Ideea nu poate fi nici distrusă, nici interzisă

(Continuare. Inceputul în partea I) 

Unitatea partinică

Esenţa noţiunii de unitate partinică constă în obţinerea înţelegerii comune a scopurilor şi căilor de realizare a acestora, activitate politică de partid zilnică şi permanentă. De aceea, participarea comuniştilor în activităţile organizaţiilor primare de partid, organelor elective ale formaţiunii, inclusiv CC — este o formă de realizare a acestei unităţi. Succesul este posibil doar atunci cînd pentru fiecare membru de partid conţinutul convingerilor sale şi forma de realizare a acestora nu se contrazic. Atunci cînd respectarea principiilor stabilite rezultă în caracterul democratic de elaborare a deciziilor de partid şi disciplină strică în scopul realizării acestor decizii. Şi aici nu sunt mai mari şi mai mici,şefi şi subalterni, deştepţi şi proşti — în calcul trebuie să fie luate şi examinate şi argumentările celor mai informaţi şi cu experienţă membri dar şi poziţia emotivă a oricărui membru, chiar şi celui mai recent înscris în rîndurile formaţiunii.

Important este ca aceste decizii să reiasă din unitate, din înţelegerea scopurilor noastre de program, deciziile congreselor de partid şi organelor de conducere ale PCRM.

Însă, carenţele în ceea ce priveşte selectarea şi plasarea cadrelor, în structurile de partid cît şi în funcţiile de stat în timpul aflării partidului la guvernare, au apărut chiar de îndată ce PCRM a trecut în opoziţie şi continuă să apară pînă în prezent. Unele persoane promovate de partid au pierdut legătura dialectică dintre formă şi conţinut, au considerat că funcţiile partinice şi de stat reprezintă o expresie reală a calităţilor lor personale, care le permite să substituie deciziile de partid cu propriile lor opinii. Mai mult decît atît, aceste persoane şi-au imaginat că sunt în drept ca prin acţiunile lor, făcînd abstracţie de deciziile formaţiunii, să impună partidului propria lor opinie dictată de orice numai nu de scopurile comune ale partidului. În acest fel, ei au încercat să atace substanţial unitatea organizaţională a partidului.

De îndată ce partidul s-a pomenit în opoziţie, schimbînd scopurile strategice ale partidului cu tendinţa personală de a rămîne cu orice scop la guvernare, au trădat formaţiunea — Stepaniuc, Timciuc, M. Lupu, Mişin şi adepţii lor. Drept motiv a fost ne înaintarea lui M. Lupu în calitate de candidat la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Timpul, însă, a demonstrat că M. Lupu nici nu trebuia să fie candidatul pentru Preşedinţie în general. Ce aspecte comuniste au mai rămas, astăzi, din M. Lupu? Doar înregistrările de arhivă şi discursurile sale demagogice.

A urmat al doilea val de trădare: Dodon, Babenco, Sîrbu, Ceban şi alţii. Aceşti oameni acuză PCRM de incoerenţă. Nu-i suficient că nu ştiu să se uite în documentele de partid, în rezoluţiile şi deciziile formaţiunii, dar nici nu se ruşinează să demonstreze societăţii esenţa lor cameleonară. Dodon şi Greceanîi, pentru început «şterg praful» de pe parchetele de la Bruxelles, după care eşuează, pentru bani, eventualele alegeri anticipate votînd pentru Timofti, iar mai apoi se fotografiază cu conducerea Rusiei şi se numesc singuri pe ei — oponenţi ai vectorului proeuropean, deşi Ion Ceban, atunci cînd a anunţat că părăseşte PCRM, şi-a motivat decizia prin refuzul Partidului Comuniştilor de a participa la procesul de integrare europeană.

Toate aceste lucruri se fac în mod gălăgios, sfidător, în aşa fel încît să-i încîlcească pe toţi. De unde vine această gălăgie politică? Inclusiv, din greşelile noastre. Le-am dat funcţionarilor posibilitatea de a-şi afişa «mordă politică», îi duceam în braţe, le atribuiam realizări personale, care erau defapt rezultatul muncii întregului partid şi realizarea voinţei politice a formaţiunii. Drept răspuns — trădare vulgară şi hoţia ideilor partidului, care s-au transformat în lozinci socialiste plagiate. Însă, cel mai important, nimic patriotic, nimic pro-moldovenesc. Socialiştii au nevoie de toate acestea pentru a primi susţinere din exterior, pentru a primi ajutorul nene-lui din fotografie. Astăzi, cînd după şapte ani distructivi de guvernare a forţelor liberale de dreapta, cînd Moldova are nevoie de cîtuşi de puţină stabilitate, aceşti aşa-zişi revoluţionari protestează pentru alegeri anticipate.

Însă, PCRM a supravieţuit toate aceste lucruri. S-a constatat că societatea, alegătorii au evaluat mult mai corect trădătorii decît am făcut-o chiar noi în partidul nostru.

Forţele anti-moldoveneşti şi anticomuniste de la guvernare, precum şi sponsorii lor, au conştientizat că PCRM nu poate fi înlăturat de pe arena politică a Moldovei prin asemenea manevre, că asemenea trădări, cît de răsunătoare ar fi, nu sunt pe măsură să dezbine şi să nimicească PCRM. Unitatea ideologică şi organizaţională a partidului a rămas neclintită. PCRM rămîne, în continuare, cel mai mare pericol pentru putere pentru că i se opune din punct de vedere politic, principial, la nivel de scopuri şi strategii politice şi nu de dragul conjuncturii şi «treucii».

La etapa actuală, frontul anticomunist, compus din autorităţi, numeroase formaţiuni extraparlamentare, pretinşi analişti şi comentatori, experţi şi tot felul de «clarvăzători» cumpăraţi, se bazează pe forţele din afară care sunt interesate de a reduce la zero influenţa celui mai pro-moldovenesc partid politic, şi-a schimbat tactica. Scopul lor devine distrugerea unităţii ideologice şi organizaţionale a PCRM. În plan ideologic, ei au încercat să provoace prăbuşirea PCRM în radicalismul extrem. Pe de o parte, în condiţiile blocadei informaţionale create tot de ei, toate sursele media pro-guvernamentale, luau în derîdere şi distorsionau scopurile şi rezultatele acţiunilor de protest stradale organizate de PCRM, pe de altă parte — aşteptau, asemenea corbului sînge, ca PCRM să întreprindă măcar ceva acţiuni în afara legii pentru ca printr-un simplu truc administrativ să se lămurească cu formaţiunea prin interzicerea acesteia, aşa cum au procedat cu NIT. În condiţiile escaladării evenimentelor din Ucraina, în condiţiile menţinerii conflictului teritorial în Moldova şi «aţîţarea» acţiunilor active din partea Găgăuziei, radicalismul devine nociv şi periculos pentru Moldova.

Da, refuzul nostru de la acţiunile radicale au permis presei pro-guvernamentale, dar şi comuniştilor noştri radicali să influenţeze negativ autoritatea PCRM, învinuindu-ne chiar de trădarea intereselor şi aşteptărilor poporului. Însă, aşa cum au confirmat şi evenimentele ulterioare, acesta a fost un sacrificiu pe care PCRM l-a adus pe altarul păcii în societate şi existenţei Independenţei Republicii Moldova.

Indulgenţa în plan ideologic şi organizaţional este inadmisibilă, ea ameninţă existenţa partidului. Neclaritatea şi instabilitatea în plan ideologic, se pare că poate progresa de la dilema «radicalism — parlamentarism» pînă la alianţe cu mişcări naţionaliste odioase.

Încercarea de a pune la cale o diversiune ideologică şi organizaţională împotriva PCRM continuă. În cadrul ultimei Plenare a CC noi am informat membrii CC despre trădarea celor 14 deputaţi, inclusiv, 6 membri ai Comitetului Politic Executiv CC. Partidul a găsit forţe pentru a-i judeca şi exclude din rîndurile formaţiunii. Însă, trădarea a 14 deputaţi în parlament din partea PCRM impune examinare şi comentariu aparte.

Trădarea este o condamnare!

Argumentările pe care le auzim şi cu care încearcă să se acopere trădătorii, nicidecum, nu poate justifica gestul lor. Ca întotdeauna, în asemenea cazuri, trădătorii se grăbesc să pună toată vina pe responsabilitatea altora. De aceea şi auzim despre nu ştiu ce pretenţii faţă de, chipurile, stilul autoritar de conducere a formaţiunii. Scuzaţi vă rog: 7 prim-secretari ai comitetelor raionale de partid, 6 din 8 membri al Comitetului Politic Executiv CC, inclusiv, secretarul executiv al CC, preşedintele fracţiunii parlamentare şi preşedintele comisiei de partid CC. Ei cine sunt? Oare nu ei formează această conducere autoritară? Pentru această întrebare simplă urmează un răspuns la fel de simplu şi neliniştitor: aceşti oameni, care se află demult la conducerea partidului, care au exercitat mai multe mandate de deputat datorită PCRM, nu doreau şi nu aveau nevoie de opinia partidului şi CC. Or, dacă CC ar fi decis să participe la actul puterii, urmînd principiului centralismului democratic, ei nu trebuiau să voteze pentru noul Guvern, însă, în această situaţie, cei 14 nu mai puteau conta pe remunerarea de care au beneficiat în rezultatul trădării lor. Şi au scuipat în partid, în membrii formaţiunii, în perspectivele de a înlătura de la putere unioniştii şi liberalii, dar şi în posibilitatea de a realiza unele prevederi din programul partidului care i-a tot hrănit. Pentru ei, principalul motiv a fost riscul de a rămîne fără onorarii pentru trădare. Şi nici un fel de cuvinte pompoase despre salvarea ţării, nici un fel de critică împotriva PCRM nu este pe măsură să spele repulsia pentru acest gest. Prin trădarea lor ei au închis partidului aşa numita «fereastră a posibilităţilor» în această perioadă între alegeri, au prejudiciat unitatea organizaţională, au limitat posibilităţile PCRM de a realiza scopurile de program. Însă, ei au trădat nu doar partidul, ei au trădat alegătorii. Prin trădarea lor ei au adus un prejudiciu enorm poporului, privînd o bună parte din cetăţeni de a-şi avea reprezentanţii săi în Legislativ. Şi asta se numeşte Condamnare!

Alegînd calea trădării partidului şi poporului, aceşti 14 mizerabili s-au condamnat pe ei înşişi la ruşine. Suntem convinşi că indiferent de varianta în care vor apărea numele lor de familie, fie în cadrul alegerilor, fie pentru ocuparea oricăror alte funcţii, poporul i va respinge cu dispreţ. Asta este judecata poporului. De asta nu-i scapă nici măcar cei 30 de arginţi. În loc de limitări şi cerinţe concrete, autorităţile au primit din partea comuniştilor 14 mîini ascultătoare care votează pentru orice decizie antipopulară, pînă şi pentru marea unire. Însă, aceşti 14 trădători, la fel ca şi trădătorii din alte fracţiuni, au comis, concomitent, o lovitură serioasă împotriva structurii politice parlamentare, care a fost creată în rezultatul alegerilor din 30 noiembrie 2014. În acest fel, astăzi, structura Parlamentului, în rezultatul corupţiei politice, deja nu mai corespunde voinţei politice a alegătorilor exprimate prin vot.

(Sfîrșitul în partea III).