Sarcina PCRM — de a arăta adevărata stare de lucruri din țară

(Continuare. Inceputul în partea I)

Investițiile — un indice real

S-ar părea că, în raport cu cetățeanul de rînd, investițiile pot fi un indice abstract. Dar deloc nu e așa. Investițiile înseamnă noi locuri de muncă, înseamnă atragerea în cîmpul muncii a unor forțe suplimentare și obținerea unui venit de către acești oameni, înseamnă completarea bugetelor și al statului, și al asigurării sociale, și al medicinii, iar asta, la rîndul său, înseamnă păstrarea școlilor și a locurilor bugetare în instituțiile de învățămînt superior, dezvoltarea infrastructurii nu pe bani străini, ci pe propriile mijloace. Asta e și o dezvoltare în aspect uman, așa cum o subînțelege ONU și întreaga lume. Asta e creșterea capacității de cumpărare a populației și, respectiv, dezvoltarea domeniilor de producere în scopul satisfacerii acestei cereri de mărfuri. Acesta e tabloul unei spirale a dezvoltării. Și ce vedem noi? O spirală crescîndă sau descrescîndă? Noi vedem o prăbușire. Noi vedem o degradare.

Și asta o confirmă nu doar statistica generală, ci și cea sectorială. Să luăm, spre exemplu, sectorul agricol. De ce anume acesta? Pentru că, cel puțin deocamdată, anume el prevalează în structura economiei noastre. În acest sector se realizează politici care ar trebui să fie direcționate spre sporirea productivității și a eficienței lui.

Să vorbim despre cultivarea plantelor. Suprafețele terenurilor arabile lucrate nu crește: din 2,5 milioane de hectare, anual sunt cultivate nu mai mult de 1,5 milioane de hectare. În temei, tehnologiile de cultivare nu se respectă. Ca și mai înainte, cea mai atractivă rămîne a fi floarea-soarelui, o cultură destul de primejdioasă pentru sol și fertilitate. În timpul PCRM, starea de lucruri în sectorul agricol era de așa natură încît, în ultimii trei ani ai guvernării noastre, suprafața cultuvată cu floarea-soarelui a fost redusă de la 380 mii de hectare pînă la 228 mii, astfel fiind asigurat un asolament normal și nepericulos pentru sol. Pe cînd, în timpul conducerii țării de către forțele de dreapta, suprafețele cultivate cu floarea-soarelui au început să se mărească, iar recolta la hectar stă pe loc. În ultimii trei ani de guvernare a alianțelor și coalițiilor, suprafețele cultivate cu floarea-soarelui din nou au ajuns pînă la 330 mii de hectare, depășind limita periculoasă pentru asolamentul semănăturilor cu această cultură. De asta nu le pasă însă nici Ministerului Agriculturii, nici Ministerului Mediului. De parcă viața în Moldova va înceta odată cu încetarea guvernării lor. Creșterea legumelor, care în timpul PCRM a luat avînt, din nou s-a redus cu 30 la sută. Cît privește creșterea roșiilor, despre care, în anii 90, cei de dreapta declarau că vor umple cu ele și Rusia, și Europa, producția lor în perioada așa-numiților eurointegratori s-a redus cu 1,4 ori. Producția fructelor sîmburoase de asemenea scade. Livezile de meri sădite în perioada guvernării PCRM, cu sprijinul statului, au ajuns în faza rodirii active și tocmai atunci alianța venită la putere le-au făcut «cadou» pomicultorilor: o cotă mizeră de export în UE și închiderea pieței din Est. E trist și faptul că nu mai cresc fructe nici în gospodăriile populației, pentru că însăși populația nu mai este cea de altădată. Dispare diversitatea de fructe. Se micșorează și producerea strugurilor. În schimb, tejghelele magazinelor sunt permanent doldora de mandarine, portocale, kivi și alte fructe de import.

Lucrurile nu stau mai bine nici în sectorul zootehnic. Efectivul de vite cornute mari se micșorează. În 2008 el alcătuia 232 mii de capete, inclusiv 168 mii de vaci — și asta în următorul an după crunta secetă din 2007. Iar în 2016, după patru ani de la seceta la fel de cruntă a anului 2012, efectivul de animale e de 186 mii de capete, inclusiv 128 mii de vaci. În anii 2006-2008, producția de carne de vită a atins nivelul de 68 mii de tone, iar în 2013-2015 — doar de 42 mii de tone. În perioade egale de trei ani, lapte s-a produs mai puțin cu 220 mii tone. Încă în 2008, la o întîlnire cu specialiștii unuia dintre cei mai mari producători de produse lactate din țară, combinatul «JLC», ei ne-au spus că, în ceea ce privește laptele, Moldova nu doar că are capacitățile necesare pentru a se asigura pe sine în totalitate, ci că ea, pe lîngă asta, produce lapte praf pentru export. Iar astăzi, pentru a compensa insuficiența de lapte, noi suntem nevoiți să exportăm lapte praf. Cu mai mult de 100 de milioane de bucăți s-a redus producția de ouă.

