felicităm pe femeile noastre cu
prilejul zilei de 8 martie.
— După care vine
Ziua Victoriei…
— Ziua Victoriei o
sărbătorim împreună cu întregul comitet raional la capul de pod Șerpeni,
organizăm acolo diferite acțiuni, depunem flori. Îi felicităm pe veteranii de
război — la Anenii Noi mai sunt în viață doar trei, foarte bătrîni și bolnavi.
Organizațiile primare din teritoriu organizează și ele diferite acțiuni.
— Iar în ceea ce
privește marcarea centenarului Marii Revoluții Socialiste din Octombrie?
— De acum am
schițat un plan preliminar pe care, pe parcurs, îl vom mai completa, îl vom
lărgi. Neapărat ne vom aduna la un miting lîngă monumentul lui Lenin. Noi
suntem una din puținele localități din țară, în centrul căreia se înalță un
monument consacrat marelui conducător al revoluției. La acest monument, care
semnifică mult pentru oameni, îndeosebi pentru comuniști, organizăm numeroase
acțiuni. Cinstim memoria lui Lenin în ziua nașterii și în ziua decesului său.
Într-un timp, s-au făcut încercări de a scoate monumentul de pe piedestal, dar
nu am permis ca acest lucru să se întîmple. La general vorbind, toți cei care
au trăit și în anii sovietici, își amintesc despre acele vremuri cu nostalgie.
— Dumneavoastră de
acum timp de zece ani sunteți prim-secretar al organizației raionale a
partidului nostru din Anenii Noi. Dacă ați face o apreciere critică a
activității din acest răstimp, care ar fi ea?
— Cel mult — satisfăcătoare.
Știu însă bine ce trebuie să mai fac pentru a o îmbunătăți: să acord atenție
mai mare muncii politice și să fac mai multe întru binele oamenilor.
Comparîndu-ne pe noi, cei de astăzi, cu cei care am fost în anii 80, o facem în
mod critic. Dar știm că, din toate forțele politice existente în prezent pe
arena politică a Moldovei, PCRM este unicul partid care într-adevăr lucrează
pentru țară și pentru poporul ei.
Natalia Lujina
скачать dle 10.6фильмы бесплатно