A construi înseamnă a făuri

Valeri Pavlov: Eu sînt un comunist ferm și nu voi mai fi altfel, deoarece o mai bună ideologie decît cea comunistă n-a inventat încă nimeni

Patriot al republicii

— Valeri Vasilievici, se simte că vă doare sufletul pentru destinul capitalei noastre. Chișinăul este orașul Dumneavoastră de baștină?

— Da, eu m-am născut aici în anul 1947. Trăesc la Chișinău pe parcursul întregii mele vieți de pînă acum, cu excepția celor trei ani în care, pentru a-mi satisface serviciul militar, am plecat de acasă în regiunea Cita. Iar după ce am fost lăsat la vatră, munca mea era permanent legată de deplasări în diferite locuri. În cea mai mare parte, în Rusia, în particular, la Moscova. Dar, în general, viața mea e legată de Chișinău, de Moldova. Eu mă consider un patriot al republicii și, în virtutea acestui fapt, pot spune că m-am bucurat întotdeauna cînd am reușit să fac cît mai mult pentru ea. În țara noastră nu există nici un raion despre care aș putea spune că acolo n-am construit nimic. Am activat în anii cînd se dezvolta intens agricultura și industria prelucrătoare, cînd se construiau complexe zootehnice, elevatoare, fabrici. În toate raioanele mari funcționau uzine în care se produceau articole de beton armat. Unde sînt astăzi toate acestea?..

— Dumneavoastră ați apărut pe lume în anii de după război. Ce v-a rămas în memorie din timpul copilăriei? Pe atunci, în Chișinău se mai vedeau urmele războiului?

— După război, orașul n-a fost reconstruit atît de repede cum deseori se crede astăzi. Mai întîi, era necesar ca aici să fie creată o administrație sovietică. Totuși, restabilirea orașului și a întregii țări era înfăptuită cu ritmuri rapide datorită colosalei contribuții a Uniunii Sovietice, în special a Rusiei. De acolo, în Moldova erau expediate nu numai resurse materiale, ci și oameni, specialiști de diferite profiluri. Și aceștia, împreună cu populația locală, au ridicat din ruine țara, au făurit un nou Chișinău. Mama mea e lucrător medical din veriga medie și a fost trimisă încoace din regiunea Astrahan. În memoria mea s-a păstrat imaginea orașului pe jumătate dărîmat. O mulțime de clădiri din centrul orașului pe atunci nu existau. Nu exista edificiul Guvernului, fostul magazin pentru copii situat la intersecția străzii Pușkin cu bulevardul Ștefan cel Mare. Iar actualul edificiu al primăriei era pe jumătate distrus. El a fost restaurat după niște schițe vechi, metru cu metru; s-ar putea spune că, practic, a fost zidit din nou. Tot la fel de grijuliu au fost restaurate și alte clădiri din vechiul Chișinău.

Copilul anilor flămînzi

— În acei ani, într-adevăr, se ducea lipsă de cadre medicale ca mama Dumneavoastră…

— De medici era nevoie pretutindeni, mai ales că sănătatea populației a avut de suferit nu doar în anii războiului, ci și în timpul foametei din 1946. În 1947 asta se simțea în mod vizibil. Eu fac parte din categoria acelor oameni despre care se spune că au apărut pe lume în vremuri flămînde. Și cînd cineva povestește că pe atunci mamele rumegau biscuiți, îi puneau în tifon și îi dădeau copiilor să-i sugă, asta nu-i o născoceală — e adevăr curat. Și pe mine mama m-a hrănit în același mod. Soția mea e de baștină din orașul Bălți, și ea povestește că micile bijuterii pe care le aveau de la bunice și străbunice le schimbau pe un pahar de crupe. Și acesta e de asemenea un adevăr. Regretabil că astăzi situația de atunci este prezentată ca o foamete creată în mod artificial. Ea a fost cauzată de condițiile climaterice de atunci, iar pe lîngă asta, și de faptul că republica era înapoiată.

— Dar, începînd cu anul 1947, și nu numai, Moldovei au început să-i trimită diferite produse alte republici din componența Uniunii Sovietice…

— Au început s-o facă chiar din 1944, și acest lucru n-a încetat să fie făcut chiar pînă la destrămarea Uniunii Sovietice. Ceea ce nu înseamnă că în anii de după război magazinele erau pline cu toate produsele necesare populației. Dar atît de mult cît primea pe atunci Moldova nu primea nici o republică din țară. Dacă e să calculăm procentual, pentru Moldova, pe cap de locuitor, se aloca de zeci de ori mai mult decît pentru locuitorii din Rusia. Trebuie să luăm în calcul faptul că și Brejnev e de aici, și Bodiul e de aici. Ei erau responsabili pentru această republică. Alte republici nici să viseze nu puteau la atîtea resurse cîte erau puse în acei ani la dispoziția Moldovei. Eu însumi, de acum fiind adjunct al directorului unui trust de construcție, mă deplasam la Moscova, la Comitetul de Stat al Planificării din URSS. Acolo se ținea cont de faptul că Moldova se află într-o zonă seismică de risc. De aceea, la construirea blocurilor locative, securitatea oamenilor era pusă pe primul plan. Seismicitatea ridicată oferea dreptul ca, pentru domeniul construcțiilor, să fie solicitat metal cu 20 la sută mai mult decît pentru alte regiuni, iar pe lîngă metal, și ciment, și alte materiale de construcții de asemenea în volum mai mare. La Moscova, respectiva situație întotdeauna a fost percepută în mod adecvat și ea era luată în calcul. Așa că Moldova niciodată nu a fost o republică dezavantajată.

Calitatea de făuritor

— Dumneavoastră ați devenit constructor din dorința ca orașul natal să fie ridicat cît mai rapid din ruine sau alegerea acestei profesii a fost o decizie spontană?

— Cum putea să fie spontană în situația cînd oamenii nu aveau unde trăi? Pe de altă parte, nu pot zice că respectiva decizie a fost doar un rezultat al perceperii situației în care se aflau atunci chișinăuienii. Pe lîngă asta, părinții întotdeauna mi-au cultivat calitatea de a făuri. Eu pînă astăzi simt un mare respect față de oamenii care au creat sau creează ceva. Acest sentiment le este specific doar constructorilor și doar oamenilor foarte responsabili. Tot ceea ce a fost construit, trebuie să fie păstrat. Dorința de a face, de a făuri mă însoțește întreaga mea viață. În armată mi-am făcut serviciul în trupele de construcții și de atunci încoace nu am mai părăsit acest domeniu. Îmi place profesia mea. Ea este interesantă, ea e propulsorul progresului. Mă mîndresc de faptul că toată viața am lucrat în domeniul construcțiilor. Cum se spune, am ce-mi aminti, am cu ce mă mîndri.

— Studiile le-ați făcut la Chișinău?

— Da, la început la tehnicumul de drumuri auto. După aceea — la facultatea de economie a Universității de Stat. Aceste specialități se completează una pe alta. În acest context, vreau să-l amintesc pe Președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin. La începutul anilor 90, iar după aceea și mai tîrziu, cînd dumnealui de acum era președinte al țării, el spunea că visează la ziua cînd pretutindeni în republica noastră, oriunde ți-ai arunca ochii, ai vedea rotindu-se macarale de construcții. Această spusă reflectă întru totul integritatea firii sale, îl caracterizează ca pe un făuritor. Și aici vreau să revenim în «minunata» zi de astăzi a țării noastre, în «istoria de succes» a ei. Orașul e ca și cum plin de șantiere, dar se construiesc, în fond, centre de comerț și blocuri locative comerciale. Și asta pentru că acestea aduc profit companiilor specializate în construcții. Dar de acum de cîțiva ani, Chișinăul e suprasaturat de spațiu locativ. Și totuși, costul acestuia nu scade. 40-60 la sută din apartamente nu sînt solicitate. Aceștia sînt bani înghețați. Respectiva situație confirmă faptul că sistemul capitalist este dispus să accepte chiar și careva pierderi, și asta pentru a menține prețurile la nivel înalt. E un detaliu remarcat și de Marx, și de Lenin.

— Și asta în timp ce statul nu construiește obiecte sociale…

— Uneori, noi sîntem informați că o careva grădiniță de copii sau o școală au fost reparate pe seama unor granturi europene. Și ni se demonstrează această așa-numită reparație în stil european. Cînd o parte din interior este fățuită cu teracotă, iar găurile din acoperiș așa și rămîn deschise în așteptarea ploilor și a ninsorilor. Cît privește obiectele de menire socială, nici vorbă de așa ceva. Timp de 27 de ani, în Chișinău, chiar dacă există un plan general, care prevede construirea unor obiecte de menire socială și culturală, ele nu se construiesc în nici un sector. A construi grădinițe de copii nu este profitabil. Chiar nici companiile private nu le construiesc. E mai simplu să fie transformată în grădiniță o clădire care de acum există, însă din diferite cauze e pustie.

Conform Planului general de dezvoltare a Chișinăului, pe strada Grenoble, în partea exterioară a acesteia, un mare teritoriu a fost rezervat pentru dezvoltarea sectorului Botanica. A fost prevăzută construirea unor școli, grădinițe de copii, blocuri locative, a cîteva biserici, cazangerii autonome… Totul a fost prevăzut, dar nimic nu s-a construit. Teritoriul nu este solicitat. De ce — nu e clar.

Perioada municipală

— Dumneavoastră aveți o bogată experiență de activitate în cadrul Consiliului Municipal. Ați activat în diferite componențe ale acestuia. Ce vă puteți aminti acum din acea perioadă?

— Datorită tovarășilor mei din CR al sectorului Botanica, datorită conducerii PCRM, am fost ales consilier în patru legislaturi ale Consiliului Municipal. Nimeni altcineva n-a activat în cadrul Consiliului Municipal o durată atît de lungă. De aceea am cu ce compara și am ce să-mi amintesc. Pentru întîia oară am fost ales în timpul cînd primar general era Serafim Urechean, dar prin cele mai multe chinuri am trecut în anii cînd în această funcție s-a aflat Dorin Chirtoacă.

Chișinăul este un oraș deosebit. E deosebit prin faptul că aici, pe de o parte, s-au acumulat cunoștințe, experiență, perceperea justă a situației, iar pe de alta — paralel, există o mentalitate a indiferenței, care împiedică dezvoltarea orașului. Este uimitor că, uneori, locuitorii Chișinăului procedează în detrimentul propriilor interese, dar în folosul unui careva nene, acest nene nu întotdeauna fiind un om cumsecade. Aflarea în postura de primar general a unui asemenea tip de om cum e Dorin Chirtoacă este pur și simplu inexplicabilă. E un fenomen ieșit din comun, care nu a putut fi explicat pînă acum și nu știu dacă va putea fi explicat vreodată.

Eu în repetate rînduri am fost în toate localitățile care se află în componența municipiului Chișinău. M-am întîlnit cu diferiți oameni, am discutat cu ei, am văzut în ochii lor că mă înțeleg, că sînt de acord cu argumentele mele. Dar cînd venea timpul alegerilor, rezultatele erau la fel ca și pînă atunci. E complicat să percepi logica unor asemenea situații și a unor asemenea lucruri. Se prea poate că este vorba de o mentalitate pur moldovenească.

— Dar pentru Dorin Chirtoacă își dădeau voturile anume locuitorii suburbiilor, ai satelor despre care povestiți Dumneavoastră. În general, cum credeți, aflarea lor în componența municipiului e un lucru necesar?

— E și asta o problemă complicată. Și, dată fiind lipsa unei unități a societății, soluționarea ei este imposibilă. Cînd la aceeași masă se așează oameni cu diferite viziuni, problema trebuie să fie soluționată prin consens. Oamenii noștri niciodată nu au avut ca subiect de discuție respectiva problemă. Să luăm, de exemplu, Sîngera, o localitate care, nu se știe de ce, acum e numită oraș. Din bugetul municipiului, acestui oraș i se alocă o mulțime de bani. Iar eficiența în urma acestor alocații e minimă. Sîngera trăiește doar din contul orașului.

Printre altele, în timpul guvernării PCRM, această problemă a fost de bună seamă abordată, fără ca examinarea ei să fie dusă pînă la capăt. Nu s-a reușit în aspect temporal. Aici vă voi divulga un secret și vă voi spune că, atunci cînd eram conducător al fracțiunii PCRM în Consiliul Municipal, mă întîlneam cu președintele Voronin cu probleme de serviciu și dumnealui deseori aborda problema referitoare la relațiile reciproce dintre capitală și suburbii. Pe de o parte, cît privește condițiile sociale, viața acestor sate trebuie să ajungă la nivelul celei din oraș. Pe de altă parte, pe cît este de echitabilă dependența orașului de aceste sate? În calitate de exemplu, eu v-am adus Sîngera, dar același lucru poate fi spus referitor la toate satele care intră în componența municipiului.

Maladiile capitalei

— În calitate de constructor și de om cu o bogată experiență de consilier municipal, puteți spune ce maladii au năpădit Chișinăul? E clar că orașul e bolnav, dar care e diagnoza?


Pe lîngă asta, Vladimir Voronin întotdeauna a urmat în viață noțiunea de continuitate, lucru pe care eu îl consider extrem de important. Este imposibil de a construi, de a făuri, de a soluționa orice problemă, dacă se neglijează, dacă nu este luat în seamă tot ceea ce s-a făcut pînă la asta. O nouă viață nu se începe și nu se trăiește într-un asemenea mod. Așa sau altfel, ea trebuie să se sprijine pe ceea ce a fost pînă la ea și pe acest fundament să clădească ceva nou, ceva mai bun.

— Slujitor al poporului — sună frumos. Dar, în realitate, lucrurile stau altfel…


— Vreau să vă mai întreb cum îi apreciați pe actualii candidați la funcția de primar general?

— Aș putea să vorbesc despre doi din ei — cei mai «străluciți»: actuala primar interimar, Silvia Radu, și principalul ei concurent, Ion Ceban. Cum vor putea administra orașul acești oameni, care niciodată n-au activat în domeniul gospodăriei comunale și nici în cel al construcțiilor, iar Ion Ceban, după cîte știu, în general n-a activat în vreun domeniu în care s-ar fi făcut ceva concret?! Aceștia sînt doar oameni ai ideilor — ideile pur și simplu țîșnesc din ambii. În trecut, Silvia Radu a fost cel mai scump plătit funcționar, mărimea salariului ei este prezentată opiniei publice ba într-un fel, ba în altul, așa că, probabil, noi niciodată nu vom afla care a fost de bună seamă. Și dat fiind faptul că acești oameni puțin ce pricep în problemele administrării municipiului, e clar că nu vor fi capabili să le soluționeze, mai ales că ei nici după caracterul pe care-l posedă nu sînt potriviți pentru acest gen de activitate.

— Silvia Radu se comportă în mod absolut contrar cu inertul Dorin Chirtoacă, în contrast cu el. Odată cu venirea ei la primărie, au zburat atîtea capete…

— De fapt, contrastul nu există. În virtutea incompetenței sale, Chirtoacă nu știa cum să procedeze în cazul celor indezirabili. Pe cînd Silvia Radu, exprimîndu-ne într-un limbaj popular, e un afacerist cu experiența zilei de astăzi. Și Chirtoacă a întreprins încercări de a schimba echipa, însă a făcut-o, să zicem așa, în mod dezordonat. Pe cînd Silvia Radu face același lucru invocînd legile.

— Silvia Radu a destituit din funcție mulți conducători. Ceea ce deloc nu înseamnă că noii șefi vor fi mai buni decît cei vechi. Doar sub mătura ei au putut nimeri și specialiști buni.

— Dumneaei i-a schimbat aproape pe toți șefii de direcții. Și, într-adevăr, au fost concediați și specialiști buni. Iată un exemplu. Pentru Chișinău, spațiile verzi au o mare importanță. Și această structură îl avea în fruntea sa pe Eliferii Haruța. Eu nu voi afirma că respectivul om este un conducător modern, că posedă la perfecție arta administrării sau careva calități deosebite, dar el a lucrat în acest domeniu pe parcursul multor ani și îl cunoaște foarte bine. Pe lîngă toate, — și asta e principalul! — el nu a fost un om șmecher, un hoț. În gospodăria lui au existat multe probleme și el le-a rezolvat așa cum a fost posibil, pentru că niciodată n-a avut finanțarea necesară. Lui Dorin Chirtoacă nu i-a reușit să-l destituie, iar Silvia Radu «l-a măturat» dintr-o singură mișcare.

— Dar asta nu înseamnă că, după aceea, întreprinderea «Spațiile verzi» a început să funcționeze în mod ideal…

— Și nici nu va funcționa ideal. Pentru că problemele se cuvin examinate nu doar pornind de la omul care conduce o structură sau alta de stat, deși are importanță și faptul cum e acest om. Problemele trebuie examinate pornind mai întîi de la faptul în ce direcție orientează conducătorul activitatea acestei structuri și care sînt posibilitățile de care dispune el pentru asta.

Trecut și viitor

— O întrebare tradițională pentru această rubrică: în ce an ați devenit comunist?

— Asta a fost demult, în anul 1986, deși, conform vîrstei, aș fi putut deveni comunist și mai înainte. Totodată, eu am trăit așa cum trebuia să trăiesc, așa cum trăiau toți. În acele timpuri, adunările de partid deseori erau deschise și eu participam la ele, cu atît mai mult că, în diferite perioade, îndeplineam funcția de conducător de întreprindere. Pentru întîia oară, am fost numit șef la vîrsta de 26 de ani. Așa că am avut prilejul să particip și la adunări de partid închise.

— Mai țineți minte cine v-a primit în rîndurile partidului?

— În rîndurile PCUS m-a primit Ludmila Lașcionova, actualul președinte al Comunității Ruse. Eu o consider, să zicem așa, nașa mea, o respect foarte mult și pentru anii ei din trecut, și pentru cei de astăzi. În anii 90, cînd a avut loc reînregistrarea în PCRM, am devenit membru al Partidului Comuniștilor și nici pentru o minută nu regret că am făcut-o. Nu mă văd în altă calitate. Orice s-ar spune, o ideologie mai bună decît comunismul deocamdată n-a inventat nimeni. Viața a demonstrat că ceva mai bun nu există. Și tot viața a demonstrat că, atunci cînd se spune că ideile partidului sînt nemuritoare, pentru că ele sînt juste, așa și este, pentru că e adevărat. Actualul regim mondial nu-l acceptă nimeni, pentru că nu este convenabil pentru om. Eu sînt un comunist ferm și niciodată nu voi fi altfel. Unicul lucru pe care-l simt este acela că, probabil, aș fi putut să fac mai mult, îndeosebi în ceea ce privește educația tineretului. În acest sens, am făcut cîte ceva în cadrul comitetului nostru raional. Am încercat să organizez zile politice, am avut întîlniri cu comsomoliștii, le-am povestit multe lucruri despre bazele construcției de partid, despre dezvoltarea partidului comunist. M-a bucurat faptul că tinerii m-au ascultat cu atenție. Sînt sigur că aceste întîlniri au lăsat cîte ceva în sufletele lor.

— În comitetul raional din sectorul Botanica, al Dumneavoastră, și acum activează mulți tineri.

— M-aș bucura să fie mai mulți… Pe de altă parte, tineretul de astăzi e inteligent, e priceput în multe lucruri. Cîndva l-am propus în locul meu, ca secretar pentru ideologie, pe tînărul comunist Nicolai Rusol. Aș mai fi putut activa în această funcție, dar într-un moment am avut sentimentul că trebuie să-i oferim tineretului posibilități de a crește. Și acum Nicolai Rusol e prim-secretarul comitetului nostru raional. Și ne bucurăm că alegerea noastră nu a fost greșită. El este un adevărat conducător comunist și dispune de potențial de creștere. Tineretul are nevoie să fie instruit. În internet nu găsești chiar totul despre toate, pe cînd oamenii cu experiență sînt capabili să strîngă, să îmbine în mod logic și armonios trecutul și prezentul.

Natalia Lujinaскачать dle 10.6фильмы бесплатно