În cătuşele crizei
РУС. MOLD.
» » În cătuşele crizei

În cătuşele crizei

18-12-2015, 15:39
Просмотров: 805
  
Версия для печати   
În cătuşele crizeiFermierii şi-au perdut speranţa că vor fi ajutaţi de stat — uzurpatorilor din guvern nu le pasă de necazurile ţăranilor

 



Deciziile adoptate şi incompetenţa unor membri ai guvernului, care mereu se schimbă unul pe altul, pur şi simplu te umplu de tristeţe. Iată că încă un nou ministru al Mediului, Valeriu Munteanu, cum se spune, a făcut una boacănă: le-a interzis producătorilor agricoli să folosească pentru irigarea pămîntului apa din rîuri, iazuri şi lacuri. Şi tocmai în perioada cînd, din cauza nemiloasei secete din anul acesta, se pierdea viitoarea roadă.

 

Cu o semnătură făcută de mîna lui nepăsătoare, dumnealui a dispus să fie economisită umezeala, motivul fiind ca ea să nu scadă mai jos de nivelul critic. Iar Inspectoratul de Stat, în mod fulgerător dînd ascultare indicaţiei tînărului membru al cabinetului de miniştri, s-a apucat să-i pedepsească pe fermieri. Potrivit informaţiei ce s-a strecurat în mass-media, amenzile la care erau supuşi aceştia ajungeau pînă la 10 mii de lei.

 

Primii la erozie


S-ar părea că Valeriu Munteanu, născut şi crescut în sat şi pînă acum trăitor acolo, ar trebui să ştie cu ce preţ se obţine fiecare tonă de cereale, de legume, de fructe. Dar, se vede, dorinţa de a arăta că el este la locul său şi nu degeaba mănîncă pîinea ministerială, a învins. Iată dacă dumnealui s-ar apuca tot cu aceeaşi hărnicie de lichidarea gunoiştilor nesancţionate, de curăţirea aceloraşi iazuri şi lacuri, de al căror nivel de apă este atît de îngrijorat, de facerea ordinii în fîşiile forestiere şi în şanţurile de pe marginea drumurilor, care sunt pline cu gunoi, oamenii i-ar mulţumi.


Dar o laudă şi mai mare ar avea dumnealui din partea oamenilor, dacă, în comun cu ministrul Agriculturii, s-ar gîndi la dezvoltarea pe larg în ţară a unui sistem de irigaţie. Pentru că forţa de rodire a hectarului irigat, mai ales dacă se aplică în mod chibzuit îngrăşăminte şi ierbicide, se dublează sau chiar se triplează. În Germania şi Franţa, de exemplu, de la fiecare hectar se recoltează în mediu cîte 72 de chintale de cereale, iar la noi doar unii dintre fermieri recoltează cîte 40 de chintale. Agricultura irigată a fost eficient promovată de fostele colhozuri şi sovhozuri, dar, odată cu destrămarea URSS, afacerişii au distrus sistemul, furînd ţevile de duraluminiu.

 

Potrivit datelor oficiale, în Moldova terenurile arabile ocupă 66 la sută din întregul nostru teritoriu de 33,8 mii de kilometri pătraţi. Suprafaţa arăturilor ar putea fi considerabil mai mare, dar, după destrămarea URSS, problema însuşirii pămînturilor necultivate niciodată nu a fost abordată nici în Parlament, nici la Guvern. Asta ar fi însemnat să se bată apa în piuă — pentru un asemenea lucru, e nevoie de mari cheltuieli financiare, materiale şi tehnice. Iar în vistieria statului nostru niciodată nu s-au găsiit mijloace libere. Chiar de se întîmpla să apară careva rezerve, ele se duceau în buzunarele celor care astăzi, în sfîrşit, au început să fie atraşi la răspundere.


Iar între timp proporţiile principalei forţe distrugătoare a solurilor — erozia — s-au mărit din an în an şi acum la acest indice noi am ajuns să fim pe primul loc în Europa.


La noi, nu se ştie de ce, se permite ca din circuit să fie scoase cîmpuri roditoare, plate, uşor de a fi lucrate, care sunt date pentru construirea diferitelor obiecte. De exemplu, de-a lungul traseului auto în direcţia spre aeroporul Chişinău în ultimul timp s-au înălţat o mulţime de depozite, benzinării şi obiecte în general nu se ştie cu ce menire. Nu ar fi mai bine ca în locul lor să fie construite blocuri cu multe etaje, obiecte de menire culturală şi socială?

 

Cu eforturile uzurpatorilor


Noi ne mîndrim cu cernoziomurile noastre, însă nu le preţuim cu adevărat, nu le putem folosi în mod raţional, eficient. Pe cînd, la fel ca şi în timpurile URSS, Moldova ar fi putut deveni unul din producătorii fruntaşi de producţie agricolă, ci nu să ajungă să importe această producţie din Turcia, Bulgaria şi din alte ţări. Dacă, bunăoară, nemţii, ar vedea loturile ţăranilor, lăsate în voia soartei şi năpădite de buruieni, şi-ar pune mîinile în cap. La dînşii fiecare metru pătrat de pămînt, fiecare petic este folosit în mod gospodăresc.


Cauzele lăsării de către ţărani în voia soartei a cotelor sale de pămînt sunt diferite: şi faptul că lucrarea lor este scumpă, şi imposibilitatea de a îngriji permanent culturile însămînţate, şi cheltuielile mari pentru strîngerea roadei. Preocuparea de agricultură întotdeauna a fost legată de riscuri mari. Dovada o face şi seceta de anul acesta din Moldova. Iar să te aştepţi la ajutor din partea statului este un lucru imposibil. Iată şi acum fermierii şi-au pierdut orice speranţă că vor primi subvenţii. Se creează impresia că uzurpatorilor din Guvern le este absolut indiferent cum vor scăpa ţăranii de cătuşele crizei.


Încă o cauză a loturilor părăsite este plecarea în masă peste hotare a proprietarilor acestora, precum şi bătrînii, care nu mai au puteri să-i poarte de grijă pămîntului. A fost în timp cînd cei de sus intenţionau să-i amendeze pe proprietarii care nu-şi lucrează loturile şi chiar să le ia de la dînşii şi să le dea în folosirea primăriei. Dar nici o judecată nu ar fi acceptat să facă asemenea lucruri, deoarece cota a devenit proprietate privată a ţăranilor şi ei sunt în drept să facă ce doresc cu ea — să n-o lucreze, s-o vîndă, s-o dăruie. Mulţi aşa şi fac.


Dar dacă e să călătoreşti de la Lipcani pînă la Vulcăneşti, ochii îţi văd acelaşi tablou jalnic: printre masivele cultivate cu porumb şi alte culturi, zeci, sute de triunghiuri şi pătrate îmburuienite. Administraţiile locale, cu consimţămîntul stăpînilor acestor triunghiuri şi pătrate de pămînt, ar putea încerca să le dea în arendă oamenilor care ar dori să le lucreze, obţinînd un venit fie cît de mic. Iar asta, la rîndul său, ar fi o sursă de intrare a unor mijloace financiare suplimentare în bugetele raioanelor.

 

În aşteptarea unor surprize


Să ruineze colhozuri şi sovhozuri care stăteau bine pe picioare, iar oamenii din ele aveau cîştiguri bune şi se uitau cu încredere în ziua lor de mîine, s-au străduit aşa-numiţii partenerii noştri externi. Văzînd cine s-a apucat să conducă Moldova noastră independentă şi suverană, ei ne-au impus să implementăm la noi faimosul program «Pămînt». Şi iată acum ne bălăcim ca cei ce se îneacă în rîu şi strigăm: «Salvaţi-ne!».

 

Nu-i exclus că va veni timpul cînd şi Europa ne va face astfel de surprize. În Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană există un punct referitor la retrocedarea pămîntului foştilor lui stăpîni — românilor. Dar autorităţile noastre îl ţin sub tăcere, iar majoritatea funcţionarilor poate nici nu bănuiesc de existenţa acestei «pietre submarine». Cum se spune, vom trăi şi vom vedea ce surprize ne va aduce ea.

 

Valeri Strelcov

скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: