O perioadă a realizărilor

Restabilirea şi dezvoltarea sectorului agrar în perioada anilor 2001-2009 a constituit un rezultat al grijii nu în vorbă, ci în faptă faţă de soarta acestui domeniu din partea guvernării din acea perioadă. Şi mai multe se preconizau să fie făcute în anii următori

La momentul venirii în 2001 la guvernare a Partidului Comuniştilor, agricultura Moldovei se afla — fără nici o exagerare — într-o situaţie tragică. Şi doar guvernarea PCRM a schimbat radical vectorul de dezvoltare a sferei agrare din ţară, direcţionînd-o spre calea dezvoltării.

Stabilirea priorităţilor

La fiecare etapă istorică, aspectele financiare şi economice ale domeniului agricol au avut specificul lor, acestea fiind determinate de caracterul proprietăţii, în primul rînd asupra pămîntului, de sistemul de asigurare a sectorului cu materie primă şi materiale, cu forţă calificată de muncă, de organizarea comerţului cu ridicata a produselor agricoile şi de politica de preţuri promovată de stat.

Schimbările organizatorice şi instituţionale extreme, făcute în agricultura Moldovei la începutul anilor ’90, au condus la faptul că, la începutul anului 2000, în comparaţie cu indicele din 1991,volumul produsului global în agricultură a atins nivelul doar de 55 la sută.

În pofida faptului că guvernarea moştenise o povară grea de datorii externe, în bugetul de stat al anului 2002, pentru întîia oară în ultimii ani, 11 milioane de lei au fost planificate în calitate de subvenţii pentru sectorul agricol. Pe parcursul întregii perioade a guvernării comuniştilor, suma subvenţiilor a crescut considerabil de la an la an, în anul 2008 atingînd nivelul de 658 mulioane de lei.

În anul 2004 a fost creat Fondul de susţinere a agriculturii, în care din bugetul de stat au fost transferate primele 30 milioane de lei, iar către anul 2008 volumul acestui ajutor a fost mărit aproape de 8 ori.

Pînă în anul 2005, statul a sprijinit, în principal, procesul de creare a staţiilor de maşini şi tractoare. După care, pe măsură întăririi disciplinei financiare în economie şi a creşterii veniturilor bugetare, de către stat au început să fie finanţate cele mai importante direcţii de revitalizare a sectorului agrar, cum ar fi sădirea de vii şi livezi, îmbunătăţirea muncii de selecţie a animalelor, asigurarea riscurilor agricultorilor din cauza calamităţilor, compensarea TVA la producţia realizată pe piaţa internă, producerea zahărului şi a tutunului.

Din anul 2007, au fost stabilite două direcţii prioritare de subvenţionare:

— creşterea unei producţii ecologic pure, stimularea reutilării tehnice şi extinderea plantării nucarilor;

—modernizarea mecanismelor şi a echipamentului, dezvoltarea serviciilor agricole, îndeosebi în business-ul mic şi mijlociu. Volumele de sibvenţionare ce s-au mărit de zeci de ori plus politica de consolodare a terenurilor, promovată în această perioadă, au permis ca, spre anul 2009, în întreg teritoriul ţării să fie create 242 staţii de maşini şi tractoare, sădite 4200 hectare de viţă-de-vie, 6100 hectare de livezi, inclusiv plantaţii de nucari — 1200 hectare. Suprafaţa totală a serelor a crescut cu 18 hectare. Au fost achiziţionate 800 de capete de vite de rasă, date în exploatare sute de frigidere pentru păstrarea legumelor şi fructelor, uscătorii pentru uscarea fructelor, întreprinderi de prelucrare a cărnii de vită şi de pasăre. În anul 2009, au fost certificare ca produse ecologice pure culturile crescute pe o suprafaţă de 2900 de hectare, inclusiv 3500 tone de cereale, 1700 tone de seminţe de floarea-soarelui, 950 tone de orz, 600 tone de cartofi, cultură care pînă în 2004 în general nu era crescută.

În anul 2008, producţia globală a cerealelor a crescut pînă la 3,2 milioane tone, a porumbului — pînă la 1,5 milioane tone (în comparaţie cu 1,1 milioane tone recoltate în 2001), a floarei-soarelui — pînă la 370 mii tone (în comparaţie cu 255 mii tone în 2001).

Ca rezultat al realizării unui program de mari proporţii de gazificare a ţării, cota localităţilor gazificate de la 12% în 2001 a crescut pînă la 55% în 2005. În cadrul programului «Satul moldovenesc», din contul statului au fost reparate şi construite zeci de şcoli, obiecte de asistenţă medicală şi de cultură.

Toate acestea au constituit rezultate ale grijii nu în vorbe, ci în fapte a guvernării din acea perioadă faţă de soarta sectorului agrar.

O perioadă sumbră

Pentru anii următori se planifica să se facă şi mai mult. Era vorba despre gazificarea tuturor localităţilor din ţară, continuarea politicii întemeiate din punct de vedere economic de consolidare a pămînturilor, majorarea sprijinului acordat producerii unei producţii ecologice pure cu o valoare adăugată înaltă, organizarea unei verigi de comerţ cu ridicata şi cu mica ridicată a producţiei agricole, stimularea stabilirii specialiştilor la sate.

Dar venirea în 2009 la putere a Alianţei pentru Integrare Europeană a condus la o profanare totală a acelei relaţii a statului cu domeniul agricol, care s-a constituit în perioada guvernării ţării de către PCRM.

Întîi de toate, «au fost date uitării» documentele normative aprobate în 2008 cu privire la reglementarea subvenţionării agriculturii. Regulamentul de subvenţionare aprobat în martie 2010 a birocratizat pînă la extremă respectivul proces şi a creat condiţii prielnice pentru dezvoltarea corupţiei. Din acel moment, cel ce avea nevoie de finanţare, trebuia să demonstreze necesitatea de a fi subvenţionat, să convingă că el corespunde unor criterii inventate de nişte funcţionari de la Ministerul Agriculturii, al căror nivel de calificare nu era cunoscut.

Astfel, dacă, pînă în 2009, acces la subvenţii au avut mai mult de o sută de mii de agricultori şi asociaţii agricole, în timpul guvernării ţării de către alianţă numărul acestora nu a fost mai mare de 4-5 mii. Dacă cheltuielile totale ale bugetului de stat pentru necesităţile nemijlocite ale procesului de producere în agricultură au crescut de la 86 milioane de lei în 2001 pînă la 1148 milioane de lei în 2008, începînd cu anul 2009, în acest sens, s-a stabilit o tendinţă negativă — de la 1020 milioane de lei în 2009, aceste cheltuieli au fost reduse pînă la 781 milioane de lei în 2012, 712 milioane lei în 2013 şi aşa mai departe. Totodată, domeniul agriculturii a început să fie finanţat din bugetul de stat doar parţial.

În Moldova cu ritmuri accelerate este redusă suprafaţa pămînturilor arabile. În perioada anilor 2001-2008, acest indice era stabil, timp de opt ani schimbîndu-se nesemnificativ –de la 1,57 milioane pînă la 1,5 milioane hectare. Iar potrivit totalurilor anului 2012, respectiva suprafaţă s-a micşorat cu 100 mii hectare, adică pînă la 1,4 milioane hectare.

Şi asta s-a întîmplat nici pe departe din cauza că ţăranii au încetat să-şi lucreze terenurile sale, deşi unii de bună seamă au încetat să le lucreze, însă din lipsă cronică de mijloace financiare necesare. După cum ne demonstrează analizele, fenomenul a fost cauzat de neglijarea de către guvernanţi a intereselor strategice ale ţării. În 2010, în Moldova se înregistrează o legalizare iraţională în masă a excluderii din rotaţie a pămînturilor cu destinaţie agricolă. Statistica oficială evită cu precaţie se dea publicităţii proporţiile acestui periculos fenomen. Despre aceste proporţii putem trage concluzii în baza transferurilor în bugetul de stat în rezultatul procedurilor de scoatere definitivă din sfera producţiei a celor mai fertile pămînturi de la noi. Dacă în 2009 suma respectivelor transferuri în bugetul de stat a fost de 9 milioane de lei, în 2010 ea a ajuns la 45 milioane, în 2012 — la 18,4 milioane, şi aşa mai departe. Cu alte cuvinte, puterea liberal-democratică nici nu are de gînd să stopeze distrugătorul proces de reducere definitivă a suprafeţei pămînturilor arabile — principala bogăţie a Moldovei.

Pe acest fundal au scăzut, practic, pînă la zero fondurile de finanţare a business-ului mic şi mijlociu în sate şi comune, de compensare a riscurilor economice, de creditare preferenţială a tinerilor specialişti care doresc să se stabilească în sate, precum şi cele destinate efectuării lucrărilor în cîmp în sezonul de primăvară şi toamnă etc.

Începînd cu anul 2012, ţara noastră a încetat să fie una independentă în ceea ce priveşte asigurarea securităţii alimentare, după mai multe decenii, volumele de produse alimentare importate au început să le depăşească pe cele destinate exportului acestui tip de produse.

Concluzia generală

În Moldova are loc o nimicire premeditată şi accelerată a bazelor materiale şi sociale care ar putea contribui la revenirea acestui domeniu la un nivel de activitate ce i-ar permite să obţină — atît în ceea ce priveşte calitatea produselor, cît şi eficienţa lor — la înaltele rezultate obţinute în trecut.

După cum ne demonstrează cifrele impasibile, prejudiciul adus în ultimii ani acestui domeniu de frunte din ţara noastră este comparabil cu rezultatele înăbuşirii lui intenţionate şi sistematice în perioada ocupaţiei romвne din anii 1918-1940.

Visarion Ceșuev, economist