Unanimi în trădare...

În acest caz, cei 14 vînduţi se vor afla într-o dilemă complicată

Imediat cum un om devine trădător, îi apare dorinţa de neînvins de a-şi îndreptăţi propria trădare. Pentru ca, cel puţin, să nu se simtă o mare lepădătură. Şi mai bine, deşi asta e şi mai greu, să faci cumva ca lepădătură să nu te numească alţii. Ceea ce e caracteristic pentru asemenea cazuri — vina pentru trădarea lor aceşti indivizi obişnuiesc s-o pună pe seama altora.

 Dar staţi un pic! Pînă la ieşirea lor din fracţiune, «conducerea» erau ei înşişi. Anume ei au fost şi membri ai Comitetului Central, şi membri ai Comitetului Executiv Politic. Deci, membri ai unor organe, printre altele, colegiale, în care deciziile se iau cu majoritatea de voturi. Şi, printre altele, şase din cei ieşiţi anume că alcătuiau majoritatea în Comitetul Executiv Politic. Clar lucru că învinuirile lor sunt adresate nu unei «conduceri» iluzorii, ci liderului concret al partidului, Vladimir Voronin.

* * *

De lipsă de receptivitate a fost învinuit Vladimir Voronin, care, indiferent de perioade — fie în cea electorală, fie după acestea — parcurge prin ţară zeci de mii de kilometri, întîlnindu-se cu cetăţeni din diferite loicalităţi. În schimbarea de poziţii este învinuit cel care, pe parcursul a 22 de ani, din momentul naşterii Partidului Comuniştilor al Republicii Moldova, conduce acest partid pe o singură cale — calea construirii unui stat social. Chiar şi înşişi aceşti transfugi, chiar săptămîna trecută, în cadrul conferinţelor raionale de partid de dare de seamă şi alegeri, au declarat în toată vocea despre perioada de renaştere a statului moldovenesc de atunci cînd la cîrma lui s-a aflat PCRM şi liderul lui, Preşedintele Voronin. Şi îi sfătuiau şi pe alţii să compare acele timpuri cu cele de după anul 2009.

 Iar astăzi? Astăzi ei învinuiesc Partidul Comuniştilor în ansamblu şi pe Vladimir Voronin în particular de contribuire la aprofundarea crizei. Şi în temeiul acestei învinuiri trec în tabăra celor care cu mîinile lor au creat această criză. Aderă la lagărul celor care, de la 2009 încoace, în mod consecvent, practic, fără a se ascunde, au jefuit Moldova, au creat un regim oligarhic şi criminal. Şi, urmîndu-şi propria logică perversă, pronunţă sentinţă partidului şi lui Voronin. Probabil, pentru faptul că anume începînd cu anul 2009, şi PCRM, şi Voronin liptă cu cei care zdruncină temeliile statalităţii moldoveneşti.

* * *

Vă amintim că, din 2009 pînă astăzi, ţara a fost guvernată de trei alianţe şi o coaliţie. PCRM condus de Vladimir Voronin nu a votat nici una din aceste creaturi. Niciodată! Mai mult decît atît, fiecare din surogatele pomenite ale puterii, în ultimă instanţă, a fost demisionat anume la iniţiativa şi în baza votului de neîncredere al Partidului Comuniştilor. Anume Vladimir Voronin, chiar în prima zi a sesiunii de toamnă, pe 15 octombrie, de la tribuna Parlamentului a propus să fie ridicată imunitatea de deputat a lui V. Filat şi Iu. Leancă, care au participat la furtul miliardului din cele trei bănci. Anume Vladimir Voronin, în aceeaşi zi, şi nu pentru întîia oară, a indicat nume concrete ale organizatorilor încercării de lovitură de stat, întreprinsă la 7 aprilie 2009, cerînd ca aceste persoane să fie atrase la răspundere.

Haideţi să fim cinstiţi şi să spunem că nu Voronin şi nu PCRM au adus ţara la actuala criză de proporţii. Dimpotrivă, în partid s-a făcut totul pentru depăşirea ei. Aşa a fost la începutul acestui an, cînd Moldova s-a pomenit în pericolul unui colaps, cînd cursul dolarului şi al euro a zburat brusc în sus, cînd bugetarilor, pensionarilor, beneficiarilor de indemnizaţii sociale nu li se plăteau salarii şi pensii, şi doar datorită responsabbilităţii luate asupra sa de Partidul Comuniştilor şi de Vladimir Voronin, după votarea guvernului Gaburici, s-a reuşit ca ţara să fie îndepărtată de marginea prăpastiei.