E un tablou trist, chiar primejdios. Clar lucru, într-o asemenea situație, oamenii din sate pleacă. În anul 2008, în spațiul rural au fost construite 95 mii de metri pătrați de spațiu locativ, iar în 2014 — doar 85,4 mii; în 2008, în sate au fost înălțate școli pentru 470 de elevi, în 2013 — doar pentru 130, iar în 2014, 2015, 2016 — nici pentru un elev, în schimb, au fost închise 130 de școli. Ultimul club sau casă de cultură în localitățile sătești a fost construit în 2008, după aceea — nici unul.

PCRM în mod consecvent a promovat o politică bugetar-fiscală stimulatoare, parțial micșorînd presiunea fiscală, numărul de impozite, în același timp asigurînd extinderea bazei fiscale și întărirea disciplinei bugetare. A fost stabilită cota zero la impozitul pentru venitul reinvestit, au fost propuse astfel de condiții fiscale, ca activitatea de afaceri să se deplaseze din Chișinău spre Bălți și spre raioane. În acest mod era clădită temelia unei reale decentralizări bugetar-financiare, despre care acum coaliția de la guvernare doar vorbește. Acesta a fost startul dat programului nostru «Patruzeci de orașe».

Spirală a degradării

Începînd cu anul 2009, guvernele celor care dețin puterea permanent au mărit presiunea fiscală asupra agenților economici și asupra cetățenilor prin diferite mijloace directe și indirecte, ceea ce ridica noi și serioase bariere în fața dezvoltării economiei și contribuia la creșterea părții ei tenebre. În acest context, iată doar cîteva exemple: pentru întreprinderi, din nou a fost introdusă cota de 12 % a impozitului pe venit, inclusiv a celui reinvestit; a fost majorată cu o cincime cota TVA pentru impozitul gazelor naturale; introduse accize noi și majorate accizele existente la un mare cerc de mărfuri, printre care la produse petroliere (+70 %). Printre cele noi a fost introdus și accizul la gaz lichefiat, prin care din buzunarele cetățenilor Moldovei se scot anual mai mult de 100 milioane de lei. Numeroasele «jocuri» cu TVA în agricultură au condus la o majorare substanțială a poverii fiscale puse pe umerii lucrătorilor din sectorul agricol. În sfera socială, Guvernul de asemenea a decis să transfere o parte din obligațiile sale pe seama patronului: este vorba și despre plătirea pentru 5 zile a incapacității de muncă a lucrătorului, și de scumpirea considerabilă, cu 1420 de lei, a poliței de asigurare obligatorie în medicină.

Consecința acestor măsuri nechibzuite și neprofesionale a fost primirea a mai puține mijloace în buget și deficitul cronic de casă al tuturor bugetelor.

Impozitele și bugetul sunt instrumente de redistribuire a avuției cîștigate în folosul realizării unor scopuri comune întru prosperarea țării. Față de mijloacele acumulate trebuie să se manifeste anume o astfel de atitudine și ele să fie cheltuite anume așa, nici într-un caz altfel. Impozitele în nici un caz nu trebuie să servească drept acoperire a lipsei de profesionalism a Guvernului în ceea ce privește determinarea acestor scopuri comune și a căilor prin care scopurile respective să fie atinse. Și ele nicidecum nu trebuie să le asigure un venit obținut în mod necinstit de persoanele corupte și de grupurile apropiate celor de la conducere. Cît privește actuala guvernare, noi an de an observăm lipsa unei politici fiscal-bugetare clare și consecvente. Ceea ce se face în acest sens, cum se spune, nici nu miroase a profesionalism. Atitudinea absolut iresponsabilă față de buget se exprimă și în neexecutarea lui cronică, an după an, fără careva consecințe pentru funcționarii responsabili. Mai mult decît atît. Ceea ce ei numesc politică fiscal-bugetară se exprimă în mărirea poverii fiscale peste pragul supraviețuirii pentru întreprinderile din sectorul real al economiei. Noi suntem martorii unei reduceri a businessului autohton. O asemenea politică nu-i deschide perspective pentru dezvoltarea în continuare…

PCRM a promovat o politică socială mult mai eficientă, mult mai apropiată de nevoile oamenilor, a asigurat o reală creștere a veniturilor cetățenilor de 3,7 ori și mai mult în comparație cu anii precedenți. Sper că la acest capitol mă vor completa și tovarășii noștri competenți în aspect profesional în tot ceea ce ține de problemele dezvoltării sociale.

Iar aici aș vrea să vorbim despre altceva. Politica de sporire a veniturilor cetățenilor a constituit centrul întregii politici a PCRM. În ultimă instanță, principalul constă în faptul ca indicii macroeconomici (PIB, investiții etc.) să fie simțiți de cetățeni în viața lor de toate zilele. Doar PIB-ul nu-l poți turna în pahar, nu-l poți pune în farfurie și nu te poți încălța cu el. În acest sens, care e situația comparativă?

În ultimii cinci ani ai guvernării comuniste, salariul lunar a crescut de 3,2 ori mai repede decît în perioada de cinci ani a guvernării «proeuropene». Totodată, numărul de oameni care în 2008 primeau salariu era cu 80 de mii mai mare decît cel de acum. În anii 2004-2008, anual, salariul creștea nominal în mediu cu 24 % și cu 11 % în expresie reală. În perioada 2009-2013, creșterea medie nominală anuală a salariului a alcătuit 7,7 %, iar a celei reale — doar 3,5 %.

Cît privește veniturile disponibile ale populației, comparația e și mai mult în avantajul PCRM care, prin anumite măsuri întreprinse, în perioada relativ scurtă a timpului pe care-l examinăm, a asigurat un ritm mediu de sporire atît în expresie nominală, cît și reală a veniturilor populației de 3,7 ori mai mare decît cel al actualilor guvernanți. Cifrele demonstrează că, în timpul guvernării comuniștilor, și salariul, și veniturile populației creșteau în același ritm: în 2004-2008, sporirea nominală a veniturilor, precum și a salariului a fost la nivelul de 124 %, iar a celor reale — de 111 %. Iar cît privește «proeuropenii», sporirea veniturilor nu doar că e mult mai scăzută — 107 % nominal și 102,9 % în expresie reală — dar, totodată, e mai scăzută față de ritmul creșterii salariului.

Asta se află în legătură directă cu volumele comerțului intern, care face comanda și lansează producția internă, oferindu-i condiții stimulatoare benefice, sau importul cu condiții stimulatoare defavorabile pentru acesta pe interior. În acest sens, în ultimii patru ani de guvernare a PCRM, ritmurile creșterii comerțului intern alcătuiau 11 % la capitolul mărfuri alimentare și mai mult de 13 % la mărfuri nealimentare. Pe cînd în patru ani ai conducerii țării de către alianțe și coaliții acest ritm a fost doar de 4 % atît la un grup, cît și la al doilea grup de mărfuri. Cum se spune, meditați asupra acestei diferențe. Iar acum, în contextul aceluiași mecanism de lansare a economiei: sporirea veniturilor populației — creșterea volumului de comerț intern — protecția pieței interne — stimulente pentru investiții în producția internă — să apreciem actuala situație. Sporirea veniturilor a descrescut, se cumpără mai puțin, protejarea pieței interne a fost spartă de Acordul de Asociere, condițiile stimulatoare pentru investiții au fost anulate. Şi să vedem concluzia care se conturează, și anume: stagnarea economiei este inevitabilă. Ea se strînge ca pielea șagrinată. În orice caz, baza fiscală nu crește, veniturile bugetare nu reușesc să se egaleze cu cheltuielile pentru principalele necesități ale țării. FMI nu permite majorarea deficitului bugetar. Cum soluționează respectiva problemă alianțele și coalițiile? Optimizează școlile, reduc numărul de paturi în spitale, micșorează pînă la jumătate investițiile pe care le face statul, măresc povara fiscală, majorează vîrsta de pensionare, tarifele absolut la tot și la toate, inclusiv la servicii medicale, le numesc pe toate acestea «istorie de succes», se ceartă cu partenerii strategici tradiționali și stau cu mîna întinsă ca să li se dea următoarea pomană. Iar această pomană li se dă pentru «purtare bună», altfel spus, pentru ascultare și executare a tot ce li se spune să facă. Ei folosesc pomana pentru așa-numitele reforme (doar auzind acest cuvînt, te apucă greața), rezultatele cărora nu le vede și nu le simte nimeni. În schimb, datoria statului crește și în viitor va trebui cel mai mult din venit să-i întorci lui «nenea», nu să cheltuiești pentru dezvoltarea propriei țări. Gata, cercul s-a închis, spirala dezvoltării a început să descrească, transformîndu-se în spirală a degradării. Cum s-a putut ajunge la această situație? Una din două: sau în mod conștient, și atunci asta nu e puterea poporului, ci a trădătorilor; sau din nechibzuință, din ignoranță și lipsă de competență. Și în primul, și în al doilea caz, aceste alianțe și coaliții nu mai au ce căuta la conducerea țării. În dialogul lor cu oamenii, comuniștii trebuie să le explice anume acest lucru: în situația creată, nu există altă soluție decît a-i schimba pe cei de la conducerea țării și a o încredința celor care au demonstrat nu în vorbe, ci în fapte că sunt capabili și consideră drept sarcină principală pentru sine să facă mai bună viața cetățenilor Republicii Moldova.