Sarcina PCRM — de a arăta adevărata stare de lucruri din țară
РУС. MOLD.
» » Sarcina PCRM — de a arăta adevărata stare de lucruri din țară

Sarcina PCRM — de a arăta adevărata stare de lucruri din țară

10-03-2017, 14:34
Просмотров: 1 096
  
Версия для печати   
Sarcina PCRM — de a arăta adevărata stare de lucruri din țară(Sfîrșit. Începutil în părțile I, II)

Concluziile sunt evidente


A venit timpul ca fiecare cetățean să-i aprecieze pe cei care l-au condus. Alegerea poate fi simplă: «fiecare să fie răsplătit după faptele lui!».


Misiunea organizațiilor noastre de partid, a tuturor comuniștilor în ansamblu și a fiecărui în parte e ca anume prin aceste comparații să trezească în oameni dorința de a face o apreciere obiectivă tuturor guvernărilor de pînă acum și a face respectiva alegere în favoarea PCRM. Va fi foarte bine dacă și comitetele raionale, și organizațiile primare vor putea prezenta pe aceste direcții de critică și agitație exemple luate direct din viața raioanelor, orașelor și satelor lor.


Anume de asta actualii guvernanți se tem ca de moarte, de aceea ei au «curățat» de comuniști și de adepții lor toate instituțiile publice și de stat, au închis NIT-ul și țin PCRM într-o încercuire de blocadă informațională. Anume de asta ei formează grupuri de trădători și încearcă să convingă lumea de la ecranele tuturor posturilor de televiziune și prin Internet că de acum comuniști nu mai există, iar PCRM a murit.


Sunt convins, cauzele problemelor de astăzi în dezvoltarea economică a țării constau în faptul că actualii conducători au renunțat să preia continuitatea obiectivelor naționale. Ei nu le pot accepta, deoarece scopurile lor nu țin de interesele întregii țări, ele poartă un caracter îngust de partid sau, și mai rău, țin de anumite interese de grup. Ele se exprimă prin faptul că, mai întîi, ei jefuiesc BEM, distrug una din cele mai stabile sisteme financiare din lume, iar după aceea «cu eforturi eroice», se prefac că restabilesc acest sistem și o fac pe contul populației și al paralizării încercărilor lui de a dezvolta sistemul creditar în economie. Asta se face la indicația FMI și a altor așa-numiți parteneri de dezvoltare, adică prin limitarea suveranității economice și politice, prin trădare pe scară națională.


Un act grăitor de acest gen de trădare a fost semnarea Acordului de Asociere cu UE, care a imobilizat exportul nostru și a deschis calea importului scutit de taxe vamale. Anume din această cauză, în perioada actualei guvernări, Moldova a început să importe mai multe produse alimentare decît să exporte. Au fost pierdute în totalitate avantajele obținute de acordul privind comerțul asimetric, la care s-a ajuns în timpul guvernării comuniștilor.


Astăzi, tot mai des și mai des răsună opinia că perioada de guvernare a țării de către PCRM a fost cea mai rodnică pentru Moldova, el fiind cel mai bun din punctul de vedere al organizării conducerii și al organizării dezvoltării țării. Dar astăzi acești trădători, — socialiștii în frunte cu Dodon și Greceanîi, — nu în zadar încearcă să tragă de partea lor succesele guvernării PCRM. Sarcina noastră e ca întotdeauna și pretutindeni să demonstrăm că ei au fost doar funcționari ai guvernării comuniste, că în timpul acela au îndeplinit obiectivele programice ale PCRM și că, dacă le-ar fi încălcat, nu ar fi stat nici un minut mai mult în fotoliile ce le ocupau atunci.


Despre socialiști e necesar să vorbim în mod separat. Astăzi ei sunt principalii noștri concurenți în cîmpul electoral. Creat fără excepție din trădători, din cei care au trădat PCRM, condusă de cei mai cinici, mercantili și însetați de putere trădători de tipul lui Dodon, Greceanîi, Ceban, acest partid nu este capabil să alcătuiască un program politic și să efectueze o practică politică în avantajul societății moldovenești. Respectiva afirmație e greu de perceput, dar că e anume așa o demonstrează mai multe dovezi convingătoare.