A spune că această măsură a fost una nepopulară — înseamnă a nu spune nimic. Asupra partidului şi asupra liderului ei din toate părţile au pornit învinuiri de «oportunism». Cele mai numeroase au venit de la cei care erau îngrijoraţi mai mult de umflarea propriei importanţe, decît de interesele oamenilor. Dar au fost făcute reptroşuri şi din partea tovarăşilor de partid — sau pentru că ei nu şi-au dat seama de importanţa celor întîmplate, sau pentru că aveau un mai mare interes pentru propria popularitate şi «îndrăzneală».

Unde au fost în tot timpul acesta actualii 14 «luptători pentru adevăr»? Ce au putut ei să explice cetăţenilor referitor la acţiunile partidului? Au perceput oare ei înşişi ce se întîmplă şi de ce? Şi cunosc ei oare ce înseamnă responsabilitate, chiar şi în detrimentul propriei imagini?

Atunci, la început de an, decizia de a vota Guvernul nu a fost luată în mod unilateral doar de Vladimir Voronin — şi e încă un motiv de a-l respecta pe acest om, care conduce un partid responsabil, ci nu o careva adunătură de indivizi. Şi ordinea de luare a unor decizii corespunzătoare trebuia să le fie cunoscută proaspăt apăruţilor «salvatori ai patriei». În orice caz, de atunci încoace.

Adică, mai întîi se formează un grup de lucru din numărul reprezentanţilor fracţiunii, care se preocupă de studierea problemei. După care propunerile lui sunt propuse spre examinare la plenara Comitetului Central al partidului, care şi adoptă decizia. Cu alte cuvinte, lucrurile decurg în mod oficial şi colegial.

O procedură similară a avut loc şi de data aceasta — în ordinara perioadă de criză, inspirată de oligarhatul guvernant. Fracţiunea parlamentară a PCRM nu a putut să se dea la o parte anume din cauza complexităţii situaţiiei, la care atît de semeţ se referă «grupul celor 14».

* * *

Plenara a fost una planificată. Ce decizie ar fi putut fi luată în cadrul ei — cu siguranţă se poate spune că ar fi fost o decizie colegială, oficială a Partidului Comuniştilor. Dar în acest caz, după anunţarea acestei decizii, nu ar mai fi fost posibilă ieşirea din fracţiune, fără a vărsa asupra sa zoi în faţa oamenilor cu propriile mîini. Şi după asta ar fi fost mult mai greu să-l învinuieşti pe Vladimir Voronin de «lipsă de receptivitate» şi de «schimbarea poziţiei». Iată cum se explică graba cu care a fost săvîrşită această trădare.

Încă un fapt: trădarea a fost săvîrşită de hatîrul şi sub influenţa Partidului Democrat, care tinde să monopoşizeze puterea în Moldova. Unele publicaţii din ţară numesc chiar şi sumele în euro cu multe zero-uri cu care a fost cumpărat acest mănunchi de 14 deputaţi.

Este clar că această grămăjoară de trădători, care a nimerit în Parlament datorită PCRM, pe seama tuturor membrilor lui, aceştia desfăşurînd munca electorală, a fost împinsă la fapta respectivă nu numai de scopuri egoste, ci şi de dorinţa de a se mai afla un timp în fotoliile de deputat. Şi asta a coincis cu intereseloe celor care i-au cumpărat — să înjghebe o majoritate parlamentară şi să voteze mai întîi pentru premierul lor, iar după aceea să folosească nimicurile recrutate şi la alegerea preşedintelui ţării.

Dar, cum se spune, şi unii, şi alţii au dat-o în bară. Cine ar fi putut presupune că Nicolae Timofti, care a tăcut trei ani şi nouă luni, deodată va prinde glas? Şi că îl va înainta pe cu totul altul?! Probabil, aşa au insistat să procedeze cei care se află în spatele dumnealui. Mai departe, pentru cei 14 se conturează un tablou şi mai înspăimîntător: dar dacă, deodată, Nicolae Timofti va proceda la fel şi a doua oară?!

În acest caz, în faţa celor 14 vînduţi se va afla o dilemă complicată: să zboare din Parlament după alegerile parlamentare anticipate sau să-l trădeze de acum pe cel căruia i s-au vîndut şi încă nu au reuşit să cheltuie euro cu care s-au pricopsit de la el.

În loc de postfaţă

Să memorizăm numele şi feţele celor 14, care au trădat PCRM şi pe alegătorii lui, cu includerea lor în Cartea Dezonoarei. Să-i recunoaşteţi cînd îi veţi vedea în cadrul dezbaterilor parlamentare, cînd vor veni în localitatea dumneavoastră, cînd vă vor face agitaţie «pentru» şi «contra». Orice v-ar îndemna ei să faceţi, să nu uitaţi: ei sunt trădători, iar în trădători nu poţi avea încredere!

Iuri Dzeatcovschi