Lozincile politice ale PSRM, bazate pe demagogie sau pe idei furate de la PCRM, sunt într-un total dezacord cu acțiunile lor practice. Opoziția de ochii lumii față de actuala guvernare se transformă în acțiuni practice de sprijinire și păstrare a guvernării de fiecare dată cînd aceasta începe să se clatine. Lucru ce s-a manifestat și în timpul votării lui Nicolae Timofti în calitate de președinte al țării, și în violarea în grup a Constituției atunci cînd s-a revenit la alegerile directe ale președintelui statului.


Prin aceste eforturi ale socialiștilor și cu participarea lor activă s-a reușit divizarea societății după așa-numitul vector de dezvoltare. Pasiunea lui Dodon în ceea ce privește deținerea puterii i-a cerut nu atît trădarea PCRM, cît trădarea intereselor naționale. El i-a mințit pe oameni referitor la alegerile parlamentare anticipate, la denunțarea Acordului de Asociere, conștientizînd pe deplin caracterul limitat al împuternicirilor prezidențiale, dar, intrînd în biroul prezidențial, așezîndu-se pe moliciunea pernuțelor din Mercedesul prezidențial, vizitînd reședința prezidențială de la Condrița, a început să ceară extinderea împuternicirilor prezidențiale. El, desigur, își dă seama că acestea nu vor fi extinse — doar nu pentru asta i s-a permis să devină președintele țării. Și, de fapt, nici nu are nevoie de ele, deoarece împuternicirile presupun responsabilitate, și tocmai de aceasta, adică de responsabilitate, Dodon se teme ca de foc. De aceea, astăzi, el cu plăcere face poza de președinte și în mod destul de transparent colaborează cu puterea tuturor. Măștile au fost aruncate. De frunze de viță pentru acoperirea rușinii nu mai este nevoie — Dodon negociază la Moscova ca la conducerea Moldova-gaz să fie numit un om din partea democraților, iar el însuși îl promovează în puterea executivă ca ambasador al RM în RF pe Andrei Neguță, care sau e consilier, sau e deputat, sau, la fel ca dumnealui, e trădător al comuniștilor. Și asta în timp ce ambasadorul nu este reprezentant al președintelui țării, el e colaborator al MAE, îndeplinește instrucțiunile Guvernului și ale ministrului său. Și în acest caz, concluzia este evidentă: Dodon sprijină și consolidează puterea majorității corupte. Iar concomitent cu el, de același lucru este preocupată și fracțiunea sa în Parlament, și fracțiunea socialiștilor în Consiliul Municipal Chișinău.


Nici socialiștii, nici aliații lor democrați nu prezintă prin sine formațiuni politice care să aibă scopul de a contribui la dezvoltarea Moldovei.

 

Democrații se agață de putere, mizînd pe sprijinul extern din partea Occidentului. Socialiștii încearcă să muște o felie din putere, în mod fariseic folosind contradicțiile dintre Vest și Est. Ambele partide sperie Vestul cu Estul și invers, totodată, depunînd eforturi să mențină societatea divizată. Divizarea societății e un impediment în calea dezvoltării țării. Prin urmare, concluzia privind faptul că puterea nici a unora, nici a altora nu asigură respectarea principalelor interese ale Republicii Moldova este justă. Anume din acest considerent, respectivele formațiuni nu pot fi aliații noștri. Noi pledăm pentru respectarea intereselor Moldovei. Ei — pentru interesele lor în Moldova.

 

Partidul Comuniștilor apreciază rezultatele aflării la putere a diferitelor alianțe și a diferiților pseudopreședinți (chiar dacă undeva se va face remarcată o avansare) doar din punctul de vedere al sarcinilor sale programatice și istorice de creare și dezvoltare a unui stat socialist. Dar, după cum vedem, rezultate pozitive în viața oamenilor și în condițiile lor de existență nu sunt. Prin urmare, în atare situație, noi nu putem trece din opoziție la sprijinirea nici a majorității parlamentare și a Guvernului ei, nici a socialiștilor în frunte cu Dodon, care zilnic sprijină această putere.


De aici reies sarcinile organizațiilor primare și raionale de partid.


În primul rînd, e necesar să însușim acest material comparativ, să-i găsim confirmare în situații și împrejurări concrete din raioanele, orașele și satele noastre și să operăm cu aceste comparații într-un limbaj și într-un context accesibil pentru populație. Reprezentanții puterii centrale să fie întîmpinați în raioane cu pichete.


La întîlnirile cu ei, să fie asaltați cu întrebări incomode privind problemele din viața respectivei localități: locuri de muncă, salariul și pensia — pentru ce ajung acestea și ce ajutor se așteaptă din partea statului; cum să ajungă copiii la școlile în care au fost transferați după optimizare, cu ce sunt ei alimentați, în școli sunt pedagogi la toate obiectele sau nu, elevii au toate manualele necesare sau nu etc.; pensiile să fie comparate cu prețurile la cărbune, la transport și medicamente, la serviciile medicilor de familie și celor urgente, la condițiile spitalicești; să fie abordată activitatea administrației locale — certificate, impozit funciar; unde este cota patrimonială conform programului «Pămînt», doar anume acest partid a implementat respectivul program, calitatea apei, scumpetea gazelor, starea străzilor și a drumurilor în sat și în raion. Să se ceară în permanență dare de seamă cu privire la situația în ceea ce privește întoarcerea «miliardului».


Permanent, la orice fel de înîlniri cu oamenii, operînd cu fapte concrete, să se afirme și să se demonstreze că viața devine tot mai grea, pe cînd în timpul comuniștilor se simțea o schimbare spre bine.


În mod deosebit să fie demascate planurile de îndepărtare de la putere a oamenilor prin reducerea numărului de primării, prin restabilirea județelor și în ansamblu prin orientarea spre romвnizarea în toate privințele a societății.


Să se ceară încetarea împrumuturilor pentru consum curent, prezentarea dărilor de seamă privind intrările în buget, deoarece statul, guvernarea au obligația de a asigura cu propriile forțe cheltuielile publice curente.


Stimați tovarăși! Ca partid politic, PCRM nu poate și nu trebuie să se tîrîie în coada tendințelor sociale manipulate cu iscusință și a stereotipelor de tipul «unitatea forțelor de stînga». Sarcina PCRM nu e de a se uni cu cineva sau a se dezuni de cineva, ci de a aduce la cunoștința oamenilor adevărata stare de lucruri din țară, inclusiv în domeniul social-economic, în acel domeniu în care omul trăiește în fiecare zi și ceas: și cînd plătește pentru curentul electric consumat, și cînd își conduce copilul la școală, și cînd își pregătește casa pentru anotimpul de iarnă, și cînd pleacă la părinții bătrîni să-i ajute cu ceva, și cînd alege o bicicletă să i-o dăruiască nepotului.


Conducerea e cu adevărat bună nu atunci cînd vorbește ea însăși despre sine cît de mare grijă îi poartă poporului, ci atunci cînd rezolvă în mod real problemele oamenilor — ale celor mici și ale celor mari. Contradicția dintre «televizor și frigider» e necesar să fie evidențiată și prin ea să fie demascată această putere, care, după cum v-am expus mai sus, a creat respectiva contradicție și continuă pînă azi s-o facă și mai acută.


Contez pe faptul că tovarășii care vor lua cuvîntul la plenara de astăzi a CC vor completa tabloul cu descrierea acțiunilor întreprinse de putere și acoliții ei, care trebuie să fie demascați. Asta ne va ajuta pe toți să ne înarmăm și mai serios și din punct de vedere ideologic, și din punct de vedere factologic pentru a lupta cu izbîndă împotriva acestei puteri.


4 martie 2017. скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: